Despre
Muzica Regelui
de
Principele Radu al României
Printre primele lucruri pe care le-am auzit povestite de Majestăţile Lor, acum cinsprezece ani, când am intrat în Familia Regală, a fost sublima legătură dintre pribegia lor şi Poema Română. Compusă în 1897, când George Enescu avea doar 16 ani, lucrarea este înscrisă în catalogul de creaţii ale compozitorului român drept „Opus 1”. În cei treizeci şi trei de ani de viaţă comună, Regele şi Regina au pribegit necontenit. În Anglia, apoi în Elveţia, Danemarca, Franţa şi Italia, familia tot mai numeroasă a Regelui României a schimbat casă după casă, locuind uneori mai mult, alteori mai puţin, în locuri care nu erau cu adevărat „acasă”, nici chiar atunci când le aparţineau ca proprietate. La fiecare mutare, cînd camionul cu mobile şi cu cutii pline de lucruri ajungea la destinaţie, înainte de a despacheta, Regele şi Regina scoteau pickp-ul, îl puneau în priză, se aşezau şi ascultau în linişte, în mijlocul încăperii, Poema Română. De fiecare dată.
………………………………………………………………………………………………………
În contextual vieţii de atunci, de imediat după război, muzica trebuie că însemna ceva cu totul ieşit din comun pentru Majestăţile Lor. Nu numai o sursă de frumos sau de artă pentru care aproape toţi avem o slăbiciune, ci un fel de a se regăsi, de a-şi vindeca sufletul, de a se cunoaşte mai bine pe sine şi unul pe celălalt.
În primii zece ani de exil, Regele a vorbit puţin sau deloc. La începutul anilor 1950, acest bărbat zvelt şi puternic a leşinat, la una dintre reuniunile publice la care participa, la scurtă vreme după plecarea din ţara sa confiscată. Singurătatea, izolarea, uşile care li se închideau pe neaşteptate în faţă, aproape oriunde s-ar fi dus, dezamăgirea, toate acestea trebuiau vindicate prin muzică, în mintea şi sufletele celor doi tineri care îşi începeau viaţa împreună şi doreau, cu bună-credinţă şi instinct bune, să aibă o viaţă frumoasă, curată şi fericită.
………………………………………………………………………………………………………
După nunta lor, la Atena, oferită ca dar de Regele Pavlos al elenilor în 1948, Regele Mihai şi recent-investita Regină Ana au plecat în luna de miere la Tatoi, în apropiere de capitala Greciei. Într-o după amiază însă, pe când Regina Ana culegea fructe sălbatice şi le punea într-un paner, a auzit pe fereastra deschisă a palatului graţioasele sunete ale unei melodii cântată la pian. Mare i-a fost mirarea, ştiind că exista un pian în salonul de la Tatoi, dar şi că în Palat nu era decât Regele, tânărul ei soţ. Aşa a aflat Regina Ana că Mihai I luase lecţii de pian şi chiar cânta bine. Ca de obicei, Regele a răspuns monosilabic şi simplu la întrebările Reginei. Da, învăţase la Sinaia să cânte la pian şi, da, cântase destul de des în România, în intimidate. Mai mult, piesa interpretată la Tatoi era o lucrare compusă de el însuşi.
………………………………………………………………………………………………………
Regelui Mihai nu-i place să facă ierarhii ori clasificări sau să manifeste preferinţe. Pesemne din dorinţa de a nu nedreptăţii pe cineva, fără voie. Totuşi, mi-a mărturisit că Gaudeamus Igitur, aşa cum este transpusă în Uvertura academic ( Akademische Festouverture) op. 80 de Johannes Brahms, este o lucrare care îl emoţionează peste măsură. Tot aşa cum mi-a mărturisit că unul dintre discurile lui favorite este cel cu tangouri interpretate de Boston Symphony Orchestra. În mod special, Regele mi-a menţionat odată Simfonia a III-a(cu orgă) de Camille Saint-Saens, precum şi Preludiile de Franz Liszt. De asemenea, Regele şi-a manifestat admiraţia faţă de Feodor Şaliapin şi, în general, faţă de frumoasele partituri scrise pentru vocea de bas.
…………………………………………………………………………………………………….
Majestăţile Lor îşi păstrează cu sfinţenie colecţia de discuri de vinil şi aparatura de ascultat, chiar dacă în zilele noastre performanţele acestora au fost cu mult depăşite. Au înregistrat totul, cu răbdare, disc după disc, pe bandă magnetic, pentru a prelungi viaţa sunetelor. Astăzi, oricum, chiar şi benzile magnetice au devenit piese de muzeu. Majestăţile lor ascultă acum CD-uri, privesc YouTube, iar Regina vorbeşte, împreună cu fiicele ei, Principesele, pe Skype.
……………………………………………………………………………………………………
Anul acesta, la cea de-a 90-a aniversare a Regelui Mihai, m-am gândit că un disc cu „Muzica Regelui”, înmănunchind piese muzicale care l-au însoţit toată viaţa, este o cale potrivită de a-I apropia pe români de Regele lor. Prin limbajul muzical, un limbaj care nu minte niciodată. Împărtăşind emoţia pe care o produc piesele muzicale preferate de Majestatea Sa.
Este un omagiu adus muzicienilor care au făcut posibilă această muzică şi Regelui cu minunata sa personalitate, fiind, totdată, şi un gând bun adresat tuturor celor care vor decide să-şi aşeze pe raft acest disc.
La mulţi ani!