ROMÂNII DE LÂNGÃ NOI – UITAŢI DE ŢARA MAMÃ
Populaţia româneascã din Peninsula Balcanicã.
Studiu uman geographic ( V)
Dr. Dorin Lozovanu
Trecând la clasificarea etno-lingvistică a populaţiei din statele balcanice, putem observa că cel mai important element este cel slav, urmându-i cel romanic (dacă includem şi România).
La nivelul taxonomic superior, Familia indo-europeană include majoritatea grupelor din acest
spaţiu fiind şi mai numeroasă, în cadrul familiei indo-europene mai numeroşi în statele balcanice sunt reprezentanţii ai patru grupe etno-lingvistice: slavă, romanică, albaneză şi greacă(elenă).
1. Grupa slavă include cel mai mare număr de etnii fiind şi cea mai numeroasă. În cadrul
Peninsulei Balcanice este prezentă subgrupa slavilor de sud. Delimitarea popoarelor slave, în general, cât mai ales a popoarelor sud-slave între ele este destul de arbitrară, încât într-o altă perspectivă de integrare putea fi un singur popor sud-slav (iugoslav) sau cel mult trei (vorbitorii sârbo-croatei, slovenii şi bulgaromacedonenii).
Însă tendinţa, mai ales în fosta Iugoslavie a fost de fărâmiţare etnică şi nu de integrare.
Încercăm o prezentare a popoarelor sud-slave, ţinând cont şi de statistica oficială.
În cadrul vorbitorilor limbii sârbo-croate s-au individualizat mai multe popoare (etnii), criteriul ce a stat la baza identităţii lor fiind de ordin confesional, cultural, istoric, politic, geografic.
a) Sârbii reprezintă etnia slavă cea mai numeroasă după unele estimări. După datele statistice
iugoslave numărul lor este în jur de 12 milioane. Ei reprezintă aproape 70 % din populaţia Serbiei. În cadrul provinciei Vojvodina ponderea lor este de 54 % iar în Kosovo nu depăşesc 10% din totalul populaţiei. Un număr important de sârbi locuiesc şi în alte două republici ex-iugoslave, alcătuind 12 % din totalul populaţiei în Croaţia şi 31 % în Bosnia-Herţegovina. În R. Macedonia sârbii alcătuiesc 2,3 % iar în Slovenia 2 % Un număr nu prea mare de sârbi există şi în România (în Banat), Albania şi Ungaria.
Elementul distinct al sârbilor este religia creştin-ortodoxă, deşi prin paradox există recenzaţi şi sârbi catolici sau musulmani. Sârbii din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina nu sunt veniţi de pe teritoriul Serbiei, cum ar crede unii, ci reprezintă populaţia autohtonă care a rămas la religia creştin-ortodoxă, spre deosebire de cei care au trecut la catolicism sau islam. Ca o confirmare, poate servi şi un detaliu de ordin geografic: populaţia sârbă în Croaţia şi Bosnia este situată în regiunile interioare, mai muntoase, unde influenţa imperiului austro-ungar sau otoman a fost mai mică.
Dialectele limbii sârbo-croate nu se suprapun pe configuraţia etno-confesionala actuală, dar
majoritatea populaţiei sârbe este vorbitoare a dialectului stokavian, care stă la baza limbii literare. O altă particularitate faţă de croaţi sau bosnieci este utilizarea grafiei chirilice, cu particularităţi pentru limba sârbo-croată. Însă, asistăm la o utilizare concomitentă şi a grafiei latine. Etnonimul propriu este cel de srb, la plural srbi, srbijane.
După cum am mai menţionat, sârbii au, ca şi celelalte popoare, un substrat trac, chiar dac în unele cazuri. Asistăm şi în prezent la asimilarea de către sârbi a elementului românesc rămas, mai ales în Serbia de est. Elementul slav şi-a impus limba, parţial unele trăsături culturale, folclorice sau tradiţii.
Vocabularul limbii sârbe a suportat şi o influenţă a limbilor maghiară, turcă, albaneză, română, mai puţin germană.
Statul Muntenegru, menţinându-şi independenţa mai mult decât oricare alt stat vecin, a
rămas în istorie ca un exemplu de vitejie a populaţiei locale.
Există şi multe păreri precum că nu ar exista o etnie muntenegreană distinctă, aceştia fiind doar o
ramură istorică a sârbilor (ca moldovenii, ardelenii, pentru români).
Totuşi, o conştiinţă muntenegreană distinctă există, ei zicându-şi crnagorci (ţrnagorţi) după numele în sârbo-croată a Muntenegrului – Crna Gora.
Numărul muntenegrenilor este în jur de 500.000 persoane, majoritatea în Muntenegru, cei recenzaţi ca muntenegreni în alte republici sunt plecaţi din perioada de după cel de-al doilea Război Mondial, formând comunităţi, uneori compacte, mai ales în Vojvodina, Bosnia sau Croaţia.
c) Croaţii (hrvati) îşi au o individualitate un pic mai pronunţată, fiind al doilea element ca
importanţă în cadrul vorbitorilor limbii sârbo-croate. Particularitatea lor de bază şi deosebirea esenţială faţă de sârbi este religia romano-catolică. Pe lângă aceasta există şi unele diferenţe de tradiţii, obiceiuri, mentalitate, folclor (mai influenţat de cel maghiar şi german, dar puţin de cel turc). Croaţii utilizează exclusiv grafia latină. Pe teritoriul Croaţiei se întâlnesc mai multe variante dialectale, unele fiind specifice atât sârbilor, bosniacilor iar altele se regăsesc doar la croaţi (dialectul čakavian). Vocabularul limbii croate este aproape identic cu cel al sârbilor sau bosniecilor, însă există un aport mai mare de cuvinte maghiare, germane şi italiene mai ales în dialectele din vestul Croaţiei.
Croaţii sunt în număr de circa 5 milioane, formând 77 % din totalul populaţiei în Croaţia, 17 % în
Bosnia-Herţegovina, 1,6 % în Serbia şi 3 % în Slovenia. Minorităţi croate există şi în Ungaria, Austria, Italia sau România, ca pondere şi număr fiind nesemnificative.
d) Musulmanii (bosniacii) sunt o altă etnie creată numai pe baza criteriului confesional. Spre
deosebire de sârbi şi croaţi, aceştia s-au format mult mai recent, pentru prima dată fiind amintiţi ca populaţie distinctă în 1928 şi au căpătat statut de etnie, abia, în Iugoslavia socialistă, însuşi etnonimul de „Musulmani” stârneşte mirare, pentru că, musulmani se declară şi indonezieni, arabi sau fulbe. De aceea, există o tendinţă de a însuşi etnonimul de bosniaci (bosanci=bosanţi), care indică regiunea în care sunt majoritari. Criteriul ce a stat la baza constituirii acestei etnii, a fost de ordin confesional, având ca element distinct religia musulman-sunită. O hartă cu repartiţia teritorială a etniilor în Bosnia-Herţegovina până în 1991 ne indică curiozităţi mari, pentru că, este foarte greu de delimitat nişte areale, unde ar fi majoritară una din cele trei etnii. Deseori în aceeaşi localitate convieţuiesc bosniaci-musulmani, sârbi şi croaţi, nemaivorbind de faptul, că mulţi sunt înrudiţi, dar apar ca naţionalităţi diferite. Multe dintre numele de familie sunt comune celor trei comunităţi.
Deşi în prezent se foloseşte denumirea de limba bosniacă, dialectele regionale sunt specifice,
indiferent de confesiunea practicată. Grafia utilizată în Bosnia-Herţegovina este cea latină. Numărul musulmanilor bosniaci este în jur de 2 milioane persoane.
O altă problemă o reprezintă faptul, că musulmanii există şi în regiunea Raşca din Serbia şi
Muntenegru, care au fost recenzaţi împreună cu cei din Bosnia şi Herţegovina. Chiar dacă nu aparţin Bosniei, şi aceştea au preluat după 1995 etnonimul de bosniaci. Numărul musulmanilor –
bosniacilor în Serbia este de 155000, iar în Muntenegru de 65000 persoane. Un număr nu prea mare de bosniaci există şi în Croaţia.
e) Slovenii reprezintă o etnie slavă cu individualitate mai pronunţată. Limba slovenă poate fi
considerată ca o limbă distinctă, după mai multe criterii, chiar dacă poate fi reciproc inteligibilă cu graiurile sârbo-croate vecine sau cu limba sârbo-croată în general. Etnia slovenă include şi o componentă germană romanică şi maghiară pe lingă cea slavă, de bază. Acest fapt se observă în vocabularul acestei limbi, care reprezintă o oarecare tranziţie şi spre limbile vest-slave (ceha-slovaca). Slovenii sunt romanocatolici şi utilizează grafia latină. Numărul slovenilor este de circa, 2 milioane, constituind peste 90 % din populaţia Sloveniei şi formând mici comunităţi în Croaţia, Austria, Italia sau Ungaria. O puternică influenţă germanică se observă în folclor şi cultură.
O a treia ramură a slavilor de sud este reprezentată de vorbitorii limbii bulgare.
(Continuare în numărul viitor)