36.3 C
Roșiorii de Vede
joi, iunie 20, 2024

Câştigătorii LicArt 11

Câştigătorii LicArt 11

Ajuns la finalul ediţiei a 11-a, cel mai mare concurs de arte din România, LicArt, condus de jurnalistul şi omul de cultură Radu Herjeu, şi-a desemnat câştigătorii la secţiunile Fotografie şi Poezie, în cadrul Taberei de Creaţie organizată la Poiana Braşov. 45 de liceeni nominalizaţi ai acestei ediţii s-au putut bucura de 6 zile deosebite, pline de frumos, poezie, imagini, teatru, muzică, tinereţe, entuziasm, excursii, întâlniri cu altfel de oameni. Finaliştii la secţiunea fotografie au participat la mai multe workshop-uri susţinute de fotografi recunoscuţi: Dan Dinu – fotografie de peisaj, Vlad Eftenie – workshop dedicat fotografiei de stradă,  Ciprian Strugariu – fotografie de studio şi editarea imaginilor. În tot acest timp, tinerii poeţi au participat la atelierele de creaţie susţinute de poetul Răzvan Ţupa, iar nominalizaţii la teatru au făcut exerciţii de gest şi jocuri de rol sub coordonarea lui Cătălin Sfîrloagă. Au existat şi ateliere de lucru comune, în care tinerii poeţi au scris versuri inspirate de fotografii ale colegilor lor de Tabără, iar tinerii actori au recitat poeziile nominalizate în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor.

La a 11-a ediţie a LicArt au participat peste 2600 de liceeni, cu peste 5600 de fotografii, peste 2300 de poezii şi 15 spectacole de teatru. Marele Juriu format din fotografii Dinu Lazăr, Vlad Eftenie şi Andrei Pandele a ales cele mai bune cadre, care au câştigat la cele trei categorii: alb-negru, portret şi diverse. Poeziile au fost apreciate de Marele Juriu la această secţiune format din poeţii Simona Popescu, Răzvan Ţupa şi Claudiu Komartin.

Premiile oferite la LicArt, în bani şi obiecte au avut o valoare totală de 14000 lei, fiind astfel cele mai mari premii oferite la astfel de competiţii naţionale. Fiecare din cei 3 câştigători a primit, cu sprijinul Nikon, câte un DSLR D3100, cu două obiective VR, 18-55 şi 55-200, o geantă foto, filtru UV, card SD 4 Gb, cablu HDMI. Câştigătorii la secţiunea poezie au primit premii în bani, astfel: Premiul I – 1500 lei, Premiul II – 1000 lei, Premiul III – 500 lei. În plus, li s-a oferit cadou volumul colectiv LicArt11 cuprinzând poeziile nominalizate. Toţi participanţii au primit şi premii de nominalizare, constând în produse cosmetice oferite de Avon.

Tabăra de Creaţie LicArt a fost organizată de Clubul Nouă ne Pasă! în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret.

Mai multe detalii despre LicArt găsiţi aici: www.licart.ro. Tot acolo, în curând, informaţii despre următoarea ediţie, a 12-a, care va începe la 1 octombrie!

Câştigătorii LicArt 11

Secţiunea fotografie:

Cea mai bună fotografie alb-negru – Sebastian Văcăriuc, Colegiul Naţional A. T. Laurian, Botoşani

Cea mai bună fotografie portret – Anca Ioana Bobeşi, Colegiul Naţional Matei Basarab, Râmnicu

Vâlcea

Cea mai bună fotografie diversă – Teodora Slavu, Liceul de Muzică şi Arte Plastice Sigismund Toduţă, Deva

Secţiunea poezie:

Premiul I – Ana-Maria Lupaşcu, Colegiul Naţional Petru Rareş, Suceava

Premiul al II-lea – Deniz Otay, Colegiul Naţional Petru Rareş, Suceava

Premiul al III-lea – Alexandru Văsieş, Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, Bistriţa

bobesi-ioana-anca

Fantefine

trebuie să fie un grilaj înapoia casei ca să-ţi dai seama
ce-i de fapt cu locul ăsta
îmi pot strecura pumnul prin el, odată am apucat de dincolo
un pui galben şi ud şi am încercat să-l trec în partea mea.
până mi s-a înroşit pielea iaca şi soarele complet

înapoia casei vreau să-ţi arăt chestiile înflorite
un balansoar care sună prins de rugină
acolo mă tăvălesc
în locul unde mi-am tot lipit spatele e pată mare şi întunecată
ca să o ascund mă folosesc de o bucată de tablă ce reflectă

stau şi mănânc pizza, uneori găuresc felia şi privesc
ce-i de privit
nu mă gândesc la salariu şi la puţina resursă
nu m-aş mai gândi cu pizza lângă mine
şi cu urmele de femeie la doar un braţ distanţă

aici, când am crezut prima dată că aş avea o viziune
am apucat-o de eşarfa albastră şi am strâns
n-a fost ca şi cum aş fi strâns-o de gât
pentru că nu ne atingeam
atunci am simţit dragostea cel mai mult doar că am tăcut

aş sta toată ziua şi aş lăsa furnicile să se desfăşoare
în părul de pe picioare. când mă ridic, e soarele
ca o minge de bowling pe un plan înclinat.
mi-ar putea arăta că nu doar lumea asta are hoteluri de lux
dacă aş mai sta

deseori mă gândesc să iau cheile
şi să trec prin oţel cu farurile aprinse
cu venele-n relief
ar însemna o misiune şi
nu cred în aşa ceva.

odată i-am spus că aici e o plajă
că noaptea mai ales se aude frumos aşa că să rămână
am adus un lighean şi am rugat-o să-l umple
apoi m-am spălat pe picioare
înainte de fapt

sebastian-vacariuc

le voyage noir

să scriu la repezeală pe spatele unei ilustrate, să mâzgâlesc cuvinte
pentru mama Roma care îmi ține părinții în brațe.
le dă pâine, portocale și bani
îi strânge la piept
tot
mai
departe de mine.

mi-am încordat degetele,
dar drumul începuse deja să mă zguduie. tramvaiul
mă târa pe străduțele de piatră. acum
viața lui în linii involuntare, pe carton,în conturul
umerilor grei de unde am văzut cerul și,
lovindu-i strigam de fericire:
tată, cerul e la fel de înalt
ca tine. dar să nu-l privești, te rog. asta nu-i voie.
cineva mi-a spus că stolurile îți pot fura părinții înainte
de nașterea puilor.

i-am acoperit ochii așa cum îi acoperă ea ochii acum
și îl ține în brațe, îi dă pâine și îl leagănă
în iluzii.

e lipede că cineva ne-a pândit dinăutru pe fiecare
ani și ani, mereu
în altă parte.

teodora-slavu

exerciţiul de supravieţuire nr. 1

când un om moare
când înţelegi că un om chiar moare
devine un exerciţiu de răbdare
de maturitate
să te uiţi la el şi

omul ăla deodată nu mai e tata
e doar un corp pe ducă
învelit în cearşafuri galbene

un fel de claritate aspră a lucrurilor

ca şi când ţi-ai freca mâinile cu clor
dar mâinile-ţi şed blând pe genunchi
nimic înăuntru nu se macină
şi te uiţi la el
şi nici nu clipeşti
ca la un intens studiu de caz
abia mai apoi îţi revii şi da,
era tata

pentru că toţi vin să te ţină în braţe
şi tu îţi scrii poemele triste când ei spun
‘mnezeo să-l odihnească
poemele care se uită până la pomenirea de 40 de zile
fiindcă e şi ăsta un fel de pretext
ca să plângem toţi pentru ale noastre
să ne mai tragem sufletul cum s-ar spune

pe când nimeni nu priveşte la tata
toţi se uită prin el
şi fac duşuri cu apă rece când ajung acasă
în loc de terapie cu electroşocuri
ca să uite.
eu aş băga capul în pământ
să aud cum vietăţile îl descompun
cum oasele lui încă se macină
şi tata mai are de murit încă puţin

Articole Conexe

Ultimele Articole