15 C
Roșiorii de Vede
vineri, mai 24, 2024

EMIL LĂZĂRESCU Valori românești, valori europene

EMIL LĂZĂRESCU

Valori românești,

valori europene

Carte de căpătâi,

sub semnul cifrelor 3: Troiță, Trinitate Divină

și 33: vârsta lui Hristos,

înainte de

Golgota/ Dealul Căpățânii…

MEMENTO:

În înțelepciunea sa astrală,

poporul român a numit Carte de Căpătâi

un op, un tom fundamental, o carte preferată.

Conform Micului dicționar enciclopedic,

cuvântul căpătâi a fost atestat acum 376 de ani,

adică în 1648, concomitent cu traducerea în română

a Noului Testament.

Cuvântul este moștenit din latinescul capitaneum.

În atât de rafinata, mobila, energica și via Limbă Română, cap/ căpătâi are 33 de

sensuri (iarăși: cât vârsta lui Iisus în ziua Răstignirii), plus încă un înțeles.

DESEMNEAZĂ :

1-2 – partea patului sau a oricărui obiect unde se pune capul.

3 – fiecare dintre cele două pernițe pe care îngenunchează

mirii în biserică.

4 – a da ori a face de căpătâi: a se căsători.

5 – a-și asigura existența,

6 – a se căpătui,

7 – a avea, a duce viața unui om însurat, așezat, cu rost.

8 – fără căpătâi, adică fără rost, neașezat, dar și derbedeu, vagabond.

9 – fără o ocupație clară.

10-11 – Carte de căpătâi = carte fundamentală într-un domeniu

(sau în literatură).

12 – Carte preferată, de care NU te poți despărți.

13-14 – țesături sau perne care îmbracă o casă țărănească

și care se dau miresei de zestre;

și, uzual: caposter.

15 (popular) – broască pe care se sprijină grindeiul roții morii.

16 (la car) – vârtej care se așază orizontal deasupra perinocului

de pe osie;

și (regional) – feleherț.

17 (popular, la plug) – parte a rotilelor pe care se reazemă grindeiul și care corespunde

mesei carului.

18 (popular) – lemn scurt și gros care se pune sub un obiect pentru a-l feri de umezeala

solului;

și (regional) – năclaz, tălpici.

19 – parte a unei plute.

20-21 – parte de sus sau dinainte a unui obiect;

și – cap, capăt, frunte.

22 – a nu avea nici coadă nici cap, a nu avea nici început, nici sfârșit.

23 (învățat) – Capitel de coloană ;

și – cap, capitel, bașlâc.

24-25 – parte extremă cu care se începe sau se termină ceva ;

și – cap, capăt, limită, margine.

26 – podvale ale joagărului.

27-28 – parte de jos sau dinapoi a unui lucru ;

și – cap, capăt, margine, sfârșit.

29 – a o scoate (sau a ieși) la capăt.

30 – a o scoate (sau a ieși) cu cineva la capăt, a se înțelege cu cineva.

31 – a nu i se înțelege capul/ căpătâiul,

a nu ști de unde să apuci, cum să înțelegi ceva.

32 – bucată mică, rămasă din ceva ;

și – cap, capăt.

33 – legătură (de lemne, de iarbă etc.)

pe care cineva o poate duce în cap.

34 – capitol.

Vă rog, dragi prieteni, amici și colegi, să vă trageți sufletul și, privindu-vă adânc,

adânc, în inimă, în minte, dar și în ochi, direct în ochi, unul pe celălalt, să ciocniți un pahar de

zaibăr de Băilești, de zghihara de Huși sau busuioacă de Bohotin, roșioară de Dăbuleni ori

rekațileli, tot de Călărași-Dăbuleni, fetească neagră de Segarcea, rosé de Budureasa, Recaș,

Stârmina, grasă de Cotnari, frâncușă și tămâioasă de-a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, riesling de

Jidvei, sauvignon ori merlot de Drăgășani, sau cabernet de Tohani, să înghițiți, încet-încet,

licoarea lui Dumnezeu, să plescăiți (discret ori indiscret) din limbă, ca și cum v-ar fi ales cea

mai îmbujorată fecioară la norocoasa loterie populară botezată de-ai noștri Perinița, să vă

bateți cu nonșalanță pe burtă, pentru ca sângele Domnului să vă pătrundă bine, bine, până-n

raiul din ficați -, apoi să acordați atenție maximă comentariului meu, care începe astfel:

Duminică 3 martie 2024.

Binecuvântată zi de duminică.

La ora 13.33,

jurnalistul profesionist, scriitorul și editorul periodicului național Rațiunea,

Emil Lăzărescu

cu bucurie și mândrie profesională bine temperată,

dar cu sufletul și trupul învăluite într-o străvezie, aburoasă și

fremătătoare maramă de emoții și doruri neștiute –

extrage greu, foarte greu extrage,

ca pe o lespede de andezit, din Calendarul sacru de la Sarmizegetusa Regia

din Munții Șureanu/ Orăștiei și de sub piscurile miraculoase ale Kogaion-ului,

o ditamai bijuterie editorială,

ce-mi pare, străfulgerător, că trebuie să fi fost desprinsă/ decupată/ furată (?!?)

din enormul Tezaur ancestral Cloșca cu puii de aur.

Sunt atât de uimit de minunea aurie, în partea superioară a coperților, scăldată în

valurile silvestre, de un verde grav, greu de tâlcuri, taine și șoapte abia percepute, în treimea

de jos, încât uit orice alte conexiuni.

Uit de mine.

Uit de tot ce este în jurul meu.

Uit pe ce lume sunt,

mă abțin cu dificultate să nu mi se întrezărească zâmbetul luminos,

curcubeul bucuriei celeste ce mă străbate

și, desigur, nici murmurul/ tremurul bărbiei de ghepard cu salturi magistrale

și zvâcniri cu 333 kilometri pe oră…

Târziu, hăt, târziu, aveam să-mi aduc aminte, mai către seară, că primul Președinte al

României postdecembriste împlinise, în acea augustă dimineață de martie, 94 de ani, ceea ce-

mi reînvie frisoanele primelor lecturi, din copilărie, pubertate și adolescență, ale basmului

nostru identitar: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Numai că, aproape instantaneu, aflu că, la vârsta de 92 de ani (împliniți la 30 ianuarie

a.c.), arhiepiscopul, mitropolitul și vârful de lance al romancierilor români: Dinu Săraru

scăpase de iadul acestei vieți telurice, adormise întru DOMNUL și se născuse în cer -,

lăsându-i bastonul de mareșal scriitorului și generalului aviator Radu Theodoru, fratele

biologic, după câte știu, al lui Geo Bogza.

Radu Theodoru, care, în ianuarie, abia împlinise vârsta de 100 de ani, trăiți cu

dinamismul, energia pozitivă, fervoarea și avântul tineresc din celebrele sale romane, de

ordinul zecilor, câteva în câte două sau chiar patru volume: Brazda și Paloșul (1954 și 1956),

Vulturul (Premiul Academiei Române 1967), Strămoșii (1967), Aproape de zei (1969),

Biografie de război (1967), Popas în Madagascar, Taina recifului, Regina de abanos, Noi –

Mircea și Atlanticul, România ca o pradă, A fost sau nu a fost holocaust?, Imposibilul

hermafrodit: New Age.

Radu Theodoru a fost aviator militar, pilot de vânătoare, comandant de escadrilă de

vânătoare. A fost cronicarul primei curse a Navei-Școală „Mircea” (1974).

Impresionantul și atât de elegantul tom scris de Emil Lăzărescu: Valori românești,

valori europene/ Romanian values, European values poartă sigla cunoscutei Edituri și

Imprimerii SITECH (Craiova), condusă de matematicianul cu largi orizonturi umaniste: Aurel

Popa.

Format A4 (coală ministerială), copertat, 540 de pagini.

Cântărește cât un fagure de 2.000 (două mii) de grame = două kilograme de miere a

spiritului românesc și european.

Dacă ar fi fost imprimată pe formatul clasic A5, această carte admirabilă ar fi însumat

aproape o mie o sută de pagini, care s-ar fi „tradus” ușor în patru volume de câte 270 de

pagini.

Imediat după coperta interioară, autorul se destăinuiește, în contextul în care descrie

dificultățile cu care s-a confruntat, se confruntă în selectarea protagoniștilor cărții sale:

Valorile continuă să fie acele pietre tot mai rare, descoperirea lor presupunând și mai mari

eforturi (n.n. referitor la volumul al II-lea, în raport cu primul, publicat în 2008), realism și

respect pentru adevăr, ca ele să reprezinte, realmente, acele modele de care societatea noastră

are absolută nevoie în parcursul ei european.”.

Născut la 28 martie 1946, în comuna Roșiile (județul Vâlcea), satul Păsărei, Emil

Lăzărescu a absolvit, în 1979, Facultatea de Jurnalism din București, fiind unul dintre extrem

de puținii, selectați din toată țara, care au ajuns ziariști tocmai pentru că au intrat ca atare,

adică ziariști – ca talent, chemare, vocație.

Emil Lăzărescu a fost, este și va rămâne jurnalist profesionist – născut, NU făcut.

Unsprezece ani a fost membru al prestigiosului colectiv de redacție al cotidianului

Înainte Craiova, fondat la 9 septembrie 1944 și care a apărut fără întrerupere până în ziua de

24 decembrie 1989, inclusiv, adică încă două zile după asasinarea mișelească,

anticreștinească, din ziua Crăciunului 1989, în urma unei parodii de proces, criticat în toată

lumea, a comandantului suprem al armatei române, Președintele României răstimp de un sfert

de secol, licențiat al Academiei Militare de la Moscova (ofițer superior de Mare Stat Major) și

al Academiei de Studii Economice (cu examen de absolvire susținut public, la cerea sa

expresă), cel ce a smuls țara noastră din spectrul feudalismului vetust, întârziat și a propulsat-

o pe culmi românești incredibile, divine, cu eforturi sisifice, ale Neamului românesc în

întregul său, dar grație viziunii liberale („Prin noi înșine!”), viziunea celui mai bătrân

Brătianu, dar și a tânărului său stră-, stră- nepot de secol XX: Nicolae Ceaușescu, care a

perpetuat și a augmentat tot ceea ce fusese bun în programele de guvernare din anii

interbelici: electrificarea țării, construirea a zeci de hidrocentrale și termocentrale, incluzând

Nucleara Cernavodă, dezvoltarea industriei, în ritmuri urieșești, incredibile, peste acelea ale

Japoniei, construirea Transfăgărășanului, a Canalului Dunăre – Marea Neagră, a Canalului

București-Dunăre, prin care Capitala României devenea port al celui mai important fluviu din

Europa (axă culturală, militară și comercială a bătrânului nostru continent), edificarea,

exclusiv prin inteligență, tehnică și tehnologie românească, a uzinelor de utilaje de foraj și

extracție a petrolului, de la Ploiești, de faimă mondială, niciodată întrecute de vreo altă firmă

de pe mapamond, construirea străfulgerătoare, magnifică, a metroului din București, a 7

milioane de apartamente, a autostrăzilor Pitești – București și București – Medgidia,

preluând inclusiv (în Epoca de Aur, cum nu mai fusese de pe vremea mai vechilor, din

antichitate, Ramses, Keops și Pericle) Festivalul Național Cântarea României – lansat de

regele Carol al II-lea, la cerea expresă a lui George Enescu, Al. Vlahuță, Barbu

Ștefănescu-Delavrancea ! – și dând viață faimoasei Daciada, care fusese trecută, ca program

național de educație fizică și sport – Mens sana in corpore sano/ Minte sănătoasă în corp

sănătos – în Pravila de guvernare, dar nu apucase să fie materializat, acest punct, Pravila

premierului gorjean Gheorghe Tătărescu, cel ce ne-a lăsat moștenire Ansamblul sacru

Brâncușian de la Târgu-Jiu și fresca de 74 metri lungime a lui Costin Petrescu, de sub

cupola Ateneului Român (ambele în 1938), respectiv, Institutul de Cercetări Nucleare de

la Măgurele, înființat de acad. Horia Hulubei, revenit în România (1939), la insistențele

regelui, direct de la conducerea celui mai renumit institut de profil din Franța.

Emil Lăzărescu a semnat destule volume, despre care au scris elogios, dar cu exigență

evidentă: Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Al. Firescu, Fănuș Neagu, Nicolae Dan Fruntelată,

Marian Barbu, Ilarie Hinoveanu, Romulus Diaconescu, Ilie Purcaru, Petre Ciobanu, Dan

Lupescu, Ștefan Tunsoiu.

Iată și câteva titluri ale cărților publicate de Emil Lăzărescu: Ecuația de probă (1986),

Voievozii Pădurii (1996), Cancelaria din ierburi (1997), Sensuri și coduri (2002),

Demiterea greierului (2003). Și, desigur, primul volum al dicționarului lansat acum.

Curând, foarte curând, va vedea lumina tiparului și volumul său de proză La Târgul de

mărgele, apoi culegerile de poezii Pâra că exist și Dreptul de veto.

Prof. dr. Marian Barbu, laureat al Academiei Române, este garantul vânjosului

dicționar Valori românești, valori europene, care NU este rezervat doar scriitorilor,

muzicienilor, artiștilor plastici, slujitorilor de la luminile rampei, ci și academicienilor,

cercetătorilor științifici, medicilor, oamenilor de la catedre universitare și preuniversitare,

inginerilor, economiștilor, silvicultorilor, polițiștilor, feroviarilor… – tuturor profesiilor,

înnobilate de oameni în care Duhul Sfânt a răsădit haruri diverse și bogate, neocolindu-le pe

acelea de edili chibzuiți ai comunităților mai mici ori mai mari, sau chiar de combatanți care

s-au încumetat să intre în mocirla vieții zise politice.

Iată cum se exprimă Marian Barbu, pertinent, tranșant și convingător: „Cartea de față,

Valori Românești, valori europene, este cerută de momentul european actual, pe care țara

noastră l-a înregistrat începând cu 2007. Autorul lucrării trasează întrebări și răspunsuri pentru

a contura în final o diversitate de mentalități românești, cumva emblematice pentru domeniul

pe care îl slujesc. Ca orice antologie, care se dorește reper de bibliografie, ea propune câteva

domenii, firești, normale, existente în oricare societate democatică de tip modern: cultură,

educație, sănătate, religie, industrie și agricultură, armată, parlament. Deși opțiunile

rămân…opțiuni, subiective sau restrictive, ele izbutesc să evidențieze noima valorii, nu atât

în sine, cât în difuziunea ei, în rezonanțele depistabile în activitatea contemporanilor și a

urmașilor. Pe fond, antologia investighează și vizează zona Olteniei, componentele județene

ale acesteia, dar și alte spații ale țării – Argeș, București, Bacău, Satu Mare, Galați, Suceava,

Petroșani, Timișoara, Constanța ș.a. – toate interesate de aceeași febră a cunoașterii și a

pledoariei pentru multe cauze europene, atât de ardente încât să se poată de pe acum înregistra

și previziona efecte benefice pentru România.”.

Rigoarea de geometru, acuratețea și expresivitatea – atât de caracteristice stilului

Profesorului Dr. Marian Barbu, care l-au impus ca pe unul dintre cei mai percutanți critici și

istorici literari, decanul de vârstă al scriitorilor TOTALI din România, hermeneut prolific și

cu exactitate de ceasornic elvețian marca Schafausen, calități ușor recognoscibile din

rândurile citate mai sus -, caracterizează și judecățile sale de valoare, afirmate, în partea

finală a prezentării, la fel de categoric și cuceritor: „Cititorul, interesat sincer și devotat

propriei condiții de a se regăsi ca virtual cetățean european, va avea satisfacția deplină să

constate varietatea prezentărilor în antologie. Dincolo, sau în cadrul fiecărei prezentări în

parte, se înregistrează studiul de caz, prezentarea, dialogul, interviul, comentariul,

interpretarea sui generis, colajul, fișa gen C.V. (curriculum vitae) și altele. Toate ținând, nu-

ncape îndoială, de abordarea unei gazetării moderne, pe care Emil Lăzărescu o practică în

mod convingător, căci numai așa lectura devine un captatio cu nebănuite beneficii în plan

spiritual și practic.”.

*

* *

Fără a deveni aproape deloc stufoasă, prolixă, sforăitoare, dar frizând (desigur,

involuntar) pe alocuri frazări stahanoviste -, prefața scrisă de prof. univ. dr. ing. Ion Bold

pune, în multe dintre zonele ei fierbinți, punctul pe „i”.

După sintagme precum: „volum de evocări și amintiri”, „pasionat de esențe” (n.n. –

Emil Lăzărescu), „carte de elevată ținută realizată ca sinteză a unor destine împlinite”,

confesiuni reprezentative, adevărate bilanțuri de activitate creatoare, demnitate

profesională și umană” -, autorul Predosloviei, Ion Bold, afirmă: „Cartea aceasta se arată a

fi a unui literat, dar și a unui istoric, economist, sociolog și a unui gânditor, relevând

fizionomia unei vocații în ideea apropierii între oameni, pentru acțiune în planul progresului

general. În mod deosebit, remarcăm că a fost unul dintre cei mai populari reprezentanți ai

culturii, cu cel mai mare succes la public prin arta de a se face plăcut, cu spiritul ager, vocea

bărbătească și privirea vie, originalitatea și creativitate scrierilor evidențiindu-se, mai ales,

în revista RAȚIUNEA.”.

Poposind mai îndelung la începutul volumului, menționăm că se intră fără nici un alt

fel de avertisment, în substanța efervescentă și provocatoare a tomului: trei pagini și jumătate

(din carte), vibrante și bogat ilustrate cu genericul: DANIEL CIOBOTEA. Reflecții pioase și

prețuitoare la Întronizarea Prea Fericitului Patriarh, secondate de alte trei pagini, din

monumentala carte, titrate IOAN-AUREL POP. Președintele Academiei Române.

Cel puțin primul dintre textele menționate ne-a stârnit nedumerirea pentru faptul că nu

poartă nici o semnătură. Este, desigur, al lui Emil, aveam să pricepem la un moment dat, însă

începe cu o mărturisire a Prea Fericitului Daniel care NU este pusă între ghilimelele de

rigoare și nici NU se precizează că ar fi, pe alocuri, o parafrază. Acesta-i motivul pentru care

am fost derutați.

Spaima noastră fu sporită, poate, și pentru că, în volumul I din Spiritul Olteniei. Pod

peste himere. Holograme pentru Europa (2000, Marele Premiu al Uniunii Ziariștilor

Profesioniști din România), ne-semnând – cu numele meu, în parantezele din final, unde

precizam revistele în care apăruseră anterior – cele 32 (treizeci și două) de convorbiri cu

personalități incluse în tronsonul al doilea din carte, un comentator avizat, totuși, din

Timișoara, nu a priceput că interviurile îmi aparțin și le-a interpretat ca un soi de …auto-

interviuri, în care cei 32 de protagoniști și-ar fi pus, fiecare, de unul singur, întrebările și ar fi

și răspuns la ele… Dacă nu o fi fost o subtilă ironie, la care atunci n-am percutat…

*

* *

Revenim simetric la mărturisirile dintru început (,,Duminică 3 martie 2024… La ora

13,33…”), readucându-vă în atenție și proverbul românesc: NU aduce anul, ce aduce ceasul

care poate fi priceput și în sensul din Eclesiast, respectiv, din Proverbe, respectiv că o bună

reputație este mai valoroasă pentru cel ce o deține, decât ceea ce poți cumpăra cu bani.

Iar Domniilor Voastre, toți cei prezenți în monumentala carte Valori românești, valori

europene, dăruită ACUM de Emil Lăzărescu, vă regăsiți cu asupra de măsură în dalbele

pagini ale acesteia, ceea ce vă obligă, moralmente, să ascultați în continuare, cu smerenie,

îndemnurile Tatălui, ale lui Dumnezeu, nu pe acelea ale ateilor sataniști, care NU au avut grijă

de înțelepciunea lor și s-au predat, cu arme și bagaje, cu tot, în brațele păroase, neguroase și

pestilențiale ale lui Nichipercea…

Conform eruditului Petre Anghel, zicerea menționată de noi mai sus: O bună reputație

este mai valoroasă pentru cel ce o deține, decât ceea ce poți cumpăra cu bani constituie, în

ebraică, și o piesă muzicală cu o sonoritate deosebită prin sugestia pe care o dă minții.

Vă privește dacă sunteți au BA de acord cu această spunere de început, insistă Petre

Anghel: „Dar finalul ei este o întorsătură criptică: și ziua morții este mai bună decât ziua

nașterii” -, după care precizează că această observație poate avea o multitudine de sensuri, în

funcție de contextul în care este rostită.

Același adevăr esențial este scris de Antim Ivireanul cu litere de foc: dacă ai un nume

bun la moarte, el va dura mai mult decât cel mai scump parfum.

Sfintele Scripturi grăiesc, sapiențial, că: Mai bun este sfârșitul unui lucru decât

începutul lui. În Proverbe, sfârșit pare să însemne – punctează hermeneutul din Băilești, cu

trei doctorate, Petre Anghel – ultima parte a vieții și este tradus cu viitor. (…): „La noi,

Cornilescu traduce simplu sfârșitul, iar Biblia lui Șerban Cantacuzino cu săvârșirea.

Sfârșitul este important însă sub alt aspect: el este rezultatul credinței, asupra căreia Antim

Ivireanul comentează în Didahiile sale. (…) Bună iaste aceia când nădăjduiește cineva în

Dumnezeu să se mântuiască, sau alt bine ce va să se petreacă, că nici nu ostenește, nici

cheltuiește nimic -, cum zice David, că: Cel ce nădăjduiaște spre Dumnezeu, mila îl va

încungiura.”.

……………

NU avem cum să punem punct acestui semnal editorial, fără a preciza că pântecosul

volum se deschide cu:

1. Un (fals) Cuvânt înainte semnat de Emil Lăzărescu, veritabil pluton de informații

prețioase, dar care sunt, de la un capăt la altul, marcate de tot ceea ce este specific

tradiționalei Lămuriri (a autorului) sau Note asupra ediției, de paginat

OBLIGATORIU DUPĂ Prefață, ci nu înaintea ei ;

2. Plasată, așadar, în plan secund (deși ea trebuia să deschidă cartea !), încântătoarea

Prefață este semnată de prof. univ. dr. ing. Ion Bold, membru al Academiei

Oamenilor de Știință din România, membru al Academiei de Științe Agricole și

Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”, laureat al Academiei Române ;

3. Barosanul tom Valori românești, valori europene prezintă 156 (o sută cincizeci și

șase) de personalități din România de la cumpăna mileniilor al doilea și al treilea,

din cvasi-totalitatea domeniilor de activitate ;

4. Este și nu este un dicționar de personalități. Când am definit volumul acesta ca

atare, am fost induși în eroare de modul în care ni se înfățișează Cuprinsul: adică

numai cu înșiruirea numelor celor 156, fără nimic în plus ;

5. Termenul utilizat frecvent de Marian Barbu, acela de antologie, este cu mult mai

adecvat ;

6. În …mistrețul, dulce ca glonțul patriei, sau delicata și atât de fertila mangaliza,

drapată în costumația specifică Ielelor, din Noaptea de Sânziene – când se deschid

cerurile, iar spiritele moșilor, strămoșilor noștri ne vizitează, se întorc la obârșii

spre a-și ostoi DORUL de izvoarele primordiale ! -, adică în urieșescul op Valori

românești, valori europene, Emil Lăzărescu și-a ales scrierile sale cele mai

semnificative, din toate genurile publicistice, pe care le-a publicat, în ultimii 15

ani, adică de la volumul I până acum, în periodicul național RAȚIUNEA ;

7. Este, deci, vorba despre un florilegiu, o carte de căpătâi, fundamentală, firește,

pentru publicistica lui Emil Lăzărescu ;

8. De la pagina 523 până la 536, ni se oferă un grupaj plasat – de asemenea eronat –

sub titlul Postfață. NU are nici în clin, nici în mânecă… În fapt, este o Addenda, în

care sunt selectate fișele (de astă-dată, chiar sunt fișe de dicționar !) a 27 de

personalități desprinse din primul volum Valori românești, valori europene,

reunite, în prezentul volum II, sub genericul Reevaluări și confirmări pilduitoare:

de la Tudor Mătușa (de ce neapărat un parlamentar în fruntea …regimentului ?),

Petre Gigea-Gorun, Marian Barbu, Dinică Ciobotea, Antonie Solomon, Ion

Georgescu, Dorin Mercuț, Elena Buznă, Ion Călinoiu, Elena și Aurel Cărășel,

Ionel Pană, Constantin Ghencioiu, până la Constanța Lăzărescu, Marian

Popescu, Nicolae Pascu, Marin Talău, Florin Cârciumaru, Vasile Vlăduleanu,

Letiția Lucia Iubu, Eugenia Mihaela Dincă, Nicolae Petre etc.

9. Dacă tot NU a precizat nici unul dintre criteriile în baza cărora i-a ales pe cei 156 –

și, se subînțelege, NU a făcut nici o referire la arcul de timp/ perioada avut/ ă în

vedere -, ne întrebăm de ce nu i-a inclus pe nici unul dintre corifeii absoluți Traian

Vuia, Henri Coandă (cu obârșii la Perișor, Dolj, unde are și muzeu), Nicolae

Tesla, Victor Babeș, Ion Cantacuzino, Anghel Saligny, Gogu Constantinescu

(Craiova), Nicolae Paulescu (părintele real al Insulinei), Ștefan Odobleja

(fondatorul Ciberneticii, medic militar născut în Mehedinți, unde și-a trăit și

ultimele decenii de viață), Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Constantin

Brâncuși, George Enescu, C. S. Nicolăescu-Plopșor, Dumitru Bălașa, Sabin

Bălașa, Corneliu Baba, Ion Țuculescu, Silviu Purcărete, Ștefan Iordache, Leni

Pințea – Homeag, Ilie Gheorghe, Tudor Gheorghe, Valer Dellakeza, Emil

Boroghină, Mircea Cornișteanu, Iolanda Balaș, Nadia Comăneci, Ivan

Patzaichin, Ilie Năstase, Dan Grecu, Natalia Andrei, Cristieana Cojocaru,

Anișoara Cujmir, Costică Ștefănescu, Ilie Balaci, Rodion Cămătaru, Aurel

Beldeanu, Gheorghiță Geolgău, Aurel Țicleanu, Sorin Cârțu, Costică Donose,

Nicolae Negrilă, Gabriela Szabo, Elisabeta Lipă, Cristian Gațu, Cristina

Neagu, Gruia-Tudosie (celebrul cuplu de handbaliști imbatabili)… – în cazul,

fericit, în care nu cumva i-a integrat deja în primul volum.

10. Nedispunând, mai mult ca sigur, de resursele financiare pentru a-și angaja un

consilier editorial/ secretar general de redacție/ redactor de carte -, Emil Lăzărescu

s-a lăsat acaparat de mentalitatea efervescenților Gigi Becali și Adrian Mititelu

care se pricep la orice, le fac ei pe toate, schimbă, de cinci-șapte ori pe sezon, roțile

trenului din mers și… garnitura se duce unde vede că-i mai des și mai des

păpurișul, unde sclipește, răsună și se însuflețește poiana ciocârliilor celeste,

noaptea cu Luna …cea mai Plină și roua – sudoarea privighetorilor, care au ostenit

cântând fără încetare.

11. Un accent aparte se cuvine să prindem în aura distinsei doamne prof. dr. Constanța

Lăzărescu, pe umerii căreia a căzut greaua misiune de a tempera până la anihilare –

prin inteligență și diplomație feminină, certă vocație pedagogică și managerială –

atmosfera de șerpărie pe care, pe la începutul anilor 80, a găsit-o la Inspectoratul

pentru cultură Dolj, ai cărui consilieri și inspectori se reclamau cu frenezie

manelistică. A izbutit să metamorfozeze, încet-încet, nedoritul vulcan în prag de

erupție devastatoare, impunând normalitatea, colegialitatea și chiar amiciția, între

oameni valoroși, de altfel, dar pe care-i mușcase, de inimă, vipera invidiei și

concurenței neloiale. Izbânda doamnei Constanța Lăzărescu putea fi comparată cu

aceea a tânărului, pe atunci, scriitor și publicist Nicolae Dan Fruntelată, căruia NU

o dată, ci de două ori i s-au încredințat misiuni de luptă managerială atât de

provocatoare: prima dată, când a fost numit redactor șef al cotidianului Scânteia

tineretului, iar a doua oară – când i s-a încredințat aceeași dificilă sarcină

profesională, de redactor șef al revistei Luceafărul. Ulterior, ca profesor la Grupul

Școlar de Arte și Meserii „Spiru Haret”, Constanța Lăzărescu a predat cursuri de

însemnătate majoră precum: Teoria economică, Managementul calității

produselor, Politici comerciale, Marketing. Cu talent, artă a seducției valorilor

autentice și rafinament demn de cei din familia făurarilor Tezaurului de aur de la

Pietroasa, promovează, de ani buni, spiritul de echipă, încrederea și prețuirea

reciprocă între realizatorii periodicului național RAȚIUNEA, clocotitoare cetate de

creație publicistică adevărată, cetate pe care o monitorizează permanent, cu ochi

ager de zăgan dedat înălțimilor spirituale și fibră de dropie temerară, țâșnind

intempestiv, când e cazul, cu pieptul gol în fața trasoarelor incendiare ale istoriei

noastre contemporane. Constanța Lăzărescu pare verișoară primară NU doar cu a

sa consăteană din Vâlcea, Maria Ciobanu, privighetoarea dorurilor mistuitoare din

Carpați, dar și cu Ecaterina Teodoroiu, eroina de pe Jiu, versiune românească a

celebrei Ioana d’Arc. Dați-i Doamnei Lăzărescu linia întâi a unui front fără

tranșee, dați-i un Kalașnikov ori un aruncător de grenade AG7 sau AG9 și-ți va

rezolva până și „nodul gordian” ce pare imposibil de soluționat.

12. BRÂNCUȘI ne-a dăruit, nouă și omenirii, atât de originalul, UNICUL Ansamblu

sculptural-arhitectonic de la Târgu Jiu: Masa tăcerii (Masa pomenirii eroilor),

Poarta sărutului, Columna Infinirii. Într-o veritabilă replică literară la Calea

sacră a eroilor din capitala Gorjului -, Petre Gigea Gorun a clădit un monument

mai tare decât bronzul. O Columnă fremătătoare, zvâcnind vulcanic, voinicește. O

Columnă din cuvinte măiestrit orchestrate, mărturie a unei vieți exemplare. O

Columnă din sute, din mii, zeci de mii de cuvinte, zidite inspirat în cele 60 de

cărți și volume publicate sub propria-i semnătură. Hărăzit de Dumnezeu să

vadă lumina acestei lumi telurice în ziua de 31 martie 1930, Petre Gigea Gorun a

avut înțelepciunea de a-și asuma, pe măsura înaintării în vârste, atributele specifice

germinației, renașterii, exploziei de vitalitate a primăverii. Se dovedește, de când

îl știm, o fire extrem de dinamică, sociabilă, temerară și cu o tărie de caracter de o

noblețe rar întâlnită. Nu rareori a traversat triumfal contexte cvasi-imposibile, în

care majoritatea dintre noi NU ar fi avut nici o fărâmă de șansă de a reuși.

Niciodată NU a fost agresiv ori vindicativ. Dimpotrivă, a avut flerul de a conjuga

gentilețea sa, darurile de a te privi totdeauna direct în ochi, de a fi comunicativ, de

a-și exprima deschis opinia, de a evalua cu precizie cum se prezintă aspectele

esențiale din domeniile care-l interesau și de care trebuia să răspundă, din toate

punctele de vedere -, de a conjuga toate aceste calități indubitabile cu

tenacitatea înnăscută, cu structura psihică și temperamentul de om care NU își

abandonează niciodată țintele, obiectivele, misiunile, mergând până în

pânzele albe pentru a soluționa prompt, elegant și eficient problemele abordate.

Mare iubitor al Rubayatelor lui Omar Khaiyam – pe care le-a tradus cu pasiune în

românește -, Excelența Sa Petre Gigea Gorun și-a demonstrat din plin rigoarea

lirică prin practicarea consecventă a rondelurilor și sonetelor – poeme cu

formă fixă -, complinite prin volume de poezii din arealul tradiționalist, clasic.

Numeroasele sale volume de memorialistică sunt un furnal fornăind de informații

numeroase, scânteietoare și inedite. Este UNICUL ministru de Finanțe din lume

care a achitat datoria externă a țării sale demonstrând planetei că România este

atât de bogată în resurse încât îi poate călca oricând în picioare pe cei ce au tupeul,

neobrăzarea și inconștiența de a încerca să-și bată joc de ea. Cu condiția să nu fie,

România, ocârmuită EXCLUSIV de alogeni, cozi de topor, trădători mârșavi și

asasini nemiloși de țară.

13. Frate de tâmplă și spirit geamăn cu Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Marin

Sorescu, Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Cezar Baltag -, Nicolae Dragoș este

ludicul mântuit. Strănepot al lui Tudor Vladimirescu – Pandurul pandurilor, care

a schimbat rânduirea Regulamentului Organic, fanariotă, printr-un simplu, dar

foarte ferm, marș țintit direct spre Capitala Țării Române: București, fără vărsare

de sânge, generând, așadar, mutația istorică printr-o revoluție-mișcare

energică/energetică a unei mase exponențiale de oameni -, scriitorul complex, cu

scânteieri de perlă și taine de recif, Nicolae Dragoș renaște editorial, în

ritmuri hipnotice, doar de Dumnezeu și de domnia sa știute, prin volume

trainice. Cât mucenicii la număr, cărțile sale te frapează ori te descumpănesc, de-

a dreptul, prin forța, tăria și limpiditatea bizantin-alexandrină, comparabile cu

brazda reavănă, mustind de dorul însămânțării și germinării, răsturnată pe glia,

dintotdeauna a noastră, de plugul strămoșilor săi și ai noștri matusalemici. Tras de

bouri năzdrăvani în cumințenia lor tracică, acest plug cu brăzdarele-oglindă

orbitoare, născute din oțelul geamăn cu acela al săbiilor de Toledo, mușcă adânc,

prin metafore suculente, și taie căi de rodire irepresibilă, în cernoziomul, antracitul

și andezitul Spiritului Românesc, pe care-l răsădesc, îl înfloresc, instantaneu și

sincronic, sporindu-i belșugul de semințe mirabile, dându-le impuls efervescent de

roadă nouă și, totodată, de iubire tămăduitoare, de izbăvire, în patru zări planetare.

Aceste volume tind spre rangul nobiliar de bijuterii editoriale. Ele dau seamă

despre calitățile omului riguros, bine înșurubat în obârșiile sale din nordul Olteniei,

ale lui Nicolae Dragoș, profesionist al scrisului, răsfirat, de-a lungul a 55 de ani de

activitate prodigioasă, în percutante cotidiane și hebdomadare românești, unora

fiindu-le chiar redactor șef, dar și în calitate de autor, cum afirmam, a numeroase

cărți, bine primite de critici literari de elită. Născut în satul Cleșnești, comuna

Glogova, adică în Gorjul binecuvântat de spiritul „celui mai mare sculptor al

omenirii – Constantin Brâncuși” (cf lui Adrian Păunescu), Nicolae Dragoș nu și-a

uitat niciodată rădăcinile, pentru a nu umbla, ca un zăbăuc, fără identitate,

prin lume. El demonstrează, prin toată creația sa, că este nu doar get, ci, de două

ori, get-beget (bi-get!), vlăstar, tulpină zdravănă, ne-îndoită de vânt, coroană

maiestuoasă, grea de roadă, că este monadă magică, una cu spațiul natal, cu istoria

gliei ancestrale, cu tot ce are mai valoros și demn de prețuire, de perpetuare cultura

și civilizația românilor. Așa după cum Brâncuși medita îndelung asupra

dezghiocării, pas cu pas, a sinelui (arheului) fibrei profunde a lemnului, pietrei,

marmorei, bronzului – în care urma să-și sculpteze, cu lumină și Duh Sfânt,

capodoperele -, obsesia supremă a magnificului Artist din Hobița fiind aceea de a

oferi privitorilor bucurie curată, tot așa Nicolae Dragoș este ocrotit, în ceea ce

creează, de îngerul gândului bun și de adverbul cu putere magică: împreună.

Scriitorul născut sub geana doldora de istorie și de mituri a Parângului nu creează,

așadar, în regim egoist/ egocentrist, pentru sine, ci pentru semeni, pentru oameni și

omenime, față de care păstrează/ lăstărește, mereu proaspăt, îndemnul stră-Moșului

Zamolxe: Cunoaște-te pe tine însuți și-L vei cunoaște pe Dumnezeu!, conjugat cu

sfatul blând al lui Iisus Hristos: Iubește-ți aproapele, cum te iubești pe tine însuți.

14. Critic și istoric literar de rigoare bizantină și acribie benedictină (născut la Milești,

județul Dolj, în același an cu acad. Răzvan Teodorescu), poet și prozator frenetic,

autor de insolite romane de tip puzzle, din matricea narativă a lui William

Faulkner, D.R. Popescu, Julio Cortazar -, profesorul craiovean Marian Barbu își

continuă, cu fervoare de Comandante Che Guevara și elan adolescentin, călătoria

prin tărâmul magic al literaturii române și universale. …Acum – prin al zecelea

volum din seria sa Trăind printre cărți –, profesorul Marian Barbu dovedește că

este arhitectul unei monumentale istorii literare care însumează, în acest moment,

4.420 de pagini doar în această UNICĂ suită-colecție. Lor li se adaugă: 380 de

pagini din ediția a doua a Romanului de mistere…; cele 602 pagini din dipticul

Aspecte ale romanului românesc contemporan; 176 – din Simbolistica poeziei lui

Ion Barbu; 324 – Reexaminări critice; 241 pag – Ipostaze și metastaze ale

discursului oficial; 336 pagini – Dicționar biografic al membrilor Societății

Scriitorilor Olteni; 1.100 pag., format A4 – Medalionul literar – structură

permanentă de cultură și educație; 380 p. – La Lilieci… 6 Cărți în căutarea lui

Marin Sorescu; 729 pag. – Universalia…(despre scrieri din literaturile lumii);

280 pag. – Mircea Eliade – subiect logic și gramatical; 686 pagini – Convergențe

tematice în romanul contemporan: 1948-2014. Și alte vreo 2.000 de pagini din,

deocamdată, tripticul romanesc În zig zag cu viața mea, al cărui volum al patrulea

urmează să apară în această vară. În total: 9.184 (nouă mii o sută optzeci și

patru) de pagini de critică și istorie literară, NU puține în cărți format A4

(coală ministerială) și B5 (trei sferturi din coala ministerială). Acestora li se adaugă

1.923 de pagini din celelalte șapte volume de proză scurtă și romane, plus 1.084 de

pagini cumulate în cele nouă plachete și cărți de poezie. Într-un context atât de

îmbelșugat în apariții editoriale -, Marian Barbu poate constata, fără pic de trufie:

Eu sunt cel ce sunt”. Adică mântuitorul a sute de scriitori români și al altor sute

de literați din Europa, din lume, despre ale căror cărți și volume a scris și scrie cu

evidentă atenție, rigoare și energie celestă, de vultur dezlănțuit în tăriile stratosferei

literaturii românești, europene și universale.

……………

Vă asigur, prieteni, că Emil Lăzărescu s-a străduit din răsputeri să contureze un volum

de referință, o carte monumentală pe care să ne-o dorim mereu a fi de căpătâi, adică lângă

Biblie, acolo unde punem capul să dormim, cu speranța că Dumnezeu ne va trimite, în fiecare

noapte, la Școala sa de Lumină, Iubire și Iertare.

Iată și un calup despicat din puzderia celor 156 de personalități înglobate în fascinanta

carte:

*Nicolae Istudor (rectorul Academiei de Studii Economice București),

*Viorica Chiurciu (membru de onoare al Academiei Române ASAS, premiată cu

distincția „Paul Riegler”, director general al ROMVAC),

*Nicolae Dragoș (scriitor polivalent, de virtuozitate prozodică incredibilă, similară cu

aceea a lui George Coșbuc, fost redactor șef la cotidianul Scânteia tineretului – Nicolae

Dragoș, apoi la revista Luceafărul, hebdomadar al Uniunii Scriitorilor din România, adjunct

la Scânteia, colaborator fervent, de trei decenii, la Flacăra lui ADRIAN PĂUNESCU,

redutabil membru al Cenaclului Epigramiștilor Olteni),

*George Sorescu (mentorul școlit al „Mondialului” Marin Sorescu – laureatul

Premiului Herder 1991, autor de cărți de referință, conducător a 35 de doctorate, editor a peste

30 de volume postume ale fratelui Marin Sorescu),

*Valeriu Tabără (universitar de fală, ex-ministru al Agriculturii, președintele

Academiei de Științe Agricole),

*Dragoș Mărgăritescu (medic primar chirurg la Spitalul Clinic de Urgență Craiova),

*Cezar Ionuț Spînu (rectorul Universității din Craiova),

*Gheorghe Epure (primarul comunei Polovragi, Gorj, descendent al reputatului

arhitect Petre Antonescu, cel ce a proiectat Palatul Administrativ al Doljului, Primăria

Generală a Capitalei, Catedrala din Bârca, Arcul de Triumf din București),

*Daniel Nicolăescu (director general al Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA),

*Alexandru Tudor (decanul Facultății de Agricultură din Craiova, din anul 2016, cel

ce a preluat stafeta decanatului de la renumitul universitar Mircea Bădescu),

*Mariana Gâju, Gheorghe Zarioiu, Dumitru Nicolae, Toma Voiculescu – junior,

Ioana Bianka Bebu, Cristiana Antonie, Ion R. Popa, Mihai Ștefan Manolea, Silvia

Cârțu, Cerasela Cremene, Gheorghe Bică, Emil Vamanu, Gheorghe Oprescu, Gheorghe

Lazaroniu, Rodica Pospai Păvălan, Vladimir Osiac, Andreea (Epure) David.

Ion Țolea – medic specialist dermatolog, director general al clinicii de profil, prof.

univ. dr., 16 ani managerul Direcției de Sănătate Publică Dolj – deschide „pârtia” celor 17

membri ai Intelect Club „Mihai Viteazul” Craiova incluși în volum, dintre care amintim pe:

general®de brigadă Gheorghe Vache Popa, Vasile Dulgheru, Angela Petrescu, Carmen-

Cristina Ștefănescu, Iulian Șelaru, Ștefan Vladu, Gheorghe Unguru, Dumitru Stanciu,

Matei Vodislav, Mihai Petrișor Marin, Ion Bușe, Grigore Gelu Bălăceanu, Viorel

Forțan, Marin Lungu.

Meticulos, echilibrat și grav, aidoma clopotului bas – bariton de la Catedrala

Mitropolitană, Emil Lăzărescu și-a dorit cu obstinație să se apropie cât mai mult posibil de

stilul academic, al lucrărilor științifice de anvergură indubitabilă.

S-a ferit, ca Ăl din Baltă de cruce și de tămâie, s-a ferit să cadă în vreunul dintre

stilurile: …salamandrin serafic, satirico-solemn, supra-calificativ, subtil subiectiv, subteran

semnificat, sapiențial solomonian, simbolic, solar-saturnian, spagiric -, după cum le

înseriază, cu bănuită frăgezime surâzătoare și, poate, cu malițiozitate răvășitoare, cercetătorul

asiduu, cu profil vast, dar, înainte de toate, de teolog și iubitor al metafizicii, Mihail

Avramescu, în cartea sa Calendarul incendiat al lui Ierusalim Unicornus (Ed. Anastasia,

București, 1999), cu prefață de Mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu și postfață de

Alexandru Paleologu.

Personalitatea lui Emil Lăzărescu se întâlnește, pe undeva, cu aceea a celui definit de

preotul dr. Ionel Popescu drept vrednic și luminat slujitor al Bisericii bănățene: consacrat,

după trecerea la Ortodoxie (aidoma lui Mihail Wieder – cu a sa carte Convertirea Sfântului

Apostol Pavel, Arad, 1940, și Nicolae Steinhardt – cu Jurnalul fericirii, 1991), consacrat cu

numele Mihail Marc Avramescu (1909-1984).

Ne referim la realitatea că, atât în stilul lui Mihail Avramescu, precum și în acela al

lui Emil Lăzărescu, putem vorbi despre un farmec special, întortocheat și ușor afectat, cu

unele influențe argheziene, stil niciodată convențional, nu rareori apăsat polemic.

Omul angajării totale, cum a mai fost supranumit Avramescu, a făcut parte din

renumitul grup de la Biserica Antim din București: Rugul aprins, iar Emil Lăzărescu – dintr-

un alt grup de convivi, cugetători, iubitori de Dumnezeu și de Patrie – Mamă: Intelect Club

Mihai Viteazul” Craiova.

Amândoi s-au bucurat de atenția și prețuirea celor apropiați, îndeosebi, a oamenilor de

cultură ori cu propensiuni umaniste, grație pledoariilor lor/ luărilor lor de poziții,

impresionante prin conținutul neobișnuit de bogat în idei, desprinse din straturile înalte,

spirituale, ale unei ontologii și epistemologii de cuprindere universală.

Pentru densitatea ideatică și de informații puțin ori deloc știute -, reproducem

paragraful cu care preotul dr. Ionel Popescu își încheie eseul său mustind de duh și armonie:

Prieten cu Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Vasile Lovinescu și Eugen Ionescu, apreciat

de alți scriitori, precum Nina Cassian, Alexandru Paleologu și de mai tânărul Andrei Pleșu,

de timișorenii Cornel Ungureanu, Șerban Foarță, Andrei Ujică și Marcel Tolcea -, preotul

cărturar Mihail Avramescu, teolog cu înclinație spre metafizică, intelectual subțire, de aleasă

cultură, în special teologică, filosofică și beletristică (Tolcea), a scris o frumoasă pagină de

spiritualitate creștin-ortodoxă în istoria Bisericii bănățene, pentru care a primit aprecierea i

afecțiunea sinceră a păstoriților săi și a Mitropolitului Nicolae Corneanu.”.

Ținând aproape și respectând standardele unei vibrații culturale de luat în seamă, prin

volumul al doilea, publicat la dimensiuni și în condiții poligrafice de invidiat, Valori

românești, valori europene -, jurnalistul profesionist, scriitorul și făurarul de publicații

(reviste, periodice…) EMIL LĂZĂRESCU ne dăruiește, fiecăruia dintre noi și tuturor,

împreună, încă o frumoasă pagină de Spirit al Olteniei, de Spiritualitate specifică acestei

Provincia Magna, descrisă de Nicolae Iorga drept măduva latinității noastre, de acad. Dan

Simonescu – ca epicentrul spiritului românesc, iar de Adrian Păunescu – Spiritul Românesc

la modul absolut.

*

* *

Felicitări autorului: Emil Lăzărescu.

Felicitări managerului editurii și imprimeriei: Aurel Popa. Felicitări tehnoredactorului

Val Corneanu

și distinsei profesoare Carmen-Cristina Ștefănescu (corectură),

care au ostenit din greu la desăvârșirea

acestei colosale bijuterii editoriale.

..//..

DAN LUPESCU

Craiova, 4-10 Martie 2024

Articolul precedent
Articolul următor

Articole Conexe

Ultimele Articole