Ieri, l-am ascultat pe Sarkozi, care a încercat să răspundă francezilor la întrebările legate de criza economică, ce a afectat Franţa ca, de altfel, şi alte multe ţări. Şi tot ieri, m-a întrebat un prieten cum am ajuns să răspund la întrebările care mau mânat prin viaţă şi prin lume câteva zeci de ani.
Am ajuns la o concluzie foarte simplă, care poate să vă facă să râdeţi. Dar râsul e tot ceva bun.
Dacă aţi citit Biblia, poate că aţi reţinut fraza : ” În dragoste nu este frică”.
Priveşti seara la televizor şi se vorbeşte doar despre criză, război, agresiune…
Citeşti un ziar, o revistă- acelaşi lucru. La serviciu, dacă ai o clipă de răgaz, auzi aceleaşi noutăţi. Nu mai vorbesc de metrou.
Am ieşit pentru a mă plimba, să merg, să merg, să merg gândindu-mă la ale mele, şi astea, „ale mele”, nu erau prea vesele.
În parcul Luxemburg, mi-a atras atenţia un cuplu, un bărbat şi o femeie trecuţi de patruzeci de ani. Se ţineau de mână şi din când în când ea ridica ochii şi-l privea cu o privire…care se vroia înnecată în ochii lui. Şi el a cuprins-o de umăr şi a atras-o cu gingăşie. Şi-a apropiat faţa de părul ei şi a mirosit-o închizând ochii. Şi erau aşa de absenţi…Eram sigură că nu sunt cei mai bogaţi, din punct de vedere financiar, din tot Parisul.Dar eram tot aşa de sigură că această criză economică nu le-a afectat sufletele deloc.
Ea s-a înalţat pe vârfuri să se apropie de faţa lui. Nu, nu l-a sărutat, a rămas aşa, la vreun milimetru distanţă, simţindu-i doar căldura buzelor, care s-au desfăcut într-un zâmbet prostesc. De ce prostesc? Că doar îndrăgostiţii pot să zâmbească astfel. Fără rost. Tandreţea expoda în afară şi parcă mă încălzea şi pe mine, care eram alături şi deodată mi-am lăsat ochii în jos ruşinată, de parcă am privit ceva interzis, ce nu mi se cuvine mie, o străină, aflată întâmplător în preajma lor.
Şi mi-am dat seama că aceştia doi sunt diferiţi celorlalţi din faţa televizoarelor, din oficii, din metrou, celor grăbiţi în stradă, cu frunţile încreţite, cuprinşi de frică în faţa întrebărilor. Aveau ceva în chipul lor.Nu se vedea frica, neliniştea, răutatea, gelozia. Criza economică mondială? Ei, şi ce? Se închide întreprinderea şi nu vei avea de lucru ? Nu te teme, dragostea mea, vom găsi o soluţie. Doar ochii ei cu riduri începute pe la colţuri să se răsfrângă în ai iui.. .Greva transportului? Ei, şi ce? Să stea tot transportul din lume nemişcat, nu-i nimic, voi ajunge azi la întâlnire…Să aud vocea lui : ” Mon amour a moi .”
Şi mi-am dat seama de ce mă trezesc câteodată dimineaţa cu o frică ce-mi încolţeşte sufletul. Nu, nu e frica de şomaj, nu e frica de bătrâneţe, nici de sărăcie : e frica de lipsa dragostei…
Căci dacă ar fi alături, ce are sărăcia cu mine? Şi cine a spus că îmbătrânim atunci când iubim? Parcă nu rămân aceiaşi ochii iubiţi? Şi nu e frumuseţea în ochii ce ne privesc cu dragoste? Voi pierde serviciul, ei, şi ce? Voi găsi altul, de lucru este totdeauna. Mă voi certa cu vecinii? E un nimic. Va ploua sâmbătă şi duminică? Tot cu iubitul voi rămâne, sunt atâtea treburi de făcut împreună!!!
Totul e mărunt şi neînsemnat atunci când Dragostea e alături.
La putere nu e politicianul potrivit? Dar unde este el, cel potrivit? Şi de ce m-ar interesa politica? Politica mea este una, să fie Dragostea alături şi unica întrebare care mă poate interesa este: de ce eşti tristă, Dragostea mea?
Aşa că, soluţia împotriva crizei este Dragostea. Şi dacă va fi cu tine, nicio frică nu va exista, nici o întrebare nu va ramâne fără răspuns.
Doar fii, Dragoste, cu mine…
Olga CĂPĂŢÂNĂ
Paris