9.5 C
Roșiorii de Vede
joi, februarie 22, 2024

MIHAI EMINESCU, în viziunea lui Solomon MARCUS

MIHAI EMINESCU,

în viziunea lui Solomon MARCUS

În vara anului 1989 a văzut lumina tiparului – la Editura Cartea Românească și avându-l ca lector/ redactor de carte pe Mircea Ciobanu – un volum extrem de interesant, expresiv și incitant semnat de viitorul academician Solomon Marcus (n. 1.03.1925 în Bacău – d. 17.03.2016). Ne referim la Invenție și descoperiresubintitulat eseuri, 296 de pagini, format A5.

Porturile americane fiind sufocate de cargouri de mare tonaj, încărcate până la refuz cu supraproducția de bunuri de larg consum, uriașa haită/ armada de cargouri abia așteptau să fie eliberate, dându-li-se startul lansat spre Europa răsturnată cu zgaidele în sus, Europa așa-ziselor revoluții, de toate felurile, care, în fond, au fost lovituri de stat, abia în anii din urmă recunoscute.

Creierele noastre fiind șterse cu profesionalism, de experții în manipulare -, am uitat această carte de referință a lui Solomon Marcus, de referință ca de altfel toate cele peste 50 publicate de matematicianul român citat în marile enciclopedii ale lumii.

Am uitat-o printre miile de volume din biblioteca proprie.

După anul 2000, am răsfoit-o din când în când -, însă abia acum, când căutam cu totul altceva, mi-a ieșit în cale, am pus-o deoparte și, după vreo săptămână, am început să-i parcurg, cu mare atenție, Cuprinsul, structurat în capitole frapante, unul și unul:

*Invenție și descoperire (așadar, capitolul care dă și titlul întregului volum),

*Invenția și inovația: Hadamard și Mozart,

*Știința ca artă,

*Rolul imaginarului,

*Știința și arta în interacțiune,

*Bricolajul științificului și al poeticului,

*Fizica modernă și noul roman,

*Poezia supercorzilor,

*Știința și valorile umane,

*O teorie cuantică a conștiinței,

*OMUL. Ca persoană și cosmos,

*De la viziunea coperniciană la cea antropică,

*Cultura nu poate fi decât totală,

*Natură și cultură,

*Liric și narativ. De la comportament la text,

*Statutul criticii literare,

*Calculatorul și studiul literaturii,

*Jocul, mereu în discuție,

*Teatrul din afara teatrului,

*Scenariul. Ca expansiune a teatralității,

*Temporalitatea în artele vizuale.

Dacă încă nu vi se va fi zburlit părul din nas, din urechi, sprâncene și gene ori de pe unde o mai fi supraviețuind, vă încredințez că acestea sunt capitole și eseuri fundamentale având rol pregătitor, de punere în gardă asupra jumătății a doua a acestei fascinante cărți a lui Solomon Marcus, adică de la pag. 179 până la 291, ultimele cinci fiind dedicate Cuprinsului.

Jumătatea pe care o avem în vedere începe cu șocantul studiu *EMINESCU – orizontul matematic,

având 18 intertitluri, urmat de:

*Aritmetică narativă la Ion Creangă,

*Dan Barbilian – Ion Barbu,

*BACOVIA – câmpuri și propagare,

*Timpul psihologic la Thomas Mann,

*Un termen de referință pentru posibilitățile Limbii Române.

Precizăm că Solomon Marcus este autor a numeroase studii interdisciplinare (de ordinul sutelor), în care a valorificat matematica în lingvistică, în analiza fenomenului teatral, în științele naturale și sociale.

După cum mărturisea în anul 2007, a fost toată viața îndrăgostit de poezie, teatru și filosofie.

EDUCAȚIA și ÎNVĂȚAREA – menționa adeseori marele matematician – înseamnă SPECTACOL. Asocierea educației cu ideea de spectacol are în vedere și BUCURIA care trebuie să le însoțească pe amândouă.”

Analizând limbajul matematicii și universul poeziei, Iulian Boldea punctează în partea de început a comentariului său: „Personalitate de excepție a culturii și științei românești, Solomon Marcus a fost un exemplu modelator de savant implicat în destinul educației, al cunoașterii și al societății în care a trăit, cu o voce distinctă și fermă în mediul academic, universitar, în spațiul public. În domeniul educației, Solomon Marcus a pledat pentru promovarea unor strategii didactice inovatoare, în care accentul să fie plasat asupra spiritului critic și interogativ, militând pentru o cultură totală, fundamentată pe echilibru, interdisciplinaritate, spirit novator, generos, încrezător în progresul cunoașterii umane.”.

Erudiția, energia, curiozitatea și pasiunea noutății l-au caracterizat, de-a lungul întregii sale vieți, pe acest savant de anvergură enciclopedică, linii de forță cu care se identificase, cu un secol mai înainte, EMINESCU – poetul nostru național, omul deplin al culturii românești, cum l-a definit filosoful Constantin Noica.

Considerăm potrivit să reamintim sentința critică a lui Nicolae Iorga, formulată în 1934.

Theodor Codreanu apreciază că Iorga a fost realmente uimit de profunzimea cu care Eminescu a recitit istoria românilor și istoria europeană, în genere, depășindu-i pe contemporani.

Este prea frumoasă și substanțială stampa pe care marele istoric i-a dedicat-o poetului nepereche (după cum îl caracteriza G. Călinescu) pentru a nu o cita in extenso: „EMINESCU stăpânea cu desăvârșire cunoștința trecutului românesc și era perfect inițiat în istoria universală; nimeni din generația lui n-a avut în acest grad instinctul adevăratului înțeles al istoriei, la nimeni el (n.n. el = instinctul adevărului istoric) nu s-a prefăcut ca la dânsul într-un element permanent și determinant al întregii lui judecăți.”.

Nicolae Iorga pedalează, în continuare, cu fervoarea-i recunoscută: E uimit cineva astăzi (…) când constată cât știa, cât înțelegea acest om (…), ce mare era puterea lui de a integra faptele mărunte și trecătoare ale vieții publice contemporane în maiestuoasa curgere a dezvoltărilor istorice.”.

Nu e de mirare – precizează Theodor Codreanu – deoarece EMINESCU îmbina maiestuos faptul istoric cu intuiția ontologică întru Archaeus.

Contextul ne obligă să facem mențiunea că Dimitrie Murărașu publicase, în 1932, cu doi ani înaintea lui Iorga, prima sinteză de sine stătătoare privind naționalismul lui Eminescu, subliniind despre poetul de geniu născut la Ipotești, în Bucovina, că reprezintă „cel mai îndrăgostit scriitor al nostru de tot ce-i românesc”.

Istoricul literar se baza, printre multe altele, pe mărturisirea irevocabilă a lui Eminescu de pe fila 65r a manuscrisului 2257: „Ce să vă spun? Iubesc acest popor bun, blând omenos, pe spatele căruia diplomații croiesc carte (n.n. hărți) și rezbele, zugrăvesc împărății despre care lui nici prin gând nu-i trece. Iubesc acest popor care NU servește decât de catalici (n.n. catalige) tuturor acelora ce se-nalță la putere, popor nenorocit (n.n. adică fără noroc) care geme sub măreția tuturor palatelor de gheață ce i le așezăm pe umeri.”.

Incomparabilul eminescolog din Nord-Estul României, Theodor Codreanu, aprofundează și nuanțează acest orizont de idei precizând că EMINESCU „a întrupat arheul românității în toată plenitudinea lui, dându-i contur conceptual ontologic, pornind, deopotrivă, din filosofia greacă a lui Platon și Aristotel, din Johann Baptista van Helmont și Dimitrie Cantemir, dar și din imaginarul poporului român așa cum s-a cristalizat în cel mai enigmatic basm popular, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, basm pe care l-a comentat în două articole, concluzionând că în protagonistul Făt Frumos s-a întrupat arheul/ memoria românității, eroul-arhetip fiind singurul care-și amintește, în ultima sa călătorie spre casă și părinți, de tot ce-a fost timp de secole, pe meleagurile străbătute. Or, la nivel cărturăresc – scoate în prim-plan Theodor Codreanu – e CHIAR ROSTUL ISTORICULUI și al istoriei.”


Încheind această generoasă acoladă, revenim la universul marginaliilor noastre privind viziunea matematicianului care a scris, printre multe altele, cărțile: Analiza matematică, Modele matematice în lingvistică, Introducere matematică la lingvistica structurală (n.n. publicată în franceză), Gramatici și automate finite, Semiotica folclorului, Timpul, Întâlnirea extremelor, Paradigme universale, Educația în spectacol.

Pe bună dreptate, Iulian Boldea evidenția – în Limba Română, revistă de știință și cultură realizată la Chișinău, într-o ediție din 1991 – că, într-un univers al culturii în care specialiștii își îngustează tot mai mult domeniul de expertiză, „Solomon Marcus căuta, dimpotrivă, să traseze conexiuni, corelații, convergențe între știință și artă, între domenii în aparență îndepărtate unele de celelalte. Tocmai de aceea, separația binară intolerantă între științele umaniste și științele exacte era INOPERANTĂ pentru autorul Poeticii matematice, viziunea sa fiind dimpotrivă, una integratoare, SINERGICĂ, de comunicare dincolo de frontierele uneori artificial trasate între diferitele discipline epistemice ale spiritului uman.”.

Toate cele enunțate mai sus și multe altele erau afirmate cu siguranță nedezmințită de Solomon Marcus într-un interviu: „EMINESCU nu face parte din categoria poeților matematicieni, ci dintr-o alta mult mai largă, în care trebuie să-i includem pe Novalis, Paul Valéry, pe Lucian Blaga, pe Camil Petrescu, Nichita Stănescu și pe mulți alții care, scriitori fiind, au trăit cu intensitate nevoia umană de a înțelege lumea, o lume care include știința ca o parte esențială a ei. Curiozitatea intelectuală este o parte organică a personalității lor. EMINESCU s-a comportat în această privință cu întreaga modestie a celui care vrea să învețe. (…) EMINESCU nu a avut nici un moment intenția de a deveni matematician, fizician, chimist sau biolog. El nu a făcut decât să dea curs imensei sale mirări în fața lumii și a făcut un efort considerabil de a înțelege măcar o părticică din tainele universului.”.

Academicianul Solomon Marcus concluzionează, la modul categoric, că este foarte relevant faptul că „universul imaginar al poeziei” se HRĂNEȘTE din „întreaga diversitate a umanului, în manifestările sale multiple, logice și intuitiv-emoționale, empirice și teoretice”.

Deosebit de semnificativă – în contextul acestui preambul la noul nostru serial despre Eminescu – este și exegeza lui Solomon Marcus cu titlu deloc comercial, însă cât se poate de șocant: Limba Română între infern și paradis.

INFERNUL limbii – menționează matematicianul român de notorietate și recunoaștere internațională – se referă la vorbirea mahalagească (n.n. în genul aceleia a Dianei Ivanovici Șoșoacă!), la spectacolul fioros al înjurăturilor, la violența verbală, la „româna școlară” (a manualelor) care este „sub așteptări”, sau la „modul bolovănos” al multor emisiuni televizate.

În schimb, PARADISUL limbii se regăsește în operele marilor scriitori: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Ion Barbu, dar și în dicțiunea elegantă a unor matematicieni precum Spiru Haret, Dimitrie Pompeiu, Gh. Țițeica, Miron Nicolescu

Pentru Solomon Marcus – adnotează Iulian Boldea -, EMINESCU este un coautor de primă mărime al Limbii Române și are merite speciale în configurarea părții de paradis a acestei limbi.

Solomon Marcus expune în cartea sa opinii irefragabile, argumentate și nuanțate cu privire la relația dintre limba română și globalizare, cu privire la provocările internetului, la francofonia în declin și la anglicizarea (americanizarea) de azi, la comunicarea cu frații români din diaspora sau din Basarabia.

În Introducere la cuprinzătorul capitol EMINESCU – orizontul matematic, autorul anticipează cu claritate: „Ne propunem să arătăm că Eminescu avea un talent deosebit de a sesiza sensul intuitiv al unor fapte matematice esențiale și al unor concepte fundamentale, chiar dacă nu dispunea de cunoștințe tehnice dezvoltate. Dintr-un ansamblu de detalii ȘTIA să sesizeze ideea centrală și întrevedea perspectivele de utilizare.”.

Concluzionând, Solomon Marcus afirmă: „Ne va interesa în primul rând NU ce a vrut să spună Eminescu prin cutare sau cutare cuvinte (chestiune de multe ori zadarnică, fără perspectivă de a fi tranșată), ci la ce semnificație conduc ele pe cititorul de AZI, cunoscător al TUTUROR dezvoltărilor pe care le-a acumulat cultura secolului nostru. Punând problema în acest fel, vom constata că intuițiile eminesciene converg de multe ori cu idei profunde care au apărut sau au fost precizate în cadrul unor teorii științifice RECENTE; vom descoperi că intuițiile din caietele eminesciene (n.n. 44 la număr, predate Academiei Române de Titu Maiorescu) se află frecvent în corespondență cu acelea din opera poetică.”.

Înainte de a pune punct comentariului nostru, amintim primele șapte intertitluri din savurosul, încântătorul capitol EMINESCU – orizontul matematic:

*Matematica transformată în metaforă,

*Procesul de convergență asociat experienței,

*Minusul care se dă drept plus,

*Peste tot, ecuații,

*Natura matematicii,

*Matematica, limba universală,

*Interesul pentru matematica infinitului.

Telegrafic, iată și câteva spicuiri – menite să vă excite interesul pentru viitoarele episoade:

*tendința lui Eminescu de a VIZUALIZA unele situații din viață cu ajutorul unor metafore matematice sau matematizante, de preferință algebrice: ”TÂLHARII cei mai periculoși sunt cei care afectează virtutea. IGNORANȚII cei mai canalii – cei care afectează învățătura (n.n. vezi declarația tembelă a lui Traian Băsescu de genul: „Nu am strălucit la învățătură, dar am ajuns comandant de navă oceanică și Președinte al României…”). El e zero. El o să afecteze pe +a. Aparențele movilei: dar ea e o groapă.” ;

*Solomon Marcus consideră că în consemnarea lui EMINESCU:Toate sunt o ecuațiunese găsește cea mai elocventă expresie a obsesiei ecuației ca formă de reprezentare Poetul național explică: „Orice moment în viața Universului e ecuațiunea momentului următor. Orice moment prezent e ecuațiunea momentului trecut” – după care desfășoară o ecuație spectaculoasă. Observând că, în viziunea poetului (n.n. cu cinci ani de studii la Viena și Berlin, dintre care trei ca student, cu acte în regulă și foi matricole descoperite, acum câțiva ani, de eminescologul craiovean Constantin Barbu), prezentul include trecutul și viitorul deopotrivă, Solomon Marcus adnotează sec:Asupra acestei viziuni HOLOGRAFICE asupra timpului, vom mai reveni.” ;

*Ecuația este, pentru Eminescu, o formă supremă de decantare a esențelor, fapt care explică admirația sa pentru algebră – menționează strălucitul matematician, care glosează în continuare:dar ecuația este, pentru poet, și un mod metonimic de a reprezenta întreaga matematică. Ecuația este modelul matematic pe care Eminescu îl preconizează pentru ansamblul cunoașterii umane: ”În ecuațiune se cer puse, matematicește, chimia, fizica, astronomia, geologia, biologia, filologia, medicina, vârstele omului, psihologia, istorie, strategia (arta războiului), filologia, statistica (și, în cadrul ei, creșterea demografică), procesul urbanizării, transportul, evoluția penal-juridică, progresul și civilizația.”. Mai departe Eminescu se referă laPoezia în ecuațiuni(ms. 2292, f. 23). Se schițează AICI – punctează categoric Solomon Marcus – un program care în urmă cu o sută de ani putea să pară utopic (celor NEinițiați li se pare utopic și acum), dar care a fost confirmat în întregime de evoluția recentă a științei. Pentru TOATE disciplinele enumerate (n.n. de Eminescu) există AZI reviste dedicate metodologiei matematice.”.

Închei aici preambulul serialului pe care îl voi lansa în săptămâna următoare, sub genericul EMINESCU așa cum NU l-ați visat niciodată!.

2024 să ne aducă tuturor:

Lumină. Iubire. Iertare. Armonie.

Pace. Pace. Pace !!!

..//.

DAN LUPESCU

Craiova, 3-7 ianuarie 2024

Articole Conexe

Ultimele Articole