ROMÂNII DIN TIMOC
( I I )
Note de călătorie din Serbia
Din punct de vedere geografic şi etnografic
de Szabo Iozsef
Starea în care se găseşte o ţară , cu mijloace de comunicaţie moderne, nu poate fi cunoscută mai aproape decât în punctele ei extreme. Astfel se prezintă situaţia în cazul ţărilor fără un pas de cale ferată; aici locomoţia este mai înceată şi mijloacele ei mai primitive te fac – vrând – nevrând – , să iei contact mai des cu poporul şi cu autorităţile. Faptul acesta mi-a dat putinţă, ca, pe lângă misiunea principală, să pot strânge din belşug date geografice şi etnografice, a căror strângere şi publicare o consider foarte interesantă şi necesară.
Din Pojarevaţ – care este situat la marginea de răsărit a văii Moravei- am ajuns în orăşelul Petrovaţ, din valea Mlavei, trecând spre răsărit peste u n fel de podiş, numai printre sate locuite cu exclusivitate de Valahi.
Drumul nostru, iarăşi a trecut prin regiuni interesante, curat vulcanice una din localităţile acestei regiuni este comuna curat vlahă, Zlot (numai cu trei(!!!) suflete sârbeşti), cu 900 de contribuabili, doi preoţi, doi învăţători şi o învăţătoare(toţi sârbi). O altă curiozitate reprezintă ruinele, încă destul de bine păstrate, ale cetăţii romane Gamzigrad, situată în şesul ondulat al văii Timocului, precum şi muntele calcaros Râtan, care se vede de aici admirabil.
Populaţia totală a Serbiei la sfârşitul anului 1874 este de 1.391.233 capete, sau rotund,1.400.000 capete. Populaţia Serbiei, aproape ca şi a tuturor ţărilor europene , este compusă din diferite naţionalităţi. Acestea sunt mai ales următoarele trei: sârbă, bulgară şi valahă.
A. Sârbii propriu zişi s-au aşezat în ţinuturile locuite de ei în prezent, în jumătatea întâia a sec. VII. Patria lor străveche a fost , probabil, dincolo de văile de nord ale Carpaţilor cari despart Ungaria de Polonia. Elementul pur sârbesc în prezent îl găsim în Dalmaţia, Herţegovina, Muntenegru, într-o parte a Sebiei vechi, în Bosnia şi în Serbia, dar în aceasta din urmă de fapt numai în circumscripţiile apusene, aproximativ până la Morava, iar mai precis până la linia imaginară trasată de la Belgrad spre sud, prin Kraguievaţ, trecând prin Kruşevaţ şi Baranovaţ, spre Novi-Bazar. Dincolo de această linie etnografică, în spre răsărit, nu mai găsim decât un conglomerat format din naţionalităţile sârbă, valahă şi bulgară; ultimele două prezentându-se în mase tot mai mari şi mai compacte , cu cât ne apropiem mai mult de frontiera răsăriteană, înlăturând aproape în întregime elementul sârbesc, care acum apare sporadic. Sârbii sun t rari mai ales în circumscripţiile Pojarevaţ, Craina şi Chiupria, în cari am găsit – în decursul călătoriei mele -, foarte multe sate , unde nu erau sârbi decât crâşmarul şi popa.
B. Valahii. Locuiesc tot în părţile răsăritene, dar sunt mult mai numeroşi decât bulgarii. Oraşele mai importante cu majoritate absolută a populaţiei formată din Valahi sunt: Pojarevaţ, Negotin, Kladova şi Zaicear.
Valahii au locuit în parte aceste regiuni încă înaintea de venirea sârbilor, iar parte din ei au imigrat mai târziu din Valahia. În prezent, numărul lor este de circa 175.000. Neamul acesta iese în relief printre celelalte neamuri – aici, ca şi în alte părţi -, prin trăsăturile sale mai regulate şi mai frumoase. Apoi, Valahii din Serbia, sunt harnici, muncitori, economi şi de mare dârzenie în privinţa portului şi a limbei. Pe când mulţi bulgari s-au sârbizat, poate şi din cauza înrudirii de limbă, Valahii rămân credincioşi faţă de limba lor proprie şi nu numai că nu o schimbă cu cea sârbească, dar adesea dau ocazie sârbilor să se plângă de românizarea completă a familiei în care se mărită o româncă.
Dintr-o serie de articole apărute în vara aceasta la Belgrad, în gazeta sârbească „Buduchinost” (Viitorul), am scos date interesante în legătură cu situaţia şi raporturile Valahilor. Faptul, că au fost publicate de un ziar sârbesc, fac ca aceste date să se bucure de mai multă încredere. Îmi permit să enumăr câteva din ele: Valahii au comparativ de două ori atâtea şcoli şi biserici ca sârbii, construite de comune, pe cont propriu şi conform planului stabilit de guvern. Dar limba de predare a acestor şcoli primare este – cu exclusivitate – cea sârbească, elevilor fiindu-le interzis să vorbească limba valahă. Învăţătorii sunt toţi sârbi cari nu cunosc limba valahă decât în mod excepţional şi, deci, nu pot expune elevilor materia de predat, fiindcă aceştia nu înţeleg nici un cuvânt sârbesc. De aici urmează că fiii Valahilor după 3-4 ani de şcoală nu învaţă nici măcar să citească şi să scrie, iar părinţii desgustaţi îi retrag de la şcoli, întrebuinţându-i la gospodărie. Aceasta este şi explicaţia faptului, că în Serbia( poate cu excepţia a 4-5 persoane ) nu există nici un Valah funcţionar public, deşi Valahii sunt mai dotaţi de la natură decât sârbii şi reprezintă 1/7 din populaţia totală a principatului. Şi preoţii sunt aproape toţi sârbi, deşi printre aceştia ar fi câţiva, cari ar cunoaşte limba valahă. Serviciul divin se face în limba veche slavă, iar predica în sârbeşte şi în cele mai multe comune valahe nici nu se ţine predică, fiindcă enoriaşii nu o înţeleg. Funcţionarii sunt sârbi din părţile apusene, cari înainte de venirea lor aici nici nu ştiau despre existenţa Valahilor. Este natural, ca în astfel de împrejurări, să nu existe nici o legătură între funcţionari şi popor, primii neînvăţând limba poporului, iar ceilalţi limba oficială a statului. Aşa că, Valahul împricinat este pur şi simplu respins de către funcţionar, fiindcă nu-şi poate expune doleanţele în limba statului, alegându-se pe deasupra şi cu injuriile acestuia.
…………………………………………………………………………………………..Femeile valahe poartă fote scurte şi colorate, văzându-li-se, din jos, cămaşa albă. Ciorapii groşi sunt făcuţi din bumbac împestriţat, au ghete diforme şi multe poartă opinci. În păr împletesc flori artificiale şi diverse monede.
Valahii poartă căciuli enorme din piele de miel cu lâna mare, de culoare neagră, albă sau brună. Cămaşa albă a Valahilor este mai lungă decât a sârbilor şi cei mai mulţi poartă încă iţari de pânză şi brâu de curea.
SZABO JOZSEF
Utazasi segyzeteg Szerbiatol – ethnographiai es Foldrajzi tekintetben –
In „ Foldrajzi Kozlemenyek”, editată de Societatea Geografică Maghiară,
Vol. III, Fasc. II, din 26 Martie , Budapesta , 1875
