Dan Lupescu
Romanul istoric ,,Cantacuzini şi Brâncoveni’’
de Florentza Georgetta MARINCU
Lansare: MARŢI, 12 Mai 2015, ora 12, la Muzeul de Artă din Craiova
- Şocantă, incredibilă capodoperă
Capodoperă! Încă un roman istoric fluviu, încă o monumentală capodoperă literară şi istoriografică ne oferă rafinatul vlăstar al Gânditorului de Hamangia, om de cultură, scriitor, iubitor de istorie şi mare patriot Florentza Georgetta Marincu.
Domnia sa a fost încununată de Academia Română cu Premiul ,,Ion Neculce’’ pentru o altă performanţă romanescă: ,,Cioburi de istorie’’ (primul volum în 1997, al doilea în 2007, frescă în 2.000 de pagini – reunind cinci cărţi substanţiale, cu acţiune între 1832-1878, respectiv, 1878-1920, incluzând aşadar Războiul de Neatârnare şi Primul Mondial.
În lamura fiinţei atât de complexe şi profunde care este strălucita, energica şi venerabila Doamnă Florentza Georgetta Marincu trăieşte filonul de aur şi argint viu al străbunilor săi români, de la nord, dar şi de la sud de Dunăre, din Timoc, Poiana Mare şi Calafat.
Europeni prin spirit, şcolire şi faptă, de o rigoare, limpezime a gândului, hărnicie şi temeritate copleşitoare -, ei nu s-au pierdut cu firea, n-au căzut în praful şi pulberea deşertăciunilor.
Dimpotrivă, au ctitorit palate şi instituţii de interes public, în pas cu solicitările vremii, pe care le-au dăruit, cu generozitate şi bonomie creştină, comunităţilor în care trăiau. Buneii şi străbuneii redutabilei romanciere nu au fost biruiţi de patima trufiei, deşi aveau în administrare moşii ce însumau 150.000 de hectare, pe Valea Dunării.
Prozatoarea de azi este o eminentă continuatoare a operei tatălui ei, George (Ghiţă) Marincu – filosof, erudit, poliglot, coleg cu Ion Petrovici la Leipzig, unde a fost student al celebrului profesor Wundt.
Unchiului său, Ştefan Marincu – cel ce a clădit superbul Palat de la Calafat, care găzduieşte, de vreo jumătate de secol, Muzeul Municipal -, Doamna Florentza îi dă o replică peste timp, dăruind, comunităţii calafetene, culturii române şi europene, al doilea Palat al ei, clădit nu din nisip, mortar şi cărămizi, ci edificat cu arma cea mai iubitoare de om, de comunicare, comuniune şi cuminecare, cea mai de temut armă a omenirii: Cuvântul.
Avem în vedere romanul ,,Cantacuzini şi Brâncoveni’’, un monument mai tare decât bronzul, mai tare decât piatra, reconstituire impecabilă, cu mijloacele specifice literaturii beletristice, a unui alt veac sângeros, dar pe care capetele luminate – şcolite la Constantinopol şi Viena, la Padova, Veneţia şi Berlin -, încununate apoi ca Domnitori, bărbaţi de stat, diplomaţi, conducători de oşti, l-au metamorfozat în evul salvgardării postbizantine, al umanismului iluminist şi al Renaşterii româneşti târzii.
Totalizând o mie de pagini, format B5 – în două splendide volume, pe hârtie galben-pai, uşoară ca fulgul, cu coperţi de purpură (roşu imperial), cu stema Cantacuzinilor (acvila bicefală bizantină) şi cu aceea a Brâncoveanului (vulturul cu o cruce creştinească în cioc) -, proaspătul prunc literar al Doamnei Marincu este girat de Editura Naţional, în anul de graţie 2014, adică la împlinirea a trei secole de când – la Constantinopol, în faţa sultanului asasin, marionetă de marmeladă şi borhot, Ahmet III, a fanaticului, sceleratului mare vizir Ali paşa, a diplomaţilor Europei papistaşe, inclusiv a ambasadorului perfidului Albion şi în delirul unei mulţimi de troglodiţi isterizaţi, setoşi de sânge – Domnitorul Brâncoveanu, toţi fiii săi şi sfetnicul Ianache Văcărescu au fost decapitaţi.
- Umăr la umăr cu autori de maximă notorietate
Florentza Georgetta Marincu merge umăr la umăr şi tâmplă lângă tâmplă – prin vastele sale cicluri romaneşti ,,Cioburi de istorie’’, ,,Cantacuzini şi Brâncoveni’’ – cu autorii de maximă notorietate ai romanelor istorice. Îi avem în vedere pe:
- scoţianul Walter Scott (de la care a învăţat lecţia dialogului scăpărător ca un duel cu săbii de Toledo, din ,,Ivanhoe’’, ,,Rob Roy’’, ,,Viaţa lui Napoleon Bonaparte’’);
- polonezul Henryk Sienckievicz, laureat al Premiului Nobel în 1905 (trilogia istorică ,,Prin foc şi sabie’’, ,,Potopul’’, Pan Wolodyowski’’, în 1884-1888, apoi celebrul ,,Quo vadis’’, din 1896, şi ,,Cavalerii teutoni’’, 1900, din care a deprins curajul, răbdarea şi tenacitatea de a desfăşura proiecţii epice grandioase, aidoma, totodată, mirificelor picturi murale din bisericile mânăstirilor din Bucovina şi nordul Moldovei);
- Mihail Sadoveanu (din ,,Neamul Şoimăreştilor’’ – 1915, ,,Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă’’ -1929, ,,Viaţa lui Ştefan cel Mare’’ – 1934, din trilogia ,,Fraţii Jderi’’ – 1935-1942, până la ,,Nicoară Potcoavă’’ – 1952, de la care şi-a însuşit arta revivificării arhaismelor, integrarea creativă a acestora în lanţuri fluente şi uşor de înţeles de cititorii din secolele XX-XXI, prin combinarea măiestrită a rezonanţelor din registre lingvistice diferite, evitând, astfel, riscul de a pastişa limbajul, uneori greoi, al cronicarilor);
- Până la Liviu Rebreanu – ,,Pădurea spânzuraţilor’’, ,,Răscoala’’, Camil Petrescu – ,,Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război’’ (care au scris, însă, din postura autorului-martor la evenimentele istorice narate) şi Eugen Barbu (,,Principele’’, ,,Săptămâna nebunilor’’, din care răzbat fermecătoare miresme levantine şi unduitoare dansuri de tâlcuri subtile, cu accente mateine).
Nu vom încheia înşiruirea noastră înainte de a-l aminti pe Vintilă Corbul (născut la şase luni după Florentza Georgetta Marincu şi stabilit în Franţa, din 1979, cu ajutorul ministrului român de Externe: Ştefan Andrei), atât cel din trilogia ,,Dinastia Sunderland’’ (tradusă cvasiinstantaneu în franceză şi poloneză), dar mai ales cel din ,,Căderea Constantinopolului’’ (1978, cu ediţii în franceză greacă, arabă).
Tirajul acestui roman a fost de 192.000 de exemplare numai la ediţia princeps (din România Epocii de Aur a lui Ceauşescu, când cărţile se mâncau ca untul şi mierea pe pâine, dispărând fulgerător din librării), fapt ce a făcut să rămână în statistici drept cea mai bine vândută carte din întreaga istorie a literaturii române, tun editorial pe care nu l-a mai repetat nimeni.
Dar de care s-a apropiat Adrian Păunescu cu 150.000 de exemplare – culmea!, la un volum de poeme – şi cu un tiraj total neegalat de peste un milion de exemplare.
- Puncte comune, de impact indiscutabil
Dacă ar fi fost publicat în anii ’80 ai secolului trecut, romanul ,,Cantacuzini şi Brâncoveni’’ al Doamnei Florentza Georgetta Marincu, dar şi ciclul ,,Cioburi de istorie’’, ar fi constituit, mai mult ca sigur, lovituri antologice pe piaţa cărţii, reeditându-se de 15 ori, precum ,,Şoimii’’ lui Mihail Sadoveanu, ori în sute de mii de exemplare ca acelea ale lui Vintilă Corbul.
Ca şi antecedentul său, cel mai recent roman al Doamnei Marincu intră în consonanţă cu autorii de notorietate europeană şi universală amintiţi mai înainte, prin:
- Descrierea precisă a zecilor, sutelor de personaje, de multe ori prin pasaje cu virtuţi de poeme în proză;
- Cu toate că personajele au existat aievea, în urmă cu sute de ani, multe dintre ele având chiar o aură legendară -, reconstituirea lor literară este cât se poate de expresivă, ele sunt vii, se pot întrupa miraculos în faţa noastră, mai calde şi mai palpabile decât o fotografie, o pictură, o sculptură ori o hologramă;
- Deşi e limpede că romanciera a consultat numeroase documente istorice, cronici, letopiseţe, înscrisuri de epocă (pentru a reînvia limbaje specific, date, evenimente) -, Florentza Georgetta Marincu pendulează cu naturaleţe cuceritoare între documente şi ficţiune, în nicio pagină de carte nefiind depistabilă vreo urmă a efortului de documentare şi de creaţie;
- Capacitatea enormă de a memora şi de a pune la lucru arhaisme, regionalisme, date şi fapte extrem de complexe, aflate într-un păienjeniş de relaţii cu valurile de evenimente imprevizibile, cu jocul de intrigi şi de interese contradictorii este în permanenţă dublată, la Florentza Georgetta Marincu, de talentul de a le descifra toate palierele de sensuri, de a şi le asuma, de a trăi cutare şi cutare întâmplare aparent răzleaţă, de a trăi istoria în ansamblul ei -, toate acestea fiind pliate pe capacitatea regizoral-scenografic-histrionică de a intra în vibraţie cu vârtejul de personaje, fapte, evenimente, concomitent cu dezinvoltura de a le transmite cititorului în toată prospeţimea şi autenticitatea lor.
Asemenea, mai ales, lui Mihail Sadoveanu -, Florentza Georgetta Marincu pare să perceapă tensiunea epocilor istorice nu doar prin mijloacele aflate la îndemâna omului obişnuit, a istoricului, a omului de ştiinţă şi de artă, dar şi prin ochiul al treilea, atavicul, cât un bob de mazăre, aflat în centrul creierului, funcţional pentru prea puţini dintre noi, cei ce călătorim pedestru pe Terra.
- Viziune olimpiană asupra istoriei
Cu virtuţi de văzător în timp, de clarvăzător şi de medium -, ,,Doamna spiritului calafetean’’, cum frumos a fost numită, şi-a edificat o viziune sigură, însă de o mare flexibilitate, asupra istoriei.
Acest prag de percepere, de imaginare şi de înţelegere constructivă îi facilitează Doamnei Florentza trecerea peste cavalcada de evenimente imprevizibile -, înălţările, apogeul şi căderea fiind percepute ca detalii ale unui proces complex.
Iată şi prin ce se diferenţiază autoarea romanului istoric de o mie de pagini ,,Cantacuzini şi Brâncoveni’’ faţă de confraţii săi de referinţă:
- A pătruns atât de adânc spiritul cărturarului, diplomatului şi strategului-Domnitor care a ctitorit lăcaşuri de cult, mânăstiri-fortăreţe, palate de confort incredibil, în Ţara Românească, dar şi la Braşov şi Sâmbăta – extinzându-şi, prin danii, patronatul asupra lavrelor de pe Muntele Athos, bisericilor ortodoxe din Epir, Liban, Ierusalim ori de pe Muntele Sinai – încât romanciera noastră a intrat, aproape telepatic, pe aceeaşi frecvenţă cu gândurile, trăirile, mentalităţile, atitudinile, frământările şi acţiunile viitorului martir Constantin Brâncoveanu;
- Florentza Georgetta Marincu a descifrat cu atâta fineţe subconştientul celui ce a desăvârşit tipărirea monumentalei, sacrosanctei ,,Biblii de la Bucureşti’’ (1689), unul şi acelaşi mare iubitor de cărţi cu monarhul luminat ce purta permanent corespondenţă cu Ludovic XIV – Regele-Soare, cu împăraţii de la Viena: Leopold I şi Iosif I, cu papa Clement XI, dar şi cu ţarul Petru cel Mare, trimiţând, în acelaşi timp, din Ţara Românească în Caucaz, prima tipografie cu litere mobile -, încât prozatoarea i-a intuit şi cele mai tainice cotloane ale sufletului său ars pe rugul ţinerii în frâu a disputelor dintre facţiunile boierilor din ţară, dar şi de spaima de a nu dezechilibra cumpăna bunele relaţii cu cele trei imperii ce-l înconjurau;
- Intuind ca nimeni altcineva puterea de germinare, de rodire şi de luminare a marilor învăţaţi ai vremii care roiau la Curtea Brâncoveanului: Antim Ivireanul, Hrisant Notarra (profesor al vlăstarelor domneşti de la Bucureşti, apoi Patriarh al Ierusalimului), stolnicul Constantin Cantacuzino (cu studii la înaltele şcoli europene, autor al primei cronici a Ţării Româneşti ajunsă până la noi), dar şi percutanţa, însemnătatea epocală a Stilului arhitectonic Brâncovenesc, răspândit în toată Muntenia şi cu ecouri în sudul Transilvaniei, cel dintâi stil naţional -, Doamna Florentza Georgetta Marincu izubuteşte performanţa, dincolo sau dincoace de miracol, de a face din acest prim stil românesc, Stilul Brâncovenesc, însăşi pecetea de căpătâi a romanului istoric ,,Cantacuzini şi Brâncoveni’’;
- În faţa noianului de secvenţe memorate din cronicile vremii (Radu Popescu, Radu Greceanu, Constantin Cantacuzino), a tezaurului de arhaisme culese din documentele vremii, a sutelor de fişe întocmite pentru viitoarele personaje ale romanului său istoric -, distinsa prozatoare a procedat cu înţelepciune …brâncovenească, adică şi-a luat distanţa cuvenită (conform proverbului: ,,Pe toţi să-i asculţi, dar din minţi să nu-ţi ieşi’’ sau a principiului oltenesc ,,Vă băturăm, dar n-am vrut!’’), cu abilităţi de restaurator experimentat a completat zonele cufundate în ceaţa timpului, lacunare, a trăit, apoi, cumplitul trecut din perspectiva prezentului şi a scris o capodoperă de ficţiune literară, poate mai bulversantă decât realitatea trăită de contemporanii tragicelor evenimente;
- La fel ca palatele domneşti sau lăcaşurile mânăstireşti construite, în acele vremuri şi mai apoi, în stil brâncovenesc -, romanul Doamnei Florentza Georgetta Marincu dispune de: o structură clară, solidă şi riguros creionată (ca în Renaşterea occidentală), conjugată cu serenitatea şi limpiditatea arhitecturii latine, în armonie cu exuberanţa decorativă specifică barocului brâncovenesc, dar şi milenarei culturi tradiţionale stră-româneşti;
- Romanul ,,Cantacuzini şi Brâncoveni’’ cântă cu toată fiinţa sa, polifonic, strigându-şi bucuria de a fi îngemănat măiestrit: suflul epic de o forţă titaniană al celor 92 de capitole (câteva de 60-85 de pagini, cele mai multe în jur de 20) cu clinchetul de clopoţei cristalini al secvenţelor de câteva rânduri, despărţite prin steluţe, ori al capitolelor de numai o jumătate de pagină – o pagină, maximum două; descrierea camerelor opulent mobilate şi a stărilor de spirit pe care, deseori vijelios, le traversează personajele, descrieri alternate rapid cu dialoguri cinematografice, în propoziţii scurte, ca în proza sud-americană, sau cu narări detaliate, în perioade bogate, ca în scrierile arhaice;
- Structura narativă a fabulosului roman istoric scris de Florentza Georgetta Marincu include arcade şi pridvoare cu deschideri spre parcuri, păduri, heleştee, râuri, fântâni arteziene, izbucuri de ape vii – exact ca în arhitectura celui dintâi stil naţional românesc -, dar şi echivalenţe epice ale loggiilor de inspiraţie italienească, ale decoraţiunilor în stuc, de respiraţie levantină;
- În stilul brâncovenesc al romanului acum prezentat depistăm – într-o orchestraţie savantă, dublată de o sigură, dar discretă, imperceptibilă stăpânire a legilor armoniei muzicale – contrapunctul tradiţiilor artistice locale şi al celor larg culturale valahe (din civilizaţia lemnului, a lutului, borangicului şi lânii) logodit armonios, înfrăţit cu suava, severa, celesta linie şi cromatică a icoanelor bizantine, înfrăţite maiestuos cu motive vegetale şi florale specifice; integrat organic structurii de crin imperial a acestui roman-ocean de o mie de pagini este stilul înflorat, cu numeroase comparaţii şi metafore, cu întorsături de fraze ispititoare, ca un dans oriental de rafinament, graţie şi dinamism cu virtuţi hipnotice;
- Multe capitole – ca şi romanul ,,Cantacuzini şi Brâncoveni’’, în ansamblu – sunt susţinute de colonade şi balustrade cu lujeri, acante şi caneluri, cu îngemănări zoomorfe, precum acvila, simbol dinastic perpetuat şi pe vechea stemă a Munteniei -, amintindu-ne de capodopera sculpturii brâncoveneşti: Foişorul lui Dionisie (de la Mânăstirea Hurezi), deschis pe mai multe laturi; de reţinut că, prin balustrada foişorului său, în care apar sculptaţi capul de zimbru (stema Moldovei) şi vulturul cu o cruce în cioc (herbul Ţării Româneşti), egumenul Dionisie anticipează cu mai bine de o sută de ani Unirea Principatelor Române de la 1859.
- Structură narativă zveltă şi armonioasă
Metamorfozând, prin har divin, stilul architectonic brâncovenesc într-o structură narativă la fel de vie şi expresivă, zveltă şi armonioasă, în care omul, aflat mereu ,,sub vremi’’, reuşeşte să ţâşnească, asemenea legendarului Icar, fie şi numai pentru o clipă, peste nimicniciile istoriei -, Doamna Florentza Georgetta Marincu ne dăruieşte încă un răscolitor roman fluviu-istoric, prin care dovedeşte că ,,gândirea politică a lui Brâncoveanu despre statul românesc se întemeia pe ideea de patrie (…), pe conştientizarea existenţei unei societăţi, numite atunci politia, şi pe conceptul de civilizaţie’’, după cum reliefează tranşant istoricul Alex Mihai Stoenescu, în ,,Istoria Olteniei’’ (Editura RAO, 2011, p. 201).
Scris în anii 1960-1965, dar publicat abia acum, în 2014, romanul ,,Cantacuzini şi Brâncoveni’’ se înscrie, prin finalul său, pe aceeaşi lungime de undă cu merituosul istoric mai sus citat: ,,El va muri ca un martir, torturat în închisorile Istanbulului şi executat bestial împreună cu fiii săi la 15 august 1714 în faţa unui sultan abulic şi a unui mare vizir dement. Cronica otomană Nusretname a lui Mehmed aga din Findikli, care descrie uciderea domnitorului român, invocă încă de la început două motive pentru asasinat: ,,se intitula rege (kiral) şi în numele său bătea monede’’, ceea ce dovedeşte fără tăgadă că scopul real şi principal al politicii lui Brâncoveanu a fost eliberarea ţării şi independenţa ei. El se înscrie astfel pe traseul, deschis de Mihai Viteazul şi continuat de Matei Basarab, al politicii naţionale.’’
Roman deschis, asemenea pridvoarelor din arhitectura brâncovenească, noua capodoperă a Doamnei Florentza Georgetta Marincu înalţă demnitatea şi conştiinţa naţională, iubirea de patrie şi mândria de a fi român – promovate ferm de toţi bărbaţii de stat adevăraţi ai românilor – la rangul de Stea Polară a destinului neamului nostru, unicul din Europa de nouă ori milenar pe aceeaşi vatră de istorie, cultură şi civilizaţie.
Dacă în primul stil architectonic naţional, stilul brâncovenesc, rezistenţa infailibilă a boltirilor este asigurată de semicilindri sau de cupole semisferice -, romanele istorice ale Doamnei Florentza se întemeiată pe spiritul orfic, spirit al muzicii de sfere, spiritul românesc străvechi, rotund, strălucitor şi aburind precum pâinea fierbinte, abia scoasă din ţestul dacic şi frântă pe masa tracică, rotundă, cu trei picioare.
Acest întreit spirit, numit mai înainte, are trei cupole semeţe, ţâşninde spre mândrul Soare – Trinitatea cartei noastre de identitate întru eternitate:
- creaţia genialului Mihai Eminescu: Românul Absolut;
- blândeţea şi susurul exploziv din Poema Română şi din Rapsodiile lui George Enescu, eternul Orfeu moldav;
- bucuria curată emanată de sculpturile-ectenii, de capodoperele în piatră, bronz şi lemn ale ,,celui mai mare sculptor al omenirii: Constantin BRÂNCUŞI’’ -, cum inspirat şi exact îl defineşte Adrian Păunescu, nepieritorul prieten şi înger de pază al românilor de pretutindeni.
Din această perspectivă şi-a croit viziunea asupra istoriei Doamna Florentza Georgetta Marincu şi în acest spirit a plămădit lava incandescent a romanului său istoric ,,Cantacuzini şi Brâncoveni’’.
Felicitări, Frumoasă Doamnă a Spiritului Românesc, veşnic tânăr şi înfloritor!
La mulţi ani, senini şi rodnici!
Vă aşteptăm cu un nou roman istoric, despre făurarul primei uniri a celor trei ţări române, la 1601, Mihai Viteazul – Restitutor Daciae, ale cărui oseminte există, de curând descoperite la Mânăstirea Plăviceni, de pe malul râului nostru legendar: Oltul, ce se pregăteşte să îmbrăţişeze Dunărea – axă culturală milenară a nărăvaşei Europa.
DAN LUPESCU
Craiova, 5-12 Mai 2015