Bojan Aleksandrovici, Protopop de „Dacia Ripensis”
„Eu vreau să vindec partea românească din mine”
Motto: Noi fruntaşi-ăi gin Cimoc
Tot strâgăm în gura mare
Să geşchidă uşa, geamul
Că o să ne moară neamul.
(Draghi Cârcioabă)
În seara zilei de 18 mai 2011, în sala de Consiliu a Facultăţii de Sociologie a Universităţii Bucureşti, a avut loc o emoţionantă şi reuşită întâlnire-dezbatere cu liderii românilor din Timocul sârbesc. S-a pus, aşa cum zice românul, degetul pe rană. Este adevărat, o rană încă vie şi dureroasă! O rană pe care o simt în fiecare zi, în fiecare moment, cei care încă mai simt româneşte, care încă mai simt durerea şi frica de a mai fi român în Nord Estul Serbiei, pe Valea Timocului şi Valea Moravei. Este adevărat, puţini români din Ţara Mamă le sunt alături. Guvernanţii români? Guvernanţii români fac şi ei ce ştiu: adică puţin! Puţin mai mult decât guvernanţii de ieri, este adevărat. Cum altfel să înţelegi timiditatea senatorului care promite să meargă în Serbia şi speră(!!!!) că va fi primit de confraţii sârbi. Confraţii lor sârbi le vor deschide uşa doar dacă vor simţi că au glas puternic în apărarea românilor fără drepturi elementare, că vorba se va împleti puternic cu acţiunea. Locul demnitarilor români, reprezentanţii noştri adică, trebuie să fie, în primul rând, în mijlocul românilor de acolo, să găsească simple şi durabile căi către inima şi simţirea lor, să le vorbească pe limba şi pe înţelesul lor, să le dea curajul necesar de a se simţi şi a se declara ceea ce sunt: români!
Din Timoc au sosit câţiva dintre liderii românilor de acolo: Părintele Boian Aleksandrovici (protopop de „Dacia Ripensis”), dr. Pedrag Balasevic (Preşedinte al Partiei Democrate a Rumânilor din Serbia), Zavisa Jurj (Preşedinte al Asociaţiei „Ariadnae Filum”) şi Dragan Demic (Vicepreşedinte al Partiei Democrate a Rumânilor din Serbia).
Moderatorul întâlnirii a fost admirabilul jurist şi patriot roman Eugen Popescu, preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, unul dintre cei mai aprigi susţinători ai fraţilor de neam, limbă şi sânge românesc din Serbia de Nord Est. A condus cu tact, cu intervenţii punctuale şi la obiect, această întâlnire, care, dintr-un format informal, s-a transformat într-un dialog din care au câştigat toţi cei prezenţi
„Vreau să mulţumesc, din partea Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, a spus Eugen Popescu, Facultăţii de Socologie din Universitatea Bucureşti, Centrului de Geo Politică şi Masterului Studii de Securitate, pentru găzduirea acestui eveniment. Nu este primul şi, probabil, nu va fi nici ultimul. Implicarea universităţii în asemenea dezbateri nu face decât să lămurească mai bine lucrurile. Îl rog pe părintele Bojan Aleksandrovici să explice pe scurt, în graiul românesc timocean, cine sunt românii din Timoc, câţi sunt, unde sunt şi de unde vin ei.
„Cristos a Înviat şi Doamne ajută! Noi venim din zona Timocului, spune părintele Bojan, din Serbia de Răsărit şi vreau să vă spun că nu am să vorbesc în limba literară pentru că românii din zonă nu au avut unde să meargă la şcoala românească şi să înveţe limba română. O să vorbesc într-unul din graiurile timocene, graiul de la munte, cum spunem noi, care vorbim ca în Banat, pentru că există şi graiul oltenesc, care se vorbeşte pe văile Timocului. Venim dintr-o zonă unde există 154(!!!) de sate 100% româneşti şi 48 localităţi mixte! În graiul nostru, aşa cum îl vorbim noi, noi, timocenii, ne spunem că suntem rumâni, pentru că din anul 1833, de când ni
s-au rupt toate legăturile oficiale cu Ţara, noi am conservant limba care s-a vorbit atunci şi folosim şi astăzi termenul de rumân, Rumânia şi rumâneşte. Pe limba sârbă suntem numiţi vlasi, ceea ce este pentru înţelesul nostru o sinonimie, şi termenul ăsta apare cam din anul 1921, pentru că România, vreodată Ţara Românească, în Serbia este numită Vlaşca, şi, din Vlaşca, noi am fost numiţi vlasi. Vreau să vă spun că foarte bine cunosc şi istoria poporului sârb pentru că, şi asta este bine să se ştie, muma mea este sârbă, aşa că eu fac parte şi dintr-un popor şi din celălalt. Situaţia la noi este aşa că poporul român nu are niciun drept, nu are şcoală în limba română. Până acum nu a avut nici biserici unde să se slujească în limba română şi dacă cineva mă va întreba pentru ce mă lupt pentru drepturile românilor, când sunt şi una şi alta, şi roman şi sârb, le spun astfel. Dacă eu mă împart în două, o parte a mea este sârbească şi una românească, partea românească este bolnavă şi eu mă lupt acum ca să o vindec, să aibă tot ce are şi partea sârbească. După aceea, voi începe să mă lupt şi pentru unii şi pentru alţii. Problema timocenilor este cunoscută: nu au şcoli în limba română. Suntem între 300-350 000 de români timoceni care vorbim limba românească, fără şcoală, cu doar două biserici, deocamdată, şi alea făcute cu multe greutăţi făcute, şi cu la fel de multe greutăţi ţinem astăzi în ele slujbe în limba română. Avem familii mai bătrâne, de 70-80 de ani, care nu ştiu nicio vorbă sârbească! Bunica mea, străbunica mea, nu ştiau nicio vorbă sârbească! Au trăit în sat, au vorbit cu lumea din sat, n-au avut nevoie să se ducă la oraş, au rămas cu limba lor maternă. Există unii care încearcă să spună în zonă că noi, timocenii, aşa numiţi în limba sârbă vlasi, am fi altceva decât români, şi că limba noastră ar fi altceva decât limba românească şi să ne fie clar la toţi! Eu vă întreb acuma, dacă asta ce vorbesc eu este limba românească, limba română literară sau este altceva, şi dacă există diferenţă între aşa zisa limba vlahă şi limba română!?!? Nu aş vrea să se amestece aici discuţia despre armâni şi graiul armân, pentru că şi armânilor li se spune că sunt vlahi!. Noi nu suntem vlahi armâni, ci suntem vlahi români-români! În graiul nostru, noi ne spunem români. În graiul nostru nu există cuvântul vlah. Încearcă mulţi să ne facă ceea ce nu suntem şi să ne spună că suntem ceea ce nu suntem.
Când i-am spus unui român de la mine, care dădea crezare unor vorbe otrăvite, să spună în limba noastră „Eu sunt vlah, nu sunt român”, după ceva timp de gândire mi-a zis: ” Bine, bine, Bojane, asta nu se poate spune, dar nu suntem noi români!!!”. Aşa se întâmplă când nu ai unde învăţa ceea ce eşti. Dar avem dovezi! Cărţile bisericii ortodoxe sârbe, de până în anul 1921, care sunt matricole, registre de înregistrarea şi înscrierea cununaţilor, botezaţilor şi înmormântaţilor. Acolo scrie cu numele mai asimilat, „Ion Nikic, rumun pravoslavnic din cutare şi cutare sat”. Mai interesant este că noi, în grai, ne numim cum ne-am numit odată. Dacă veniţi într-un sat şi spuneţi că unul este Stan Lepădat, oficial el se numeşte Stanoev Lepădatovic, sau dacă-l căutaţi pe Ivan Truşcă, oficial el este Iovan Iovanovic! Nu-l veţi găsi în sat după numele oficial, ci după policră, aşa cum spunem noi! Policra este numele adevărat! Desigur, se fac mult mai multe în această direcţie. Numele personale se traduc! Dacă o femeie se cheamă Floarea, oficial este scrisă Ţveta! Aşa cum ,dacă un sârb se numeşte Vuk Markovic, noi să-i spunem Lup Marcovici. Cam asta este, pe scurt, o parte din istoria noastră. Vor mai vorbi despre noi fraţii din Timoc, aici prezenţi. Vă mulţumesc şi vă voi răspunde la toate întrebările voastre.
( Va urma )
Ion BĂDOI
