24.6 C
Roșiorii de Vede
vineri, iunie 21, 2024

Marea deportare a poporului român ( V I )

Marea deportare a poporului român ( V I )

Viorica Olaru – Cemârtan

Dr. în istorie

dr-viorica-olaru-cemartan

Motto:

Suflarea Nordului pătrunde în sânge,
A iernii durată îl înfioară,
Cerul de ghiaţă trezeşte în inimi
Dorul de casă, dorul de vară.

Nopţile negre-s fără sfârşit,
Calea Lactee coboară în lume,
Fiare năprasnice ies din hăţişuri
Ca să ucidă destine şi nume.

Pământul durerii zace de veacuri,
Crivăţul veşnic veşnic îl bate,
Duce spre patrie vântul, pribeagul,
Chinul românilor din cazemate.

Departe de vatră urmaşii lui Ştefan
Cu Biblia sfântă în suflete mor,
Bolnavi şi flămânzi, vinovaţi fără vină,
Dormi-vor creştinii în gropile lor.

Morminte orfane plâng azi în glia
Străină ca ţara părinţilor mei,
Martirii trăi-vor în noi şi în doine,
În dragostea mare, lăsată de ei.
Petru Grior

Soarta celor deportaţi la 12-13 iunie 1941

Soarta deportaţilor primului val poate fi reconstituită respectând două scenarii. Conform primului, familia care urma să fie deportată, de cele mai dese ori, deja era fără „bărbat”, care fusese arestat până atunci pentru activitate politică, economică, intelectuală etc. Acesta era în exil, fie în Rusia, fie că se găsea în închisorile din Chişinău, Briceva etc. Restul familiei era deportată în aşezările speciale din Siberia. Conform celui de-al doilea scenariu, familiile complete în care încă nimeni nu a fost arestat, inevitabil era separată mai târziu, la staţiile de trenuri. Contingentul deportat, adus în gara de trenuri, era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soţie şi copii şi dus în lagărul de muncă forţată, în marele «arhipelag Gulag». Restul familiei era îmbarcată în vagoane şi trimisă în Siberia. În „Planul de măsuri cu privire la etapele, stabilirea şi încadrarea în câmpul muncii a contingentului special deportat din RSS Lituaniană, Letonă, Estonă şi Moldovenească” se preconiza că 5 000 persoane, capi de familie, să fie repartizate în lagărul Kozel’sciansk şi 3 000 capi de familie – în lagărul Putivl’sk.

monument-pentru-deportati

Majoritatea celor aflaţi în „Arhipelagul Gulag”, fiind învinuită de activitate antisovietică, a fost condamnată la pedeapsa capitală. Efectuată prin diferite metode, executarea era, de cele mai dese ori, ţinută în secret, familia nefiind anunţată despre deces, cauza lui, locul de înmormântare, care până în prezent rămân necunoscute în foarte multe cazuri.

Restul familiei era deportată în Siberia, unde era nevoită să se stabilească fără nici un ajutor şi fără protecţia bărbatului. Toţi deportaţii, de la copil la bătrân, erau repartizaţi la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în artelele meşteşugăreşti. Pentru munca ce o îndeplineau nu erau remuneraţi echitabil, ci li se achita doar minimum necesar pentru trai.

Documentele cercetate până în prezent arată că persoanele deportate din RSSM au fost stabilite în Karaganda – 11 000 persoane, în regiunea Omsk – 6 000 persoane, în regiunea Novosibirsk – 13 700, în ţinutul Krasnoyarsk – 7 000, în RSS Kazahă – 11 794, în ţinutul Altaj – 9 802, în regiunea Kirov şi în RASS Komi – 3 600.

Dintr-un raport al Gulagului din lunile septembrie-octombrie 1941, aflăm că în toamna acelui an, în coloniile din RSS Kazahă, RASS Komi, Ţinuturile Altaj şi Krasnoyarsk şi în regiunile Kirov, Omsk şi Novosibirsk, din Ţările Baltice, RSSM, şi regiunile vestice ale RSS Ucrainene şi RSS Bieloruse erau 85 716 persoane deportate, (inclusiv 3 668 persoane din RSS Estonă, 12 682 persoane din RSS Lituaniană, 9 236 din RSS Letonă, 22 648 din RSS Moldovenească, 9 595 din regiunile vestice ale Ucrainei şi 27 887 din regiunile vestice ale RSS Bieloruse). Deportaţii din RSSM erau amplasaţi în RSS Kazahă (9 954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6 085), Novosibirsk (5 787) şi Krasnoyarsk (470). În Kazahstan  deportaţii din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6 195 persoane), Kzil-Ordânsk (1 024) şi Kazahstanul de Sud (2 735), iar în regiunea Omsk erau dispersaţi în 41 de raioane.

copii-in-lagar

Fiecare deportat a avut o soartă unică, deşi trăsătura de bază era suferinţa şi destrămarea care a survenit în cadrul acestor familii. Am urmărit trei cazuri, în baza dosarelor personale.

Familia primarului Costin Nicolae, deportată în primul val, a fost destrămată, deoarece cei trei copii, împreună cu mama lor, Ana, au fost deportaţi în Kazahstan, raionul Aktyubinsk, iar fostul primar Costin Nicolae, a fost separat de familie în timpul când au fost deportaţi. El a fost dus în lagărul de concentrare din regiunea Sverdlovsk. Soţia şi copiii acestuia nu au avut nici o ştire de la el mult timp, după care au primit înştiinţare că a decedat. Împreună cu mama, la noul loc de trai, copiii au fost încadraţi în câmpul muncii, toţi lucrând în colhoz. În anii ’50, Ana Costin a fost pensionată ca invalid în legătură cu vârsta înaintată, iar feciorii continuau să muncească.  Unul dintre ei, Vasile, scria într-o scrisoare, „am început a lucra pe câmp de la 14 ani, încă din timpul războiului, fără a-mi cruţa puterile. Finisând cursurile de tractorist, apoi cursurile de specialist în sferă largă, am fost decorat în 1954 cu medalie pentru succese în muncă”. Aceasta era o practică destul de des întâlnită printre deportaţii din RSSM, care se evidenţiau prin hărnicie. Deseori ei erau premiaţi, pentru a fi şi mai harnici. Moldovenii însă considerau că prin hărnicia lor vor obţine mai uşor libertatea sau dreptul de a reveni acasă.

copii-subnutriti

Familia Iacob, din satul Cozmenii Vechi, raionul Făleşti a fost deportată, de-asemenea, în timpul primului val de deportare masivă. Capul familiei, Gheorghe Iacob, a fost arestat şi escortat în Ivdellag din regiunea Sverdlovsk, unde a fost tras la răspundere penală, conform art. 58-13 al CP al RSSFR, învinuit că a fost membru activ şi conducător al partidului cuzist, că a participat la pogromurile evreieşti, că a făcut agitaţie pentru cuzişti şi pentru „Germania fascistă”. Gheorghe Iacob nu a pledat vinovat, negându-şi apartenenţa la careva partid politic. Fără a avea dovezi a vinovăţiei sale, Consfătuirea Specială de pe lângă NKVD a URSS din 21 martie 1942, a luat hotărârea de a-l executa, astfel, Gh. Iacob a fost împuşcat la 25 aprilie 1942. Ceilalţi membri ai familiei (soţia cu 8 copii) au fost deportaţi în regiunea Tomsk, iar averea le-a fost confiscată. În aprilie 1949, în Chişinău, la ordinea de zi a organelor de resort era discutată soarta unuia dintre membrii acestei familii, şi anume a lui I. G. Iacob, care în iunie 1941, ca fiu de culac, a fost deportat de pe teritoriul RSSM de către organele puterii sovietice, fiind trimis în aşezarea specială din raionul Baknarskij, regiunea Tomsk. Găsindu-se acolo, în 1945 el a fost mobilizat într-o şcoală profesional-tehnică din oraşul Prokop’evsk, iar în 1947, după absolvirea ei, a fugit din aşezarea specială şi s-a întors în RSSM. La 7 februarie 1949, Secţia Raională Sculeni a MAI, l-a arestat pe I. G. Iacob şi l-a tras la răspundere conform art. 78, partea a III-a a CP a RSSU, pentru fuga de la locul de trai obligatoriu stabilit. Luând în considerare faptul că atunci când a comis infracţiunea, I. G. Iacob nu era major şi conducându-se de directivele emise de MAI a URSS nr. 43/03/VC/1361  din 18.II.1949, organele respective au decis ca arestatul Ion Gheorghe Iacob, aflat în închisoarea nr. 1 din or. Chişinău, să execute în continuare pedeapsa  în închisoarea din oraşul Tomsk, sub răspunderea Şefului Departamentului I Special al Direcţiei MAI, regiunea Tomsk. Un alt frate din această familie, Vasile G. Iacob, a. n. 1920, a fost condamnat de către Consfătuirea Specială a NKVD  la 8 ani de muncă silnică în lagăr de concentrare, făcându-se vinovat de încălcarea frontierei de stat  la data de 17.V.1941, dorind să treacă în România. Ceilalţi membri ai familiei au fost incluşi în activităţi agro-industriale din raionul Baknarschij, regiunea Tomsk, unde s-au găsit până la în momentul când li s-a ridicat statutul de deportat, eliberându-i din exil, în 1958.

Ojoga Efim Afanase, originar din oraşul Chişinău, după naţionalitate moldovean, a fost arestat la 13.VI.1941 şi trimis în Ivdellag, regiunea Sverdlovsk. Fiind învinuit că este proprietarul unui atelier de turnătorie şi membru  al comitetului orăşenesc al partidului liberal, din partea căruia a candidat în parlamentul României, a fost dus în lagăr, unde a murit la scurt timp, la 18.XII.1941. Oficial, se raporta că pneumonia este cauza morţii, deşi este clar că în urma maltratărilor la care erau supuşi, sănătatea şi viaţa oamenilor era la limita existenţei. Restul familiei Ojoga (soţia şi trei copii) a fost deportată în Kazahstanul de Sud, regiunea Staţia Sâr-Daria, sovhozul Pahta-Aral, fiind încadrată în colhoz.

depotari-in-siberia

Viaţa deportaţilor era grea. Lipsurile materiale erau accentuate şi de lipsa hranei spirituale. Deservirea aşezărilor speciale cu produse alimentare şi de primă necesitate se făcea destul de prost şi contingentul deportat era nevoit să facă schimb cu populaţia locală: pentru pâine sau cartofi, se cedau costume din ţesătură calitativă, covoare, perne, bijuterii, obiecte preţioase etc. Pentru a-şi putea hrăni copiii,  părinţii  făceau eforturi colosale. Deseori şi copiii erau încadraţi în câmpul muncii. Faptul că URSS era implicată în război şi suporta mari greutăţi economice se simţea foarte mult. Foametea, lipsurile, înjosirile şi frica pentru viitor erau atotprezente. Credinţa strămoşească, păstrată în sufletele schilodite ale deportaţilor, îi ajuta şi le dădea puteri pentru a suporta chinurile şi a spera la revenirea acasă.

Articole Conexe

Ultimele Articole