ROŞIORII DE VEDE, DUPĂ 624 DE ANI

      Nu ştim cu exactitate ce impresii au păstrat celebrii călători germani Peter Sparnau şi Ulrich von Tennstadt după ce au trecut prin Roşiorii de Vede, Russenart, cum îl denumesc ei în „Jurnalul de călătorie”, din anul 1385, aflaţi în drum spre casă după un pelerinaj la Ierusalim. Cert este că au găsit în drumul lor un aşezământ important dacă l-au menţionat alături de Piteşti (Neuvestad), Câmpulung (Longrowe), Braşov(Kronstad), Sibiu etc, care se afla în drumul spre locurile sfinte şi care nu putea fi evitat. Dreptate are şi marele istoric Nicolae Iorga când afirmă că târgul de pe Vedea este mult mai vechi, dovezile unui comerţ înfloritor în acest loc de Ţară Românească sunt multiple, el devenind cu timpul unul dintre cele mai importante centre economice ale sudului ţării.

Un călător, sosit în Roşiorii de Vede la început de secol XXI, fără să fie în posesia unor informaţii lămuritoare, rămâne pe retina minţii doar cu ceea ce vede, dar şi ceea ce i se oferă într-un pliant electoral, găsit întâmplător lângă un coş stradal pentru gunoi, dovada „ celui mai curat mandat”. Citind acel fluturaş electoral, vrei nu vrei, trebuie neapărat să uiţi de faţa brăzdată de gropi a municipiului, răni adânci ale n eputin ţei şi făţărniciei unei administraţii incapabile să gestioneze corect,  atent şi  cotidian problemele unei comunităţi din ce în ce mai sărace şi vulnerabile. Blânzii şi toleranţii locuitori ai localităţii asistă si deraţi l a si l u i rea trecu tu l u i , a s c u n d e r e a p r e z e n t u l u i ş i compromiterea viitorului, doar pentru ascensiunea şi prosperitatea unor veleitari, ajunşi pe scaune prea mari pentru propria incapacitate. Aflat în situaţia de a fi singurul municipiu( oare mai îndeplineşte condiţiile de a se numi municipiu?!?) fără transport în comun din România, locuitorii fiind nevoiţi să folosească taximetrele, o adevărată industrie, şi singura, de altfel, sau să folosească „pasul” ca mijloc de transport, deşi în ultimii 5 ani nu s-a mai construit nici măcar un metru de trotuar, singurul municipiu care a oferit căldură în caloriferele din apartamente abia în seara Crăciunului 2008 , un municipiu în care nu investeşte nimeni, deşi a fost lărgită( modernizată este un c u v â n t p r e te n ţi o s ş i neavenit) strada Dunării cu 3-4 metri pentru sosirea în bune condiţii a investitorilor români şi străini, aşa cum suna promisiunea rămasă la stadiul de promisiune jenantă, locuitorii din Roşiorii de Vede aşteptându-i şi acum cu pâine şi sare, municipiul în care şi acum mai sunt străzi de pământ, fără nici un atribut al modernităţii, municipiul în care, la un demers al locuitorilor de a sta de vorbă cu primul gospodar despre lipsa căldurii din case, li s-a trimis „ordonanţa” acestuia, g e s t s u p r e m d e desconsiderare, dar, nu-i aşa, alegerile fuseseră câştigate!

Cine are cutezanţa să creadă că la întrebările nerostite ale cetăţenilor din Roşiorii de Vede nu se va da răspuns şi sentinţă pe măsură se află într-o mare eroare!

Locuitorii trebuie să afle, nu numai din pliante electorale, cum s-a cheltuit banul public, taxele şi impozitele plătite cu simţ cetăţenesc de aceştia, cum s-au devalizat şi falimentat societăţi aflate în subordinea primăriei, cum se risipesc miliarde de lei (este adevărat, sunt lei vechi, dar sunt miliarde!) spre groapa de gunoi( există o asemenea groapă?) etc.

Până atunci, călătorului sosit la început de secol XXI în Roşiorii de Vede, îi spunem cinstit şi direct: Călătorului îi stă bine cu drumul! Până când imaginile alăturate nu se vor mai regăsi în peisajul urbei de pe Vedea şi răspunsurile la întrebările agorei vor fi date de cei responsabili, cu sau fără a purta pe cap coroniţa de mirt sau de măslin. O pălărie pe măsura propriei competenţe ar fi de ajuns!

Ion BĂDOI