17.4 C
Roșiorii de Vede
vineri, aprilie 26, 2024

Declaraţie politică

Parlamentul  României

S E N A T

                 Grupul Parlamentar al Partidului  Democrat-Liberal

                                          

DECLARAŢIE POLITICĂ

 

ABUZ ÎN SERVICIU: ŞI MONICA ȘI PROCURORUL!

 

        dsc_0115  Indiscutabil, doamna Monica Iacob-Ridzi este vinovată! Eu nu cred în „vinovăţia” stabilită de Comisia parlamentară de anchetă, pentru că, în fapt, aceasta n-a fost decât „instrumentul” cu ajutorul căruia, am mai spus-o, nu s-a urmărit decât diminuarea încrederii populaţiei în Traian Băsescu şi PD-L, pe linia Ridzi – Eba – Băsescu. Că aşa au stat lucrurile s-a întrevăzut încă de la început şi ne-am lămurit cu toţii în final când – după ce au „hotărât” că Ridzi se face vinovată de delapidare, acuzaţie pe cât de gravă, pe atât de gratuită în acest caz, dar pe care o are bine reprezentată în minte tot românul – văzând că suma „delapidată” a ajuns, cu acte, la Antena 3 și la Realitatea Tv s-au grăbit să închidă dosarul, anunţând că şi-au îndeplinit misiunea. Şi totuşi, Monica Ridzi a greşit, şi nu doar o dată! În opinia mea, doamna Ridzi a greşit de 3 ori, cel puţin!

          Prima oară, pentru că după primele 48 de ore de la izbucnirea scandalului mediatic, când era limpede ce se urmăreşte, nu a demisionat din funcţia de ministru  şi nu s-a autosuspendat din funcţiile politice deţinute. Nu a făcut-o şi A GREŞIT!

          A doua oară, pentru că nici după ce a văzut documentele în detaliu şi în conexiunea lor, adică după 5-6 zile – timp în care e imposibil să nu fi observat că unele lucruri sunt cel puţin sub semnul întrebării! – nu a ieşit public să-şi asume răspunderea politică pentru că sub ministeriatul său pare să se fi întâmplat o serie de lucruri nelalocul lor şi să fi demisionat, nu înainte de a solicita oficial Parchetului cercetarea tuturor acestora. Se pare că, în acel moment, nici colegilor din BPN ori din Grupul parlamentar nu le-a spus că, pe lângă ea sau pe sub ea, cineva a lucrat ori „a lucrat-o”, având alte interese! Pentru a doua oară, era momentul să demisioneze. Nu a făcut-o şi A GREŞIT!

          A treia oară, pentru că, aflu din presă, în cererea DNA de începere a urmăririi penale ar exista indicii că doamna Ridzi ar fi comis abuz în funcţie şi, foarte grav, a cerut ori a instigat la ştergerea completă din memoria calculatoarelor MTS a unor documente incriminatoare în caz! Dacă a făcut-o, A GREŞIT! GRAV!

          Cam asta este tot ceea ce pot spune astăzi despre doamna RIDZI. Până  una alta, adică până la o soluţie definitivă şi irevocabilă, doamna este beneficiară deplină a prezumţiei de nevinovăţie. Sper totuşi ca din respect şi, de ce nu, din dragoste pentru partidul care a făcut-o ministru, domna Ridzi să demisioneze şi din funcţiile politice pe care le deţine în partid. O asigur că, dacă o va face, NU VA GREŞI! Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Pentru partid, evident.

          Cam aşa mă gândeam, cu amărăciune ce-i drept, să închei prezenta declaraţie. Cu amărăciune pentru că până la soluţionarea definitivă a acestui scandal(în care doamna Ridzi sper să fi fost doar superficială ori neglijentă şi nimic mai mult), credibilitatea demersurilor noastre, ale celor din PD-L, dar şi ale Guvernului Boc, ar putea avea de suferit. Iar adversarii noştri politici asta aşteaptă, ba chiar se străduiesc să ţină scandalul în atenţia opiniei publice cât mai mult timp. Asta e, mi-am zis eu, dacă în dosarul trimis de DNA la Camera Deputaţilor scrie ce am citit eu în presă!Şi, să mai zică cineva că DNA se face că nu-i vede şi pe cei din PD-L, ori că DNA instrumentează doar „dosare” comandate de Traian Băsescu!

          Dar, stupoare! Aflu că președintele Comisiei juridice din Cameră, deputatul PD-L Daniel Buda, NU A DESIGILAT DOSARUL de cercetare preliminară de 1600 de pagini trimis de D.N.A. și nici probele audio-video(!!!), comisia pronunţându-se în favoarea ridicării imunităţii doamnei Ridzi doar pe baza Raportului Comisiei parlamentare. Şi atunci, în mod firesc, se pune întrebarea: DE UNDE A AFLAT PRESA CE ESTE ÎN DOSAR, DACĂ ACESTA NU A FOST NICI MĂCAR DESIGILAT???  Răspunsul este unul pe cât de grav, pe atât de sigur: DE LA PROCURORUL D.N.A.! Sau cum au titrat adesea „tonomatele”, de la …„procurorii lui Băsescu”! Pentru că în afară de şeful DNA şi Procurorul General, numai el, procurorul de caz a ştiut ce este în dosar. Ca şi în alte cazuri, s-ar putea să aflăm că nici Procurorul General nu a desigilat dosarul!

          În România de astăzi, după atâtea dezbateri cu şi despre DNA, cred că este aproape inutil să mai aminteşti că până în momentul trimiterii rechizitoriului la instanţa de judecată, CERCETAREA PENALĂ ESTE CONFIDENŢIALĂ! Şi nu este prima dată când se încalcă această lege specifică statului de drept.(Oricum însă, să fiu bine înţeles: nu presa este de vină. Atât timp cât nu şi-a „fabricat” informaţia, presa şi-a făcut datoria.) Până acum însă, fiind vorba de politicieni ai altor partide, invariabil s-a zis că la mijloc e „mâna lui Băsescu”. Şi pentru că mintea unora este setată şi, fatalmente, nu poate accepta altă explicație, astăzi va trebui să inventeze că, de pildă, „Băsescu îşi sacrifică apropiaţii” ori cine ştie ce alte năzbâtii! Să-şi consume frustrarea sănătoşi. Pe noi ne interesează jocurile pe care le fac unii procurori din DNA. Pe ei cine îi acuză – iată, cu probe indubitabile – de …ABUZ ÎN sau DE FUNCŢIE!?

          Se aude bine până la Consiliul Superior al Magistraturii? Pentru aceste fapte solicitaţi SPOR DE CONFIDENȚIALITATE 50%? Din cauza aceasta sunteţi stresaţi şi apreciaţi că binemeritaţi un alt spor, neuro-psihic, de încă 50%? Nu ar fi mai bine ca Domniile Voastre să-i daţi în judecată pe toţi cei 22 de milioane de români spre a-i condamna să vă plătească şi un SPOR DE NESIMŢIRE DE 100%? Ia încercaţi-o şi        p-asta că obrazul, se pare, vă permite! Şi dacă o instanţă a dumneavoastră(că a noastră e clar că nu e!) a reuşit ca într-o singură zi să vă înregistreze plângerea, să treacă peste aspectele procedurale, să citeze şi să audieze părţile, să nu ridice nici măcar o excepţie de neconstituţionalitate, să pună concluzii, să hotărască şi să şi redacteze hotărârea prin care v-a stabilit drepturile salariale pe care vi le-aţi dorit, atunci nu mă îndoiesc că veţi putea spune opiniei publice măcar cine se face vinovat de scurgerea de informaţii din dosarul Ridzi şi măsurile dispuse, în acelaşi interval de timp, adică O ZI ! Observaţi că nici nu vă întreb dacă până la expirarea termenului de prescripţie veţi soluţiona, măcar într-o primă instanţă, dosarele A. Năstase, G. Copos, D.T. Remeş, D. Patriciu, C. Voiculescu, S.R. Stănescu, Ş. Mihăilescu, P. Păcuraru, C. Sereş, A. Korodi şi mulţi, prea mulţi alţii.

          În calitate de senator al României, vă cer ca ZILNIC să vă faceţi datoria, să dovediţi prin fapte că sunteţi demni de inamovibilitatea de care vă bucuraţi, să vă îndepliniţi cu celeritate funcţiunea de excepţională importanţă cu care v-am investit în stat. Aşa să vă ajute Dumnezeu!

         

 

Alexandru MOCANU

                                                 Senator PD-L de Teleorman

 30.07.2009

Articole Conexe

Ultimele Articole