Dialoguri fundamentale
cu
Dr Leonard VELCESCU
absolvent al Universităţii Sorbona şi École Pratique des Hautes Études (Sorbonne), Paris, cercetător în istoria antică – CRHISM (Centre de Recherches Historiques sur les Sociétés Méditerranéennes) – Univ. din Perpignan « VIA DOMITIA » , Franţa
( I )
Poporul Daco-Get a fost glorificat într-o manieră fără precedent de către Romani
Ion BĂDOI – Domnule dr Leonard Velcescu, vă mărturisesc, încă de la debutul dialogului nostru, că am ezitat mult timp până să vă solicit permisiunea de a vă adresa câteva întrebări. Sunteţi plecat în Franţa de foarte mult timp, aţi fi avut vreme suficientă să vă înstrăinaţi de ţara mamă sau, pur şi simplu, nu aţi mai fi dorit să păstraţi legătura cu locurile natale, aşa cum se mai întâmplă, de ce să nu recunoaştem deschis (un exemplu concret l-am cunoscut printr-un eminent matematician din Piteştiul dvs., dar născut în Alexandria Teleormanului meu, acum strălucit cercetător şi professor universitar în SUA, poate cel mai mare matematician al lumii, la doar 30 de ani!!!), dar blândeţea verbului Domniei Voastre, cât şi dorinţa pe care aţi declarat-o de a face „ceva pentru cultura şi identitatea nostră”, pentru recăpătarea gloriei de altădată, dar, mai ales, tema studiilor pe care le-aţi făcut asupra rădăcinilor noastre ca neam, concretizate într-o celebră teză de doctorat susţinută la Sorbona, m-au determinat să încerc a găsi întrebările potrivite pentru răspunsurile pe care le-aţi descoperit după 15 ani de muncă asiduă, pasiune şi devotament.
Aşadar, domnule Leonard Velcescu, teza dvs. de doctorat, Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică, este nu numai rodul pasiunii, ci şi al cercetării aprofundate asupra unui domeniu pe cât de fascinant, pe tot atât de generos. Care a fost prima întâlnire pe care aţi avut-o cu dacii din inima Romei ?
Dr Leonard VELCESCU – Când eram student la Sorbona, în perioada anilor 1992-1994, mă pregăteam pentru examene cu ceilalţi colegi ai mei la Biblioteca de la « Centrul Georges Pompidou » (sau Beaubourg), la Paris, şi în bibliografia dată de profesori, într-una din cărţi, am dat pentru prima oară peste câteva imagini de statui de Daco-Geţi. Am fost uimit de figurile lor vii, expresive şi ţinuta lor demnă, şi, de aici, a început acest parcurs pasionant spre cercetarea acestor statui monumentale de Geto-Daci ce au făcut parte din Forul lui Traian, la Roma, şi, progresiv, am început să intru în profunzimea subiectului. Şi, cum se apropia data de înscriere la doctorat, trebuia să propun profesorilor de la Sorbona, École Pratique des Hautes Études (EPHE) şi École Normale Supérieure (ENS), câteva subiecte de teză de doctorat, mi-am zis : hai să propun şi subiectul cu reprezentările statuare ale Daco-Geţilor din Forul lui Traian. Subiectul a fost foarte bine acceptat spunându-mi-se că este un domeniu puţin cercetat şi că este foarte bine să-l propun ca subiect de teză de doctorat. A urmat teza pe care am susţinut-o în anul 2000.
Ion BĂDOI – Câte statui de „barbari” daci aţi întâlnit în lunga dvs. cercetare şi unde sunt ele adăpostite ?
Dr Leonard VELCESCU – Forul lui Traian a fost realizat la Roma de faimosul arhitect Apolodor din Damsc, imediat după cuceririle făcute în Dacia, deci începând cu anul 106 d.Hr., iar lucrările au durat timp de 6 ani, până în 112 d.Hr., anul inaugurării.
Descoperirile arheologice efectuate în Forul lui Traian, precum şi reconstituirile realizate de specialişti italieni (Italo Gismondi) şi americani (James E. Packer) au arătat că pentru acest vast complex arhitectural au fost realizate două serii de statui de Daco-Geţi, diferite ca dimensiuni, care aveau un loc bine stabilit în perimetrul acestui For, la înălţime, ca false cariatide, situate la nivelul aticelor porticurilor curţii interioare, deasupra fiecărei coloane de susţinere a galeriilor acestor porticuri, precum şi la nivelul faţadei exterioare (partea sudică) a Basilicii Ulpia. Statuile aveau dimensiunile de 2,68 m (pentru cele de la nivelul porticurilor, în marmură albă) şi 3,084 m (cele de pe faţada părţii de sud a clădirii Basilica Ulpia, în marmură colorată de tip pavonazzetto şi marmură albă). Tot pentru acest For, în afară de aceste două serii de sculpturi de Geto-Daci menţionate mai sus, a mai fost realizată şi o alta în porfir roşu-vişiniu şi marmură albă, pentru Porticus purpuretica, situat în acest For, ansamblu arhitectural menţionat în literatura antică, neidentificat încă în ziua de azi.
Cu aproximaţie, numărul acestor sculpturi monumentale de Geto-Daci poate fi estimat cam în jur de 100 de statui : cele din marmură albă de 2,68 m, ce erau situate la nivelul aticelor porticurilor perimetrului curţii interioare a Forului lui Traian, cele din pavonazzetto şi marmură albă de pe faţada de sud a clădirii Basilica Ulpia, plus cele din porfir roşu-vişiniu şi marmură albă care au făcut parte din Porticus purpuretica.
Actual, toate aceste sculpturi de Daco-Geţi, statui întregi, fragmente, capete, busturi, reliefuri, etc., sunt păstrate în numeroase mari muzee private şi de stat din lumea întreagă, precum şi în parcuri publice, cum ar fi : Muzeul şi rezervele Forului lui Traian (Roma), Muzeul Vaticanului, Muzeul Capitol (Roma), Colecţia Torlonia (Roma), Ludovisi (Roma), pe Arcul lui Constantin (Roma), Piazza del Popolo (Roma), Parcul Vilei Borghese (Roma), Muzeul Naţional din Napoli, Parcul „Boboli”(Florenţa), Muzeul Vilei Pitti (Florenţa), Muzeul Luvru (Paris), Parcul Versailles, Muzeul Naţional Prado (Madrid), Muzel Ermitaj (Petersburg), Museum of Fine Arts (Boston), etc.,şi lista este destul de lungă.
Pentru mai multe detalii a se vedea site-ul www.statuidedaci.ro, realizat în colaborare cu o echipă de ingineri programatori din Bucureşti, Dl Florin PÂRLEA, Dl Sergiu RUSU, ce conţine o bună parte din reprezentările acestor sculpturi de Geto-Daci, unde se găsesc exact şi unde se pot vedea, precum şi alte teme ce se desprind din acest vast subiect.
Ion BĂDOI – Ce diferenţiază statuile de daci de cele ale romanilor ? Este posibil ca aceste statui să fi fost realizate de aceiaşi meşteri care l-au dăltuit în piatră şi marmură pe Traian sau, aşa cum susţin unii cercetători, au fost aduse din Dacia ca pradă de război ?
Dr Leonard VELCESCU – După numeroase comparaţii şi analize efectuate între reprezentările personajelor de pe reliefurile Columnei lui Traian şi figurile statuare ale Daco-Geţilor, putem remarca, din punct de vedere stilistic, că asemănările felului de a lucra, de a sculpta al artiştilor, este foarte apropiat de maniera stilistică în care s-a lucrat pe Columnă, cât şi în arta statuară. Este dificil de susţinut şi afirmat că aceste sculpturi ar fi fost aduse din Dacia ca pradă de război. Literatura antică nu ne spune nimic legat de acest lucru şi, cum am spus mai sus, din punct de vedere al stilului artistului, sau artiştilor care i-au sculptat pe Geto-Daci, atât în « tablourile » Columnei, cât şi portretele ronde-bosse ale statuilor monumentale ce au « împodobit » Forul lui Traian, precum şi reprezentările sculpturale ale lui Traian, sau figuri ale aristocraţiei romane, este cam acelaşi, stilul şcolii oficiale romane. Subliniem faptul deosebit de important, că marea majoritate a acestor sculpturi au fost realizate de artişti oficiali romani în momentul când arta romană se afla la apogeu, adică, fără doar şi poate, calitatea reprezentării figurii umane atinsese cel mai înalt grad artistic.
Ion BĂDOI – Am să vă adresez două întrebări pe care chiar dvs. vi le-aţi pus de nenumărate ori. De ce romanii (mai precis Traian) au decis să-i reprezinte pe daci, popor considerat „barbar”, în centrul de elită al lumii romane ? De ce nu au fost reprezentate personalităţile romane, cum ar fi fost mult mai logic ? Cum de a fost posibil, deşi erau anumite reguli peste care nu se putea trece, de a nu sculpta statui mai înalte decât împăratul, realizarea unora chiar mai mari, ajungând şi la o înălţime de trei metri ?
Dr Leonard VELCESCU – Încercând de a justifica numărul impresionant al reprezentărilor de Daco-Geţi, realizate de artiştii romani pentru Forul lui Traian, ideea care poate fi avansată este aceea că aceste sculpturi ar fi un nobil « omagiu » dedicat de către Romani celui mai puternic adversar al lor. Mai multe argumente au fost invocate pentru susţinerea acestei afirmaţii : respectul, chiar admiraţia, resimţită de Traian (probabil şi de alţi Romani) în ceea ce-i priveşte pe războinicii geto-daci, cum atestă, de asemenea, numărul important de legiuni romane compuse numai din soldaţi daci, ce au făcut parte din armata Imperiului roman după cuceririle realizate în Dacia (106 d.Hr.), precum şi aurul Dacilor, luat ca pradă de război, care a contribuit în mod esenţial la redresarea economică a Imperiului roman.
Acest popor de războinici « redutabili », care a fost cu greu învins de Romani şi care a dat prin urmare atâţia militari de valoare pentru legiunile Imperiului roman, nu putea fi ignorat de iconografia antică romană. Dacă se adaugă acestui fapt şi importanta pradă de război adusă de Romani din Dacia, incomensurabilele bogăţii care au salvat în mod practic Imperiul roman de la dezastru economic, se înţelege pentru ce Romanii au fost atât de « recunoscători » faţă de cei pe care îi învinseseră. Se poate deci considera că împăratul Traian a dedicat acest monument important (Forul) de asemenea şi Daco-Geţilor, reprezentându-i în arta oficială romană, fiind un fapt cu totul excepţional.
Şi după toate aceste lucruri extraordinare, se constată în continuare un alt fapt tot atât ieşit din comun, şi anume : în scultpura antică romană existau nişte reguli stricte, precise, canoane, care spuneau că nu era voie să fie realizată o sculptură, a unui personaj oarecare sau anume, de dimensiuni mai mari decât a statuii împăratului roman, în cazul nostru, mai mare decât a lui Traian, fără consimţământul acestuia. Deci, statuile Daco-Geţilor din Forul lui Traian, ce ajung până la dimensiuni monumentale de 3 m, depăşesc în înălţime statuile lui Traian pe care le putem vedea azi în diferite muzee cunoscute. Este dificil de a explica în mod pertinent faptul acesta extraordinar, ca un reprezentant « barbar », un Geto-Dac, să fie personificat în arta statuară romană în statui ce depăşesc ca dimensiuni statuile ce-l reprezintă pe împăratul Traian. Acest vast subiect este departe de a ne dezvălui toate secretele sale.
Reputaţia Daco-Geţilor a fost pusă în valoare de cel mai puternic adversar al Dacilor, Romanii şi Imperiul roman. Dacii şi poporul dac au fost onoraţi în arta sculpturală, imaginea lor demnă a fost plasată în locul cel mai prestigios al lumii romane, în inima Romei, în Forul lui Traian ; şi această imagine nobilă a poporului daco-get, aceste reprezentări sculpturale de Geto-Daci (o bună parte din ele) au reuşit să învingă factorul distrugător al Timpului şi să ajungă până în zilele noastre, fapt foarte important şi de mare valoare pentru istoria reprezentărilor antice ale Daco-Geţilor în arta romană şi a culturii României.
Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atât de multă atenţie din partea artiştilor plastici romani. Se poate afirma că, mai mult decât Galii, Germanii, Parţii, sau alţi « Barbari », Daco-Geţii au ocupat un loc privilegiat în arta romană şi în inima Romei, în Forul lui Traian. Poporul daco-get a fost, putem spune, glorificat într-o manieră fără precedent de către Romani.
Ion BĂDOI – Dacă statuile dacilor ar putea să vorbească, ce ne-ar putea spune ele şi, iertaţi-mi îndrăzneala, în ce limbă ?
Dr Leonard VELCESCU – Aceste statui, aceste portrete de o foarte bună calitate artistică, ne dezvăluie foarte multe lucruri, cu alte cuvinte ne « vorbesc » din punct de vedere vizual, iconografic ; puternica şi expresiva imagine a acestor opere de artă parcă este vie, parcă vrea să ne spună în continuare o mulţime de lucruri, pe care le ignorăm încă.
Figurile Daco-Geţilor pot fi considerate ca fiind adevărate portrete (în sensul de reprezentare ce prezintă afinităţi evidente cu modelul sculptat) ce particularizează fiecare personaj de Geto-Dac reprezentat în arta romană. De asemenea, fizionomia lor aparte, naturală şi demnă, caracterizează aceste reprezentări. Subliniem faptul, deosebit de important, că marea majoritate a acestor sculpturi au fost realizate de artişti oficiali romani în momentul când arta romană se afla la apogeu, adică atunci când calitatea reprezentării figurii umane atinsese cel mai înalt grad artistic. Studiată cu multă atenţie, toată această bogată şi diversă iconografie a Daco-Geţilor reprezentată în sculptura romană, atât pe metopele Columnei lui Traian, precum şi în arta statuară, se observă mai multe detalii importante : trăsăturile figurilor tuturor Geto-Dacilor au fost realizate cu un mare profesionalism artistic de către artiştii romani. Fiecare personaj a fost redat individualizat, fiecare figură a fost restituită cât mai fidel posibil cu aceea a modelului (personajului) real. Se poate afirma chiar că toate trăsăturile ce caracterizează chipul fiecărui Daco-Get au fost transpuse în mod minuţios în piatră şi se poate vorbi aici de adevărate portrete. Perioada respectivă a domniei lui Traian (98-117 d.Hr.) a marcat o etapă foarte importantă în arta sculpturală romană : marea calitate artistică şi iconografică a portretului. Deci, aceste portrete au fost desenate şi sculptate după viu, după modele reale, adică Daci, sau prizonieri Daci, au servit ca studiu pentru a fi reprezentaţi în basoreliefurile Columnei lui Traian şi pentru statuile Forului acestuia, şi această iconografie este de o înaltă calitate artistică şi iconografică, fiind de o mare importanţă pentru istoria artei antice.
Ion BĂDOI – O întrebare revine obsedant în mintea celui care descoperă aceste chipuri de daci în Forul lui Traian. De ce a dat Traian ordin, fiindcă aceste statui s-au realizat numai la ordin, să fie sculptate figurile de daci, aceşti barbari care fuseseră înfrânţi de legiunile romane ? De ce, dorind să se glorifice pe sine, i-a omagiat şi i-a glorificat pe învinşii săi ? De ce statuile care-i reprezintă pe daci, deşi sunt denumite ca fiind ale unor prizonieri daci, au mâinile împreunate în faţa pântecului, aşa cum stau şi astăzi românii de la sate atunci când discută între ei problemele comunităţii, şi nu legate la spate ca ale unor prizonieri de război ?
Dr Leonard VELCESCU – La o primă vedere poziţia mâinilor reprezentate împreunate în faţa corpului ar putea duce uşor în eroare că ele ar fi legate şi că personajele ar arăta că ar fi prizonieri de război ; dar în urma studiilor aprofundate despre aceste lucruri se poate afirma că nu este nicidecum aşa. Poziţia aceasta normală, de repaus, cu mâinile împreunate în faţa corpului la nivelul pântecului, o întâlnim nu la prizonierii de război care erau înlănţuiţi şi în general reprezentaţi cu mâinile legate la spate, ci la oamenii obişnuiti, de exemplu cum am întâlnit de atâtea ori în lumea rurală din România. De asemenea, această poziţie a mâinilor împreunate în faţă se mai poate întâlni la persoanele participante la întruniri, reuniuni, la poze de grup, etc., şi, deci, nu este vorba de o poziţie umilă de prizonier, de înfrânt, etc., ci de o poziţie normală de repaus. Aici nu avem de-a face cu reprezentări de prizonieri de război, care erau în general reprezentaţi sub formă de trofee, în poziţie umilă, expresia feţei tristă, cu mâinile legate cu lanturi care sunt întotdeauna redate. La statuile Daco-Geţilor din Forul lui Traian nu există reprezentate lanţuri la mâini, poziţia umilă de prizonier de război, ci întâlnim mai de grabă o poziţie de repaus, liniştită şi demnă.
Ion BĂDOI – „Am fost un popor măreţ şi, deşi cuceriţi de alte popoare, nu ne-am pierdut identitatea, credinţa şi i-am asimilat prin felul de a vieţui, de comportament. Uitarea trecutului este consecinţa situaţiei noastre de astăzi, dezorientarea, uscarea rădăcinilor noastre, a rânduirii vieţii după dreptate şi adevăr”, spuneţi dvs. cu îndreptăţită mândrie, dar, în acelaşi timp, şi cu destulă mâhnire. Putem spera ca aceste chipuri de daci să ne îndrume spre o cercetare mai profundă a istoriei noastre ?
Dr Leonard VELCESCU – Doresc prin aceste cercetări, începute în cadrul Universităţii Sorbona şi École Pratique des Hautes Études, din Paris, despre reprezentările sculpturale ale Dacilor ce provin din Forul lui Traian, la Roma, să aduc noi deschideri de cercetare, noi perspective, noi surse în domeniul iconografiei antice, domeniu ce este puţin cunoscut, puţin cercetat şi dezvoltat, şi care este de mare importanţă atât pentru cultură în general (universală), cât şi pentru cultura României, a identităţii şi a imaginii ei în Lume.
Istoria fiecărui popor este ca un fel de puzzle care de multe ori se întâmplă ca multitudinea pieselor acestui puzzle istoric să fie împrăştiate, rătăcite, şi chiar pierdute. Cu eforturi importante trebuie făcut în mod „obligatoriu” ca acest puzzle istoric să fie reunit, completat, întregit, pentru că aceste fragmente reprezintă „cartea de vizită” a oricărui popor din Lume, identitatea lui, rădăcinile lui, baza lui, fără de care el nu poate exista. O persoană fără acte de identitate nu poate exista într-o societate numită civilizată, cu legi democratice şi cu un statut bine definit…
Ion BĂDOI – Poate exista, dar la marginea societăţii sau al istoriei şi fără un statut bine definit şi respectabil…
Dr. Leonard VELCESCU – Da, aşa este. Iar în ceea ce priveşte istoria antică a României, ea prezintă numeroase zone de umbră, Timpul necruţător are tendinţa, din nefericire, de a face să dispară totul. Rolul cercetătorului istoric este de a face lumină, de a reuni acest puzzle istoric risipit, de a reface acolo unde un fragment (o piesă, sau mai multe) lipseşte (lipsesc), de o manieră ştiinţifică, pertinentă şi justă.
Încerc, treptat, să refac cât se poate, de multe ori fiind dificil şi complicat, această mare cetate istorică care la un moment dat a fost dezmembrată, împrăştiată şi chiar multe părţi din ea au fost complet distruse.
Cercetarea înseamnă cunoaştere justă : este foarte important ca aceste cercetări să fie continuate şi să deschidă noi drumuri spre cunoaşterea istoriei României antice, în ceea ce priveşte istoria reprezentărilor sculpturale ale Daco-Geţilor din Forul lui Traian, la Roma.
( Va urma )
A consemnat
Ion BĂDOI
