Tag Archive | "peninsula"

Populaţia românească din Peninsula Balcanică. Studiu uman geographic (III) Dr. Dorin Lozovanu

Tags: , , , ,


(continuare din numarul anterior)

5. Despre românii din Bulgaria există mult mai puţine studii, atât în trecut cât şi actuale. Unele studii din sec. XIX sau perioada interbelică sunt comune cu cele ale românilor din Serbia sau Balcani, în general. Cercetări de teren au realizat şi Gustav Weigand, Emanoil Bucuţa, George Vâlsan. Unele consemnări au fost efectuate şi de către cercetători bulgari, însă în general se susţine oficial inexistenţa etnicilor români de-a lungul Dunării în Bulgaria. Dintre studiile mai recente publicate sunt cele cu caracter lingvistic şi etnografic realizate de Virgil Nestorescu şi Monica Budiş. Cercetătorii bulgari Maksim Mladenov, Saşka Bizeranova, Blagovest Niagulov şi alţii au abordat unele aspecte particulare istorice, geografice şi etnografice.

6. Şi mai puţine sunt studiile referitoare la populaţia românofonă din Croaţia, Bosnia şi Herţegovina. Despre existenţa acestora scrie încă în 1907 Teodor Filipescu, dar studii detaliate de teren nu au fost efectuate. După ce au fost daţi uitării, în ultimii ani s-au relizat câteva cercetări asupra băieşilor, caravlahilor şi rudarilor românofoni din spaţiul ex-iugoslav, în special de către echipa lingvistei Biljana Sikimic? de la Belgrad.
Deşi la o privire superficială asupra titlurilor publicate după 1980 s-ar crede că studii asupra românilor din Peninsula Balcanică există suficiente, majoritatea absolută a lor nu sunt decât reproduceri ale aceloraşi cercetări efectuate de către Th. Capidan, S. Puşcariu, S. Romanski, N. Popp sau alţi oameni de ştiinţă din perioada interbelică şi secolul XIX. Cu părere de rău, majoritatea autorilor se mulţumesc doar cu aproximări şi cu relatarea realităţii care nu mai există deja de peste jumătate de secol.

romania-graiuri

Dacă studii lingvistice şi istorice valoroase totuşi mai există, ele nepierzându-şi din importanţă odată cu trecerea timpului, studii actuale, în special cu caracter uman-geografic lipsesc cu desăvârşire.

CAPITOLUL 2

CARACTERIZAREA GENERALĂ A PENINSULEI BALCANICE
2.1. DELIMITAREA PENINSULEI BALCANICE

Peninsula Balcanică este una dintre cele trei mari peninsule care alcătuiesc Europa meridională. Din aceste trei peninsule mediteraneene, cea Balcanică se leagă cel  mai strâns de  masa continentală europeana, consecinţa fiind o izolare mai redusă. În timp ce Peninsula Iberică şi cea Italică sunt delimitate destul de clar la nord de Munţii Pirinei şi respectiv Alpi, Peninsula Balcanică pătrunde mult în continent ajungând la Valea inferioară a Dunării şi afluentul acesteia Drava.
Faţada vestică a Peninsulei este scăldată de Marea Adriatică, dincolo de care se află Peninsula Italică: în extremitatea sudica a acestei mări cele doua unităţi apropiindu-se în Strâmtoarea Otranto la numai 73 km.
În extremitatea sud-vestică se află Marea Ionică, larg deschisă spre Marea Mediterană, care constituie limita sudică. Punctul cel mai sudic se află în Peloponez fiind reprezentat de Capul Matapan (Tainaron). În sud-est este mărginită de Marea Egee care o desparte de Peninsula Asia Mică, limita continuată spre nord prin Strâmtoarea Dardanele, Marea Marmara şi Strâmtoarea Bosfor care face legătura cu Marea Neagră.
În această parte a Peninsulei Balcanice există un ţărm foarte fragmentat, făcându-se o apropiere cu Peninsula Asia Mică prin promontorii şi numeroase insule. Limita estică este încheiata de Marea Neagră.
Limita de nord a suscitat mai multe opinii. Strict poziţional, aceasta s-ar întinde de-a lungul unei linii drepte de la Golful Trieste (limita de nord a Mării Adriatice) la vest până la vărsarea râului Bug în Marea Neagră, la est. În privinţa limitei la Marea Neagră există două păreri.
boznia-herzegovinaPrima ar fi una logică în conformitate cu direcţia ţărmului Mării Negre care urcă în adâncime pană la râul Bug, după care coboară spre sud. A doua ar fi mai sigură, fiind reprezentată de gurile Dunării.
După Jovan Cvijic, limita de nord s-ar întinde de la sudul Triestului, continuând spre est prin Valea Ljubljanei, pe Sava şi Dunăre până la vărsarea ultimei în Marea Neagră. Asemănătoare este şi opinia care extinde limita de nord a Peninsulei Balcanice până la râul Drava. Se poate face o delimitare şi din punct de vedere uman-geografic.
Astfel limita de nord ar fi reprezentată de extinderea către nord a masei popoarelor sud-slave.
Aceasta se suprapune în cea mai mare parte limitei fizico-geografice cu mici excepţii reprezentate de mici areale din următoarele regiuni: Vojvodina de nord-est şi o parte din Slovenia ce rămân în afara unităţii, în timp ce Dobrogea românească se i nclude.
Ar putea exista şi o delimitare istorică, care este practicată pe scară largă astăzi în cercurile internaţionale din Occident, precum că Peninsula Balcanica ar fi spaţiul fostei zone de influenţă a Imperiului Otoman în sud-estul Europei. Legat de acest lucru, se foloseşte tot mai mult noţiunea de “spaţiul balcanic”, cu un sens negativ, de slabă dezvoltare economică şi izvor de conflicte. Subiectiv, deseori se exclude din acest spaţiu Grecia, care face parte de mai mult timp din Uniunea Europeană.
Din cele expuse mai sus, reiese conform limitelor politico-administrative actuale, că din această unitate geografică, fac parte următoarele state: Grecia, Bulgaria, Republica Macedonia, Albania, Serbia (inclusiv Kosovo), Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia şi Turcia Europeană. Dupa unele opinii, în acest spaţiu intră şi Slovenia, România, periferic chiar teritorii din Ungaria, Republica Moldova şi Ucraina. În funcţie de diferitele delimitări făcute asupra acestei peninsule, suprafaţa ei măsoară între 468 000 km2 şi 520 000′ km2.
În cuprinsul acestui teritoriu locuiesc aproximativ 50 milioane de oameni.

2.4. CARACTERIZAREA ETNO-GEOGRAFICĂ A PENINSULEI BALCANICE

Structura etnică a populaţiei Peninsulei Balcanice este rezultatul unei îndelungate evoluţii istorice care a determinat diverse procese etnoistorice soldate cu crearea şi transformarea diverselor elemente etnolingvistice, fapt ce a dus la apariţia unor noi entităţi etnice.
Populaţiile şi elementele etnice care sau succedat şi au contribuit la formarea actualelor popoare balcanice începând cu perioada preistorică pot fi caracterizate astfel:
picturi-paleoFondul vechi preindoeuropean, atestat în paleoantropologie, din perioada cuaternară prin rasa de Neanderthal, urmată de oameni de Cro-Magnon, din paleoliticul superior. Aceste două rase sunt prezente pe teritoriul Peninsulei Balcanice, un timp convieţuind, treptat impunându-se cromagnonii.  De la începutul epocii neolitice apar în regiunea balcanică noi tipuri etnice, originare din Asia Centrală, care sau revărsat în grupuri compacte pe întreaga suprafaţă a Peninsulei Balcanice, asimilând populaţia preindoeropeană pe care au găsit-o aici.
Populaţia preindoeuropeană a Peninsulei Balcanice făcea parte din lanţul ibero-caucaziano-buriş, din care au subzistat din punct de vedere lingvistic doar bascii în extremitatea vestică europeană, popoarele caucaziene în centru şi burişii (hunzah) în nordul Kaşmirului. Oricum această populaţie poate fi considerată ca bază a fondului genetic a popoarelor balcanice, completată pe parcurs cu numeroase alte elemente.

(Continuare în numărul viitor)

Populaţia românească din Peninsula Balcanică. Studiu uman geographic (II) Dr. Dorin Lozovanu

Tags: , , , , ,


CAPITOLUL 1

ISTORICUL CERCETĂRILOR
ASUPRA ROMÂNILOR DIN PENINSULA BALCANICĂ

Populaţia românească în Peninsula Balcanică este menţionată pe teritoriile locuite de ei în prezent, încă din perioada formării poporului român, ca populaţie locală, traco-iliră romanizată.
Ei au fost consemnaţi de către Kakaumenas, Nicetas Choniates, Ana Comnena şi alţii.
harta-valahilorDespre românii balcanici vorbesc cronicarii bizantini şi cronicarii români. Miron Costin, în letopiseţul său, menţionează existenţa aromânilor, care sunt tot români şi locuiesc în Vlahii, cea mai cunoscută fiind Vlahia Mare. Deasemenea în Cronica Polonă din 1684. Stolnicul Constantin Cantacuzino în Istoria Ţării Româneşti ( 1 706) consemnează existenţa poporului român şi la sud de Dunăre. În mai multe rânduri şi Dimitrie Cantemir, cum ar fi în Historia Moldo-Vlahică (1714), îi aminteşte pe românii din Peninsula Balcanică, mentionând originea comună a acestora cu românii din nordul Dunării.
Gh. Şincai citează în “Hronica românilor” (1808) pasajul, devenit foarte cunoscut în prezent, din Teofanes: “Torna, torna, fratre”, din anul 587 e.n., care atestă vechimea aromânilor pe locurile locuite de ei în prezent.
Ulterior istoria şi existenţa românilor sud-dunăreni a devenit, fie subiect de cercetare, fie obiect de controverse între etnografi, istorici, geografi şi lingvişti.
După etnograful grec B. Nikolaides, cercetări importante a făcut I. G. Hahn. El face studii referitoare mai ales la aromâni şi meglenoromâni.
Apoi Apostol Mărgărit, care a avut un rol deosebit pentru renaşterea aromânilor şi a meglenoromânilor în sec. XIX, a studiat o serie de probleme, în special de ordin cultural.
Primul din spaţiul daco-român care a scris o carte despre aromâni a fost Dimitrie Bolintineanu, editată în 1863 (Călătorii la românii din Macedonia şi Muntele Athos).
Gustav Weigand, la sfârşitul sec. XIX a adus o contribuţie foarte mare în studiul problemei românilor din statele balcanice. El a scris o serie de lucrări, pe baza cercetărilor de teren, asupra românilor dunăreni din Bulgaria, a românilor din Vojvodina, Craina, dar în mod deosebit l-a preocupat problema aromânilor şi a meglenoromânilor.
Constantin Jirecek, înainte de aceasta, a adus o serie de lămuriri istorice în problema istoriei românităţii balcanice.
Mulţi dintre cei ce s-au preocupat de problema românilor din Balcani au fost ei înşişi de origine aromână. Este cazul lui E. Averoff, Th. Capidan, T. Katsongiannes, S. Diamandi, A. Keramopoulos, I. Caragiani, S. Liakos, Tache, Pericle şi Valeriu Papahagi, D. Popovici şi mulţi alţii.
În mod deosebit trebuie amintit meritul lui Th. Capidan, care şi-a dedicat cea mai mare parte a activităţii sale ştiinţifice studiului românităţii balcanice. Lui îi aparţine prima şi cea mai complexă m o n o g r a f i e a s u p r a meglenoromânilor, o serie de lucrări asupra dialectului şi istoriei aromânilor.
Studii cu caracter istoric, lingvistic sau geografic asupra românilor din Peninsula Balcanică au efectuat şi D. Onciul, A. D. Xenopol, P. Maior, B. P. Hasdeu, C. Giurescu, T. Burada, M. Codrescu, L. Boga, G. Vâlsan, S. Mehedinţi, N. Popp, N. Neniţescu, O. Densuşianu, Al. Philippide, Al. Rosetti.
Dintre cercetătorii străini s-au remarcat P. Skok, D. Antonjevici, J. Cvijic, F. Miklosich, M. Thompson, A.Wace, W. Leake, S. Romanski, N. Kânciov, V. Sismarev, Tomasek şi alţii care au facut şi o serie de cercetări de teren.
Asupra istroromânilor cele mai importante informaţii ni le-au dat F. Miklosich, I. Maiorescu, I. Popovici şi mai ales S. Puşcariu, care a publicat cel mai amănunţit studiu asupra lor până în prezent.
În general, cele mai valoroase cercetări s-au efectuat în perioada interbelică, când şi statul român a încurajat astfel de studii. După cel deal doilea război mondial a urmat o lungă perioadă de tăcere în privinţa acestei probleme, doar românii din Vojvodina fiind mai bine cunoscuţi. Asupra acestora s-au facut mai multe studii la Universitatea şi Academia de Ştiinţe din Belgrad, datele statistice permiţând efectuarea de cercetări mai exacte. În rest, situaţia celorlalte grupuri de români a fost şi este puţin cunoscută, pe primul loc situându-se aproximările şi datele exagerate sau diminuate puternic. dorin-lazovanuMai importante în perioada postbelică au fost studiile efectuate de către lingvişti, în special, dialectologi asupra populaţiei româneşti din Peninsula Balcanică. Astfel, M. Caragiu-Marioteanu, N. Saramandu şi alţii au adus unele date noi asupra situaţiei aromânilor, P. Atanasov a făcut cel mai recent studiu asupra meglenoromânilor, iar A. Kovacec asupra istroromânilor. Istoricii au fost mai mulţi, dar s-au referit iarăşi la perioadele din trecut. P. Năsturel, N. Djuvara, M. D. Peyfuss şi alţii s-au referit mai ales la problemele din trecut ale aromânilor. G. Popi a făcut o lucrare complexă asupra istoriei românilor din Vojvodina, mai mulţi istorici români sau referit şi la românii din Bulgaria şi Serbia.
Pentru perioada actuală, dupa 1990, românitatea balcanică a stârnit din nou interesul cercetătorilor şi publicului larg, atât din România cât şi din alte state. Deoarece prin românii din Peninsula Balcanică se subînţelege toate grupurile de populaţie românească existente în acest areal, este greu de întrunit studii care să vizeze situaţia lor în ansamblu. Cele mai multe cercetări se referă la un anumit grup sau areal românesc, astfel putem distinge următoarele studii şi cercetări specializate pentru perioada actuală:

1. Referitor la aromâni contribuţii mai importante şi-au adus autori din diverse ţări, vizând aspecte de istorie, lingvistică, etnografie, folclor sau geografie. Dintre lingvişti se remarcă cei care au realizat pe Caragiu-Marioteanu. Studii cu caracter istoric, sociologic, geografic şi etnografic în ultimele două decenii au realizat Thede Kahl din Germania, Tom Winnifrith din Marea Britanie, Asterios Koukoudis şi Ahilleas Lazarou din Grecia, Kopi Kycyku şi Arqile Berxolli din Albania, Emil Ţîrcomn icu, Adi na B erciu -Drăghicescu, Neagu Djuvara şi alţii din România. Contribuţii însemnate prin intermediul publicaţiilor în diversele periodice, dar şi unele monografii, au adus şi diverşi autori aromâni din România (Hristu Cândroveanu, Sterie Paris, Nicolae Cusa, Tănase Bujduveanu, Aurel Papari, Mariana Bara), Franţa (Petre Nasturel, Sterie Perifan), Germania (Vasile Barbă), SUA (Aureliu Ciufecu), Republica Macedonia (Dina Cuvata, Toma Cardula, Nico Popnicola, Vanghel Dunovschi, C. Stefanoski s.a.), Albania (Jani Gusho, Andon Hristo, Dhori Falo, Pandi Bello s.a.), Bulgaria (Toma Chiurcciev), Grecia (Vassilis Nitsiakos s.a.).

2. Despre meglenoromâni există doar câteva studii mai recente, precum ar fi cele efectuate de Peter Atanasov referitor la dialectologie, Thede Kahl referitor la istorie-geografie sau Virgil Coman şi Emil Ţîrcomnicu despre etnografie.

3. Istrororomânii au atras atenţia aproape exclusiv a dialectologilor, realizându-se câteva studii monografice de către August Kovacec, Goran Filipi, Richard Sârbu, Vasile Frăţilă, Elena Scarlatoiu, Radu Flora sau Wolfgang Dahmen. Demn de menţionat sunt preocupările referitoare la situaţia socioculturală actuală a isroromânilor a lui Emil Petru Raţiu.

4. Pentru românii din Serbia se disting cele două regiuni abordate în mod diferit: Voivodina şi Serbia de Est (regiunea Timoc). Pentru Voivodina există numeroase studii realizate în primul rând de către comunitatea românească locală, care este singura din statele Balcanice cu instituţii de învăţământ, culturale şi religioase în limba maternă, recunoscute şi susţinute de stat. Pe lângă o serie de monografii care vizează aproape toate localităţile româneşti din Banatul de Vest, precum şi multe cărţi despre viaţa culturală, religioasă, manifestări etno-folclorice, realizate de autori locali, istorici, geografi, lingvişti, putem menţiona şi câteva lucrări fundamentale, cum ar fi cercetările istorice publicate de Gligor Popi sau cele etnologice de Mirjana Maluckov. Presa periodică conţine deasemenea multe consemnări interesante, mai ales referitor la viaţa culturală, tradiţii, literatură şi activităţile organizaţiior naţionale. În contrast cu Voivodina este regiunea Serbiei de est, cu o populaţie numeroasă şi compactă între Morava şi Timoc, unde s-au realizat puţine cercetări detaliate asupra românilor. Din perioada interbelică se cunosc studiile în limba sârbă a lui Thomir Oeordevic, Kosta Jovanovic, Jovan Cvijic sau în limba româna a lui Nicolae Constantinescu şi George Vâlsan. În perioada de după cel de-al doilea război mondial studii care se referă direct la românii din Timoc nu au fost efectuate, însă o serie de cercetări cu caracter mai ales etnografic, folcloristic, dar şi unele istorico-geografice asupra „vlahilor” au fost realizate în Serbia. În puţinele monografii publicate despre satele din regiune se face referinţă şi la specificul populaţiei, ca fiind de origine vlahă. Ultimii zece ani s-au intensificat preocupările atât a românilor din Serbia, cât şi ale altor cercetători de a scoate în evidenţă realităţile etnice româneşti în această regiune. Din perspective istorice se evidentiază Gheorghe Zbuchea, cu o serie de publicaţii asupra istoriei românilor sud-dunăreni, preponderent a celor din Serbia. Dintre cercetătorii locali putem menţiona etnografii Păun Durlic şi Slavoljub Gacovic, precum şi preocuparile istorice a lui Dragisa Konstantinovic şi Dragomir Dragic.
Istorici, geografi şi etnografi de la diverse instituţii ştiinţifice şi-au adus deasemenea contribuţii la studierea populaţiei şi regiunii, opiniile uneori fiind controversate.

(Continuare în numărul viitor)

Populaţia românească din Peninsula Balcanică. Studiu uman geographic (I) Dr. Dorin Lozovanu

Tags: , , , , ,


     Problematica cercetării populaţiei românesti din Peninsula Balcanică prezintă interes pentru publicul larg, în special din România, precum si în cercurile cultural-ştiinţifice din domeniul istoriei, etnologiei, filologiei sau geografiei. Pe bună dreptate putem afirma că diversitatea etnică românofonă din Peninsula Balcanică a ajuns să fie printre cel mai puţin cunoscută dintre numeroasele popoare ale regiunii, datorită politicii promovate de statele cu etnii majoritare de altă sorginte, precum şi a ignoranţei,dar şi consecinţă a identităţii deseori confuze, adaptabilă la situaţiile de moment şi loc a acestor populaţii.

Sub genericul de Români din Peninsula Balcanică de fapt subîntelegem o diversitate de populaţii ca răspândire geografică, origine, dialecte, identitate etnică, necesitând o abordare particulară pentru fiecare grup în parte.

Daco-romaniiCea mai des luată în consideratie este delimitarea bazată pe criteriul lingvistic, la care se alătură şi factorii geografic,  istoric şi politico- administrativ. Astfel, conform divizării dialectologice, putem identifica următoarele subetnii ale poporului român în spaţiul Bal canic: dacoromâni , sau românii propriuzişi, care sunt raspândiţi în areale mai mult sau mai puţin compacte în jumătatea nordică a peninsulei, comunităţile cele mai importante fiind în jurul României, cum ar fi regiunea Banatului din Vojvodina, arealul de la est de râul Morava din Serbia de est, până la frontiera cu R o m â n i a ş i B u l g a r i a , continuându-se pe întreg cursul Dunării în regiunile de nord a Bulgariei. Răzleţ se mai întâlneşte populaţie de grai dacoromân şi în Serbia centrală, Croaţia şi Bosnia, majoritatea fiind mai mult de origine romi cu limba maternă română.

Un alt mare areal, puternic fragmentat şi divizat de frontierele actuale ale Greciei, Albaniei, Bulgariei şi Republicii Macedonia îl reprezintă aromânii, care îşi mai păstrează identitatea lingvistică şi etno-culturală proprie, dar sunt puternic afectaţi de procesul de asimilare şi divizare etno-politică în prezent a spaţiului cândva relativ compact.

Alte două subetnii sunt puţin numeroase, cu identitate etnică slab exprimată, ameninţate cu asimilarea totală din cauza dispariţiei treptate a dialectului românesc matern: Istroromânii, formând o mică enclavă în partea nord-estică a peninsulei Istria din Croaţia şi Meglenoromânii, în câteva localităţi din nordul Greciei şi sud-estul Republicii Macedonia, regiunea cunoscută ca Meglen.

Fiind răspândiţi pe un areal larg, fără a forma o continuitate geografică, cu o limbă mai mult la nivelul formelor dialectale locale, fără să constituie vreo entitate politico-administrativă distinctă, românii din Peninsula Balcanică au reuşit să-şi păstreze în mare parte specificul lingvistic, etnografic şi sociocultural până în prezent, chiar dacă circumstantele au fost defavorabile afirmării unei identităţi etnice româneşti. Lipsa şcolilor, bisericilor, mass-mediei şi a instituţiilor culturale în limba maternă are drept consecinţe asimilarea lingvistică şi culturală, deseori sfârşind prin preluarea unei alte identităţi etnice, de obicei loiale statului în care locuiesc. Totuşi unele perioade de afirmare şi renastere naţională au avut loc, cum ar fi în sec. XIX, perioada interbelică sau cum asistăm şi în prezent, din ultimul deceniu al sec. XX. Eforturile făcute de România, deşi fără con ti n u i tate şi consecvenţă, au determinat formarea identităţii româneşti şi conştientizarea unităţii etnice la mulţi dintre românii din Serbia, Bulgaria, la aromâni, precum şi la u n i i m eg l en o ro m ân i sau istroromâni.

Studiul de faţă este rezultatul unor preocupări îndelungate asupra problematicii populaţiei rom ân eşti d i n P en i n su l a B al can i că.  P orn i n d  de  l a

curiozitatea descoperirii neamului din care facem parte, implicându-mă activ în activităţile culturale ale asociaţiilor ce vizează destinul românilor de pretutindeni.

Din 1994 am desfăşurat activităţi în cadrul asociaţiilor culturale Ginta Latină, ASTRA Despartamântul Mihail Kogălniceanu din Iaşi, implicându-mă activ în promovarea valorilor româneşti şi cunoaşterea spaţiului locuit de români. La initiaţivă proprie, cu resurse personale foarte modeste am întreprins în 1995 o expediţie în Bulgaria, Serbia şi Republica Macedonia pentru a lua cunoştinţă cu situaţia actuală a comunităţilor româneşti din Peninsula Balcanică. Străbătând pas cu pas o parte din aceste areale, am constatat cât de multe lucruri nu se cunosc referitor la situaţia actuală a populaţiei românesti din aceste state, confruntându-mă personal şi cu probleme diverse, inclusiv şi ostilitatea unor oficialităţi când au văzut interesul meu pentru soarta fraţilor de la sud de Dunăre. Au urmat numeroase alte vizite şi cercetari de teren, cu întreruperi în timp. În 1997 şi 1998 am parcurs mai multe localităţi din Bulgaria, regiunea Vidin. În 1998 au urmat unele cercetari în localităţile româneşti din Vojvodina, Serbia.

În 2000 am participat la primul şi până ce singurul Congres al Istroromânilor, realizând şi o expediţie de cercetare în aproape toate satele cu istroromâni, Peninsula Istria, precum şi la românii baiesi din nordul Croaţiei. Au urmat în 2002 deplasări în Serbia şi Muntenegru, 2003 în Slovenia şi Bulgaria, iar din 2005 am reluat cercetarile de teren mai intens, beneficiind de o stagiere postuniversitară în Serbia. Pe parcursul anilor 2005, 2006 şi 2007 am reuşit să parcurg aproape tot spaţiul locuit de români. Începând cu regiunea Serbiei de est (Timoc), unde este foarte mult lucru pentru a scoate în evidenţă realităţile etnice ale celor peste 200 de localităţi cu populaţie românească, am efectuat cercetări de teren din sat în sat, apoi lucru de documentare la Universitatea din Belgrad, Institutele de Demografie, Balcanologie, Etnografie, Geografie, arhive şi biblioteci, pentru a putea aduna informaţia necesară în problematica românilor din Serbia. S-a dovedit a fi o sarcină grea elucidarea p rob l em ati ci i n u m eroasei populaţii românesti din Serbia de la sud de Dunăre, deoarece există păreri foarte diferite, informaţii contradictorii, precum şi puţine materiale veridice referitor la originea şi evoluţia localităţilor românesti din acest areal. Am reuşit să pătrund în esenţa problematicii românilor timoceni prin implicarea în activităţile culturale, politice, religioase ale diverselor organizaţii din regiune,

precum şi prin sondajele de opinii, interviuri şi discuţii atât cu person al i tăţi l e şi l i deri ai comunităţii, precum şi cu oamenii din sate şi oraşe, vorbitori ai g r a i u r i l o r r o m â n e ş t i . Documentarea şi realizarea unor cercetari în comun am efectuat cu Muzeul Etnografic din Belgrad, Muzeul din Majdanpek, Muzeul din Bor şi Muzeul Krajna din Negotin. Am stabilit colaborare şi bună conlucrare aproape cu toate asociaţiile şi organizaţiile românesti din Serbia, reuşind să cunosc şi să contribui la activităţile acestora. În 2007 am realizat de asemenea cercetări de teren în localităţile românesti din nord-vestul Bulgariei, luând parte la activităţile cotidiene din sate şi colaborând cu toate asociaţiile românesti din regiune.

Dorin Lozovanu si Paun es DurlicO mare reuşită este şi faptul că începând cu 2005, 2006, dar mai ales în 2007, am realizat câteva expediţii complexe în arealul aromânilor, străbătând aproape toate regiunile cu localităţi aromâne din Grecia, Albania şi Republica Macedonia. În urma cercetărilor de teren am putut constata şi lucruri absolut noi, care nu le puteam deduce din documentarea bazată pe studiile publicate şi am încercat să abordez cât mai obiectiv subiectele ce ţin de identitate etnică şi situaţia actuală a comunităţilor de aromâni. În afară de unitatea generală prin care am putea subînţelege entitatea etnică de aromâni, există o mare diversitate dată de varietatea grupurilor etnografice, divizarea politico-administrativă actuală şi influenţa diverselor etnii în funcţie de statul în care locuiesc. Am realizat un studiu de cercetare în cadrul Universităţii din Ioanina, participând la programul de Etnologie, Antropologie şi Folcor Balcanic, precum şi documentări în cadrul Universitatilor din Salonic, Scopie, a Academiei de Ştiinţe şi Muzeului Naţional din Tirana, Albania, muzeelor din M etsovo, Sal on i c, B i tol a, asociaţiilor aromâne din Atena, Veria, Seres, Salonic, Corcea, Pogradet, Tirana, Elbasan Permet, Struga, Bitola, Crusuva, Scopie, bisericilor aromâne din Corcea, Bitola şi Crusuva. Am realizat interviuri şi cercetăr inclusiv asupra meglenoromânilor, însă nu am putut parcurge localităţile lor din nordul Greciei.

Ca rezultat al acestor ani de preocupare asupra situaţie comunităţilor româneşti din tot cuprinsul Peninsulei Balcanice s­a adunat mult material factologic, documentar, peste 60 casete video şi înregistrări audio, material fotografic, impresii diverse ş constatări personale, care nu am reuşit să le prelucrez şi desfăşor pe deplin. Multitudinea de prieteni din cadrul comunităţilor româneşti, relaţiile personale stabilite, precum şi implicarea directă în diverse activităţi, dat fiind faptul că am locuit o perioadă îndelungată în cadrul acestui spaţiu, mi-au rămas profund în suflet. Speranţa că păstrarea identităţii, culturii şi limbii române în acest spaţiu este posibilă, dar ajutorul acordat de România trebuie să fie mai substantial şi obiectiv.

Vreau să aduc foarte mari mulţumiri la toţi cei care mi-au acordat ajutor, începând cu formarea mea geografică datorită unei şcoli extraordinare la Iaşi, respectiv tuturor profesorilor de la Departamentul de Geografie, continuând cu toţi cei apropiaţi care m-au înţeles şi ajutat, precum şi numeroşilor oameni de suflet pe care i-am întâlnit, indiferent de ţară, etnie sau religie, care m-au sprijinit în momente dificile deseori, adăpostindu-mă pe unde am călătorit sau acordându-mi materiale ştiinţifice, documentare, statistice, sfaturi utile şi ajutându-mă cu ce au putut.

(Continuare în numărul viitor)

Arhiva

Activitate

Vizite: