36.3 C
Roșiorii de Vede
joi, iunie 20, 2024

Declaraţii de dragoste pentru Limba Română

Declaraţii de dragoste pentru Limba Română

silvia-bebereche-2

„Sunt Silvia Bebereche, educatoare  de profesie, locuiesc în Franţa,  la Nice, de douăzeci şi trei  de ani, dar rămân îndrăgostită  de  cuvintele limbii mele – note pe    portativul simţirii mele poetice”.

Voi rămâne

Iubitule, nu simţi cum se strecoară

În mădulare toamna pe sub uşi?

Eu mă îmbrac în petice de vară

Tu pune amintirilor mănuşi…

Un tren apune într-un vag departe

Eu strâng fâşii din vechiul început

Voi împleti cu ele semn de carte

Le voi presa-ntre pagini de trecut.

Vei fi poemul cu miros de mare

Vei fi o şoaptă sau vei fi tumult

Te voi citi în seri când timpul doare

Ca să ma doară încă şi mai mult.

E-atât de frig ‘năuntru şi afară

Şi trenuri nu mai pleacă, nu mai vin.

Nu te aştept… dar voi rămâne-n gară

Căci nu e încă iarnă pe deplin…

Dreptate

Nu-i drept, în urmă să-ti doinesc

Când tu alergi spre altă dată

Noi semănaţi am fost odată!

Tu te înalţi… iar eu doar cresc.

Când eu rămân pe-aceeaşi brazdă

Cu rădăcini adânc pătrunse

Un alt pământ îţi este gazdă

Şi alte graniţe ajunse.

Nu-i drept… însă dreptatea ce e

Şi cine între noi e jude?

Tăcerea cine mi-o aude

Când condamnată sunt: femeie!

Şi când sortită sunt de veacuri

Să port în trup dorinţa mută,

Să iert răniri fără de leacuri

Chiar când iertarea nu-i ştiută…

Nu-i drept… şi pe sub geamu-ţi strig

Fără cuvinte, dar cu geamăt

Şi sub perdea ghicesc un freamăt

De nepăsare şi de frig.

La Place Massena

La place Massena mişună de viaţă…

Muzicieni de stradă se-mbulzesc

Să zvârle cât mai harnic peste piaţă

Un „Jingle bells” zglobiu, sărbătoresc.

Rapid, tramvaiul, ca o ghilotină

Cărare prin mulţime şi-a deschis

Pe când din cer cad fulgii de lumină

Fiindcă e seara de Craciun la Nice.

E timp de naştere, de începuturi…

Îndrăgostiţi, noi facem primii paşi

Spre jungla de lumini ca nişte fluturi

De alb şi de necunoscut atraşi.

Nisipul slobod din clepsidră urcă

De parcă timpul s-a întors din drum

Iar tu cu glas îmbălsămat îmi juri că

Mă vei iubi şi mâine ca acum…

Şi chiar atunci, strident, deşteptătorul

Cu glas de cioburi m-a trezit din vis

Cum glonţul curmă păsărilor zborul.

E dimineaţă de Crăciun la Nice…

Sunt vinovată

Sunt vinovată cât de-aici la stele
Că dincolo de ele-mi sorb avântul
Şi nu-mi înfig credinţa în pământul
Turnat în geometrice modele.

Ca-aştept să uiţi de idoli şi de  vremuri
Şi-n templul meu să îţi jertfeşti odihna
Când tu-n vâltori de glasuri cauţi tihna
Şi-n pacea mea te-nstrăinezi şi tremuri.

Că trupul meu născut e prea devreme
Şi crezul meu târziu s-a rătăcit
Că nici pe culmi de dor nu te-a-ntâlnit
Unde rugase Cerul să te cheme.

Şi spovedindu-mă de-aşa  păcate
Nu vreau iertarea ta, căci m-ar ucide.
Vreau doar să-ntârzii uşa ce se-nchide
Ca un verdict pe trista  mea dreptate…

E de mirat

E de mirat cum înspre noapte
Avid e ochiul de privire,
Setos auzul e de şoapte
Şi palmele de rotunjire.

Pe-obraji se-aprind dorinţi păgâne
Şi-n carne, foc de artificii
Iar trup flămând arzând tăciune
Jertfeşte-n idolatre-oficii.

E de mirat că-n zi deplină
Cu simţ la pândă, ochi deschis,
Stângaci mă-mpiedic în lumină
Când pipăi drumul către vis.

Şi amintiri de sărbatoare
Mă părăsesc în trist exod.
M-aplec pe margini de uitare
Ca un sinucigaş pe pod.

Căci orice noapte se dezbracă
De firmamentul ei feeric…
În zori, eşti umbra care pleacă.
Ieri te iubeam. Era-ntuneric…

Cerul

Sub cerul satului de la câmpie
Cum sub un piersic copt pe care-l scuturi
Am revenit ca-ntr-o copilarie.
Mi-era atât de dor de începuturi !

Voiam să-mi mângâi urmele lăsate
De paşi desculţi prin nori de praf, nebunii
Şi să mă culc pe brazdele-nţesate
De iarba încurcată în petunii.

În suflet mi-erau vişinii în floare
Şi-şi aruncau lumini din ram în ram
Cum, parcă ieri ne azvârleam cu soare
Din mână-n mână şi din geam în geam.

Dar am găsit o casă adormită
În dosul gardului uscat de scânduri
Sub pleoapele ferestrelor pitită
Într-o uitare veche, fără gânduri.

Şi moţăie-n gradină vis cuminte
Îmbătrânit şi parcă fără viaţă.
Doi vişini noduroşi, fără veşminte
Îşi tac murirea lentă faţă-n faţă.

***

Adesea-ntorşi în sine cu dorinţă
De vechi geneze şi de feciorie
Mai regăsim în colţuri de fiinţă
Doar cerul satului de la câmpie…

Silvia Bebereche

silvia-bebereche-3

Articole Conexe

Ultimele Articole