25.6 C
Roșiorii de Vede
vineri, iunie 14, 2024

Românii timoceni din Bulgaria

Românii dintre Vidin, Dunăre şi Timoc

de Emil Ţîrcomnicu

(  I )

Românii timoceni din Bulgaria

emil-tircomnicu

romanii-dintre-vidin-dunare-si-timoc

Arealul Olteniei, Banatului şi Timocului, având ca axă Dunărea, a fost din cele mai vechi timpuri populat, descoperindu-se urme ale existenţei umane încă din paleoliticul superior şi mezolitic ( cultura Schela Cladovei – Lepinski – Vir). Dunărea nu a fost o frontieră în acele vremuri, urme ale aceloraşi culturi materiale fiind atestate în acest spaţiu încă din perioada neolitică ( culturile Starcevo – Criş şi Turdal – Vinca).

În mileniul I î.H., în vastul areal care porneşte din sudul Peninsulei Balcanice şi până în Carpaţii Păduroşi, existau diferite triburi ale tracilor. În Valea Timocului a fost atestată o ramură a acestora, tribalii. Regiunea timoceană a făcut parte din regatul regelui dac Burebista, fiind cucerită de romani , care, în expansiunea lor, au ajuns la Dunăre. Teritoriul din nordul Dunării a fost cucerit în urma războaielor din 101 – 102 şi 105 – 106, fiind administrat până la retragerea aureliană din anul 271. Până în anul 602, romanii au apărat limesul dunărean, având din loc în loc, de-a lungul Dunării, întărituri şi cetăţi fortificate.

ivo

festival_albotina

Prezenţa istorică a străromânilor în spaţiul timocean este incontestabilă. „Românii din regiunea Vidin şi Timoc sunt autohtoni cu o vechime multimilenară. Ei sunt urmaşii dacilor romanizaţi la sud de Dunărea de Jos, respectiv ai locuitorilor antici care populau ţinuturile înfloritoare din jurul unor cetăţi celebre precum Singidunum, Aquae, Castra Martis, Ratiaria, Naisus, Remesiana, Oescus, Securisca, Apiaria, Candidiana, Nicopolis ad Haemum, Zalpada, Durostorum, Marcianopolis, Odessus. Limba strămoşilor noştri daci, reprezentând o ramificaţie teritorială a limbii trace, continuatoare în nord – estul  Peninsulei Balcanice şi în regiunea carpato – danubiano – pontică a limbii indo – europene, a fost vorbită la Dunărea de Jos pe ambele maluri. Limba română, rezultat al încrucişării limbii latine orientale cu limba geto-dacilor, altfel spus – continuatoarea latinei orientale vorbite în Dacia, în zonele învecinate cu ea şi în regiunile romanizate în dreapta Dunării – este, împreună cu dovezile istorice, arheologice, etnografice, demografice şi folclorice, o impresionantă dovadă a vechimii şi caracterului autohton al românilor din regiunea Vidin şi Timoc… Un rol deosebit în viaţa daco- romanilor din Dacia Ripensis, respectiv a vechilor ţinuturi unde locuiesc azi românii din regiunea Vidin şi Timoc, l-a avut capitala provincială Ratiaria (azi Arcear, în Bulgaria). Ratiaria a fost colonie a împăratului Traian în Moesia Superioară, situată pe drumul roman care mergea în dreapta Dunării, de la Singidunum la Oescus şi Durostorum. Ratiaria a fost proclamată capitală a Daciei Ripensis după anul 271, în timpul domniei lui Lucius Domitius Aurelianus (270-275), fost comandant al cavaleriei imperiale de la Dunăre, aşadar un bun cunoscător al realităţilor locului, unul dintre cei mai mari împăraţi romani, nu întâmplător , Restitutor orbis ( restaurator al lumii) şi Pacator orbis (pacificator al lumii). La Ratiaria şi-a avut sediul una din cele cinci episcopii creştine ( Diaconescu, 1994:  336-364).

Ruperea continuităţii teritoriale a populaţiei româneşti formate în urma etnogenezei traco-romane s-a produs în secolul al VII-lea, prin coborârea Dunării a triburilor slave. În urma dislocării blocului etnic românesc au apărut comunităţile de aromâni din sudul Peninsulei Balcanice, care au pus în evul mediu bazele vlahiilor sud-dunărene. O numeroasă populaţie românească, aşa cum o arată toponimia, a fost asimilată de către slavi. C. Jirecek scria că „ elementul românesc a fost în Bulgaria cu mult mai puternic şi că o milţime de Români s-au slavizat de multă vreme” (Das Furstentum Bulgarien, Wien, 1891: 123, apud Vâlsan, 1913:54). În Evul Mediu trăiau în Bulgaria un număr mare de români, care au reuşit să întemeieze Imperiul româno-bulgar sub conducerea Asăneştilor, la 1186, cu capitala la Târnovo.

vlaho-bulgaria-lui-ionita-caloian

După prăbuşirea imperiului Asăneştilor, au apărut trei ţarate, unul cu capitala la Târnovo, altul cu capitala la Vidin (1280-1397) şi al treile în Dobogea. La încputul secolului al XIX-lea

s-a întemeiat şi Ţara Românească, sub conducerea lui Basarab I, care l-a înfrânt pe regele Ungariei Carol Albert, la Posada, în 1330. Basarabii au avut relaţii de rudenie şi de alianţă atât cu ţarii de la Vidin, cât şi cu cei sârbi. Fiica lui Basarab I ( 1310-1352) a fost căsătorită cu ţarul Alexandru. O fiică a domnitorului Nicolae Alexandru ( 1352-1364), Ana, s-a căsătorit cu vărul său, ţarul Stracimir din Vidin, iar alta, Anca, cu Ştefan Uroş, regele sârbilor. La 1366, regele ungurilor, Ludovic, a cucerit Vidinul, întemeind un Banat ungar. La 1369, urmaşul lui Nicolae Alexandru, Vlaicu Vodă (1364-1378?), a izgonit pe unguri şi a administrat Vidinul timp de un an, după care l-a repus pe tron pe cumnatul său, Stracimir.

tineri-romani-din-bulgaria

monument_smirdan

Cu toate că românii i-au ajutat pe sârbi şi pe bulgari în luptele cu turcii, dominaţia otomană s-a întins până la Dunăre, turcii stăpânind spaţiul balcanic, cu mici întreruperi, vreme de aproape cinci secole.

Contele A.F.Marsiglli, care a călătorit la 1696 pe Dunăre până la Rusciuc, scria, în Danubius pannonico-mysicus: „ Ii (Valachi) Danubii ripas accolere incipiunt, quae fiunt a Ramis montis Aemi et Carpati”, în traducere „Românii locuiesc ambele maluri ale Dunării, începând de unde ea intră între colinele muntelui Haemus şi Carpaţi” ( Vâlsan, 1913:59). Dimitrie Cantemir pomeneşte despre românii de peste Dunăre, iar D. Fhilippide, în Geografia României(1815), enumeră, alături de aromâni, pe „Românii ce sunt împrăştiaţi dincolo de Dunăre, în Bulgaria, Serbia, în Macedonia…ca insule între bulgari, sârbi şi greci, cu care s-au amestecat şi se numesc pe sine până azi Români în limba lor românească”( Constantinescu, 1941, apud N.Bălcescu, Scrisori către Ion Ghica). De asemenea, G. Găliman, om politic care a făcut o călătorie în anul 1864 până la Belgrad scria: „Lucru demn de însemnat, afirmă el, că majoritatea din satele de lângă Dunăre şi înăuntrul Continentului (Peninsulei) sânt de români…De la Belgrad până la Negotin în Serbia şi apoi în Turcia(Vidin), toate satele sunt de puri Români până la Vidin, de

unde încep oardele tătare”( Constantinescu, 1941, 22-23).

( Va urma )

Articole Conexe

Ultimele Articole