„Nu de inteligențe a dus lipsă națiunea română, ci de oameni de caracter”

Dialoguri fundamentale

cu

dr. Emil Ţîrcomnicu

scriitor, cercetător etnolog la Institutul de Etnografie și Folclor

„C. Brăiloiu” al Academiei Române

( I I )

„Nu de inteligențe a dus lipsă națiunea română, ci de oameni de caracter”

Ion BĂDOI –  „Dacă a existat cândva România ca Imperiu, acel Imperiu se numeşte Eminescu”, scria poetul Grigore Vieru. Frumos spus, dar nu trebuie să uităm că în Evul Mediu, Petru,  Asan şi Ioniţă Caloian, adică „Cel Frumos”, au înfiinţat Ţaratul Vlaho-Bulgar. Nici nu se putea altfel, istoricii bulgari contestă originea vlahă a fraţilor  întemeietori ai Ţaratului, dar istorici credibili spun altceva. „În baza mărturiilor viabile, mișcarea de eliberare din jumătatea secolului 12 în Balcani a pornit și a fost purtată in mod viguros de către valahi, strămoșii românilor de azi. S-au alăturat și bulgarii și într-o anumită măsură cumanii de dincolo de Dunăre. Cea mai bună sursă contemporană grecească Nicetas Choniates a specificat in mod clar că insurecția a fost pornită de valahi (blachi). Liderii insurecției Petru și Asen (Asan) aparțineau acestei rase. De fiecare dată când Nicetas i-a menționat pe bulgari a făcut-o concomitent cu menționarea valahilor/românilor„, scrie A. Vasiliev în Istoria Imperiului Bizantin. Îndărădnicia istoricilor bulgari nu este tot o formă de negare a elementului românesc (valah) pe teritoriul Bulgariei?

Dr. Emil Ţîrcomnicu – Nefiind istoric nu vreau să supăr sau să am o poziție foarte categorică referitor la ceea ce spun istoricii bulgari. Istoriografia românească afirmă românitatea asăneștilor, întemeietorii unui imperiu despre care Nicoale Iorga spunea că fără nicio noimă l-am numit și bulgar.

„În mintea multora dintre ascultători, care întrebuin­ţează cărţile obişnuite de istorie a românilor, de obicei rele, se poartă un Imperiu româno-bulgar. De fapt n-a existat în aceste regiuni nici un Imperiu româno-bulgar. Întâi de toate, Imperiu este Imperiul roman, oriunde ar fi; Imperiul nu poate fi nici bul­gar, nici sârb, nici grecesc; el nu poate fi decât con­tinuarea vechiului Imperiu roman: forma romană pe care o poate întrebuinţa orice naţie, dar care rămâne ce a fost, pur romană. În ce priveşte Statul întemeiat de păstorii din Pind la sfârşitul secolului al XII-lea şi care s-a întărit la începutul celui următor, el a căpătat un fel de coroană imperială pe care Papa a dat-o cu oarecare rezervă -, Ioniţă „Vlahul” zicea înfr-un fel, Papa se făcea că înţelege într-alt fel, şi o întreagă corespondenţă s-a schimbat astfel, fiecare făcându-se a ignora sensul pe care-l da celălalt formaţiunii de Stat care se întemeiase. Statul acesta a fost întemeiat de români, probabil şi cu anumite elemente albaneze, şi acest Stat, pe care noi 1-am botezat fără nici o noimă „româno-bulgar”, a luat de la bulgari, la începuturile sale, un singur lucru, forma politică. În Balcani, pe vremea aceea ori erai „romeu”, bizantin, ori, dacă erai adversar „Romeului”, trebuia să fii bulgar, a doua formă politică posibilă. Este tot aşa cum, sub raportul religios, în Balcani, până dăunăzi, mulţi se chemau a fi greci, nu pentru că erau greci, ci fiindcă aparţineau Patriar­hatului grecesc, şi alţii erau socotiţi bulgari, nu pentru că erau bulgari, ci pentru că stăteau în legătură cu organizarea patriarhală bulgărească, precum, iarăşi, era sârb cine avea legătura cu arhiereul sârbesc”. (N. Iorga, Români şi slavi, 1922).

Și mai departe, într-o altă lucrare:

„Noi ştim că era altfel: Vlahii revoltaţi înte­meiază o împărăţie. Fiindcă orice revoltă împo­triva Bizanţului era după tradiţie bulgărească, fiindcă teritoriul asupra căruia se întindea Sta­tul acesta al Vlahilor cuprindea oraşe bulgăreşti, Statul lor a căpătat caracterul politic, nu etnic, bulgar. Fiindcă teoria generală a oricărei îm­părăţii în Peninsula Balcanică nu era nici bul­gărească, nici sârbească, nici vlahă, ci era bizan­tină, adică romană. Prin urmare nu era decât o încercare de a se restabili Imperiul de Orient, sprijinit pe locuitorii bulgari ai oraşelor din par­tea de Nord a Peninsulei Balcanice şi pe energia luptătoare a elementelor vlahe în plină dezvoltare etnică. Aceasta o spunem noi. Teoria, care este a lui Venelin şi care a trecut la Drinov şi la toată şcoala istoricilor bulgari din timpul nostru, zice altfel: Asăneştii au cucerit cea mai mare parte din Pe­ninsula Balcanică. Aceasta este o cucerire naţio­nal bulgărească. Prin urmare ce poate cere po­porul bulgar în timpul nostru? Poate să ceară tot ceea ce a avut întâia împărăţie bulgărească, plus a doua, plus a treia împărăţie bulgărească. Deoarece una a fost la Dunăre, tot ceea ce s-a cucerit la Dunăre se pune în seama drepturilor actuale ale naţiei bulgare; alta a fost în Mace­donia: tot ceea ce s-a cucerit acolo trece în seama drepturilor actuale ale naţiei bulgare; dar Asăneştii au tins şi mai departe, au cucerit teritoriile sudice ale Peninsulei Balcanice pe care ceilalţi nu le avuseră în mână: deci tot ceea ce a stăpânit la 1240 Ioan Asan, toate teritoriile acestea trec în harta drepturilor etnografice şi politice bulgăreşti din timpul nostru”. (N. Iorga, Ce înseamnă popoare balcanice, 1916).

Am fost la Veliko Târnovo și am văzut cetatea asăneștilor și grupul statuar al acestora. Românii pot să facă o mică incursiune în această frumoasă stațiune aflată la patru, cinci ore de mers cu mașina din București.

Ion BĂDOI – În anul 2001, aţi pornit pe urmele meglenoromânilor, vorbitorii de limbă meglenoromână, dialect al limbii străromâne, aşa cum este aromâna şi istroromâna. În cartea dvs., „Meglenoromânii – destin istoric şi cultural”, faceţi apel către statul român „să militeze pentru salvarea lingvistică a acestor grupuri şi să le promoveze interesele (…), pentru înţelegerea a ceea ce a fost romanitatea orientală, precum şi etnogeneza românească în spaţiul sud-est european”. De fapt, domnule Emil Ţîrcomnicu, cine sunt meglenoromânii, de când sunt ei atestaţi documentar şi care este „gradul de rudenie” dintre noi şi cei care se numesc între ei „vlaşi”?

Dr. Emil Ţîrcomnicu – Meglenoromânii, denumiți științific astfel, reprezintă o mică comunitate aflată în ținutul Meglen, situat în nordul Greciei, la granița cu R. Macedonia. La sfârșitul secolului al XIX-lea a fost descoperit dialectul meglenoromân, diferit de cel aromân, de către Gustav Weigand. Câteva localități cu populație meglenoromână au rămas în Regatul Sârbo-Croato-Sloven la 1913, iar mai apoi Iugoslavia și azi, R. Macedonia. Cei mai mulți au rămas în Grecia. În urmă cu 100 de ani în satele meglenormâne funcționau școli și biserici românești. Meglenoromânii au dat numeroși martiri pentru cauza românească, fiind persecutați de greci, la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea, alături de aromâni. În 1919, nântenii, meglenoromânii care locuiau în localitatea Nânta, cu toții musulmani, au plecat în Asia Mică, la schimbul de populație aplicat între greci și turci fiind considerați, datorită religiei, turci. O altă parte, aproximativ 3000, au venit, alături de aromâni, în Cadrilater, în perioada 1925-1933. Aceștia  au ajuns, după cedarea Cadrilaterului în anul 1940 Bulgariei, în comuna Cerna din județul Tulcea, unde astăzi îi veți găsi pe descendenții lor. Am avut ocazia să realizez, în anul 2003, interviuri etnografice cu persoane născute în Grecia. Dialectul megenoromân se va stinge, va rămâne de el doar amintirea. Există însă câteva lucrări fundamentale realizate de lingviști de prestigiu: Pericle Papahagi, Theodor Capidan, Nicolae Saramandu, Petar Atanasov.

Ion BĂDOI –  Dacă autorităţile române s-au ascuns ani de-a rândul sub palida motivaţie că nu s-au putut implica în ajutorarea românilor din unele state balcanice datorită dorinţei de integrare rapidă în UE şi NATO (se pare că Grecia ameninţa chiar cu ruperea legăturilor diplomatice), după integrarea euro-atlantică, tăcerea clasei politice româneşti este mai mult decât condamnabilă. Istrromânii sunt cei care îşi spun Rumâri sau Rumeri, sunt cei care sunt numiţi Cici sau Ciribiri. Se pare că mai sunt aproximativ 1000 de suflete care încă mai rostesc „Tatăl nostru” astfel: „Ţaţe Nostru carle şti ăn cer/Neca se numele tev posvete/ neca vire asaria te, se fie vol‘a te/ Cum ăi ăn cer să şi pre pemint. Ăn lumele lu Ţăţe, lu Fil’u e lu Svetu Spirit. Amen”.

Vă rog să ne vorbiţi despre aceşti fraţi ai noştri către care se îndrepta atenţia lui Theodor Burada în anul  1893, dar ne şi îndemna să le întindem o mână de ajutor şi un crâmpei de suflet : „o voce ne cheamă şi o datorie sfântă ne impune ca să ne aruncăm privirile asupra fraţilor noştri din Istria, părăsiţi de toţi şi bântuiţi de toate nenorocirile, purtând povara grea a străinismului de sute de ani, să nu-i lăsăm să fie cotropiţi de slavi, silindu-ne prin toate mijloacele ca să se înfiinţeze şi la ei şcoli, în care instrucţiunea să se predea în limba maternă„. Credeţi că este departe ziua când se va pronunţa în această frumoasă limbă nedoritele cuvinte „muri-voi za ceasta limba„? Vă ascult…

Dr. Emil Ţîrcomnicu – Prima cercetare la istroromâni a fost realizată de Ioan Maiorescu la 1857. Și în acest caz avem de-a face cu o denumire științifică dată după zona în care acest grup etno-lingvistic viețuiește de secole – Peninsula Istria din Croația. Istroromânii sunt cunoscuți sub numele de cici, ciribiri, dar și după numele localităților Jeiani, Șușnevița. Sunt de origine românească, asta o atestă limba, folclorul și etnografia. Au avut la începutul secolului al XX-lea un apostol care a crezut în salvarea lor ca element românesc, Andrei Glavina. Și dialectul istroromân este pe cale de dispariție, fapt apreciat de UNESCO în anul 2007. La solicitarea statului român comunitatea istroromână a fost recunoscută de curând de statul croat ca fiind o minoritate etnică și se fac pași pentru a o promova cultural.

Ion BĂDOI – Domnule Emil Ţîrcomnicu, în Serbia „vecină şi prietenă”, acolo unde trăiesc peste 350.000 de români, statul sârb are două unităţi de măsură atunci când este vorba de garantarea drepturilor elementare pentru minorităţi. În Provincia Autonomă Voivodina, unde trăiesc circa 35 000 de români, statul sârb acordă toate drepturile prevăzute de lege, dar în Serbia de Nord-Est, în Valea Timocului şi Valea Moravei, acolo unde trăiesc în comunităţi compacte peste 300 000 de români, autorităţile sârbe vorbesc despre „un grup etnic de origine necunoscută”, despre „vlahi sau vlasi”, şi duc o luptă continuă pentru intimidarea celor care se declară români, mergând până la hăituirea armată a liderilor români şi distrugerea a tot ceea ce este românesc. Nu mai departe decât în urmă cu șase luni s-a tras cu arma în doi lideri ai românilor din Serbia, la Şipicova şi Podul lui Iancu, drumurile din Şipicova sunt pavate cu crucile românilor din cimitire, cât despre accesul la educaţie în limba română sau la slujbe religioase în limba maternă, nici vorbă. Mai mult decât atât, se încearcă „standardizarea” unei aşa numite „limbi vlahe”, diferită de limba română, un fel de struţocămilă în straie chirilice… Care este părerea Domniei Voastre?

Dr. Emil Ţîrcomnicu – Vreme de 100 de ani românii din cele două regiuni sârbești au fost tratați diferențiat. Dacă jumătatea Banatului a fost dobândită pe baza cerințelor părții sârbești, conform cărora Belgradul s-ar fi aflat pe graniță etc. etc., în 1918, împărțindu-se o regiune istorică care avea o anumită logică economică în alcătuirea sa, la fel ca și Dobrogea, astăzi aceste aspecte economice și culturale se pot redefini în cadrul euroregiunilor. Românii și maghiarii au fost recunoscuți și prin tratatele de pace li s-au stipulat drepturi culturale și identitare. În schimb, în Timoc sârbii au intrat în 1833 pentru a avea legătură, prin Țara Românească, cu Rusia. Atitudinea autorităților sârbești și a bisericii ortodoxe sârbe a fost de asimilare a românilor din acest spațiu și de rupere a oricăror legături cu românii de dincolo de Dunăre, din spațiul românesc. S-a refuzat țăranilor timoceni deplasarea la munca câmpului dincolo de Dunăre, s-au sârbizat numele de familie și onomastica, în poarta bisericilor existau liste de nume agreate de preoții sârbi etc.

Din anumite motive politice statul român nu i-a sprijinit pe românii timoceni în apărarea drepturilor elementare la educație și limbă maternă în școală și biserică. În perioada interbelică România era înconjurată de state dușmane și revizioniste: Rusia bolșevică nu recunoștea unirea Basarabiei cu România, România fiind socotită un stat multinațional care trebuie să permită dreptul la viață al naționalităților respective, adică dezintegrarea… apoi Ungaria și Bulgaria. Pentru apărarea teritoriului s-au semnat Mica Înțelegere (anul 1920) cu Iugoslavia și Cehoslovacia împotriva revizionismului maghiar, respectiv Înțelegerea Balcanică cu Grecia, Turcia și Iugoslavia. Astfel că era dificil, în aceste condiții, de deschis dosarul timocean. De aici iluzia că ne-am împăcat în istorie bine cu sârbii, de fapt aceștia nu ne-au fost potrivnici, dar în situațiile grele nici nu ne-au ajutat și ne-au privit ca eventuali dușmani datorită numeroasei populații de origine română de pe propriul teritoriu. Numai astfel putem desluși politica de asimilare  dusă împotriva acestei populații după vreme de peste 150 de ani.

Astăzi, se încearcă, pe model troțkisto-stalinist de a se socoti limba română vorbită de românii din jurul granițelor ca fiind vlahă, moldovenească. Acestea sunt proiecte politice prin care se împart comunitățile pentru a le putea mai târziu dizolva sau a crea presiune geopolitică ideologică asupra statului român. Căci, așa cum spunea N. Iorga, atunci când românii de peste graniță vor dispărea sfârșitul statului român nu va fi departe. Se știe de fapt ceea ce a însemnat RSSS Moldoveanească în perioada bolșevică și faptul că aici s-a creat capul de pod pentru răpirea Basarabiei.

Această problemă, a limbii, apare în două state slave: Serbia și Ucraina. Ei bine, un român din Cernăuți observa că acolo unde românii au fost în trecut stăpâniți de Austro-Ungaria, ei se țin de români, dar unde au fost stăpâniți de ruși, se țin de moldoveni.

De fapt M. Eminescu avertiza încă de la 1878, la data Congresului de la Berlin, că „sute de ani românii au fost, cel puțin indirect, stăpâniți de turci; niciodată însă, în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuțiune limba și naționalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice”. Ei bine, urmarea acestor comportamente asimilatoare din partea autorităților statelor vecine se observă și astăzi, fără întrerupere, de 140 de ani. Și apoi, cât de ușor credeți că le este unor oameni, cărora de opt generații li se spune că sunt ruși, ucraineni, sârbi, croați, greci sau bulgari, să păstreze și să-și asume identitatea românească, despre care unii, trebuie să o spunem, nici nu au știre. Așadar, situația pe teren este complexă și nu putem să mergem și să-i certăm, cum aud că se întâmplă uneori, că nu-și păstrează și nu se țin de români. Cercetarea se face prin descoperire, prin relevarea unor mecanisme și situații reale, precum a realizat în răsărit în timpul războiului Anton Golopenția.

Referitor la standardizarea unor limbi, acestea nu se fac cu comenzi de stat. Aceasta arată slăbiciunea unor autorități care ar vrea să trăiască în Uniunea Europeană dar … să nu se schimbe nimic. Nu putem construi o scală între modelul Belarus și cel al Uniunii Europene. Acestea se pulverizează reciproc, asociindu-se. La fel, în perioada interbelică exista modelul Rusiei sovietice și al României. Cine dorea să trăiască în „democrația populară comunistă” trebuia să treacă granița în est. Și au făcut-o destui dar puțini au avut curajul lui Panait Istrati de a prezenta adevărul despre ceea ce au găsit acolo, cu toate că oamenii avizați știau cu certitudine ceea ce se întâmpla în URSS, asta o dovedește polemica lui Leon Trotsky cu Karl Kautsky din anii 1920-1921. Și, în conjunctura istorică dificilă a învins modelul bolșevic care, după 1945, a destructurat economic, politic și cultural statul român. Consecințele curg și astăzi.

Ion BĂDOI – Desigur, se cunoaşte situaţia disperată şi a românilor din Transnistria şi Transcarpatia, dar poate vom avea ocazia să abordăm această problemă într-un viitor dialog. Care sunt, în opinia dvs., paşii care trebuie făcuţi de statul român, de românii din Patria Mamă pentru restabilirea urgentă a legăturilor cu fraţii din Balcani?

Dr. Emil Ţîrcomnicu – Sper să nu vă surprindă răspunsul meu: consolidarea economică și formarea unei elite culturale naționale. Este singura modalitate de a salva românitatea din jurul granițelor țării. Se pot face multe cu bani puțini… O dovedește programul burselor acordate românilor din jurul României și mai ales basarabenilor. Dar dacă statul român s-ar consolida și ar fi privit cu respect și mândrie de cei care au sorginte românească și se află în diaspora sau în comunitățile istorice, lucrurile ar sta altfel. Consolidarea economică este direct proporțională de formarea elitei naționale, altfel având de-a face cu o imensă risipire de resurse și posibilități istorice neîmplinite. Nu de inteligențe a dus lipsă națiunea română, ci de oameni de caracter… Degeaba formăm în școala românească oameni inteligenți, dacă acești apoi nu se raportează, nu mai au sensibilitatea unei comuniuni și nu aduc un beneficiu națiunii lor.

Ion BĂDOI – Vă mulţumesc pentru amabilitate şi pentru generozitatea răspunsurilor Domniei Voastre. Am înţeles ce trebuie să întreprindă statul român şi elitele româneşti, atâtea cât mai sunt. Dar ce le transmiteţi românilor din jurul României, domnule dr. Emil Ţîrcomnicu, atât celor care încă mai cred în frumoasa şi tulburătoarea limbă română şi care chiar mai mor pentru că vorbesc tainica şi înţeleapta limbă română, cum s-a întâmplat în aceste zile din vara lui 2012 în Basarabia, cât şi celor care poate şi-au pierdut încrederea , sau au fost „ajutaţi” să şi-o piardă?

Dr. Emil Ţîrcomnicu – Nu putem decât să ne înclinăm în fața celor care astăzi luptă pentru limba și cultura română. Și să aibă speranță în ajutorul fraților din Țară. De asemenea, astăzi, pot fi mai ușor văzuți și auziți prin intermediul mass-mediei și internetului. Trebuie să fie mereu prezenți și să-și facă auzită vocea. Este singura soluție de a rezista asimilării! 

A consemnat

Ion BĂDOI