25.6 C
Roșiorii de Vede
vineri, iunie 14, 2024

Aş fi vrut să-ţi spun că sunt pe lume …

Poeta Nicoleta MILEA a obţinut Premiul I pentru poeziile prezentate la secţiunea creaţie literară, faza naţională a Cocursului de Creaţie ,,Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor„, din cadrul Festivalului Internaţional ,,Lucian Blaga„, ediţia 6-8 mai 2011, Sebeş- Alba Iulia. Publicăm cu bucurie câteva creaţii semnate de poeta Nicoleta Milea. Ne face plăcere, de asemenea,  să publicăm şi un interesant articol dedicat poetului teleormănean Theodor Răpan.

Aş fi vrut să-ţi spun că sunt pe lume …

nicoleta-milea1

Motto: „Te privesc în oglinzile cerului cu disperare”

Armură

Pe strada frunzelor,

La numărul şapte,

Locuieşte

Ultima taină a nopţii…

Pas lângă pas,

Armură pentru verde-

Trec doruri

Pe sub ceaţa oglinzilor…

Cuvânt lângă cuvânt,

Ardere până-n zori…

Cine spune

Că-mi joc nenorocul

Lentoare

Nu ştiu

Dacă am murit de tot,

Dar sigur ştiu

Că mor în fiecare noapte

Strivită

De sângele zorilor…

Dimineaţa

Conduc cortegiul la gară…

Şi nu oberv că

Strada şi-a fisurat

Glezna dreaptă strigând:

-Ava,

Unde e sufletul nopţii…

Ecou

Aş fi vrut să-ţi spun că sunt pe lume

Stări mai importante decât iubirea,

dar tălpile n-au mai luat nicio formă, nicio culoare,

pământul nu le-a mai descântat.

Aş fi vrut să-ţi spun că sunt pe lume

Dureri mult mai clintite decât iubirea,

dar gleznele mele, în larma bătăliei,

au bănuit tăişul spadei de argint.

Aş fi vrut să-ţi spun că sunt pe lume

nelinişti mai pustiite decât visul,

dar coapsele cerului- dinastii înserate,

mocneau deşarte rătăciri în luna plină.

Aş fi vrut să-ţi spun că sunt pe lume

inimi mult mai neînduplecate decât iubirea,

dar măruntaiele zării murirea îmi urlă,

nesătulă de rătăcirea fără sfârşit.

Aş fi vrut să-ţi spun că sunt pe lume

Învrăjbiri martirizate mai mult decât iubirea,

dar perechi de valuri izbesc fără cruţare

oglinzile cerului durut în rugăciune.

Aş fi vrut să-şi spun că sunt pe lume

înjunghieri mult mai închipuite

decât temniţa fericirii poetului însingurat-

monstru zămislit în pântecul cerului.

Aş fi vrut să-ţi spun că sunt pe lume

întâmplări mult mai importante

decât oul de prepeliţă nins în iulie,

amurg şovăielnic licornul sângelui veghează…

Aş fi vrut să-ţi spun…

Numai iubirea poate făgădui…

Nelinişti

Cum să te resping, inimă,

Jertfa cenuşiului searbăd

Al zbaterii de fiecare zi!

Cum să te resping, inimă,

Când A FI e mereu mai mult

Mereu altceva decât el însuşi!

Cum să te resping, inimă,

Prietenă până-n străfunduri

Cu lumea întreagă!

Cum să te resping, inimă,

În aşteptarea ispititorului,

A aflării pietrei filosofale a Poetului!

Cum să te resping, inimă,

Tăcerea precuvintelor mele,

Eu-non-eu!

Cum să te resping, inimă,

Noema

Golului plin!

CÂND SCRIU

Când scriu
Simt o prezenţă discretă,
Fascinantă , cuceritoare…

Şi nu-nţeleg
Cine şi-a uitat sufletul
În sălbatica miere a dorului.

Un copil îşi mână agale
Cuvintele spre casă
Lăsând în urmă
Lumina primului răsărit.

Tot ascultând
Tâcerile profunde,
Mă trezesc cuvânt
În locul unde
Soarele-a apus!

Gând de seară

Ultima lectică verde,

O felie de pâine uscată,

Prima pagină a unui ziar

Pe care zace cadavrul

Visului înjunghiat…

Cititorule,

Cu ochi asfinţit

În firul de iarbă,

Astăzi e mâine,

Mâinele cerului

Din poiana smaraldelor!

Pe-nserat,

Numai filele albe

Pe care n-am scris

Niciun cuvânt

Aşteaptă-n genunchi

La poarta mirării…

Cine-mi aude

Tăcerea albastră…

DINCOLO DE TĂCERE – METAFORA
EVANGHELIA INIMII, DE THEODOR RĂPAN

„Îţi mulţumesc, Juan Ramon, pentru că m-ai învăţat să merg prin viaţă: nici grăbit, căci ,,timpul va zbura înaintea mea precum un fluture”, nici încet, căci ,,timpul va veni în spatele meu, ca un bou blând.” Aşa stând lucrurile, am ales Calea mea”
(THEODOR RĂPAN)

Adevărat este că ,,aflăm despre cineva ceva pentru prima dată şi atât. De cunoscut, însă, avem prilejul să-l cunoaştem dacă o situaţie identică se repetă a doua oară, a treia oară, când capacităţii noastre de cunoaştere i se oferă şansa.”
Mărturisirea cunoaşterii este absolut valabilă acum pentru diplomatul-poet, Theodor RĂPAN, pe care l-am aflat adolescentul de acum mai bine de 40 de ani, în prima duminică de septembrie a anului 1970, la o întâlnire a cenaclului literar pe care îl organiza, lunar, ziarul ,,Teleormanul”. Se citea literatură bună, se prezentau creaţii originale, se interpretau, se comentau.
Fac această mărturisire cel puţin din două considerente.
1. Pentru a reaminti ceea ce stiu de-o viaţă, că ,,dintre numeroasele
instrumente ale fiinţei omeneşti, cel mai uluitor este, fără putinţă de tăgadă, cartea. Celelalte sunt prelungiri ale trupului. Cartea e altceva, cartea e o prelungire  a memoriei, a imaginarului, a fiinţei cosmice.”
2. Pe lânga ziarul ,,Teleormanul” functiona un Cenaclu Literar în care nu vârstele îi apropiau pe cenaclişti, ci trăirea aleşilor în fiorul cuvântului scris. De atunci am răms cu acest cult al cărţii şi al creaţiei. O spun într-un mod care poate să pară patetic şi nu aş vrea să îl simţiţi aşa. Receptaţi-l ca pe o mărturisire de credinţă a unuia care cel mai mult dintre noi toţi de atunci s-a călăuzit până la uitarea de sine în cuvântul scris.
Ca profesor de literatură, le-am spus elevilor mei, cu fiecare prilej ivit că ,,o formă de fericire e lectura, o altă formă e creaţia, în general, şi creaţia poetică, in special”. Într-o societate în care tehnicizarea îşi pune tot mai mult amprenta pe modul de existenţă al omului şi se vorbeşte chiar despre dispariţia cărţii în format tradiţional, eu nu cred că va fi posibil, atâta vreme cât creatorul autentic face artă nu numai din întruparea ideii în cuvânt, ci face artă şi din fiinţarea grafică a textului în carte. Chiar mai mult decât atât, creatorul îşi invită cititorul în modul cel mai elegant, aşa ca împreună să străbată universul cărţii întemeiat pe corespondenţa viaţă-literatură, înţelegând esenţialul:,, creaţia este o scriitură tainică, o criptografie pe care trebuie să o descifrăm. Toate lucrurile sunt cu adevărat  cuvinte, în afară de lucrurile pe care nu le putem înţelege şi pe care le luăm cum sunt”.
Poetul Theodor Răpan ne invită într-un mod cu totul special la mântuirea prin exerciţiul lecturii:,,- Vino, cititorule, vino, şi ia-mă de mână! Nu te înfricoşa! Vino la umbra copacului Lumii, liniştete-te şi vino să ne aşezăm în iarba cea deasă de umbră, în pridvorul unui veşnic amurg, sub aerul dulce al verii eterne!”…Nu mai rămâne decât să ne eliberăm gândul de angoasa existenţială şi să ne umplem sufletul cu bucuria lecturii.
Nu este o surpriză a 12-a carte a poetului Theodor Răpan. După ce, la începuturi, cunoscându-l, poetul Nichita Stănescu mărturisea:,,atenţie, aici este uraniu”…sau ,,citind poeziile lui Theodor Răpan mă întorc şi zic- poetul s-a născut român!”, Theodor Răpan ne-a obişnuit cu o anume  periodicitate a apariţiei cărţilor sale. Între cele peste 3000 de pagini publicate, ,,Evanghelia inimii”(Editura SemnE ,Bucuresti, 2010) este o creaţie specială, în alcătuirea căreia nu putem intra pâna a nu înţelege că titlul îi este cheie, cifru şi, în consecinţă, cititorul , amator sau exeget, în demersul interpretativ ajunge la el. Şi ce altceva, mai presus de religia iubirii în care a trăit şi trăieşte poetul,poate însemna ,,Evanghelia inimii”? Crezului poetic al spaniolului Juan Ramon Jimenez, pe care îl adoră şi pe care îl ia partener alături de graficianul Damian Petrescu, trăitor la Paris, i se alătură poetul Theodor Răpan care înţelege că ,,omul, înainte de a deveni Cuvânt, prin actul divin al creaţiei sale este Conştiinţa”. ,,Poezia, precum Dumnezeu, nu este decât credinţă!”
Ideea cărţii, după ce a fost sugerată în titlu, străbate întregul univers ideatic şi liric, acţionând ca un fir al Ariadnei, subtextual.Cele patru părţi ale cărţii sunt structurate corespunzător celor patru anotimpuri. Fiecare anotimp este introdus în compoziţia cărţii printr-o selecţie sugestivă din lirica lui Juan Ramon Jimenez.
I. Primăvara: Floralia
,,Rătăceşte prin ploaie sufletul florilor”.


II.Vara: Iubitor
,,Iubire, dacă pleci, rămân ruină.”


III.Toamna: Melanholia
,,Pe un drum de aur se duc mierle. Incotro?
Pe un drum de aur se duc trandafirii: Incotro?
Pe un drum de aur mă duc şi eu. Încotro, toamnă? Încotro păsări şi flori?”


IV.Iarna:Ultima Thule
,,Nu-ţi arunca, moarte, piatra în oglinda mea”.

Poetul nu are numai cultul cuvintelor, ci şi cultul cifrelor. Viaţa este una, trece fără întoarcere prin cele patru anotimpuri, care nu sunt altceva decât vârstele iubirii ( cifra 4 corespunde zilei ivirii pruncului-poet în lume şi în lumină), fiecare anotimp are 33 de poeme (cifra 33 corespunde vârstei hristice). Dincolo de calea destinului care impune rolurile jucate, poetul rămâne sufletul pur şi etern, de o candoare inefabilă.
Rotundul cărţii este evident. Incipitul exprimă spiritul creatorului pregătit de jertfă:,,Plâng în limba română şi tac: e primăvară în cuvinte!”. E gata oricând să răspundă solicitărilor circumstanţei sau CLIPEI, cu o replică uneori efemeră ( martori infideli ai clipei), alteori, menită să sfideze timpul cu o desăvârşire intransigentă (,,Din supunere oarbă, sfinţească-mi-se Cilpa!”).Câtă emoţie înfiorată fulgeră interogaţiile care primesc şi răspuns din nevoia de aflare a cunoaşterii!,,Poet? Nicidecum! Sunt testamentul dintâi al iubirii. Prima silabă din ultimul şopot? Nu ştiu!Moarte, acordează clavirul tăcerii din mine şi, ajută- mă, Doamne, să trec!”
Rostirea harică dar şi meşteşugită aduce în prim plan bogate încărcături emoţionale,,Poetul este mut, s-a dus tarotul! Să vină primăvara din- nainte! Îţi sărut dreapta. Viaţa: Sunt Mortul din Cuvinte”. La primul impuls, exegetul- cărturar este tentat să caute asocieri ale poetului cu cele mai proeminente personalităţi lirice.
Pregătiţi cu argumentele pe care ni le pune la dispoziţie chiar ,,Evanghelia inimii”, suntem gata să contrazicem şi să rostim cu fermitate că poetului Theodor Răpan i se pot alătura truditorii cu har întru credinţa poeziei.Estetica specială a cărţii se sincronizează cu vocea lirică a poetului. Cuvântul, silaba, clipa, melanholia, tăcerea, profunzimea, metafora, neliniştea, profunzimea,  metafizica, dorul, cerul, flăcările Gheenei, umbra, norii, oglinda, păsările, apa, aerul, licornul, firul de iarbă, focul, tăcerea- sunt elemente specifice universului poetic răpanian. Pe tot parcursul cărţii descoperim lirismul profund, rafinat al poetului Theodor Răpan care intelectualizeaza expresia poetica în limba română.
Să nu credeţi că ajungeţi aşa uşor la înţelegerea textului dacă nu stăpâniţi cunoştinţe ce ţin de identificarea unicităţii stilului poetului prin bogăţia lexicală, prin intuirea celor mai subtile asociaţii contrastante, prin frazarea amplă, uneori interogativă, alteori exclamativă, prin elemente ce ţin de cultura tuturor timpurilor si popoarelor, şi toate trecute prin inima reginei- POEZIA!Poetul crede cu toata fiinţa în CUVÂNT, îl simte cum simţi o fiinţă cu toate ale vieţii, crede în forţa lui demiurgică, de aceea îşi asumă cu toată sinceritatea trăirii esenţialul, micile si marile sensuri ale existenţei.,,La echinocţiu smirna se preface în muceniţa Nimfodora, sfânta, pe cumpene de vânt slăvesc ghindarul, din muritor sunt răspopit Cuvânt!Nu am murit! Nu am murit?”. Versetele freamătă de fiorul spunerii, ca şi cum ar fi ultimul timp al ofrandei.

Numai lectura ,,Evangheliei inimii” vă poate convinge de un fapt cert: implinirea nevoii de reper si model literar prin opera Poetului Theodor Răpan.

Prof. dr. Nicoleta Milea

Articole Conexe

Ultimele Articole