DECLARAŢIE POLITICĂ
HIDOASA MOARTE A CRINULUI
A existat un politician în care au crezut mulţi tineri şi care părea să fi adunat mai multă încredere din partea românilor inteligenţi decât oricare alt politician. Părea atât de mult ieşit din tiparele limitate ale politicianului român, încat se spera să convingă multă lume că este, de departe, răul cel mai mic, că este cea mai bună soluţie pe care am putea-o alege. Şi nu era vorba doar de sperantă. Era siguranţa pe care o transmitea, era încrederea pe care i-o acordai fără multe calcule. Convinsese pentru că vorbise simplu şi direct, făcându-ne să credem că ideile şi credinţele sale sunt aceleaşi cu ale noastre. În fiecare discurs al său era un „nu ştiu ce” care te făcea să crezi că dacă va ajunge preşedinte, nimic n-ar putea să-l schimbe sau să-l transforme atât de mult încât să devină de nerecunoscut. Ceea ce atunci părea irealizabil, astăzi este un fapt deja consumat.
Persoana se numea Crin Antonescu. Pentru mine cel puţin, politicianul Crin Antonescu este mort. S-a sinucis politic în seara în care a declarat că „dacă Mircea Geoană va fi un preşedinte bun, ceea ce eu sper, îl voi susţine pe Mircea Geoană şi pentru un al doilea mandat”. Cine e capabil să facă un asemenea salt ideologic şi să producă astfel de idei, după ce în urmă cu doar câteva zile urla în piaţa publică după acelaşi Geoană, numindu-l mincinos şi rugându-l să îi răspundă la întrebări de o gravitate înspăimântătoare, după ce trezise la viaţă speranţa în tinerii pierduţi cu gândul doar la fuga din ţară, după ce dăduse viaţă unei mari speranţe, un politician capabil de astfel de paradoxuri nu poate decât să îşi constate decesul în faţa tuturor celor care au crezut în el odată.
Avertismentul său asupra eventualelor revolte care ar putea să apară după 6 decembrie, revolte ale unor smintiţi manipulaţi de „tiranii” lui Băsescu, desigur, nici nu mai merită să fie comentate. Deşi, mă gândesc şi mă întreb cu tristeţe câţi dintre cei care ar putea ieşi în stradă să protesteze (faţă de orice), dacă ar ieşi, deci, câţi dintre aceştia n-ar putea fi chiar persoane care l-au susţinut pe cel care acum îi numeşte apriori şi preventiv, în traducere liberă, golani? Câţi dintre posibilii „susţinători fanatici” ai lui Traian Băsescu, care, probabil, ar fi putut, conform imaginaţiei liberalului, să iasă în stradă, nu ar fi provenit chiar dintre cei care au fost dezamăgiţi de fostul Crin Antonescu?
Au existat, duminică seară, după anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor, câteva detalii, ceva grimase şi nişte schimburi de priviri, care au fost, pentru cei care le-au observat, mai importante decât lupta în sine dintre candidaţi. Logic, toate reacţiile veneau în urma loviturilor date sau primite de combatanţi, însă ele vorbesc mai bine despre succesul sau eşecul pe care l-au avut cei doi. Până să ajungem la ele, susţin că dezbaterea dintre cei doi candidaţi din seara zilei de joi, 4 decembrie, nu a avut un rol atât de important pe cât am fi dorit noi, politicienii, ori jurnaliştii şi analiştii, tentaţi să i-l acordam. Cu atât mai puţin fineţurile şi subtilităţile de comportament, de logică, de limbaj şi coerenţă a gândirii exhibate sau eschivate de candidaţi. Muniţia pe care au folosit-o în luptă rămânea însă să îşi joace rolul abia după aceea. Dar despre toate acestea avem timp berechet, toată iarna, să le analizăm pe îndelete.
Mă întorc însă la Crin Antonescu, acela care, la nici 16 ore de la închiderea urnelor turului întâi, anunţa ritos că el îi dă lui M.Geoană cele cca. două milioane de voturi pe care le-a obţinut în primul tur. A urmat apoi tot bâlciul, de-acum binecunoscut, al pelerinajului „prostituţiei politice” prin câteva mari municipii, împreună cu „moaştele” mult prea păcăliciului Klaus Iohannis. Urmărindu-i, îmi venea şi să râd, şi să plâng. Să râd de M.Geoană, un fel de mumie vorbitoare care repeta mecanic: Klaus Iohannis, Klaus Iohannis, Klaus Iohannis. Să plâng, de mila lui Crin Antonescu pe care nu mi l-am putut imagina niciodată ca fiind proprietarul unei ipocrizii atât de ticăloasă. Privindu-l, mi-am amintit o povestioară pe care, în serile copilăriei mele, bunicul din partea mamei mi-a spus-o de sute de ori. Iat-o: „Un bătrân indian, încercând să-i explice nepotului său ce luptă teribilă se dă adesea în interiorul nostru, îi spunea aşa : În fiecare dintre noi există doi lupi care se luptă tot timpul între ei. Unul este Lupul Răului, iar celălalt Lupul Binelui. Lupul Răului este furia, gelozia, hoţia, invidia, ticăloşia, tristeţea, regretele, aroganţa, cupiditatea, vinovăţia, inferioritatea, minciuna, orgoliul şi superioritatea. Lupul Binelui este bucuria, pacea, iubirea, speranţa, liniştea, cinstea, onoarea, demnitatea, modestia, bunătatea, bunăvoinţa, generozitatea, adevărul şi compasiunea. Bătrânul se opri şi, după o clipă de gândire, nepoţelul îl întreabă : ”Bunicule… dar care lup câştigă?” La care bătrânul, mângîindu-i fruntea, îi răspunde simplu : Cel pe care îl hrăneşti!”. Nu-i aşa că şi dumneavoastră vi se pare că povestioara de mai sus face parte, obligatoriu, din oricare campanie a bunului simţ?
De aceea, pentru mine, a murit politicianul Crin Antonescu. Şi ce moarte urâtă a avut. Dumnezeu să-l ierte! În locul lui a rămas politrucul!
Alexandru MOCANU
Senator PD-L de Teleorman
P.S. Luni dimineaţă, la nici 16 ore de închiderea urnelor, Klaus Iohannis anunţa, în sfârşit, că „ Parcursul meu ca potenţial viitor prim-ministru se opreşte aici”. De unde se vede că, până la urmă, neamţul rămâne neamţ! În schimb, M.Geoană a rămas milog!
08.12.2009