EMIL LĂZĂRESCU
Valori românești,
valori europene
Carte de căpătâi,
sub semnul cifrelor 3: Troiță, Trinitate Divină
și 33: vârsta lui Hristos,
înainte de
Golgota/ Dealul Căpățânii…
MEMENTO:
În înțelepciunea sa astrală,
poporul român a numit Carte de Căpătâi
un op, un tom fundamental, o carte preferată.
Conform Micului dicționar enciclopedic,
cuvântul căpătâi a fost atestat acum 376 de ani,
adică în 1648, concomitent cu traducerea în română
a Noului Testament.
Cuvântul este moștenit din latinescul capitaneum.
În atât de rafinata, mobila, energica și via Limbă Română, cap/ căpătâi are 33 de
sensuri (iarăși: cât vârsta lui Iisus în ziua Răstignirii), plus încă un înțeles.
DESEMNEAZĂ :
1-2 – partea patului sau a oricărui obiect unde se pune capul.
3 – fiecare dintre cele două pernițe pe care îngenunchează
mirii în biserică.
4 – a da ori a face de căpătâi: a se căsători.
5 – a-și asigura existența,
6 – a se căpătui,
7 – a avea, a duce viața unui om însurat, așezat, cu rost.
8 – fără căpătâi, adică fără rost, neașezat, dar și derbedeu, vagabond.
9 – fără o ocupație clară.
10-11 – Carte de căpătâi = carte fundamentală într-un domeniu
(sau în literatură).
12 – Carte preferată, de care NU te poți despărți.
13-14 – țesături sau perne care îmbracă o casă țărănească
și care se dau miresei de zestre;
și, uzual: caposter.
15 (popular) – broască pe care se sprijină grindeiul roții morii.
16 (la car) – vârtej care se așază orizontal deasupra perinocului
de pe osie;
și (regional) – feleherț.
17 (popular, la plug) – parte a rotilelor pe care se reazemă grindeiul și care corespunde
mesei carului.
18 (popular) – lemn scurt și gros care se pune sub un obiect pentru a-l feri de umezeala
solului;
și (regional) – năclaz, tălpici.
19 – parte a unei plute.
20-21 – parte de sus sau dinainte a unui obiect;
și – cap, capăt, frunte.
22 – a nu avea nici coadă nici cap, a nu avea nici început, nici sfârșit.
23 (învățat) – Capitel de coloană ;
și – cap, capitel, bașlâc.
24-25 – parte extremă cu care se începe sau se termină ceva ;
și – cap, capăt, limită, margine.
26 – podvale ale joagărului.
27-28 – parte de jos sau dinapoi a unui lucru ;
și – cap, capăt, margine, sfârșit.
29 – a o scoate (sau a ieși) la capăt.
30 – a o scoate (sau a ieși) cu cineva la capăt, a se înțelege cu cineva.
31 – a nu i se înțelege capul/ căpătâiul,
a nu ști de unde să apuci, cum să înțelegi ceva.
32 – bucată mică, rămasă din ceva ;
și – cap, capăt.
33 – legătură (de lemne, de iarbă etc.)
pe care cineva o poate duce în cap.
34 – capitol.
Vă rog, dragi prieteni, amici și colegi, să vă trageți sufletul și, privindu-vă adânc,
adânc, în inimă, în minte, dar și în ochi, direct în ochi, unul pe celălalt, să ciocniți un pahar de
zaibăr de Băilești, de zghihara de Huși sau busuioacă de Bohotin, roșioară de Dăbuleni ori
rekațileli, tot de Călărași-Dăbuleni, fetească neagră de Segarcea, rosé de Budureasa, Recaș,
Stârmina, grasă de Cotnari, frâncușă și tămâioasă de-a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, riesling de
Jidvei, sauvignon ori merlot de Drăgășani, sau cabernet de Tohani, să înghițiți, încet-încet,
licoarea lui Dumnezeu, să plescăiți (discret ori indiscret) din limbă, ca și cum v-ar fi ales cea
mai îmbujorată fecioară la norocoasa loterie populară botezată de-ai noștri Perinița, să vă
bateți cu nonșalanță pe burtă, pentru ca sângele Domnului să vă pătrundă bine, bine, până-n
raiul din ficați -, apoi să acordați atenție maximă comentariului meu, care începe astfel:
Duminică 3 martie 2024.
Binecuvântată zi de duminică.
La ora 13.33,
jurnalistul profesionist, scriitorul și editorul periodicului național Rațiunea,
Emil Lăzărescu
– cu bucurie și mândrie profesională bine temperată,
dar cu sufletul și trupul învăluite într-o străvezie, aburoasă și
fremătătoare maramă de emoții și doruri neștiute –
extrage greu, foarte greu extrage,
ca pe o lespede de andezit, din Calendarul sacru de la Sarmizegetusa Regia
din Munții Șureanu/ Orăștiei și de sub piscurile miraculoase ale Kogaion-ului,
o ditamai bijuterie editorială,
ce-mi pare, străfulgerător, că trebuie să fi fost desprinsă/ decupată/ furată (?!?)
din enormul Tezaur ancestral Cloșca cu puii de aur.
Sunt atât de uimit de minunea aurie, în partea superioară a coperților, scăldată în
valurile silvestre, de un verde grav, greu de tâlcuri, taine și șoapte abia percepute, în treimea
de jos, încât uit orice alte conexiuni.
Uit de mine.
Uit de tot ce este în jurul meu.
Uit pe ce lume sunt,
mă abțin cu dificultate să nu mi se întrezărească zâmbetul luminos,
curcubeul bucuriei celeste ce mă străbate
și, desigur, nici murmurul/ tremurul bărbiei de ghepard cu salturi magistrale
și zvâcniri cu 333 kilometri pe oră…
Târziu, hăt, târziu, aveam să-mi aduc aminte, mai către seară, că primul Președinte al
României postdecembriste împlinise, în acea augustă dimineață de martie, 94 de ani, ceea ce-
mi reînvie frisoanele primelor lecturi, din copilărie, pubertate și adolescență, ale basmului
nostru identitar: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.
Numai că, aproape instantaneu, aflu că, la vârsta de 92 de ani (împliniți la 30 ianuarie
a.c.), arhiepiscopul, mitropolitul și vârful de lance al romancierilor români: Dinu Săraru
scăpase de iadul acestei vieți telurice, adormise întru DOMNUL și se născuse în cer -,
lăsându-i bastonul de mareșal scriitorului și generalului aviator Radu Theodoru, fratele
biologic, după câte știu, al lui Geo Bogza.
Radu Theodoru, care, în ianuarie, abia împlinise vârsta de 100 de ani, trăiți cu
dinamismul, energia pozitivă, fervoarea și avântul tineresc din celebrele sale romane, de
ordinul zecilor, câteva în câte două sau chiar patru volume: Brazda și Paloșul (1954 și 1956),
Vulturul (Premiul Academiei Române 1967), Strămoșii (1967), Aproape de zei (1969),
Biografie de război (1967), Popas în Madagascar, Taina recifului, Regina de abanos, Noi –
Mircea și Atlanticul, România ca o pradă, A fost sau nu a fost holocaust?, Imposibilul
hermafrodit: New Age.
Radu Theodoru a fost aviator militar, pilot de vânătoare, comandant de escadrilă de
vânătoare. A fost cronicarul primei curse a Navei-Școală „Mircea” (1974).
Impresionantul și atât de elegantul tom scris de Emil Lăzărescu: Valori românești,
valori europene/ Romanian values, European values poartă sigla cunoscutei Edituri și
Imprimerii SITECH (Craiova), condusă de matematicianul cu largi orizonturi umaniste: Aurel
Popa.
Format A4 (coală ministerială), copertat, 540 de pagini.
Cântărește cât un fagure de 2.000 (două mii) de grame = două kilograme de miere a
spiritului românesc și european.
Dacă ar fi fost imprimată pe formatul clasic A5, această carte admirabilă ar fi însumat
aproape o mie o sută de pagini, care s-ar fi „tradus” ușor în patru volume de câte 270 de
pagini.
Imediat după coperta interioară, autorul se destăinuiește, în contextul în care descrie
dificultățile cu care s-a confruntat, se confruntă în selectarea protagoniștilor cărții sale:
„Valorile continuă să fie acele pietre tot mai rare, descoperirea lor presupunând și mai mari
eforturi (n.n. referitor la volumul al II-lea, în raport cu primul, publicat în 2008), realism și
respect pentru adevăr, ca ele să reprezinte, realmente, acele modele de care societatea noastră
are absolută nevoie în parcursul ei european.”.
Născut la 28 martie 1946, în comuna Roșiile (județul Vâlcea), satul Păsărei, Emil
Lăzărescu a absolvit, în 1979, Facultatea de Jurnalism din București, fiind unul dintre extrem
de puținii, selectați din toată țara, care au ajuns ziariști tocmai pentru că au intrat ca atare,
adică ziariști – ca talent, chemare, vocație.
Emil Lăzărescu a fost, este și va rămâne jurnalist profesionist – născut, NU făcut.
Unsprezece ani a fost membru al prestigiosului colectiv de redacție al cotidianului
Înainte Craiova, fondat la 9 septembrie 1944 și care a apărut fără întrerupere până în ziua de
24 decembrie 1989, inclusiv, adică încă două zile după asasinarea mișelească,
anticreștinească, din ziua Crăciunului 1989, în urma unei parodii de proces, criticat în toată
lumea, a comandantului suprem al armatei române, Președintele României răstimp de un sfert
de secol, licențiat al Academiei Militare de la Moscova (ofițer superior de Mare Stat Major) și
al Academiei de Studii Economice (cu examen de absolvire susținut public, la cerea sa
expresă), cel ce a smuls țara noastră din spectrul feudalismului vetust, întârziat și a propulsat-
o pe culmi românești incredibile, divine, cu eforturi sisifice, ale Neamului românesc în
întregul său, dar grație viziunii liberale („Prin noi înșine!”), viziunea celui mai bătrân
Brătianu, dar și a tânărului său stră-, stră- nepot de secol XX: Nicolae Ceaușescu, care a
perpetuat și a augmentat tot ceea ce fusese bun în programele de guvernare din anii
interbelici: electrificarea țării, construirea a zeci de hidrocentrale și termocentrale, incluzând
Nucleara Cernavodă, dezvoltarea industriei, în ritmuri urieșești, incredibile, peste acelea ale
Japoniei, construirea Transfăgărășanului, a Canalului Dunăre – Marea Neagră, a Canalului
București-Dunăre, prin care Capitala României devenea port al celui mai important fluviu din
Europa (axă culturală, militară și comercială a bătrânului nostru continent), edificarea,
exclusiv prin inteligență, tehnică și tehnologie românească, a uzinelor de utilaje de foraj și
extracție a petrolului, de la Ploiești, de faimă mondială, niciodată întrecute de vreo altă firmă
de pe mapamond, construirea străfulgerătoare, magnifică, a metroului din București, a 7
milioane de apartamente, a autostrăzilor Pitești – București și București – Medgidia,
preluând inclusiv (în Epoca de Aur, cum nu mai fusese de pe vremea mai vechilor, din
antichitate, Ramses, Keops și Pericle) Festivalul Național Cântarea României – lansat de
regele Carol al II-lea, la cerea expresă a lui George Enescu, Al. Vlahuță, Barbu
Ștefănescu-Delavrancea ! – și dând viață faimoasei Daciada, care fusese trecută, ca program
național de educație fizică și sport – Mens sana in corpore sano/ Minte sănătoasă în corp
sănătos – în Pravila de guvernare, dar nu apucase să fie materializat, acest punct, Pravila
premierului gorjean Gheorghe Tătărescu, cel ce ne-a lăsat moștenire Ansamblul sacru
Brâncușian de la Târgu-Jiu și fresca de 74 metri lungime a lui Costin Petrescu, de sub
cupola Ateneului Român (ambele în 1938), respectiv, Institutul de Cercetări Nucleare de
la Măgurele, înființat de acad. Horia Hulubei, revenit în România (1939), la insistențele
regelui, direct de la conducerea celui mai renumit institut de profil din Franța.
Emil Lăzărescu a semnat destule volume, despre care au scris elogios, dar cu exigență
evidentă: Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Al. Firescu, Fănuș Neagu, Nicolae Dan Fruntelată,
Marian Barbu, Ilarie Hinoveanu, Romulus Diaconescu, Ilie Purcaru, Petre Ciobanu, Dan
Lupescu, Ștefan Tunsoiu.
Iată și câteva titluri ale cărților publicate de Emil Lăzărescu: Ecuația de probă (1986),
Voievozii Pădurii (1996), Cancelaria din ierburi (1997), Sensuri și coduri (2002),
Demiterea greierului (2003). Și, desigur, primul volum al dicționarului lansat acum.
Curând, foarte curând, va vedea lumina tiparului și volumul său de proză La Târgul de
mărgele, apoi culegerile de poezii Pâra că exist și Dreptul de veto.
Prof. dr. Marian Barbu, laureat al Academiei Române, este garantul vânjosului
dicționar Valori românești, valori europene, care NU este rezervat doar scriitorilor,
muzicienilor, artiștilor plastici, slujitorilor de la luminile rampei, ci și academicienilor,
cercetătorilor științifici, medicilor, oamenilor de la catedre universitare și preuniversitare,
inginerilor, economiștilor, silvicultorilor, polițiștilor, feroviarilor… – tuturor profesiilor,
înnobilate de oameni în care Duhul Sfânt a răsădit haruri diverse și bogate, neocolindu-le pe
acelea de edili chibzuiți ai comunităților mai mici ori mai mari, sau chiar de combatanți care
s-au încumetat să intre în mocirla vieții zise politice.
Iată cum se exprimă Marian Barbu, pertinent, tranșant și convingător: „Cartea de față,
Valori Românești, valori europene, este cerută de momentul european actual, pe care țara
noastră l-a înregistrat începând cu 2007. Autorul lucrării trasează întrebări și răspunsuri pentru
a contura în final o diversitate de mentalități românești, cumva emblematice pentru domeniul
pe care îl slujesc. Ca orice antologie, care se dorește reper de bibliografie, ea propune câteva
domenii, firești, normale, existente în oricare societate democatică de tip modern: cultură,
educație, sănătate, religie, industrie și agricultură, armată, parlament. Deși opțiunile
rămân…opțiuni, subiective sau restrictive, ele izbutesc să evidențieze noima valorii, nu atât
în sine, cât în difuziunea ei, în rezonanțele depistabile în activitatea contemporanilor și a
urmașilor. Pe fond, antologia investighează și vizează zona Olteniei, componentele județene
ale acesteia, dar și alte spații ale țării – Argeș, București, Bacău, Satu Mare, Galați, Suceava,
Petroșani, Timișoara, Constanța ș.a. – toate interesate de aceeași febră a cunoașterii și a
pledoariei pentru multe cauze europene, atât de ardente încât să se poată de pe acum înregistra
și previziona efecte benefice pentru România.”.
Rigoarea de geometru, acuratețea și expresivitatea – atât de caracteristice stilului
Profesorului Dr. Marian Barbu, care l-au impus ca pe unul dintre cei mai percutanți critici și
istorici literari, decanul de vârstă al scriitorilor TOTALI din România, hermeneut prolific și
cu exactitate de ceasornic elvețian marca Schafausen, calități ușor recognoscibile din
rândurile citate mai sus -, caracterizează și judecățile sale de valoare, afirmate, în partea
finală a prezentării, la fel de categoric și cuceritor: „Cititorul, interesat sincer și devotat
propriei condiții de a se regăsi ca virtual cetățean european, va avea satisfacția deplină să
constate varietatea prezentărilor în antologie. Dincolo, sau în cadrul fiecărei prezentări în
parte, se înregistrează studiul de caz, prezentarea, dialogul, interviul, comentariul,
interpretarea sui generis, colajul, fișa gen C.V. (curriculum vitae) și altele. Toate ținând, nu-
ncape îndoială, de abordarea unei gazetării moderne, pe care Emil Lăzărescu o practică în
mod convingător, căci numai așa lectura devine un captatio cu nebănuite beneficii în plan
spiritual și practic.”.
*
* *
Fără a deveni aproape deloc stufoasă, prolixă, sforăitoare, dar frizând (desigur,
involuntar) pe alocuri frazări stahanoviste -, prefața scrisă de prof. univ. dr. ing. Ion Bold
pune, în multe dintre zonele ei fierbinți, punctul pe „i”.
După sintagme precum: „volum de evocări și amintiri”, „pasionat de esențe” (n.n. –
Emil Lăzărescu), „carte de elevată ținută realizată ca sinteză a unor destine împlinite”,
„confesiuni reprezentative, adevărate bilanțuri de activitate creatoare, demnitate
profesională și umană” -, autorul Predosloviei, Ion Bold, afirmă: „Cartea aceasta se arată a
fi a unui literat, dar și a unui istoric, economist, sociolog și a unui gânditor, relevând
fizionomia unei vocații în ideea apropierii între oameni, pentru acțiune în planul progresului
general. În mod deosebit, remarcăm că a fost unul dintre cei mai populari reprezentanți ai
culturii, cu cel mai mare succes la public prin arta de a se face plăcut, cu spiritul ager, vocea
bărbătească și privirea vie, originalitatea și creativitate scrierilor evidențiindu-se, mai ales,
în revista RAȚIUNEA.”.
Poposind mai îndelung la începutul volumului, menționăm că se intră fără nici un alt
fel de avertisment, în substanța efervescentă și provocatoare a tomului: trei pagini și jumătate
(din carte), vibrante și bogat ilustrate cu genericul: DANIEL CIOBOTEA. Reflecții pioase și
prețuitoare la Întronizarea Prea Fericitului Patriarh, secondate de alte trei pagini, din
monumentala carte, titrate IOAN-AUREL POP. Președintele Academiei Române.
Cel puțin primul dintre textele menționate ne-a stârnit nedumerirea pentru faptul că nu
poartă nici o semnătură. Este, desigur, al lui Emil, aveam să pricepem la un moment dat, însă
începe cu o mărturisire a Prea Fericitului Daniel care NU este pusă între ghilimelele de
rigoare și nici NU se precizează că ar fi, pe alocuri, o parafrază. Acesta-i motivul pentru care
am fost derutați.
Spaima noastră fu sporită, poate, și pentru că, în volumul I din Spiritul Olteniei. Pod
peste himere. Holograme pentru Europa (2000, Marele Premiu al Uniunii Ziariștilor
Profesioniști din România), ne-semnând – cu numele meu, în parantezele din final, unde
precizam revistele în care apăruseră anterior – cele 32 (treizeci și două) de convorbiri cu
personalități incluse în tronsonul al doilea din carte, un comentator avizat, totuși, din
Timișoara, nu a priceput că interviurile îmi aparțin și le-a interpretat ca un soi de …auto-
interviuri, în care cei 32 de protagoniști și-ar fi pus, fiecare, de unul singur, întrebările și ar fi
și răspuns la ele… Dacă nu o fi fost o subtilă ironie, la care atunci n-am percutat…
*
* *
Revenim simetric la mărturisirile dintru început (,,Duminică 3 martie 2024… La ora
13,33…”), readucându-vă în atenție și proverbul românesc: NU aduce anul, ce aduce ceasul
– care poate fi priceput și în sensul din Eclesiast, respectiv, din Proverbe, respectiv că o bună
reputație este mai valoroasă pentru cel ce o deține, decât ceea ce poți cumpăra cu bani.
Iar Domniilor Voastre, toți cei prezenți în monumentala carte Valori românești, valori
europene, dăruită ACUM de Emil Lăzărescu, vă regăsiți cu asupra de măsură în dalbele
pagini ale acesteia, ceea ce vă obligă, moralmente, să ascultați în continuare, cu smerenie,
îndemnurile Tatălui, ale lui Dumnezeu, nu pe acelea ale ateilor sataniști, care NU au avut grijă
de înțelepciunea lor și s-au predat, cu arme și bagaje, cu tot, în brațele păroase, neguroase și
pestilențiale ale lui Nichipercea…
Conform eruditului Petre Anghel, zicerea menționată de noi mai sus: O bună reputație
este mai valoroasă pentru cel ce o deține, decât ceea ce poți cumpăra cu bani constituie, în
ebraică, și o piesă muzicală cu o sonoritate deosebită prin sugestia pe care o dă minții.
Vă privește dacă sunteți au BA de acord cu această spunere de început, insistă Petre
Anghel: „Dar finalul ei este o întorsătură criptică: și ziua morții este mai bună decât ziua
nașterii” -, după care precizează că această observație poate avea o multitudine de sensuri, în
funcție de contextul în care este rostită.
Același adevăr esențial este scris de Antim Ivireanul cu litere de foc: dacă ai un nume
bun la moarte, el va dura mai mult decât cel mai scump parfum.
Sfintele Scripturi grăiesc, sapiențial, că: Mai bun este sfârșitul unui lucru decât
începutul lui. În Proverbe, sfârșit pare să însemne – punctează hermeneutul din Băilești, cu
trei doctorate, Petre Anghel – ultima parte a vieții și este tradus cu viitor. (…): „La noi,
Cornilescu traduce simplu sfârșitul, iar Biblia lui Șerban Cantacuzino cu săvârșirea.
Sfârșitul este important însă sub alt aspect: el este rezultatul credinței, asupra căreia Antim
Ivireanul comentează în Didahiile sale. (…) Bună iaste aceia când nădăjduiește cineva în
Dumnezeu să se mântuiască, sau alt bine ce va să se petreacă, că nici nu ostenește, nici
cheltuiește nimic -, cum zice David, că: Cel ce nădăjduiaște spre Dumnezeu, mila îl va
încungiura.”.
……………
NU avem cum să punem punct acestui semnal editorial, fără a preciza că pântecosul
volum se deschide cu:
1. Un (fals) Cuvânt înainte semnat de Emil Lăzărescu, veritabil pluton de informații
prețioase, dar care sunt, de la un capăt la altul, marcate de tot ceea ce este specific
tradiționalei Lămuriri (a autorului) sau Note asupra ediției, de paginat
OBLIGATORIU DUPĂ Prefață, ci nu înaintea ei ;
2. Plasată, așadar, în plan secund (deși ea trebuia să deschidă cartea !), încântătoarea
Prefață este semnată de prof. univ. dr. ing. Ion Bold, membru al Academiei
Oamenilor de Știință din România, membru al Academiei de Științe Agricole și
Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”, laureat al Academiei Române ;
3. Barosanul tom Valori românești, valori europene prezintă 156 (o sută cincizeci și
șase) de personalități din România de la cumpăna mileniilor al doilea și al treilea,
din cvasi-totalitatea domeniilor de activitate ;
4. Este și nu este un dicționar de personalități. Când am definit volumul acesta ca
atare, am fost induși în eroare de modul în care ni se înfățișează Cuprinsul: adică
numai cu înșiruirea numelor celor 156, fără nimic în plus ;
5. Termenul utilizat frecvent de Marian Barbu, acela de antologie, este cu mult mai
adecvat ;
6. În …mistrețul, dulce ca glonțul patriei, sau delicata și atât de fertila mangaliza,
drapată în costumația specifică Ielelor, din Noaptea de Sânziene – când se deschid
cerurile, iar spiritele moșilor, strămoșilor noștri ne vizitează, se întorc la obârșii
spre a-și ostoi DORUL de izvoarele primordiale ! -, adică în urieșescul op Valori
românești, valori europene, Emil Lăzărescu și-a ales scrierile sale cele mai
semnificative, din toate genurile publicistice, pe care le-a publicat, în ultimii 15
ani, adică de la volumul I până acum, în periodicul național RAȚIUNEA ;
7. Este, deci, vorba despre un florilegiu, o carte de căpătâi, fundamentală, firește,
pentru publicistica lui Emil Lăzărescu ;
8. De la pagina 523 până la 536, ni se oferă un grupaj plasat – de asemenea eronat –
sub titlul Postfață. NU are nici în clin, nici în mânecă… În fapt, este o Addenda, în
care sunt selectate fișele (de astă-dată, chiar sunt fișe de dicționar !) a 27 de
personalități desprinse din primul volum Valori românești, valori europene,
reunite, în prezentul volum II, sub genericul Reevaluări și confirmări pilduitoare:
de la Tudor Mătușa (de ce neapărat un parlamentar în fruntea …regimentului ?),
Petre Gigea-Gorun, Marian Barbu, Dinică Ciobotea, Antonie Solomon, Ion
Georgescu, Dorin Mercuț, Elena Buznă, Ion Călinoiu, Elena și Aurel Cărășel,
Ionel Pană, Constantin Ghencioiu, până la Constanța Lăzărescu, Marian
Popescu, Nicolae Pascu, Marin Talău, Florin Cârciumaru, Vasile Vlăduleanu,
Letiția Lucia Iubu, Eugenia Mihaela Dincă, Nicolae Petre etc.
9. Dacă tot NU a precizat nici unul dintre criteriile în baza cărora i-a ales pe cei 156 –
și, se subînțelege, NU a făcut nici o referire la arcul de timp/ perioada avut/ ă în
vedere -, ne întrebăm de ce nu i-a inclus pe nici unul dintre corifeii absoluți Traian
Vuia, Henri Coandă (cu obârșii la Perișor, Dolj, unde are și muzeu), Nicolae
Tesla, Victor Babeș, Ion Cantacuzino, Anghel Saligny, Gogu Constantinescu
(Craiova), Nicolae Paulescu (părintele real al Insulinei), Ștefan Odobleja
(fondatorul Ciberneticii, medic militar născut în Mehedinți, unde și-a trăit și
ultimele decenii de viață), Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Constantin
Brâncuși, George Enescu, C. S. Nicolăescu-Plopșor, Dumitru Bălașa, Sabin
Bălașa, Corneliu Baba, Ion Țuculescu, Silviu Purcărete, Ștefan Iordache, Leni
Pințea – Homeag, Ilie Gheorghe, Tudor Gheorghe, Valer Dellakeza, Emil
Boroghină, Mircea Cornișteanu, Iolanda Balaș, Nadia Comăneci, Ivan
Patzaichin, Ilie Năstase, Dan Grecu, Natalia Andrei, Cristieana Cojocaru,
Anișoara Cujmir, Costică Ștefănescu, Ilie Balaci, Rodion Cămătaru, Aurel
Beldeanu, Gheorghiță Geolgău, Aurel Țicleanu, Sorin Cârțu, Costică Donose,
Nicolae Negrilă, Gabriela Szabo, Elisabeta Lipă, Cristian Gațu, Cristina
Neagu, Gruia-Tudosie (celebrul cuplu de handbaliști imbatabili)… – în cazul,
fericit, în care nu cumva i-a integrat deja în primul volum.
10. Nedispunând, mai mult ca sigur, de resursele financiare pentru a-și angaja un
consilier editorial/ secretar general de redacție/ redactor de carte -, Emil Lăzărescu
s-a lăsat acaparat de mentalitatea efervescenților Gigi Becali și Adrian Mititelu
care se pricep la orice, le fac ei pe toate, schimbă, de cinci-șapte ori pe sezon, roțile
trenului din mers și… garnitura se duce unde vede că-i mai des și mai des
păpurișul, unde sclipește, răsună și se însuflețește poiana ciocârliilor celeste,
noaptea cu Luna …cea mai Plină și roua – sudoarea privighetorilor, care au ostenit
cântând fără încetare.
11. Un accent aparte se cuvine să prindem în aura distinsei doamne prof. dr. Constanța
Lăzărescu, pe umerii căreia a căzut greaua misiune de a tempera până la anihilare –
prin inteligență și diplomație feminină, certă vocație pedagogică și managerială –
atmosfera de șerpărie pe care, pe la începutul anilor 80, a găsit-o la Inspectoratul
pentru cultură Dolj, ai cărui consilieri și inspectori se reclamau cu frenezie
manelistică. A izbutit să metamorfozeze, încet-încet, nedoritul vulcan în prag de
erupție devastatoare, impunând normalitatea, colegialitatea și chiar amiciția, între
oameni valoroși, de altfel, dar pe care-i mușcase, de inimă, vipera invidiei și
concurenței neloiale. Izbânda doamnei Constanța Lăzărescu putea fi comparată cu
aceea a tânărului, pe atunci, scriitor și publicist Nicolae Dan Fruntelată, căruia NU
o dată, ci de două ori i s-au încredințat misiuni de luptă managerială atât de
provocatoare: prima dată, când a fost numit redactor șef al cotidianului Scânteia
tineretului, iar a doua oară – când i s-a încredințat aceeași dificilă sarcină
profesională, de redactor șef al revistei Luceafărul. Ulterior, ca profesor la Grupul
Școlar de Arte și Meserii „Spiru Haret”, Constanța Lăzărescu a predat cursuri de
însemnătate majoră precum: Teoria economică, Managementul calității
produselor, Politici comerciale, Marketing. Cu talent, artă a seducției valorilor
autentice și rafinament demn de cei din familia făurarilor Tezaurului de aur de la
Pietroasa, promovează, de ani buni, spiritul de echipă, încrederea și prețuirea
reciprocă între realizatorii periodicului național RAȚIUNEA, clocotitoare cetate de
creație publicistică adevărată, cetate pe care o monitorizează permanent, cu ochi
ager de zăgan dedat înălțimilor spirituale și fibră de dropie temerară, țâșnind
intempestiv, când e cazul, cu pieptul gol în fața trasoarelor incendiare ale istoriei
noastre contemporane. Constanța Lăzărescu pare verișoară primară NU doar cu a
sa consăteană din Vâlcea, Maria Ciobanu, privighetoarea dorurilor mistuitoare din
Carpați, dar și cu Ecaterina Teodoroiu, eroina de pe Jiu, versiune românească a
celebrei Ioana d’Arc. Dați-i Doamnei Lăzărescu linia întâi a unui front fără
tranșee, dați-i un Kalașnikov ori un aruncător de grenade AG7 sau AG9 și-ți va
rezolva până și „nodul gordian” ce pare imposibil de soluționat.
12. BRÂNCUȘI ne-a dăruit, nouă și omenirii, atât de originalul, UNICUL Ansamblu
sculptural-arhitectonic de la Târgu Jiu: Masa tăcerii (Masa pomenirii eroilor),
Poarta sărutului, Columna Infinirii. Într-o veritabilă replică literară la Calea
sacră a eroilor din capitala Gorjului -, Petre Gigea Gorun a clădit un monument
mai tare decât bronzul. O Columnă fremătătoare, zvâcnind vulcanic, voinicește. O
Columnă din cuvinte măiestrit orchestrate, mărturie a unei vieți exemplare. O
Columnă din sute, din mii, zeci de mii de cuvinte, zidite inspirat în cele 60 de
cărți și volume publicate sub propria-i semnătură. Hărăzit de Dumnezeu să
vadă lumina acestei lumi telurice în ziua de 31 martie 1930, Petre Gigea Gorun a
avut înțelepciunea de a-și asuma, pe măsura înaintării în vârste, atributele specifice
germinației, renașterii, exploziei de vitalitate a primăverii. Se dovedește, de când
îl știm, o fire extrem de dinamică, sociabilă, temerară și cu o tărie de caracter de o
noblețe rar întâlnită. Nu rareori a traversat triumfal contexte cvasi-imposibile, în
care majoritatea dintre noi NU ar fi avut nici o fărâmă de șansă de a reuși.
Niciodată NU a fost agresiv ori vindicativ. Dimpotrivă, a avut flerul de a conjuga
gentilețea sa, darurile de a te privi totdeauna direct în ochi, de a fi comunicativ, de
a-și exprima deschis opinia, de a evalua cu precizie cum se prezintă aspectele
esențiale din domeniile care-l interesau și de care trebuia să răspundă, din toate
punctele de vedere -, de a conjuga toate aceste calități indubitabile cu
tenacitatea înnăscută, cu structura psihică și temperamentul de om care NU își
abandonează niciodată țintele, obiectivele, misiunile, mergând până în
pânzele albe pentru a soluționa prompt, elegant și eficient problemele abordate.
Mare iubitor al Rubayatelor lui Omar Khaiyam – pe care le-a tradus cu pasiune în
românește -, Excelența Sa Petre Gigea Gorun și-a demonstrat din plin rigoarea
lirică prin practicarea consecventă a rondelurilor și sonetelor – poeme cu
formă fixă -, complinite prin volume de poezii din arealul tradiționalist, clasic.
Numeroasele sale volume de memorialistică sunt un furnal fornăind de informații
numeroase, scânteietoare și inedite. Este UNICUL ministru de Finanțe din lume
care a achitat datoria externă a țării sale demonstrând planetei că România este
atât de bogată în resurse încât îi poate călca oricând în picioare pe cei ce au tupeul,
neobrăzarea și inconștiența de a încerca să-și bată joc de ea. Cu condiția să nu fie,
România, ocârmuită EXCLUSIV de alogeni, cozi de topor, trădători mârșavi și
asasini nemiloși de țară.
13. Frate de tâmplă și spirit geamăn cu Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Marin
Sorescu, Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Cezar Baltag -, Nicolae Dragoș este
ludicul mântuit. Strănepot al lui Tudor Vladimirescu – Pandurul pandurilor, care
a schimbat rânduirea Regulamentului Organic, fanariotă, printr-un simplu, dar
foarte ferm, marș țintit direct spre Capitala Țării Române: București, fără vărsare
de sânge, generând, așadar, mutația istorică printr-o revoluție-mișcare
energică/energetică a unei mase exponențiale de oameni -, scriitorul complex, cu
scânteieri de perlă și taine de recif, Nicolae Dragoș renaște editorial, în
ritmuri hipnotice, doar de Dumnezeu și de domnia sa știute, prin volume
trainice. Cât mucenicii la număr, cărțile sale te frapează ori te descumpănesc, de-
a dreptul, prin forța, tăria și limpiditatea bizantin-alexandrină, comparabile cu
brazda reavănă, mustind de dorul însămânțării și germinării, răsturnată pe glia,
dintotdeauna a noastră, de plugul strămoșilor săi și ai noștri matusalemici. Tras de
bouri năzdrăvani în cumințenia lor tracică, acest plug cu brăzdarele-oglindă
orbitoare, născute din oțelul geamăn cu acela al săbiilor de Toledo, mușcă adânc,
prin metafore suculente, și taie căi de rodire irepresibilă, în cernoziomul, antracitul
și andezitul Spiritului Românesc, pe care-l răsădesc, îl înfloresc, instantaneu și
sincronic, sporindu-i belșugul de semințe mirabile, dându-le impuls efervescent de
roadă nouă și, totodată, de iubire tămăduitoare, de izbăvire, în patru zări planetare.
Aceste volume tind spre rangul nobiliar de bijuterii editoriale. Ele dau seamă
despre calitățile omului riguros, bine înșurubat în obârșiile sale din nordul Olteniei,
ale lui Nicolae Dragoș, profesionist al scrisului, răsfirat, de-a lungul a 55 de ani de
activitate prodigioasă, în percutante cotidiane și hebdomadare românești, unora
fiindu-le chiar redactor șef, dar și în calitate de autor, cum afirmam, a numeroase
cărți, bine primite de critici literari de elită. Născut în satul Cleșnești, comuna
Glogova, adică în Gorjul binecuvântat de spiritul „celui mai mare sculptor al
omenirii – Constantin Brâncuși” (cf lui Adrian Păunescu), Nicolae Dragoș nu și-a
uitat niciodată rădăcinile, pentru a nu umbla, ca un zăbăuc, fără identitate,
prin lume. El demonstrează, prin toată creația sa, că este nu doar get, ci, de două
ori, get-beget (bi-get!), vlăstar, tulpină zdravănă, ne-îndoită de vânt, coroană
maiestuoasă, grea de roadă, că este monadă magică, una cu spațiul natal, cu istoria
gliei ancestrale, cu tot ce are mai valoros și demn de prețuire, de perpetuare cultura
și civilizația românilor. Așa după cum Brâncuși medita îndelung asupra
dezghiocării, pas cu pas, a sinelui (arheului) fibrei profunde a lemnului, pietrei,
marmorei, bronzului – în care urma să-și sculpteze, cu lumină și Duh Sfânt,
capodoperele -, obsesia supremă a magnificului Artist din Hobița fiind aceea de a
oferi privitorilor bucurie curată, tot așa Nicolae Dragoș este ocrotit, în ceea ce
creează, de îngerul gândului bun și de adverbul cu putere magică: împreună.
Scriitorul născut sub geana doldora de istorie și de mituri a Parângului nu creează,
așadar, în regim egoist/ egocentrist, pentru sine, ci pentru semeni, pentru oameni și
omenime, față de care păstrează/ lăstărește, mereu proaspăt, îndemnul stră-Moșului
Zamolxe: Cunoaște-te pe tine însuți și-L vei cunoaște pe Dumnezeu!, conjugat cu
sfatul blând al lui Iisus Hristos: Iubește-ți aproapele, cum te iubești pe tine însuți.
14. Critic și istoric literar de rigoare bizantină și acribie benedictină (născut la Milești,
județul Dolj, în același an cu acad. Răzvan Teodorescu), poet și prozator frenetic,
autor de insolite romane de tip puzzle, din matricea narativă a lui William
Faulkner, D.R. Popescu, Julio Cortazar -, profesorul craiovean Marian Barbu își
continuă, cu fervoare de Comandante Che Guevara și elan adolescentin, călătoria
prin tărâmul magic al literaturii române și universale. …Acum – prin al zecelea
volum din seria sa Trăind printre cărți –, profesorul Marian Barbu dovedește că
este arhitectul unei monumentale istorii literare care însumează, în acest moment,
4.420 de pagini doar în această UNICĂ suită-colecție. Lor li se adaugă: 380 de
pagini din ediția a doua a Romanului de mistere…; cele 602 pagini din dipticul
Aspecte ale romanului românesc contemporan; 176 – din Simbolistica poeziei lui
Ion Barbu; 324 – Reexaminări critice; 241 pag – Ipostaze și metastaze ale
discursului oficial; 336 pagini – Dicționar biografic al membrilor Societății
Scriitorilor Olteni; 1.100 pag., format A4 – Medalionul literar – structură
permanentă de cultură și educație; 380 p. – La Lilieci… 6 Cărți în căutarea lui
Marin Sorescu; 729 pag. – Universalia…(despre scrieri din literaturile lumii);
280 pag. – Mircea Eliade – subiect logic și gramatical; 686 pagini – Convergențe
tematice în romanul contemporan: 1948-2014. Și alte vreo 2.000 de pagini din,
deocamdată, tripticul romanesc În zig zag cu viața mea, al cărui volum al patrulea
urmează să apară în această vară. În total: 9.184 (nouă mii o sută optzeci și
patru) de pagini de critică și istorie literară, NU puține în cărți format A4
(coală ministerială) și B5 (trei sferturi din coala ministerială). Acestora li se adaugă
1.923 de pagini din celelalte șapte volume de proză scurtă și romane, plus 1.084 de
pagini cumulate în cele nouă plachete și cărți de poezie. Într-un context atât de
îmbelșugat în apariții editoriale -, Marian Barbu poate constata, fără pic de trufie:
„Eu sunt cel ce sunt”. Adică mântuitorul a sute de scriitori români și al altor sute
de literați din Europa, din lume, despre ale căror cărți și volume a scris și scrie cu
evidentă atenție, rigoare și energie celestă, de vultur dezlănțuit în tăriile stratosferei
literaturii românești, europene și universale.
……………
Vă asigur, prieteni, că Emil Lăzărescu s-a străduit din răsputeri să contureze un volum
de referință, o carte monumentală pe care să ne-o dorim mereu a fi de căpătâi, adică lângă
Biblie, acolo unde punem capul să dormim, cu speranța că Dumnezeu ne va trimite, în fiecare
noapte, la Școala sa de Lumină, Iubire și Iertare.
Iată și un calup despicat din puzderia celor 156 de personalități înglobate în fascinanta
carte:
*Nicolae Istudor (rectorul Academiei de Studii Economice București),
*Viorica Chiurciu (membru de onoare al Academiei Române ASAS, premiată cu
distincția „Paul Riegler”, director general al ROMVAC),
*Nicolae Dragoș (scriitor polivalent, de virtuozitate prozodică incredibilă, similară cu
aceea a lui George Coșbuc, fost redactor șef la cotidianul Scânteia tineretului – Nicolae
Dragoș, apoi la revista Luceafărul, hebdomadar al Uniunii Scriitorilor din România, adjunct
la Scânteia, colaborator fervent, de trei decenii, la Flacăra lui ADRIAN PĂUNESCU,
redutabil membru al Cenaclului Epigramiștilor Olteni),
*George Sorescu (mentorul școlit al „Mondialului” Marin Sorescu – laureatul
Premiului Herder 1991, autor de cărți de referință, conducător a 35 de doctorate, editor a peste
30 de volume postume ale fratelui Marin Sorescu),
*Valeriu Tabără (universitar de fală, ex-ministru al Agriculturii, președintele
Academiei de Științe Agricole),
*Dragoș Mărgăritescu (medic primar chirurg la Spitalul Clinic de Urgență Craiova),
*Cezar Ionuț Spînu (rectorul Universității din Craiova),
*Gheorghe Epure (primarul comunei Polovragi, Gorj, descendent al reputatului
arhitect Petre Antonescu, cel ce a proiectat Palatul Administrativ al Doljului, Primăria
Generală a Capitalei, Catedrala din Bârca, Arcul de Triumf din București),
*Daniel Nicolăescu (director general al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA),
*Alexandru Tudor (decanul Facultății de Agricultură din Craiova, din anul 2016, cel
ce a preluat stafeta decanatului de la renumitul universitar Mircea Bădescu),
*Mariana Gâju, Gheorghe Zarioiu, Dumitru Nicolae, Toma Voiculescu – junior,
Ioana Bianka Bebu, Cristiana Antonie, Ion R. Popa, Mihai Ștefan Manolea, Silvia
Cârțu, Cerasela Cremene, Gheorghe Bică, Emil Vamanu, Gheorghe Oprescu, Gheorghe
Lazaroniu, Rodica Pospai Păvălan, Vladimir Osiac, Andreea (Epure) David.
Ion Țolea – medic specialist dermatolog, director general al clinicii de profil, prof.
univ. dr., 16 ani managerul Direcției de Sănătate Publică Dolj – deschide „pârtia” celor 17
membri ai Intelect Club „Mihai Viteazul” Craiova incluși în volum, dintre care amintim pe:
general®de brigadă Gheorghe Vache Popa, Vasile Dulgheru, Angela Petrescu, Carmen-
Cristina Ștefănescu, Iulian Șelaru, Ștefan Vladu, Gheorghe Unguru, Dumitru Stanciu,
Matei Vodislav, Mihai Petrișor Marin, Ion Bușe, Grigore Gelu Bălăceanu, Viorel
Forțan, Marin Lungu.
Meticulos, echilibrat și grav, aidoma clopotului bas – bariton de la Catedrala
Mitropolitană, Emil Lăzărescu și-a dorit cu obstinație să se apropie cât mai mult posibil de
stilul academic, al lucrărilor științifice de anvergură indubitabilă.
S-a ferit, ca Ăl din Baltă de cruce și de tămâie, s-a ferit să cadă în vreunul dintre
stilurile: …salamandrin serafic, satirico-solemn, supra-calificativ, subtil subiectiv, subteran
semnificat, sapiențial solomonian, simbolic, solar-saturnian, spagiric -, după cum le
înseriază, cu bănuită frăgezime surâzătoare și, poate, cu malițiozitate răvășitoare, cercetătorul
asiduu, cu profil vast, dar, înainte de toate, de teolog și iubitor al metafizicii, Mihail
Avramescu, în cartea sa Calendarul incendiat al lui Ierusalim Unicornus (Ed. Anastasia,
București, 1999), cu prefață de Mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu și postfață de
Alexandru Paleologu.
Personalitatea lui Emil Lăzărescu se întâlnește, pe undeva, cu aceea a celui definit de
preotul dr. Ionel Popescu drept vrednic și luminat slujitor al Bisericii bănățene: consacrat,
după trecerea la Ortodoxie (aidoma lui Mihail Wieder – cu a sa carte Convertirea Sfântului
Apostol Pavel, Arad, 1940, și Nicolae Steinhardt – cu Jurnalul fericirii, 1991), consacrat cu
numele Mihail Marc Avramescu (1909-1984).
Ne referim la realitatea că, atât în stilul lui Mihail Avramescu, precum și în acela al
lui Emil Lăzărescu, putem vorbi despre un farmec special, întortocheat și ușor afectat, cu
unele influențe argheziene, stil niciodată convențional, nu rareori apăsat polemic.
Omul angajării totale, cum a mai fost supranumit Avramescu, a făcut parte din
renumitul grup de la Biserica Antim din București: Rugul aprins, iar Emil Lăzărescu – dintr-
un alt grup de convivi, cugetători, iubitori de Dumnezeu și de Patrie – Mamă: Intelect Club
„Mihai Viteazul” Craiova.
Amândoi s-au bucurat de atenția și prețuirea celor apropiați, îndeosebi, a oamenilor de
cultură ori cu propensiuni umaniste, grație pledoariilor lor/ luărilor lor de poziții,
impresionante prin conținutul neobișnuit de bogat în idei, desprinse din straturile înalte,
spirituale, ale unei ontologii și epistemologii de cuprindere universală.
Pentru densitatea ideatică și de informații puțin ori deloc știute -, reproducem
paragraful cu care preotul dr. Ionel Popescu își încheie eseul său mustind de duh și armonie:
„Prieten cu Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Vasile Lovinescu și Eugen Ionescu, apreciat
de alți scriitori, precum Nina Cassian, Alexandru Paleologu și de mai tânărul Andrei Pleșu,
de timișorenii Cornel Ungureanu, Șerban Foarță, Andrei Ujică și Marcel Tolcea -, preotul
cărturar Mihail Avramescu, teolog cu înclinație spre metafizică, intelectual subțire, de aleasă
cultură, în special teologică, filosofică și beletristică (Tolcea), a scris o frumoasă pagină de
spiritualitate creștin-ortodoxă în istoria Bisericii bănățene, pentru care a primit aprecierea i
afecțiunea sinceră a păstoriților săi și a Mitropolitului Nicolae Corneanu.”.
Ținând aproape și respectând standardele unei vibrații culturale de luat în seamă, prin
volumul al doilea, publicat la dimensiuni și în condiții poligrafice de invidiat, Valori
românești, valori europene -, jurnalistul profesionist, scriitorul și făurarul de publicații
(reviste, periodice…) EMIL LĂZĂRESCU ne dăruiește, fiecăruia dintre noi și tuturor,
împreună, încă o frumoasă pagină de Spirit al Olteniei, de Spiritualitate specifică acestei
Provincia Magna, descrisă de Nicolae Iorga drept măduva latinității noastre, de acad. Dan
Simonescu – ca epicentrul spiritului românesc, iar de Adrian Păunescu – Spiritul Românesc
la modul absolut.
*
* *
Felicitări autorului: Emil Lăzărescu.
Felicitări managerului editurii și imprimeriei: Aurel Popa. Felicitări tehnoredactorului
Val Corneanu
și distinsei profesoare Carmen-Cristina Ștefănescu (corectură),
care au ostenit din greu la desăvârșirea
acestei colosale bijuterii editoriale.
..//..
DAN LUPESCU
Craiova, 4-10 Martie 2024