14.4 C
Roșiorii de Vede
duminică, octombrie 13, 2024

LACHEII !

DECLARAŢIE POLITICĂ 

LACHEII ! 

alexandru-mocanu

iulian-urban
 

         „Cât de reconfortant este să vezi cum vânduţii din presa românească o întorc ca la Ploieşti în numai câteva ore, atunci când interesele le-o cer! Mărturisesc că râd cu lacrimi fără să mă pot abţine de cât de joasă este gaşca demagogilor de mucava care mă persiflau, în urmă cu doar câteva zile. Haideţi să vă spun şi dumneavoastră cum stă treaba.

         După ce ieri, 11 februarie, s-a anunţat oficial că Bobby Păunescu şi conducerea Ringier România au ajuns la un acord în vederea transferării proprietăţii cotidianului „Evenimentul zilei” şi a revistei „Capital” către nou înfiinţata companie „Editura Evenimentul şi Capital”, al cărei acţionar majoritar este Bobby Păunescu, apoplexia a lovit puternic două trusturi de presă: Realitatea TV şi Antenele. Atmosfera din birourile baştanilor celor  două trusturi de presă este una de ÎNMORMÂNTARE. Am amici care îmi spun că este jale mare pentru că, pe de o parte, se tem ca puţinii jurnalişti buni şi oneşti pe care-i mai au aceste trusturi s-ar putea să migreze către noul trust care vine puternic din urmă şi pe zona TV(B1 şi Vox News), iar pe de altă parte, pentru că RTv şi Intact  gâfâie tot mai tare sub povara datoriilor. În plus, această mişcare a lui B. Păunescu vine tocmai pe seceta financiară din anul de criză 2010, acum când rating-ul trebuie făcut prin profesionalism şi anchete de calitate, în dauna execuţiilor publice politice găzduite de RTV şi Antene. În toată jalea asta mare am izbucnit în râs şi pot spune că sunt complet răzbunat. De ce? Iată, de ce!

         Cine credeţi că moare acum de grija DEONTOLOGIEI jurnaliştilor? Taman cei  care săptămâna trecută făceau planuri să mă …„mătrăşească mediatic”!. Astfel, aud că îngrijoraţi de faptul că PD-L îşi trage trust de presă, baştanii de la RTV şi Antene vor să facă orice ca să nu se creeze „tonomate pedeliste” şi zbiară acum ca, în Senat,  amendamentul meu cu declaraţiile de interese ale jurnaliştilor să fie ADOPTAT! Culmea, vor să ceară organismelor profesionale ale jurnaliştilor – adică acelora care m-au pus la zid pentru că aş vrea să pun „botniţă presei” – să iasă acum public şi să spună că s-au răzgândit şi, mai mult, chiar sunt de acord cu obligativitatea declaraţiilor de interese pentru jurnalişti. Declaraţii care, vă amintiţi, nu erau bune atunci când doar pesedeii şi peneleii aveau interese cât carul, alături de RTV şi Antene. Păi, asta este o atitudine demnă şi onestă,  distinşi sforari absoluţi ai mediei româneşti ? Să o daţi la întors atât de ruşinos şi de  abject ? Păi, unde vă este verticalitatea atât de mult clamată? Cum se numeşte sindromul care v-a lovit atât de crunt? Se numeşte cumva …lichelism?

         Eu unul cred că acest nou trust de presă este o provocare. O provocare aruncată întregii prese româneşti şi, da, în acest moment, spun că PDL va avea şansa să-şi  demonstreze verticalitatea susţinând în continuare asanarea şi  transparentizarea mediei româneşti prin votarea amendamentului legat de declaraţiile de interese pentru jurnalişti. Şi mai cred că, până la urmă,  PSD, PNL şi UDMR vor susţine acelaşi lucru pentru că nu au încotro.

         Vă spun eu că, în final, va câştiga consumatorul român de presă, iar legăturile bolnăvicioase dintre jurnalişti şi politicieni , şmenurile cu bani publici  şi şantajul de presă se vor reduce odată cu acest eveniment: depunerea unor banale declaraţii de interese.

         Însă, vă zic, sentimentul ăsta al neputinţei morale manifestate de cei care, peste noapte, urlă că este nevoie ca jurnaliştii de la EVZ şi Capital să nu devină tonomatele PD-L, merită toate înjurăturile de pe lume. Să-i auzi pe aceşti lachei patetici cum vor ei, dintr-o dată, declaraţii de interese. Iartă-i Doamne!”

         Textul de mai sus aparţine colegului meu, Iulian URBAN, senator PD-L de Ilfov, care a avut amabilitatea să mi-l trasmită prin poşta electronică. Am luat decizia să-l trimit spre publicare în această formă pentru că el exprimă, cum nu se poate mai bine, cât de „morali”, de „oneşti” şi de „cinstiţi” sunt mulţi din cei care, în fiecare zi, pe sticla televizoarelor ori prin ziare ne învaţă cum e cu morala, cu cinstea şi cu onestitatea în viaţă. Uneori, însă, e bine să li să spună şi lor, de la obraz, că lichelismul nu este  sinonim cu onestitatea, după cum Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac nu sunt monumentul de integritate şi de cinste al presei româneşti.

        A consemnat,

Alexandru MOCANU

Senator PD-L de Teleorman

12.02.2010

Articole Conexe

Ultimele Articole