Dansul Inorogului – Elogiul Melanholiei
Muzeul de Artă „Jean Mihail” din Craiova a găzduit în ziua de 9 aprilie 2010, de Izvorul Tămăduirii, o tulburătoare lansare de carte. Celebra şi copleşitoarea Sală a Oglinzilor a fost neîncăpătoare pentru iubitorii şi cunoscătorii de artă din capitala Băniei, dar şi din alte părţi de Ţară. I-au fost alături lui Theodor Răpan ,printre mulţi alţii, Florea Miu, sensibilul şi consacratul poet teleormănean, Doru Drăguşin, sculptorul plecat din Roşiorii de Vede să cucerească lumea artei, Ioan Barbu, proprietarul primului ziar particular din România postdecembristă, „Curierul de Vâlcea”, Florin Rogneanu, delicatul director al Muzeului de Artă, Miruna Mateiaş, muzeograf la acelaşi impresionant lăcaş de artă craiovean, Daniela Tarniţă, eleganta preşedintă a culturii doljene, Dan Lupescu, directorul fondator al celebrei reviste „Lamura”, cunoscuta pictoriţă Aurora Speranţa Cernitu şi , de ce să nu o spunem, mare parte a elitei culturii craiovene.
Theodor Răpan a ales să-şi lanseze cea de-a unsprezecea carte, „ Dansul Inorogului – Elogiul Melanholiei”, „22 de secvenţe de basm inedit, narat filmologic, cu 22 de poeme ca reflex liric şi 22 ilustraţii de însoţire” ale talentatei artiste plastice Aurora Speranţa Cernitu, într-o zi de praznic închinat Maicii Domnului, printr-o carte de referinţă nu numai pentru poet, dar şi pentru cultura română.
Cu emoţia reîntâlnirii cu poezia autentică, Florea Miu a spus:
„ Eu trăiesc o dublă satisfacţie. Este întâlnirea cu poezia, satisfacţie pe care am trăit-o mereu, şi cea de-a doua că-mi întâlnesc un frate. Nu în sensul de confrate, ci chiar frate de suflet pentru că noi am fost cu vreo patru decenii în urmă colegi de liceu, el intrând în liceu în timp ce eu terminam liceul la Roşiorii de Vede. Acolo era o atmosferă propice scrisului, nu neapărat poezie, dar scrisului, pentru că toate artele înfloreau, în acel moment, în Ruşii de Vede, pe unde trecuseră atâtea personalităţi, unde se formaseră şi de unde plecaseră pentru ca să se întoarcă apoi sub formă de operă. Al doilea lucru pe care vreau să-l subliniez este că Doru Răpan, fratele meu mai mic şi scriitor adevărat, vine din Balaci, din Teleorman, aşezare apropiată de Siliştea lui Marin Preda. Marin Preda este nordicul Teleormanului, la sud rămânând Zaharia Stancu, Dimitrie Stelaru, Noica fiind cam pe la mijloc, în Vităneşti, şi aşa mai departe. El are acea căldură pe care teleormănenii şi-au dorit-o şi n-au descoperit-o totdeauna în proza foarte zgrunţuroasă, aproape mai mult decât rebreniană a lui Marin Preda. Mai vreau să subliniez, şi o fac cu bucurie, că el a ţinut atât de mult, spre surprinderea mea totală la început, când m-a anunţat, să se întâlnească cu noi în această sală unde, pe timpuri, se ţineau şedinţele cenaclului „Ramuri”, condus de marele poet Marin Preda. Îl felicit pentru această alegere, ceva l-a atras, l-a atras aţa poeziei şi aş vrea să subliniez un lucru care mi se pare esenţial în ce priveşte cartea care i-a apărut şi care este o adevărată bijuterie. Îmi dau seama acum că Doru încearcă să găsească, să surprindă partea de culoare a cuvintelor. Iată care ar fi, după părerea mea, legătura dintre arta plastică, dintre ilustraţie, şi text, în această carte, sincretică, de fapt. Doru reprezintă pentru mine un subiect inepuizabil, nu numai ca scriitor, v-am spus, dar mai ales ca om. El este omul care reuşeşte să-i unească în jurul lui pe oamenii care să se privească unii pe alţii şi toţi, să zicem, spre poezie. Oamenii din jurul lui Doru nu pot fi altfel decât calzi, decât blânzi, decât luminoşi, pentru că el este un om foarte bun. Să-i dea Domnul cât mai multe şi mai bune cărţi!”
Omul de aleasă cultură şi dragoste de tot ce este românesc, Dan Lupescu, directorul fondator al revistei „Lamura”, a pătruns în esenţa simbolurilor lui Theodor Răpan, dezlegând, dar, în acelaşi timp, şi adâncind Misterul.
„Poet prolific, spirit histrionic şi vârf de lance al generaţiilor post – nikitiene, aflat acum în piscul maturităţii creatoare, Theodor Răpan ne dăruieşte, în Săptămâna Luminată a anului 2010, un giuvaier cu virtuţi polivalente: cartea-album Dansul… Inorogului. Elogiul Melanholiei, chenar liric şi zglobiu volum al arabescurilor ezoterice, originală, insolită replică – în atmosferă de roman cavaleresc ! – la Cântarea Cântărilor şi Luceafărul eminescian. Visată într-o noapte de decembrie, pre când privirea selenară a întemeietorului simbolismului european şi mondial, Alexandru Macedonski, ningea fantasme peste firea încremenită în dor, cartea aceasta, plină de taine, este scrisă de Theodor Răpan şi ilustrată cu picturi pe pânză de Aurora-Speranţa Cernitu. Ne place să credem că, purtând în suflet toposul inorogului, poetul cu obârşii teleormănene a fost provocat – în a-l zidi grabnic în Cuvânt – de fabuloasa suită de licorne incluse de pictoriţa craioveană în cuprinzătoarea sa expoziţie din toamna trecută de la Institutul „Nicolae Iorga” din Veneţia (Italia). Din dialogul celor două arte – în condiţiile în care cei doi creatori abia azi s-au întâlnit faţă în faţă – s-a născut un obiect de preţ, în care poemele în proză – numite basme de autorul lor – se îngemănează cu galopul parcă de nestăvilit al inorogilor, arlechinilor şi măştilor populare din tablourile Aurorei Speranţa. Din …dor de Teleor, Theodor Răpan, fără a face vreo referire expresă, ni-l readuce în memorie pe Dimitrie Teleor, poetul născut în 1858, la opt ani după Eminescu, şi trecut în eternitate în acelaşi an cu Alexandru Macedonski. Personajul Aruna, din cele 22 de basme/balade grupate de Theodor Răpan sub genericul Dansul Inorogului.Elogiul Melanholiei, ne stârneşte, dincolo de trimiterea la Zâna zânelor care-l ocrotea pe inorogul primordial, conexiunea cu straniul alfabet al runelor. Cu atât mai mult, cu cât un alt chip aparte al volumului îl constituie Yggdrasil – personaj al cărui nume coincide cu acela al arborelui gigantic al lumii, care face legătura între cele nouă lumi din mitologia septentrională. Într-o carte despre inorog, nu-i de mirare că apare Yggdrasil, care înseamnă şi Armăsarul lui Odin.
Theodor Răpan este locuit, în străfundul fiinţei sale, de un cavaler al melanholicei figuri, căruia îi place zăngănitul de săbii ori numai de zale, trosnetul lăncilor frânte în turniruri regale, vânătoarea cu şoim şi ogari spumegând în Fata Morgana. Carte de iniţiere, Dansul …Inorogului îi ajută pe începători să facă, la capătul călătoriei, saltul de la calfă la maestru.Trubadurului/truverului de purpură Theodor Răpan, îi dorim un răscolitor boncăluit de inorog, cotropit de rune şi Arune…”
Scriitorul Ion Deaconescu a primit de la Theodor Răpan, după 20 de ani, cartea „Hotarul de foc” şi a declarat:
” Cu 20 de ani în urmă îi publicam lui Theodor Răpan această carte, „Hotarul de foc”, care a obţinut, la prima ediţie a Târgului internaţional de carte de la Bucureşti, Premiul I. Evident că a fost o dublă victorie, atât a autorului cât şi a editorului. Theodor Răpan face parte dintr-o familie de scriitori, puţini la număr, care au creat prin scrisul lor volume fascinante, din reevaluarea timpului, a rusticităţii esenţiale, a baladescului, a elementelor fantasticului într-o risipire generoasă de metafore şi emoţii. „Dansul inorogului” este o bijuterie narativă poetică, rafinată în cuvânt, cu expresivitate suculentă, un altfel de basm, repovestit pe coordonatele meditaţiei joviale, dar atât de profunde, o evocare fabuloasă, descifrată de câteva personaje ce-şi pun şi-şi schimbă măştile în timp spre a deveni altfel de eroi în căutarea unor destine baladeşti. Autorul posedă talentul de a reitera simbolul într-o tensiune lirică tumultoasă, cu o seninătate funciară, cea de a desface lumea spre a-i cânta roua florilor. Această carte nu s-ar fi rotunjit în frumuseţea ei deplină fără inspiraţia şi emoţia Aurorei Cernitu, artist cu o sensibilitate extraordinară. Autorul a reuşit să facă un miraj perfect între pictură şi vers, a creat o bijuterie rafinată, un alt-fel de basm repovestit, o evocare fabuloasă, rituală a lumii… Lumea creată de Răpan este una în care totul devine posibil”.
Cuvinte alese au adresat autorului şi Geo Călugăru, moderatorul acestui eveniment cultural, Ioan Barbu, Florin Rogneanu, Doru Drăguşin, pictoriţa Aurora Speranţa Cernitu şi Daniela Tarniţă. Poetul Theodor Răpan, emoţionat şi fericit, a mărturisit:
„Acest basm nu este chiar o poveste. Să nu cădeţi în această capcană! Poate pe dvs. nu vă interesează cum s-a născut această carte, care este povestea ei, căci are o poveste, poate nici n-ar trebui. Produsul este cel pe care-l vedeţi astăzi şi am venit cu inima în palme, dăruindu-vă această carte într-o nerostire, pentru că poetul tăcând lasă cartea să vorbească. Fiecare carte a mea a fost rescrisă într-un fel special, aducând-o într-o anumită ţinută, până la condiţia de a o învălui în acest basm. În clipa în care aceste obsesii îţi devin nesomn şi poezia scurmă în tine într-un chip special, astfel încât nu mai ai dreptul la tăcere, trebuie să scrii, să-ţi elimini frumosul dat al inimii, ca să poţi dărui prinosul tăupersonal de om celor de lângă tine.Poetul este un mare risipitor, desigur, şi risipindu-se, el se multiplică, încearcă să-şi găsească aderenţi, să-şi găsească oameni cu care să poată rezona. În clipa în care am avut cumva conturat în cap basmul ca atare, predocumentarea a durat foarte mult timp, am avut bucuria, revelaţia, nebunia, plăcerea să adun totul într-un gând că aşi putea să comit pentru prima dată în viaţa mea o astfel de poveste pe acre să v-o dăruiesc. Ba mai mult, în clipa în care am „spart” acest basm în cele 22 de casete , mi-am dat seama că trebuie neapărat un reflex liric, dar îmi lipsea ceva. Despre Aurora – Speranţa Cernitu mi-au vorbit doi prieteni dragi, Florea Miu şi Melania Cuc, minunata scriitoare de la Bistriţa. Văzându-i lucrările minunate, care m-au tulburat, mi-am zis: iată, aceasta este formula! Din multitudinea de imagini am avut bucuria să aleg 22, inclusiv tripticul de început. N-a fost uşor, a fost un travaliu şi o nebunie să poţi da de-o parte unele şi să renunţi la altele, să alegi şi să mai ceri încă ceva în plus însă, iată, cartea a ieşit aşa! Eu am scris totul după ilustraţiile dânsei, nu ne-am cunoscut până astăzi, aceasta a fost de fapt şi înţelegerea. Astăzi a primit cartea mea. Dacă Dumnezeu a scris cu mâna mea, trebuie să-i mulţumesc, aşa cum am făcut de fiecare dată şi Daimonului meu, care nu m-a părăsit niciodată, cum niciodată nici eu nu l-am trădat pe el. Mulţumesc public doamnei Aurora – Speranţa Cernitu pentru bucuria de a o întâlni, pentru ipostaza de a rezona cu mine în această carte. Îi dăruiesc această carte, în zi de minunată aniversare”.
Pianista Corina Stănescu şi violonistul Octavian Gorun, artişti ai Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, au încheiat apoteotic un act de autentică cultură, interpretând maiestuos capodopere ale muzicii clasice.
Pentru sinceritatea artistică, acurateţea redescoperirii unei limbi române cu parfum de lumi ancestrale, pentru „risipirea generoasă de metafore şi emoţii”, pentru crearea acestui „giuvaer cu virtuţi polivalente”, propun cartea lui Theodor Răpan, „Dansul Inorogului – Elogiul Melanholiei”, manualului de Limba Română.
Ion BĂDOI
