Nelinişti sub semnul întrebării

LANSARE DE CARTE

„DIALOGURI FUNDAMENTALE”

de

ION BĂDOI

Nelinişti sub semnul întrebării

Sâmbătă, 13 octombrie 2012, fix la ora 11.00, la Casa de cultură a municipiului Roşiorii de Vede, a fost lansată cartea „ Dialoguri fundamentale” a publicistului Ion Bădoi, directorul fondator al publicaţiei „Opinia Teleormanului”, în prezenţa unui numeros public avid de carte şi de cultură. Cartea „Dialoguri fundamentale” a apărut la prestigioasa editură „VREMEA”, în la fel de cunoscuta şi apreciata colecţie „FAPTE, IDEI, DOCUMENTE”, cu o copertă deosebită, datorată distinsei directoare şi scriitoare Silvia Colfescu.  Contrar unor obişnuinţe, în care autorul se aşeza la masă cu privirea în jos, semn de modestie şi supunere, iar câţiva prieteni îi lăudau creaţia, moderatorul acestei manifestări culturale a fost chiar autorul cărţii „ sfinţite şi binecuvântate” cu această ocazie.

Pentru că în data de 5 octombrie s-au împlinit 110 ani de la naşterea importantului scriitor Zaharia Stancu, născut în localitatea Salcia ( întâmplare fericită: în aceeaşi zi, lună şi localitate a văzut lumina lumii şi Ion Bădoi, autorul cărţii sfinţite în această zi de 13 octombrie 2012), iar de la trecerea în veşnicie a scriitorului Artur Silvestri, născut în localitatea teleormăneană Drăgăneşti Vlaşca, se vor împlini pe 30 noiembrie patru ani, cei prezenţi au asistat şi au participat activ la un simpozion de pioasă aducere aminte.

Publicistul Ion Bădoi a vorbit despre lirismul operei lui Zaharia Stancu, pe nedrept scos din manualele şcolii româneşti, despre gazetarul incomod şi poetul sensibil şi a readus în memoria celor prezenţi cartea lui Artur Silvestri „ REVOLTA FONDULUI NECONSUMAT – CAZUL ZAHARIA STANCU”, acolo unde i se face un portret excepţional scriitorului plecat desculţ în lume din deja celebra Omida. „Prin 1922, în lumea mondenă a Bucureștilor, își făcu apariția un tânăr subțiratec și înalt, care nu împlinise încă douăzeci de ani; ceea ce atrăgea de îndată la el era o privire verzuie și mocnită, misterioasă, prevestind primejdii precum sclipirile unor diamante blestemate. Chipul lung, oval, avea pielea arsă de soare și buzele trădau o senzualitate de mediteranean; sprâncenele conjugate și stufoase sporeau impresia de creatură sălbatecă, pe care junele mai degrabă o cultiva cu inteligență decât o documenta psihologicește.

Acest tânăr cu înfățișare hotărâtă, lăsând să se întrevadă ceva din tenacitatea balzacianului Rastignac, venea din Roșiorii de Vede ai Deliormanului și se numea Zaharia Stancu„.

A mai vorbit Ion Bădoi şi despre capitolul „Enigma antropologică” din aceeaşi importantă carte a lui Artur Silvestri, cuprinzător şi surprinzător de adevărat Certificat de naştere al locuitorilor din stânga Oltului şi de pe ” lunga, îngusta şi săraca vale a Călmăţuiului„, de acolo de unde a plecat să cucerească lumea literară Zaharia Stancu, şi a încheiat recitând trei poeme ce demonstrează, dacă mai era cazul, lirismul şi actualitatea poeziei lui Stancu : „Nu te-ntrista, Unii-mi spun că eşti frumoasă şi N-am să vă spun”.

În continuarea manifestării culturale, Ion Bădoi, directorul fondator al publicaţiei „Opinia Teleormanului”, a acordat Diplome de merit unor personalităţi ale culturii româneşti, din ţară şi din străinătate.

Lansarea cărţii ” Dialoguri fundamentale” i-a prilejuit publicistului Ion Bădoi o sinceră Mărturisire-Argument, pe care o publicăm alăturat.

„Pentru mine, a spus autorul, dialogul înseamnă puterea şi îndrăzneala de a mai pune întrebări într-o lume care se abandonează din ce în ce mai mult monologului, dar şi curajul de a răspunde şi de a-ţi asuma răspunsurile. Ceea ce nu este chiar foarte simplu. Fiecare om are dreptul la o opinie, dar şi obligaţia de a o exprima. Dacă toţi am gândi la fel, ar fi mult mai periculos decât atunci când altul gândea pentru noi! Provocând dialogul, încercăm să-l reînvăţăm”.

A fost invitat apoi să spună câteva cuvinte poetul Theodor Răpan, membru al Uniunii scriitorilor, autorul a 15 superbe volume de versuri.

„Iată-mă prezent aici, după un drum lung din inima Deltei, spre a-i fi alături prietenului meu Ion Bădoi, a spus scriitorul Theodor Răpan, adesându-se celor prezenţi în primitoarea sală a Casei de cultură a municipiului Roşiorii de Vede. De acest oraş mă leagă cele mai frumoase şi cele mai minunate amintiri ale adolescenţei şi tinereţii mele.  Aşa ceva nu se poate uita, şi faptul că sunt aici mă face să mă simt bucuros şi emoţionat.   Am venit la această lansare de carte, de sfeştanie de carte, mai bine spus, pentru că niciodată nu am înţeles de ce i se spune lansare de carte, de parcă ar fi vorba de un vapor, ci este vorba despre o sfinţire a unei construcţii, pentru că pornirea unei cărţi în lume este un lucru minunat, cartea are lumina sufletului ei pe care autorul a picurat-o acolo. „Dialoguri fundamentale”, cartea prietenului meu Ion Bădoi, este o carte de interviuri. Nu-i uşor să strângi aşa ceva  pentru că trebuie să fii un întrebător foarte bun, foarte iscusit, să cunoşti foarte mult, mai ales că această carte este foarte complexă, cu o viziune a ei, cu oameni speciali, cu opinii speciale. Atunci când dai un interviu trebuie să fii cinstit şi curat cu tine însuţi. Cărţile mele sunt mai negre, chiar coperţile cărţilor mele sunt mai negre, dar între alb, aşa cum sunt coperţile acestei cărţi ale publicistului Ion Bădoi, şi negru se poate parcurge o cale de unitate, să ne adunăm şi să ajungem la lumina  cărţii. Sunt sigur că această carte,  majoritatea dialogurilor le cunosc, autorul este un întrebător excepţional, vă va captiva şi, nespunându-vă nimic despre ea, vă invit să luaţi cartea, s-o aveţi. În primul rând, pentru că este o carte minunată, şi în al doilea rând, pentru că este o carte scrisă frumos de un om special, de un om de aici, de lângă noi, de la noi. Ion Bădoi este produsul locului, al spiritului şi al spaţiului de aici. Eu, care m-am rătăcit cumva la Bucureşti, întotdeauna când vin către Roşiorii de Vede şi spre Teleorman  am o emoţie cu totul specială.  Eu am adus câmpia, Teleormanul, credinţa  şi trăirea noastră curată, frumoasă, ortodoxă în poezia mea şi nu voi ocoli niciodată acest loc. Roşiorii de Vede reprezintă pentru mine o insulă de suflet, unică, şi oriunde am fost, pe unde am cutreierat în lume am dus cu mine sentimentul teleormănean, spunându-le chiar, cu mândrie, că sunt un fel de os de Moromete” .

Scriitorul Theodor Răpan  a captivat atenţia celor prezenţi prin cuvinte alese despre debutul său literar, despre presa şi poezia dinainte de 1990 şi a îndemnat la citirea cărţii „Dialoguri fundamentale”, aducând laude pentru lansarea pe care a făcut-o în Roşiorii de Vede, vechi centru de cultură. „Şi eu aş fi dorit să-mi aduc cărţile aici, dar nu am fost invitat. Acum, când am fost invitat, am venit. Trebuie să spun câteva cuvinte şi despre „Opinia Teleormanului”, ziarul lui de suflet. E greu, vedeţi şi dvs., unde s-a ajuns cu presa şi ce se întâmplă cu întreaga  cultură.  În primul număr al „Opiniei Teleormanului”  i-am urat „Nu drum lung, ci zbor înalt!”. Această urare mi-a spus-o mie, cândva, Nichita Stănescu. Spre bucuria mea, sunt sigur că şi „Opinia Teleormanului” va avea acest destin. Îţi doresc, dragă Tony, să te bucuri şi nu trebuie să scrii prea multe cărţi. Uneori, şi eu am impresia că am scris prea multe, fiindcă nu trebuie să faci copii mulţi, ci puţini şi buni! Cărţile nu trebuie să fie multe, trebuie să fie adânci, să rămână în conştiinţa celor care ştiu să preţuiască aşa ceva. Eu cred că toate cărţile au o forţă terapeutică fantastică, aşa cum intri într-o farmacie , îţi cumperi un medicament anume, dar poţi să-ţi iei un Ion Bădoi care te face bine de nu ştiu ce boală anume şi-ţi trece. În sensul acesta cred în forţa terapeutică a acestei cărţi. De aceea îi mulţumesc domnului director al „Opiniei Teleormanului”, Ion Bădoi, pentru că mi-a întins o mână publicându-mi versurile, mi-a luat un interviu, iar a acorda un interviu este o chestie de mare responsabilitate. Trebuie să te întrebi dacă ai ceva de spus, chiar spui ceva care să intereseze şi pe altul?”.

A mai vorbit în cuvinte frumoase  scriitorul născut în Balaciul teleormănean încărcat de istorie românească şi despre marele Zaharia Stancu, despre poezia lui, despre locul lui în literatura română, dar şi despre scriitorul Artur Silvestri, pe care l-a cunoscut şi de care l-a legat o prietenie frumoasă.

„În urmă cu 30 de ani, Artur Silvestri a scris în revista „Luceafărul” un text foarte frumos, încurajator, pe care îl port mereu cu mine. Concluzia era că, „oricum, de Theodor Răpan poezia românească tânără nu v-a scăpa!”. Sigur, cu vremea ne vom aşeza şi noi în matca noastră, trebuie să mergem cu lumea, sigur că drumurile sunt încurcate, dar nădăjduiesc că odată şi-odată şi vremurile sub care suntem, dar şi cu mila lui Dumnezeu, putem ajunge la un cap frumos în care, totuşi, dragostea de cuvânt să fie lumina întâmplării că ne-am adunat astăzi aici. Îl felicit pe Ion Bădoi că a avut curajul şi puterea, şi forţa să se adune şi să facă această carte minunată. E o carte frumos construită, o carte frumos executată, cu copertă frumoasă, cu siglă frumoasă, cu literă frumoasă. Îl felicit din inimă şi, fără de invidie, îi urez la cât mai multe şi să ne bucurăm împreună ori de câte ori ne întâlnim în asemenea ocazii”.

Aşa cum aţi observat, stimaţi oaspeţi, a continuat d-l Ion Bădoi, a vorbit prietenul din Theodor Răpan, aşa că am s-o invit pe d-na Ana Dobre, criticul literar, membru al Uniunii scriitorilor, să spună câteva cuvinte şi nu pe senior editorul publicaţiei „Opinia Teleormanului”. Uneori, pentru binele şi sănătatea unei cărţi, trebuie „să curgă sânge”. Vă rog, stimată d-nă Ana Dobre…

” Mă bucur că sunt astăzi aici şi vă mulţumesc pentru invitaţie. Din ce a spus d-l Ion Bădoi, probabil că aţi tras concluzia că sunt o persoană nu tocmai agreabilă. Cred că scriitorul reprezintă o conştiinţă şi, din acest motiv, din tot ce am scris eu şi am publicat, m-am străduit să dovedesc o exigenţă pe care, în primul rând, mi-o aplic mie. Fiind o persoană foarte exigentă cu sine, am considerat că pot să fiu şi cu ceilalţi. Cartea „Dialoguri fundamentale” are, într-adevăr, o simbolistică. Ne duce cu gândul la : „Câmpu-i alb,/ Oile negre,/ Cin’le mână/ Le adună,/ Cin’le paşte/ Le cunoaşte „. Negru pe alb. Sinceritate. S-a spus că în această carte vă veţi întâlni cu sinceritatea. Dacă ar fi să vorbesc numai despre întrebările la care am răspuns eu, da, am răspuns cu maximă sinceritate, pentru că scriitorul nu vorbeşte numai contemporanilor, scriitorul vorbeşte şi celor care vor veni după noi şi, de aceea, cred că scriitorul nu poate să facă altcum decât să spună adevărul. Că adevărul lui este un adevăr subiectiv, asta derivă din relativitatea lumii în care trăim şi este un adevăr pe care îl acceptăm. Este un adevăr relativ şi un adevăr subiectiv, dar suntem datori să spunem propriile noastre adevăruri. Şi dacă este o dovadă de înţelepciune, şi cred încă în aceste cuvinte pe care le-am pus ca motto la dialogul meu realizat de domnul Ion Bădoi, să acceptăm ceea ce nu putem schimba, este de datoria noastră să facem totul pentru a schimba ceea ce putem să schimbăm. În primul rând, cred că trebuie să fim mai atenţi, să fim mai exigenţi cu noi înşine pentru că schimbarea începe cu noi, aşa cum cel mai lung drum de 10 000 km începe cu primul pas, şi acest drum al schimbării începe cu noi înşine.  Dialoguri fundamentale. L-am tratat, într-adevăr, ca pe un dialog fundamental pentru că mi s-a dat şansa să răspund la nişte întrebări care preocupau şi pe alţii. Cel puţin aşa am înţeles atunci, în noiembrie 2008, când d-l Ion Bădoi mi-a propus aceste întrebări. Credeam că sunt probleme la care meditează şi alţii, care-i preocupă şi pe alţii şi am crezut că adevărul spus poate să găsească rezonanţă şi în alte suflete. S-ar putea să găsească, nu ştiu. Nu pot să spun cu siguranţă acest lucru. Dialogul a apărut în „Opinia Teleormanului” ( în primul număr n.red.), şi nu aş vrea să insist şi să vin cu altă explicaţie la ceea ce am spus că s-a reuşit doar în parte. Nici nu mi-a cerut, dar vedeţi dvs., realitatea nu este niciodată pe măsura visurilor noastre. Realitatea cred că ne dezminte întotdeauna, da, întotdeauna, rămân la întotdeauna, aceste visuri. Atât cât suntem pe pământ trebuie să ne comportăm, cred eu, ca şi când am fi nemuritori şi să nu ne lăsăm niciodată dezarmaţi, chiar dacă, uneori, suntem forţaţi să ne resemnăm. Eu, personal, fac o mărturisire. Am ajuns să mă resemnez! Am încercat, am scris în presă şi articole de atitudine civică şi nu am reuşit decât un singur lucru: să stârnesc idiosincrazii, să-mi fac duşmani. Atât! Nu am simţit adevărurile în care am crezut eu pentru că nu am luat niciodată creionul în mână să scriu pentru ceva conjunctural. Eu am crezut întotdeauna într-un principiu, într-o valoare, într-o idee şi, fiind o idealistă de felul meu, când am scris, m-am exprimat în virtutea, în favoarea unei valori, dar valorile mele nu sunt şi ale lumii în care mi-a fost dat să trăiesc. Recent am citit o carte a lui Jean Amery „ Despre îmbătrânire”, autorul chiar s-a sinucis pentru că nu a putut să suporte degradarea aceasta biologică şi degradarea spirituală. Spunea că este un fel de bătrâneţe atunci când constaţi că nu-ţi mai găseşti locul în lumea ta. Am ajuns să ne decupăm spaţii din ce în ce mai mici, fiecare s-a retras în singurătatea lui, şi de acolo trimite sau nu trimite, cum să le spun, nişte săgeţi luminoase către lume, ba nu, haideţi să le spunem semnale. Mă bucur de cărţile pe care le am, de cărţile pe care le citesc, de prietenii puţini.

Domnul Bădoi m-a prezentat aşa „cât de prietenă pot eu să fiu”, dar pot să fiu, sunt un om cu disponibilităţi sufleteşti şi , dacă mă iau după ce spun parapsihologii, semnul meu vegetal este floarea soarelui. Mă întorc după soare şi dăruiesc şi eu lumii lumină, dar, dacă nu am fost prietenă cu alţii, înseamnă că am considerat că nu merită prietenia mea, fiindcă într-o prietenie îţi dai sufletul, vii cu tot ce ţine de universul tău, ţine de sinceritatea maximă. Şi am văzut, din experienţa mea peronală, că sinceritatea mea nu s-a întâlnit de multe ori cu sinceritatea altora. Vin dintr-o zonă, am numit Galaţiul, în care sinceritatea, spunerea adevărului sunt calităţi. Se pare că nu este plăcut omul care spune  adevărul. Recunosc, am un spirit critic poate mai accentuat decât alţii, dar eu cred că din controversă iese progresul. Dacă ne întâlnim şi ne spunem de fiecare dată ce frumoşi şi ce tineri suntem, nu ştiu dacă progresăm. Cred că uneori trebuie să acceptăm şi realitatea celuilalt şi modul de a vedea realitatea al celuilalt. Nu să ne ascundem mereu sub false zâmbete, sub false aparenţe. Moromeţianismul este bun în literatură. Marin Preda, deşi a scris atât de frumos şi a marcat literatura română pentru cel puţin două secole, a iubit francheţea şi a iubit prietenia adevărată, nu conjunctural. Vă invit şi eu, ca şi d-l Răpan, să citiţi această carte în care fiecare şi-a mărturisit cu maximă sinceritate credinţa. Din adevărurile pe care ei le spun aici a ieşit ceva. Poate vom reuşi, îmi place să fiu optimistă, să aducem lumină în lumea în care trăim şi să vedem şi partea frumoasă a existenţei. Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă invit la lectură”.

Preacucernicul Părinte Cătălin Păunescu a rostit cuvinte frumoase despre carte şi despre autor şi a dat citire scrisorii pe care a trimis-o Preasfinţitul GALACTION, Întâiul episcop al Alexandriei şi Teleormanului, publicistului Ion Bădoi la lansarea cărţii „Dialoguri fundamentale” al cărui titlu, „ Smerite cuvinte pentru Dialog”, invită la evlavie şi la dialog.

Au mai adresat cuvinte potrivite momentului scriitorul Constantin T. Ciubotaru, Av. Georgeta Bădoi, deputatul Adrian Bădulescu ş.a.

După ce Ion Bădoi i-a informat pe cei prezenţi că vor mai fi două lansări ale cărţii sale,

„ Dialoguri fundamentale”, una la librăria Mihail Sadoveanu, la o dată pe care o va stabili editura VREMEA, şi alta la Târgul internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2012, ediţia a 19-a, ce se va desfăşura în perioada 21-25 noiembrie 2012 în Pavilonul Central Romexpo din Bucureşti, a urmat ceea ce se numeşte o sesiune de autografe. În timpul când autorul îşi oferea semnătura şi gândurile de bine pe propria carte, invitaţii ciocneau un pahar de vin în cinstea celor prezenţi, poate şi a autorului, dar, în mod sigur, pentru Dialog şi vindecare spirituală.

Elena GEORGESCU