Categorized | Românii

Teoria originii sârbe a vlahilor din Serbia de Est

Posted on 19 April 2010

ROMÂNII DE LÂNGÃ NOI – UITAŢI DE ŢARA MAMÃ

Populaţia româneascã din Peninsula Balcanicã.

Studiu uman geographic ( X)

Dr. Dorin Lozovanu

aici-se-vorbeste-romaneste

Teoria originii sârbe a vlahilor din Serbia de Est

În cercurile ştiinţifice sârbeşti este foarte larg răspândită opinia precum că vlahii (vlasi) ar

reprezenta un grup etnic sârb de origine mixtă slavo-romanică, o populaţie bilingvă care are ca limbă maternă atât sârba cât şi vlaha, ca limbă de casă. Există totodată mai multe variante ale acestei opinii.

graiuri-din-timoc

Una dintre opinii, susţinută de mai mulţi istorici şi etnologi (Petar Vlahovic, de exemplu) este cea care vrea să demonstreze că vlahii din Serbia sunt etnici sârbi la origine, care au migrat din cauze diverse (în primul rând din cauza ocupaţiei turceşti) prin secolele XV-XVIII peste Dunăre, în România stabilindu-se temporar acolo şi preluând limba română şi caracteristici etnografice româneşti, acceptându-se că s-a produs şi oarecare mixtare cu românii, aceştea ulterior revenind în regiunile de baştină în Serbia, însă deja bilingvi şi cu influenţe româneşti în cultură. Mai mult decât atât, există multe afirmaţii în literatura ştiinţifică sârbească prin care se afirmă că vlahii au asimilat constant populaţia sârbească din regiune, care era mai veche, ca argumente aducându-se mai ales toponimia preponderent de origine slavă, sau unele cazuri reale când în unele localităţi românii mult mai numeroşi au asimilat elemente slave minoritare.

regiunile-unde-romanii-sunt-majoritari

Printre acestea se înscrie ca argument şi proverbul cunoscut la sârbii din regiune precum că dacă în familie intră o femeie vlahă toată casa vorbeşte româneşte. Deşi lipsite de argumente serioase, astfel de opinii, a originii sârbeşti asimilate temporar de limba română, sunt până în prezent considerate veridice şi au o circulaţie largă în Serbia. Lipsa totală de adevăr a acestor teorii este evidentă, dintre argumentele pe care le putem aduce fiind: până în prezent în România există o minoritate etnolingvistică sârbă, care nu şi-a uitat limba, tradiţiile şi originea (de exemplu în satele chiar de pe Dunăre, ca Sviniţa), în afară de limba maternă română vorbită, total diferită de cea sârbă, caracteristicile, etnografice, folclorice, portul popular, obiceiurile, mitologia etc. sunt deasemenea net diferite de cele ale populaţiei sârbeşti din regiune şi în fine, dacă vlahii din Serbia sunt sârbi lingvistic românizaţi, apoi cei din Bulgaria, identici ca trasături româneşti, ar fi bulgari românizaţi? Fără a fi sub cea mai mică influenţă politico-administrativă românească, lipsiţi de şcoli şi instituţii culturale în limba maternă, românii din aceste regiuni puteau să devină în urma asimilării decât sârbi sau bulgari, capacitatea de a asimila pe alocuri şi elemente de alte origini demonstrând doar faptul că reprezintă o populaţie majoritară în acest areal, al Serbiei de est şi Bulgariei de nord-vest.

romani-in-voivodina

O altă teorie este cea care abordează populaţia vlahă ca fiind una autohtonă în regiune, dar de fapt o subetnie a sârbilor, care are ca diferenţă doar bilingvismul sârbo-vlah. Sub diferite nuanţe se prezintă existenţa unei populaţii autohtone vlahe în Serbia de est, care nu este identică cu românii, dar e mult mai apropiată de sârbi. De aici şi explicaţia de ce vlahii nu-şi revendică identitatea românească şi se declară majoritatea ca etnici sârbi. Această teorie în afară de cercurile ştiinţifice şi politice este preferată şi de o parte din populaţia românească din Serbia de est, loială identităţii etnice şi statale sârbeşti. Termeni ca sârbovlahi aduc aminte de teoriile oficiale şi a altor state balcanice asupra originii şi identităţii comunităţilor româneşti, cum ar fi cel de elinovlahi pentru aromânii din Grecia, consideraţi desigur greci.

Oarecum diferită este opinia existenţei unei etnii separate de vlahi, atât faţă de români cât şi faţă de sârbi. Argumentele ce se aduc pleacă de la diferenţierile dialectale, identitare până la cea că vlahii sunt o populaţie de origine mixtă, cu trăsături specifice unei etnii separate. În susţinerea acestei opinii vine atât existenţa unei categorii etnice separate la recensăminte, de vlahi, opoziţia faţă de românii din România dar şi influenţa politicii oficiale, precum că români sunt numai cei din Vojvodina. Există tendinţe de a folosi variantele dialectale ca formă de limbă literară. Problema de bază a unei identităţi etnice de vlahi este legată tocmai de acest etnonim, prin care în limbile slave erau cunoscuţi toţi românii, sud sau nord dunăreni. Spre deosebire de aromâni care au un etnonim comun de armân sau rămăn sau de moldoveni, care se desemnează cu un etnoregionim comun, vlahii nu au un nume comun de regiune în care locuiesc, iar însăşi termenul de vlah este un exoetnonim. Astfel, în limba maternă, română dialectală, se identifică ca rumâni, iar limba ca rumânească, glotonimul de limbă vlahă, vlăhească aparând total artificial.

Încercări de a substitui etnonimul evident de român (rumân) există, prin crearea artificială a unor termeni, de exemplu vlarumâni, rumânovlahi, limba vlarumânescă (susţinută de Boja lu Kici) şi utilizarea grafiei chirilice în scrisul dialectal românesc.

Ca o concluzie asupra originii populaţiei româneşti din Serbia putem constata pe baza unor

argumente obiective că nu poate fi adoptată vreo opinie exclusivistă care pretinde totala autohtonietate a românilor în Serbia sau invers migraţia lor în totalitatea din teritoriile României. Este evident faptul că românii reprezintă elementul etnic cel mai vechi în regiune, atât în Banat cât şi în Serbia de est, precum şi faptul unor migraţii continui ale populaţiei româneşti atât în cadrul Serbiei, cât şi din arealele etnic româneşti din România şi Bulgaria. Încercarea de a absolutiza anumite cazuri locale, de migraţie sau de asimilare sunt superficiale, precum şi cele de a prezenta că românii sunt exclusiv elementul cel mai vechi şi autohton în toate localităţile din regiune. Pentru elucidarea realităţilor existente, pe cât posibil bazându-ne pe informaţiile de ordin istoric, etnografic, antroponimic, trebuie abordat în mod particular fiecare regiune şi localitate.

(Va urma)

Arhiva

Activitate

Vizite: