Dialoguri fundamentale
cu
Prof. dr. Ioan Nicolae Alecu
Preşedintele Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti
„Am fost printre primele universităţi care au anticipat viitorul”!
Ion BĂDOI – Domnule Prof. Univ.Dr. Ioan Nicolae Alecu, conduceţi cea mai veche şi mai mare instituţie de învăţământ agricol din România, „Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.
Vă rog să ne vorbiţi despre începuturile ei, să ne faceţi un scurt istoric al învăţământului agronomic din România.
Prof. Univ. Dr. Ioan Nicolae Alecu – Întradevăr, suntem cea mai veche şi cea mai importantă universitate de profil agronomic din România. Şcoala agronomică superioară din România are ca an de început anul 1852. Şi-a început activitatea în comuna Pantelimon, unde dorim ca anul acesta să marcăm acest loc printr-un monument.Am găsit o formulă, împreună cu autorităţile locale, să finalizăm, în toamna anului 2010, acest moment important al istoriei învăţământului agronomic românesc. Şcoala a avut permanent o evoluţie ascendentă. Ceea ce este foarte important, şi trebuie să remarcăm, este faptul că, deşi au trecut două războaie mondiale, crize economice nenumărate, Şcoala agronomică din Bucureşti nu şi-a închis niciodată porţile. A evoluat, a avut performanţe încă din primii ani de la înfiinţare. Trebuie să vă spun că încă de la începutul anilor 1900, Şcoala agronomică din România câştiga medalii de aur la Paris pentru tehnică agricolă. Permanent am fost vizibili şi foarte bine primiţi de colegii noştri din Europa.Fără discuţie, pe noi ne interesează mai mult epoca modernă a acestei şcoli, să marcăm punctul în care şcoala de agricultură a devenit o înaltă şcoală de studii agronomice, în anul 1929, an în care universităţile din Bucureşti şi Cluj au avut şansa să beneficieze din partea guvernului român de un ajutor special acordat prin trecerea în proprietatea acestor două şcoli a unor suprafeţe importante de teren. Noi am beneficiat de actualul sediu în care ne aflăm, la Herăstrău, de ferma Băneasa , ferma Istriţa şi de ferma Pietroasele. Au fost practic nişte acţiuni care au ţinut cont de starea economică a României. Să ne aducem aminte că în 1929 a debutat criza economică rămasă în istoria ţării noastre ca una teribilă. Guvernul de atunci a sesizat că nu are potenţial să susţină bugetar învăţământul agronomic şi a luat cea mai înţeleaptă măsură: s-a degrevat de anumite costuri dând proprietăţi celor două şcoli de agricultură. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în anul 1041 când generalul Ion Antonescu, în a doua criză economică din acea perioadă, a adoptat o poziţie similară, în sensul că ne-a dat în proprietate suprafeţe foarte mari de teren, şcolii din Iaşi, 23 ha, nouă aproape 6000 ha, proprietăţi care ne-au ajutat foarte mult până în momentul în care s-a ajuns la trecerea în domeniul statului, în 1948, înainte de marea naţionalizare. Au venit vremurile pe care toţi le cunoaştem şi regretăm că România a trebuit să cunoască şi această perioadă în care şcoala de agricultură s-a încadrat în rigorile regimului. Totuşi, trebuie să reţinem cu sinceritate că şi în această perioadă şcoala agronomică românească, în special cea din Bucureşti, a fost o şcoală bine apreciată, care a produs specialişti de foarte bună calitate, chiar în condiţiile date, fiind buni ambasadori pentru agricultura românească. Istoria ne-a dat ocazia să fim alături de întreaga economie în societatea românească, martorii schimbării radicale din 1989. Au început reformele în învăţământ, reforme care au avut şi momente grele, momente de cumpănă, imediat după 1990, când s-au schimbat radical condiţiile, când pentru agricultură interesul pentru domeniul de studiu a scăzut foarte mult prin dispersarea proprietăţii, prin această fărâmiţare exagerată a suprafeţelor de teren aflate în exploatarea celor care au avut înainte de al doilea război mondial pământ în proprietate. A trebuit să ne orientăm programele de activitate în direcţia cerinţelor pieţii forţei de muncă calificate din domeniul agronomic. Am fost printre primele universităţi care au anticipat viitorul, înfiinţând, pe lângă programele de studiu tradiţionale, mă refer la agricultură, zootehnie, horticultură şi medicină veterinară, programe noi, care au ajuns să fie în top.
Personal am militat şi am înfiinţat Facultatea de management în agricultură pornind de la un lucru pe care orice întreprinzător putea să-l ghicească, şi anume de la nevoia de a avea specialişti atât cu pregătire tehnică cât şi economică. De asemenea, şcoala de management trebuia să apară. Într-o economie de comandă este clar că nu am avut manageri, cea mai mare lipsă, înainte de 1989, era aceea a specialiştilor în management şi marketing. Am ieşit într-o piaţă concurenţială fără să avem oameni pregătiţi în domeniul conducerii, fără să avem oameni care să cunoască piaţa şi secretele ei într-o competiţie cu ţări cu vechime în economia de piaţă. Mulţi nu sesizează acest aspect şi nu-i pot cuantifica efectele, dar din punctul meu de vedere cred că este o datorie pentru noi, ca şcoală superioară de învăţământ agronomic, să avem în vedere, la toate programele de studii, introducerea unor discipline care să dea posibilitatea absolvenţilor să se descurce în economia de piaţă.
Ion BĂDOI – Iată, un istoric deosebit, impresionant. Astăzi, domnule preşedinte Ioan Nicolae Alecu, care ar fi argumentele pentru care un tânăr ar dori să urmeze cursurile universităţii pe care o conduceţi?
Prof. Univ. Dr. Ioan Nicolae Alecu – Un tânăr care doreşte să aibă o carieră de succes poate să se îndrepte fără nici un fel de teamă că a făcut o alegere greşită către programe de studii din această universitate. Avem la ora actuală şapte facultăţi din care trei sunt noi, mă refer la istoria lor recentă, unul din aceste programe l-am şi evocat, cel legat de management, mai este şi domeniul biotehnologiilor, domeniu în care societatea omenească investeşte foarte mult fiindcă este domeniul viitorului şi un domeniu legat de mediu, de cadastru, de ingineria economică. Având deschidere către piaţă, am reuşit să punem în operă 26 de programe de studii, cu alte cuvinte, 26 de specializări, specializări care, chiar dacă la prima vedere n-ar fi, pentru neavizaţi, interesante, piaţa ne-a spus că sunt foarte interesante. De exemplu, absolvenţii facultăţii de management, specializarea inginerie economică, până la această dată, şi sunt peste 3000, doar în această perioadă parcursă, fără excepţie, au locuri de muncă! Ceea ce nu prea se întâmplă în alte domenii. Absolvenţii de management din alte universităţi au o absorbţie de circa 40% pe piaţă. Noi am anticipat că odată cu integrarea noastră în Europa vom avea nevoie de foarte mulţi tineri bine pregătiţi în Agenţia de plăţi şi intervenţii, fiindcă aici sunt 6000 de salariaţi. De asemenea, ştiind că în lumea civilizată consultanţa este principala pârghie care asigură evoluţia agriculturii şi transformarea satului românesc, am avut-o în vedere şi suntem primii care am introdus în programul de studiu consultanţa. Am anticipat înfiinţarea Agenţiei naţionale de consultanţă unde sunt 1000 de salariaţi. De asemenea, este foarte clar că o ţară europeană are şi fonduri pentru infrastructură, de aceea există o direcţie cu 1000 de salariaţi. Instituţiile care se ocupă de mediu cer, şi,iată, aproape nu facem faţă, specialişti în domeniul mediului. În domeniul peisagisticii, ne sunt absorbiţi de piaţă studenţii din chiar anul doi de studiu. Controlul şi expertiza produselor, un domeniu în care piaţa cere încă foarte mult. Medicina veterinară – nu avem absolvenţi cât cere piaţa internă şi externă. Iată, strategia noastră a fost câştigătoare! Şi aspectul acesta ne-a permis să ajungem la ora actuală să avem 16 000 de studenţi. Trebuie să vă spun că în anul 2000 aveam numai 3000!
Ion BĂDOI – Am înţeles. Spuneţi dumneavoastră că: „un rol deosebit de important în activitatea de ansamblu a Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti îi revine activităţii manageriale şi economic – administrative.”
Prof. Univ. Dr. Ioan Nicolae Alecu – Categoric!
Ion BĂDOI – Puteţi să detaliaţi?
Prof. Univ. Dr. Ioan Nicolae Alecu – În economia de piaţă, indiferent de formele de finanţare a învăţământului, managementul este, ca în toate domeniile, factorul care face diferenţa. Cine a avut posibilitatea să abordeze managerial conducerea unei universităţi a ajuns acolo unde-i este locul. Noi ne aflăm în situaţia în care am înţeles acest lucru, am avut şi oameni şi resurse, mă refer mai mult la resurse umane, pentru că celelalte vin prin aportul resurselor umane şi, la ora actuală, vreau să vă spun că suntem o universitate atipică pentru România. Întâmplător, am aici un studiu făcut de specialiştii unei societăţi europene acreditate în domeniul analizei activităţii din diferite domenii. Noi am dorit să vedem ce s-a întâmplat în ultimii ani în care noi am acţionat pentru transformarea acestei universităţi, în perioada 2000-2008. Constatările noastre au fost peste aşteptări! În anul 2008, principala sursă de finanţare a unei universităţi de stat, şi anume finanţarea de bază, care de regulă are o pondere de peste 75%, la noi ponderea aceasta este de numai 17%! Lucrul acesta nu se întâlneşte nicăieri în România! Nu se întâlneşte nicăieri în Europa! Discutând cu colegi din universităţi renumite din această parte a lumii, pentru toţi a fost o surpriză să vadă cum universitatea din Bucureşti a ajuns la această performanţă. Am ajuns aici fiindcă am înţeles că viitorul şi-l face fiecare instituţie. Am completat veniturile noastre cu venituri din direcţii care sunt la îndemâna tuturor, şi anume: din cercetare aducem 34% din venituri, iar în cifră absolută este vorba aproape 25 milioane de euro. Toate veniturile din anul 2008 se cifrează la 63 milioane de euro! Dacă am compara aceste venituri cu cifra de afaceri a unei societăţi ne-am situa în topul societăţilor undeva pe locul 30! Ceea ce este extrem, extrem de mult. Dacă, de exemplu, la o categorie pe care nimeni nu o ia în seamă, veniturile proprii din cămine şi cantine studenţeşti, reprezintă o sursă de subvenţie din partea statului, la noi, din contra, această categorie aduce aproape 40 miliarde de lei vechi! Totul depinde de managementul pe care vi l-am prezentat. De asemenea, finanţarea complementară care se realizează prin proiecte se situează la 21%, iar în cifre absolute, în lei vechi, la 474 de miliarde! Sunt sume pe care nici noi, când ne-am început strategia, n-am crezut că le putem atinge. Am reuşit să creştem veniturile salariale cu circa 600%, în opt ani! Dacă vreţi să facem o apreciere a activităţii noastre economico-financiare după criterii stabilite prin Ordonanţa Ministerului de Finanţe 1435/2003, referitor la tehnicul financiar al oricărei organizaţii, deşi nu avem ca activitate principală activitatea economică şi financiară, din punct de vedere al indicatorilor calitativi, avem numai note excelente: evoluţia capitalurilor proprii, pe o perioadă de opt ani, în euro, ca să nu avem influenţa cursului, este de 16.000%!!! Mai departe: evoluţia cheltuielilor de capital şi de investiţii, 15.000%! Evoluţia veniturilor, în aceeaşi perioadă, 1000%. Aceştia sunt indicatorii cantitativi, dar dacă ne referim la cel calitativi, notele sunt numai de 10! Deci, nişte aprecieri excepţionale. Lucrul acesta nu se realizează cu uşurinţă, dar o astfel de situaţie ne-a permis să nu simţim efectele crizei. Sunt convins că aţi constatat, intrând în această clădire, că la noi se lucrează.
Ion BĂDOI – Aşa este, se constată cu uşurinţă. Dar, domnule profesor, le spuneţi studenţilor dvs. clar: „Vă pregătim pentru a conduce!”. Frumos şi generos îndemn, dar cine mai munceşte?
Prof. Univ. Dr. Ioan Nicolae Alecu – Categoric! Să ştiţi că poţi să munceşti şi să şi conduci! În lumea civilizată, fermierul munceşte şi se autoconduce, în situaţia în care agreem ideea de fermă familială. Vrem nu vrem să recunoaştem, în majoritatea ţărilor europene, ferma familială are cea mai mare pondere. Noi am înţeles târziu că nu o să mai avem ferme de dimensiunile pe care le aveam înainte de 1989, că vor fi câteva societăţi comerciale de tip SRL sau SA care vor lucra suprafeţe mari de teren. Ele sunt oricum anacronice. Ele nu pot să reprezinte modelul şi obiectivul final. Trebuie să recunoaştem realitatea: avem patru milioane şi jumătate de ferme!. Orice proprietar de pământ care are peste 0,3 ha este fermier. Aceasta este noţiunea de fermier în accepţiunea europeană. Şi atunci, noi trebuie să ne gândim cum pregătim un absolvent de-al nostru pentru a fi util economiei agricole. În primul rând, el este util în consultanţă, pentru că fără consultanţă nu se poate face nici un fel de progres. Este util în accesarea de fonduri, indiferent de sursa lor de provenienţă, este util în această instituţie care va funcţiona mult timp de acum încolo, în Agenţia de plăţi şi intervenţii. Noi ne-am reorientat cu pregătirea absolvenţilor noştri către piaţă.
Ion BĂDOI – Urmează o întrebare firească. Ce înseamnă să fii student la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti?
Prof. Univ. Dr. Ioan Nicolae Alecu – Noi ne-am modernizat sistemul de învăţământ. Am avut şi noi ocazia, în primii ani de după revoluţie, să cunoaştem sisteme de învăţământ din afara României. Să cunoaştem, în primul rând, sistemul de admitere, care, la noi, era un sistem perimat. Am fost prima universitate de stat din România care am renunţat la acest chinuitor examen de admitere.
Ion BĂDOI – Şi nu era, domnule profesor deloc relevant…
Prof. Univ. Dr. Ioan Nicolae Alecu – Exact, nu era deloc relevant. De ce-am renunţat? Am renunţat pentru că pentru noi era suficient să constatăm, printr-un interviu, că viitorul nostru student are capacitate intelectuală, că poate să-şi însuşească orice tip de cunoştinţe. Vă spun că în Europa, la nicio universitate de stat nu există examen de admitere, aşa cum dădeam noi înainte. Mai departe, pentru a departaja studenţii pe categoriile bugetari şi cu taxă, trebuia să ne legăm de un criteriu obiectiv, care atesta pregătirea din liceu, criteriu care nu putea să ne deformeze foarte mult imaginea despre individ. În lumea civilizată, în învăţământul superior intră oricine şi iese cine poate!
BĂDOI Ion – Domnule profesor, tot dvs. spuneaţi că în cele mai multe cazuri, dacă nu în totalitate, copiii foarte bine pregătiţi din liceu sunt cei care termină pe locurile fruntaşe în facultate…
Prof. Univ. Dr. Ioan Nicolae Alecu – Corect. Este o corelaţie extraordinară. Am studiat-o în ultimii 15 ani şi ,aproape fără excepţie, copiii bine pregătiţi din liceu sunt şi foarte bine pregătiţi în facultate. Deci, am renunţat la un stres la care era supus tânărul la admitere. De asemenea, am renunţat la multe elemente cu caracter istoric, elemente care-i solicita memoria, am încercat să dezvoltăm dorinţa de a cunoaşte, de studiu individual, care să dezvolte personalitatea. Am transformat aproape toate cursurile din monolog în dialog. Am dat o importanţă deosebită activităţilor practice, am făcut ceea ce n-a făcut nimeni în România, am facilitat multor studenţi lucrul în ferme din Europa, lucru efectiv, muncă efectivă în ferme! În acest moment, avem peste 1000 de studenţi care lucrează în diferite ferme din Europa. Credeţi-mă, la întoarcerea din aceste stagii, de şase luni, de un an, avem cea mai plăcută surpriză: vin oameni maturi, oameni cu altă mentalitate, oameni pe care nu-i mai recunoşti, pur şi simplu! Chiar dacă au fost şi păreri contra, chiar la noi în instituţie, ne-am convins că această experienţă este extrem, extrem de utilă. De un astfel de program, de a munci într-o ţară europeană, a beneficiat şi actualul comisar european, Dacian Cioloş. În studenţie, printr-un program Tempus (Trans-European mobility scheme for university studies), studenţii de la Bucureşti şi Cluj au avut o asemenea oportunitate. Dacian Cioloş este unul dintre aceşti studenţi eminenţi care au făcut un astfel de stagiu, prelungit în cazul lui, fiindcă a fost excepţional, stagiu care i-a schimbat practic cariera.
BĂDOI Ion – Ferma didactică Moara domnească şi Pepiniera Istriţa. Despre ce este vorba, domnule preşedinte?
Prof. Univ. Dr. Ioan Nicolae Alecu – Universitatea este conştientă de faptul că fără o bază proprie de cercetare şi de practică nu poate să-şi atingă obiectivele pe care le are în ceea ce priveşte pregătirea studenţilor. Cu siguranţă că toţi cei care am trăit istoria celor 20 de ani de la revoluţie am constatat că multe lucruri bune s-au stricat. Trebuia să punem ceva în loc. Dacă înainte eram finanţaţi destul de substanţial de la bugetul statului pentru a putea să facem managementul şi să putem fi profitabili în activitatea unor staţiuni didactice cu suprafeţe mari, după revoluţie, aşa cum ştiţi, chiar în primii ani, când s-au dat ceva subvenţii, tot ce însemna sector de stat n-a primit nicio subvenţie. Eram sortiţi pierii! Atunci, ne-am îndreptat atenţia către acele unităţi care erau proprietatea noastră. E vorba de Istriţa, Pietroasele( „Aici la Pietroasa inima noastră de piatră s-a schimbat într-o inimă de
inimă” (Nichita Stănescu, 1976), Moara Domnească. Am reuşit prin legile proprietăţii, destul de târziu, pentru că ştiţi că în România inerţia este foarte puternică, chiar dacă eram titularii proprietăţii prin mai multe legi, să ne căpătăm titlul de proprietate. Având titlurile de proprietate ne-am permis să şi investim. Cine a văzut Moara Domnească, în 1990, să spunem, şi o vede acum, crede că a greşit adresa! Am reuşit să dezvoltăm o bază de practică, dar care are şi efecte economice. Avem cea mai modernă plantaţie pomicolă din România, pe 70 de ha, irigată prin picurare, cu toate speciile pomicole, cu colecţii de soiuri din toate speciile pomicole. De asemenea, având o astfel de plantaţie, trebuia să ne gândim şi la condiţiile de păstrare. Tot prin proiecte care ne-au adus bani, pentru că nici un ban nu am folosit de la bugetul statului pentru înfiinţarea plantaţiei, şi este vorba de 15.000 de euro pentru un ha, gândiţi-vă cât au costat cele 70 de ha, am realizat această adevărată minune. Chiar anul trecut am dat în folosinţă un depozit unic în România, cu o capacitate de 1000 de tone, cu atmosferă controlată, care are şi un laborator foarte modern pentru cercetări în acest domeniu. De asemenea, am reuşit să redăm momentului patrimoniul cultural pe care l-a avut această unitate. E vorba de Casa Tolstoi, care datorită timpului, dar şi timpurilor şi neglijenţelor, ajunsese practic o ruină. Acest monument, la ora actuală, este în proporţie de 80% reconstituit, unde funcţionează un spaţiu pentru agroturism, fiindcă în zona în care ne aflăm este foarte favorabilă , pe malul unui lac, într-o pădure seculară şi, mai ales, având şi facultate de agroturism! În primăvara acestui an, pentru cei care sunt curioşi, tot printr-un proiect finanţat din fonduri europene, vom da în folosinţă o fermă de vaci de dimensiuni europene. Mă refer la dimensiuni mici, cum le visam noi, de 20 de capete matcă, care, cu efectivele adiacente, ferma se duce undeva la 54 de capete. Am avut în vedere un lucru important, anume să prezentăm zonei o idee care să conducă şi la eficienţă. Noi ne încăpăţânăm să mergem către rasele de lapte. Uităm că jumătate din produşi sunt masculi, care nu au nicio valoare pentru a fi folosiţi pentru carne. În lumea civilizată, în prima zi de la fătare sunt sacrificaţi, pentru că consumă fără efect. Noi impunem o variantă – rasă mixtă, pentru a avea şi lapte, dar şi produşi masculi valorificabili pentru piaţa respectivă. Vom avea şi un centru de colectarea laptelui. Vrem să mergem până la capăt, să fim un model pentru zonă, să demonstrăm cum se poate transforma un grajd, nu construind unul nou, ci transformând unul vechi, aşa cum sunt nenumărate în zonă, în grajduri cu 10 capete, cu 8 capete, tocmai să le dăm posibilitatea să se manifeste în această direcţie. Observaţi, se contopeşte ştiinţa cu practica!
( Continuare în numărul viitor)
A consemnat
Ion BĂDOI