28.2 C
Roșiorii de Vede
luni, aprilie 15, 2024

MIRCEA ANASTASIE BORCAN Frate geamăn cu ADRIAN PĂUNESCU

                             MIRCEA ANASTASIE BORCAN

                           Frate geamăn cu ADRIAN PĂUNESCU

                                                 

Devenită celebră grație faptului că aici a copilărit Adrian Păunescu, aici a urmat cursurile școlii primare viitorul „poet grenadier”, scriitor polivalent și publicist de faimă, ce va să scrie una dintre cele mai șocante cărți ale epocii: De la Bârca la Viena și înapoi -, comuna cu nume legănat parcă pe valurile Dunării, din proximitate, te frapează, în centrul său civic, prin trei repere identitare:

  1. Casa de cultură „Adrian Păunescu”,

  2. Bustul în bronz al poetului tribun, cu strămoși aici,

  3. Liceul „Adrian Păunescu”, ctitorit de bunicul și de tatăl său, învățătorul Constantin Păunescu, liberal de fală în perioada interbelică.

Borne ale nemuririi Spiritului Olteniei (inconfundabil, meridional spiritus loci / spirit al locului sfințit de Oameni îndumnezeiți de un foc lăuntric sacru, pentru care Călușul oltenesc, cântecele populare Ciocârlia, M-a făcut muica oltean ori dansuri naționale precum Hora, Rustemul, Sârba, Bordeiașul, Troacele, Balta constituie pașaportul înveșnicirii) -, cele trei nestemate emit, necontenit, o inepuizabilă energie pozitivă și par a fi legate de un curcubeu magic – zâmbet al lui Dumnezeu – ce traversează bolta de deasupra șoselei ce le pune față în față. Din ziua de 21 aprilie 2023, când toți ortodocșii trăiau cu intensitate maximă sărbătoarea Izvorul Tămăduirii – dedicată Maicii Domnului, Izvorul teluric al Mântuitorului -, acest curcubeu, de la Est la Vest, intră în rezonanță cu un altul: curcubeul de la Nord la Sud, longilin ca o Noapte de Sânziene. Acesta pulsează între cele două troițe, amplasate și sfințite chiar în Ziua Izvorului Tămăduirii, la intrările în comuna Bârca dinspre Craiova-Giurgița (din Nordul așezării), respectiv, dinspre Cârna-Goicea și Bistreț-Brândușa-Plosca (din Sud, de sub respirația matusalemică a Dunării).

În aceste două puncte, de trafic rutier intens, au fost plasate – în acest nărăvaș Aprilie, cu ruperi de ritm, climatice, surprinzătoare – cele două Troițe, sculptate în lemn trainic de stejar/ gorun/ cer. Înalte de patru-cinci metri – cât o piramidă umană din trei generații, suprapuse pe verticala celestă -, Troițele simbolizează Trinitatea Divină unită în monada: Dumnezeu-Tatăl, Fiul Domnului-Iisus Hristos și Duhul Sfânt. În ele se regăsește, simultan cu Trinitatea Sfântă, umbra urieșească a celui ce a avut inițiativa construirii lor și ancorării în socluri de beton armat, pe care a fost prinsă câte o placă de marmură cu inscripția: „Această troiță este ridicată de poetul Mircea Borcan în amintirea părinților Anastasie și Maria, a fratelui Gheorghe (Gicu), cumnatei Nicolița și a nepotului Radu.

Sfințită azi, 21 aprilie 2023, în ziua Izvorului Tămăduirii.”.

Coordonat, cu discreție, smerenie și vocație spirituală de preotul paroh Marius Coliță – de la cea mai impunătoare Biserică ortodoxă din Bârca, de dimensiunile unei catedrale arhiepiscopale și mitropolitane -, soborul celor mai cucernici preoți de pe Valea Dunării a oficiat sacerdotal slujba religioasă specifică, asigurând solemnitatea augustă, fiorul tainic și vibrația divină demne de Harul cu care Tatăl ceresc ne ocrotea, pe toți cei prezenți, îndemnându-ne, parcă, să păstrăm, adânc încrustate în inimă și în minte, aceste pogorâri ale Duhului Sfânt, ale acoperământului de purpură al Maicii Domnului și ale Fiului, Hristos, cel ce ne dăruiește viață veșnică tuturor, prin Învierea sa din Sfânta zi de Paști.

Îngândurat, străveziu și sfios, recules și coborând în Sine – ca Umbra lui Mircea la Cozia -, poetul, scriitorul polivalent și publicistul Mircea Anastasie Borcan (inginer geodez, un sfert de secol, în minele de pe Valea Jiului, răsădit, la începutul anilor 1990, la Alba Iulia) și-a alinat, își alină astfel, prin temerarul său gest de ctitor al celor două Troițe, DORUL de satul natal, al copilăriei, pubertății și adolescenței sale, dar și DORUL de DUMNEZEU, cu care stă la taină zi de zi, noapte de noapte, implorându-l să-i dea sănătate, inspirație și har pentru a pune Început Bun fiecăreia dintre faptele și creațiile sale.

În reuniunea din după-amiaza aceleiași zile, am evocat personalitatea lui Mircea Anastasie Borcan, reliefând, printre altele, că:

  1. Are obsesia cuvântului magic și a străfulgerărilor mântuitoare ;

2.Mircea Anastasie Borcan a purtat, totdeauna, în străfundurile sufletului său, vibrația, pulsurile și impulsurile scânteietoare ale fibrei sale de Om al Sudului, cu temperament solar, dar și cu înfiorări/ izbucniri vulcanice. ;

3.În el clocotește dintotdeauna temperamentul meridional, specific „gasconilor/ bascilor/ sicilienilor” de pe Valea Dunării Mijlocii, din Sudul incandescent al Olteniei, pe care s-a ostenit să-l tempereze, dar și să-l înnobileze, cu virtuțile specifice vetrei ancestrale: Transilvania.

4.În anii 1990-1997, se lansă – cu energie debordantă și inspirație incredibil de vie – în conceperea, redactarea, imprimarea și difuzarea a zeci de publicații, al căror profil tematic și impact uman au fost uluitoare. Acele reviste, hebdomadare și ziare ajunseseră să fie distribuite în cele mai importante 60 (șaizeci) de centre urbane și rurale din Ardeal. Repet: 60 (șaizeci) ! La un moment dat, s-a mutat, cu întreaga familie, din Petroșani în Alba Iulia. Pasiunea pentru jurnalism a rodit, aici, în redactarea – aproape de unul singur – a Gazetei de Alba.

5.Mircea Anastasie Borcan este autorul unei constelații de cărți, impregnate în străfunduri de spiritul românesc cel mai autentic – cărți apărute în condiții ravisante, de bijuterii editoriale veritabile, grație exclusiv eforturilor financiare proprii, ale sale, și ale familiei sale de excepție. Iată și câteva titluri: Viața ca despletire, Ochiul necesar (Gnomice), Esoterice, Portretica I, II și III, De la Bârca la Bangkok și …de-a-ndărătelea (Cartea I, Cartea II), Iubește-mă, iubindu-mă! (Eroticul suav).

6.Dacă despre legendarul Nichita Stănescu se afirmă că „bătea mătănii și se ruga în fiecare dimineață ca să scrie și el măcar un poem de valoarea cunoscutei balade Moartea căprioarei” a lui Nicolae Labiș -, ne place să credem că și Mircea Anastasie Borcan face mătănii și se roagă matinal ca să creeze și el măcar o poezie de anvergura aceleia a lui Nichita cu titlul memorabil Leoaică tânără, iubirea. A scris deja. Și va mai scrie.

*

Multe, foarte multe a realizat prietenul nostru din Bârca răsădit în județul Alba, la Ighiu. Multe a înfăptuit, însă mai are…

Mai are încă foarte multe de împlinit. Inclusiv „zidirea în timp”, „pe malul secundei” – cum, duduind de taine abisale, scria Adrian Păunescu în poemul-capodoperă Construcție temporală. ATENȚIE!: NU temporară, NU efemeră, trecătoare, perisabilă construcție ne învederează marele poet, ci „temporală”, care „TIMP să se cheme”.

Voi face o casă de timp și noroc” – dădea verdictul Adrian Păunescu, reliefând, parcă din pragul miracolului: „Vecia fiind substitutul de stâncă”.

În limbajul nostru, terestru, nu în cel ezoteric, al marilor creatori,

al marilor inițiați, această Casă-TIMP își are temelia/ temeiurile în VECIE.

Pentru ca finalul acestui sonet magistral să-l vizeze – Doamne! – direct și pe Mircea Anastasie Borcan:

Adun cărămizi dintr-un veac refractar,

Cu dangătul Albei, temeiul mi-l ar,

Las bârnă la casă acest minutar!

Și vuietul vremii îmi intră-n podele,

Sunt iremediabilul proprietar.”

Sunt doar câteva dintre considerentele pentru care l-am numit pe Mircea Anastasie Borcan „frate geamăn” cu Adrian Păunescu.

*

La orele vesperale, a sosit de la Chișinău – după o călătorie din ziurel de ziuă până când seara se îngâna cu astrul solar în amurgire – fascinanta interpretă a cântecului popular românesc> Zinaida Bulbuceanu, Artist al Poporului. Recitalul de circa patru ore – cu doar două pauze de 15-20 de minute – a constituit un cuceritor regal muzical, cu valențe de maraton artistic demn de Cartea Recordurilor. Vom reveni cu un medalion dedicat Privighetorii Românilor de pretutindeni – fermecătoarea Doamnă ZINAIDA BULBUCEANU, care, de 30 de ani, cântă și încântă românii din patru guri de rai. Expresivitatea și virtuozitatea, dicția și impostația impecabile, altitudinea acutelor și extensia registrului vocal pe trei-patru octave, accentele lirice, dramatice ori tragice (după caz), frazarea și muzicalitatea, acuratețea și autenticitatea demne de puritatea absolută a blănii de hermină – iată alte și alte performanțe interpretative ale delicatei Doamne ZINAIDA, zâna cu fruntea cea mai înaltă, din ultimele secole, de la Regina Elisabeta I a Marii Britanii până în contemporaneitate.

..//..

DAN LUPESCU

P.S.: Biserica din centrul civic al comunei Bârca are, cum precizam ceva mai sus, dimensiuni de catedrală arhiepiscopală și mitropolitană. A fost sfințită în anul 1912, an care coincide cu acela al edificării Palatului Administrativ din Craiova (1912-1913), realizat imediat după clădirea Primăriei Generale din București. Aici, în Cetatea Băniei, își desfășoară activitatea Prefectura Dolj și Consiliul Județean Dolj.

NU ar fi exclus ca ambele edificii emblematice: Biserica din Bârca și Palatul Administrativ al județului nostru să fi avut același proiectant – arhitectul Petre Antonescu și același celebru constructor – inginerul italian Giovanni Battista Peressutti, prieten și coleg de școală cu arhitectul Petre Antonescu, promotorul stilului neo-românesc, cu delemente de monumentalitate din arhitectura Evului Mediu și soluții tehnice ingenioase preluate din arhitectura noastră tradițională.

Peressutti s-a stabilit definitiv în Craiova, în al cărei Cimitir Catolic, tronează, dincolo de intrarea principală, statuia din bronz a acestuia.

Dan L.

Craiova, 23-27 aprilie 2023

Articole Conexe

Ultimele Articole