Declaraţii de dragoste pentru Limba Română
„Sunt Silvia Bebereche, educatoare de profesie, locuiesc în Franţa, la Nice, de douăzeci şi trei de ani, dar rămân îndrăgostită de cuvintele limbii mele – note pe portativul simţirii mele poetice”.
Voi rămâne
Iubitule, nu simţi cum se strecoară
În mădulare toamna pe sub uşi?
Eu mă îmbrac în petice de vară
Tu pune amintirilor mănuşi…
Un tren apune într-un vag departe
Eu strâng fâşii din vechiul început
Voi împleti cu ele semn de carte
Le voi presa-ntre pagini de trecut.
Vei fi poemul cu miros de mare
Vei fi o şoaptă sau vei fi tumult
Te voi citi în seri când timpul doare
Ca să ma doară încă şi mai mult.
E-atât de frig ‘năuntru şi afară
Şi trenuri nu mai pleacă, nu mai vin.
Nu te aştept… dar voi rămâne-n gară
Căci nu e încă iarnă pe deplin…
Dreptate
Nu-i drept, în urmă să-ti doinesc
Când tu alergi spre altă dată
Noi semănaţi am fost odată!
Tu te înalţi… iar eu doar cresc.
Când eu rămân pe-aceeaşi brazdă
Cu rădăcini adânc pătrunse
Un alt pământ îţi este gazdă
Şi alte graniţe ajunse.
Nu-i drept… însă dreptatea ce e
Şi cine între noi e jude?
Tăcerea cine mi-o aude
Când condamnată sunt: femeie!
Şi când sortită sunt de veacuri
Să port în trup dorinţa mută,
Să iert răniri fără de leacuri
Chiar când iertarea nu-i ştiută…
Nu-i drept… şi pe sub geamu-ţi strig
Fără cuvinte, dar cu geamăt
Şi sub perdea ghicesc un freamăt
De nepăsare şi de frig.
La Place Massena
La place Massena mişună de viaţă…
Muzicieni de stradă se-mbulzesc
Să zvârle cât mai harnic peste piaţă
Un „Jingle bells” zglobiu, sărbătoresc.
Rapid, tramvaiul, ca o ghilotină
Cărare prin mulţime şi-a deschis
Pe când din cer cad fulgii de lumină
Fiindcă e seara de Craciun la Nice.
E timp de naştere, de începuturi…
Îndrăgostiţi, noi facem primii paşi
Spre jungla de lumini ca nişte fluturi
De alb şi de necunoscut atraşi.
Nisipul slobod din clepsidră urcă
De parcă timpul s-a întors din drum
Iar tu cu glas îmbălsămat îmi juri că
Mă vei iubi şi mâine ca acum…
Şi chiar atunci, strident, deşteptătorul
Cu glas de cioburi m-a trezit din vis
Cum glonţul curmă păsărilor zborul.
E dimineaţă de Crăciun la Nice…
Sunt vinovată
Sunt vinovată cât de-aici la stele
Că dincolo de ele-mi sorb avântul
Şi nu-mi înfig credinţa în pământul
Turnat în geometrice modele.
Ca-aştept să uiţi de idoli şi de vremuri
Şi-n templul meu să îţi jertfeşti odihna
Când tu-n vâltori de glasuri cauţi tihna
Şi-n pacea mea te-nstrăinezi şi tremuri.
Că trupul meu născut e prea devreme
Şi crezul meu târziu s-a rătăcit
Că nici pe culmi de dor nu te-a-ntâlnit
Unde rugase Cerul să te cheme.
Şi spovedindu-mă de-aşa păcate
Nu vreau iertarea ta, căci m-ar ucide.
Vreau doar să-ntârzii uşa ce se-nchide
Ca un verdict pe trista mea dreptate…
E de mirat
E de mirat cum înspre noapte
Avid e ochiul de privire,
Setos auzul e de şoapte
Şi palmele de rotunjire.
Pe-obraji se-aprind dorinţi păgâne
Şi-n carne, foc de artificii
Iar trup flămând arzând tăciune
Jertfeşte-n idolatre-oficii.
E de mirat că-n zi deplină
Cu simţ la pândă, ochi deschis,
Stângaci mă-mpiedic în lumină
Când pipăi drumul către vis.
Şi amintiri de sărbatoare
Mă părăsesc în trist exod.
M-aplec pe margini de uitare
Ca un sinucigaş pe pod.
Căci orice noapte se dezbracă
De firmamentul ei feeric…
În zori, eşti umbra care pleacă.
Ieri te iubeam. Era-ntuneric…
Cerul
Sub cerul satului de la câmpie
Cum sub un piersic copt pe care-l scuturi
Am revenit ca-ntr-o copilarie.
Mi-era atât de dor de începuturi !
Voiam să-mi mângâi urmele lăsate
De paşi desculţi prin nori de praf, nebunii
Şi să mă culc pe brazdele-nţesate
De iarba încurcată în petunii.
În suflet mi-erau vişinii în floare
Şi-şi aruncau lumini din ram în ram
Cum, parcă ieri ne azvârleam cu soare
Din mână-n mână şi din geam în geam.
Dar am găsit o casă adormită
În dosul gardului uscat de scânduri
Sub pleoapele ferestrelor pitită
Într-o uitare veche, fără gânduri.
Şi moţăie-n gradină vis cuminte
Îmbătrânit şi parcă fără viaţă.
Doi vişini noduroşi, fără veşminte
Îşi tac murirea lentă faţă-n faţă.
***
Adesea-ntorşi în sine cu dorinţă
De vechi geneze şi de feciorie
Mai regăsim în colţuri de fiinţă
Doar cerul satului de la câmpie…
Silvia Bebereche
