Iniţiativa zideşte, indiferenţa distruge!
Propunerea legislativă privind declararea zilei de 28 iunie „Ziua Ziaristului Român” (Pl-x 97/2016) – lege ordinară – Respinsă de Senat -15.03.2016
Raport comun – Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru cultură (Adoptare) – distribuit – 14.09.2016, Raport comun suplimentar (Adoptare) – distribuit- 13.03.201 şi ultimul Raport suplimentar (Respingere) – distribuit – 22.05.2017
Cameră decizională.
Propunerea legislativă, Pl-x 97/2016, se afla, în ziua de 19.09.2017, la poziţia 128 pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi, se pare, este pe ultimul loc în activitatea parlamentarilor. A fost respinsă de Senat, în anul 2016, în condiţii cel puţin ciudate. A se vedea “Reflecţie asupra unei iniţiative legislative”:
https://www.opiniatr.ro/reflectie-asupra-unei-initiative-legislative/
Am încercat să atrag atenţia asupra modului “ciudat” de vot din Senat şi am sperat că şi alţi colegi ziarişti îşi vor spune punctul de vedere. Dacă au!
Zadarnic!
Nu numai că parlamentarul, căruia îi “dăruisem” iniţiativa legislativă să şi-o treacă în CV-ul de ales în forul suprem, nu a încercat s-o apere de veninul unor neaveniţi, dar nu a participat niciodată la dezbateri. Avea, desigur, alte priorităţi!
Au participat câţiva ziarişti, îi poţi număra pe degetele unei singure mâini, şi pe degetele celeilate mâini îi poţi număra pe ziariştii care au scris despre această iniţiativă. Unii cu har, alţii chiar cu pasiune, dar unii au valsat prin banalităţi şi generalităţi.
Iată câteva “amendamente” ale unor deputaţi, membri ai Comisiei de cultură(!?):
-Atât în titlul legii cât şi în cuprinsul articolelor solicit modificarea sintagmei “Ziua Ziaristului Român” cu “Ziua Jurnalistului din Român (!!!???), propunere a deputatului M.A.F., respinsă în urma votului din comisie.
– Atât în titlul legii cât şi în cuprinsul articolelor solicit modificarea sintagmei “Ziua Ziaristului Român” cu “Ziua Jurnalistului Român”, propunere a deputatului E.M.P., fost ziarist(!!!), respinsă în urma votului din comisie.
– Atât în titlul legii cât şi în cuprinsul articolelor solicit modificarea datei de 28 iunie cu data de 8 aprilie ca “Ziua Jurnalistului Român”, propunere a deputatului E.M.P., fost ziarist, respinsă în urma votului din comisie. Iată că nici data nu-i convine alesului, fost ziarist, şi, pe cale de consecinţă, nici semnificaţia zilei.
Iniţiativa a fost aprobată, a fost respinsă, urmând ca soarta ei să fie decisă în Plenul Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională. Sper să le lumineze Dumnezeu minţile şi conştiinţele!
Ce trebuie să cunoască venerabilii ziarişti Şerban Cionoff şi Zeno Fodor este că această Iniţiativă legislativă a pornit, ca idee, din dorinţa mai multor ziarişti, membri ai U.Z.P.R., dar a fost concepută în proporţie de 100% de cel care semnează aceste rânduri. Pentru ea am primit chiar şi un “Însemn de mulţumire”, un carton, cum “plastic” s-a vrut un ziarist, care n-a primit vreodată un “carton”, din partea U.Z.P.R., de care sunt mândru.
Sunt multe de scris despre “Ziua ziaristului român”, dar le voi spune parlamentarilor noştri doat atât: