Dan LUPESCU despre…
,,Izvoarele” CRISTINEI MARIANA BĂLĂŞOIU
ca taină şi chemare a obârşiilor
Exuberantă ca un cireş înflorind, de o vioiciune eclatantă, iradiind energie pozitivă, lumină şi o neţărmurită curiozitate, sete de a cunoaşte, de a şti şi de a se şti în centrul atenţiei, de a fi preţuită şi iubită, argint viu clocotind sub ispitirile electrizante ale talentului de a seduce şi de a abandona, ea însăşi, cvasi-instantaneu -, tânăra Cristina Mariana Bălăşoiu (născută în Craiova, la 12 iunie 1979) nu conştientizează, se pare, aproape niciuna dintre calităţile sale reliefate, rapid, de noi, la începutul acestei fraze.
De aceea, poate că s-ar cuveni să recitim fraza, pentru a ieşi din starea de stupefacţie – toţi cei prezenţi, acum şi aici, în municipiul Slatina, judeţul Olt, în ziua de 19 august 2015, ora 17.30, cu prilejul lansării volumului de versuri ,,Izvoarele”, Editura Vital Prevent Edit, Drăgoteşti (Dolj, România), 2015, 108 pagini, format A5.
Coperta, policromă şi încărcată din belşug, poate prea încărcată – până la ilizibil – cu motive vegetale, este realizată, ca un salt de felină a cărei velocitate sfidează aşteptările celui mai versat vânător, de o panteră ce se doreşte, înainte de toate, tigru: Ec. Daniela Tiger, care semnează şi ,,Cuvântul editorului”, în calitate de scriitor, editor, vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor ,,Academos” – Bucureşti, fondatoarea cenaclului ,,Cafeneaua literară Cetatea Băniei” – Craiova, după cum ţine să menţioneze sub numele din familia dominată de regele animalelor: imperialul, maiestuosul Leu.
Corectura şi-a asumat-o Emilian Mirea, scriitor frenetic şi publicist efervescent, stră-strănepotul genialului poet simbolist şi prim teoretician al Poeziei Pure, Alexandru Macedonski, os de general craiovean, cu falnice rădăcini în sudul Dunării, în neamul gloriosului Împărat Alexandru Macedon.
Cochetul volum ,,Izvoarele” nu beneficiază, însă, de redactor de carte, ceea ce se şi resimte, la nivelul întregului volum, dar şi al multora dintre piesele incluse.
Prezentă în antologiile tematice ,,Mama” şi ,,Tata” (Editura MJM, Craiova, 2014, respectiv, 2015), ca şi – în calitate de coautor – în culegerea de texte religioase ,,Ochii de lumină” (Vital Prevent Edit, Drăgoteşti, 2015) -, Cristina Mariana Bălăşoiu a debutat, cu volum de autor, în martie anul trecut.
Titlul plachetei dintâi: ,,Iubirea ne este pusă la încercare” sună, destul de clar, a constatare-avertisment, denotând, totodată, trăirea uneia dintre temele fundamentale dintotdeauna ale literaturii şi artei, în genere: iubirea.
Recentul prunc literar al Cristinei Mariana Bălăşoiu numără 102 titluri de creaţii în versuri şi 35 de imagini felurite (în alb-negru), cu autor neprecizat – imagini în registru gingaş, delicat şi îmbietor, de la ghiocei, fluturi, expresive mâini dăltuite de ani, un inexorabil tunel al timpului (unul dintre podurile cu balustrade din copaci seculari împietriţi, din Parcul Romanescu), până la chipul înmărmurit în lumină al Mântuitorului Iisus Hristos sau până la silueta de fluieraş de soc (…,,mult zice cu foc”) a Ciobănaşului pictat de Nicolae Grigorescu, extrem de popular în epocă şi mai apoi.
Semnat, după câte precizam, de o felină cu ochi derutanţi, mereu în bloc-starturi: Ec. Daniela Tiger, ,,Cuvântul editorului” este pe măsura volumului prezentat.
Spicuim sintagme relevante pentru nivelul de cultură generală şi de cultură de specialitate, din ,,Cuvântul editorului”: volumul ,,Izvoarele” al Cristinei Mariana Bălăşoiu ,,se înscrie într-o factură nostalgică, aducând în prim-plan satul românesc, în speţă, oltenesc. Avem în faţă tablouri succesive ale locurilor, oamenilor, obiceiurilor, naturii sau ale evenimentelor care ne transpun în lumea copilăriei. Vom face cunoştinţă cu tot felul de vieţuitoare necuvântătoare…” .
Daniela Tiger evidenţiază ,,factura semi-populară” – probabil, ,,semi-folclorică”, deşi nu am întâlnit, până acum, în nici un studiu de specialitate, în nici un comentariu cu aură veleitară, expresia ,,semi-populară” sau ,,semi-folclorică”. Cu alte cuvinte, ori e albă, ori e neagră ? Săină nu prea se poate, dragă Daniela…
Dar, să penetrăm universul liric al Cristinei Mariana Bălăşoiu, pornind chiar de la cea dintâi creaţie inclusă în fuiorul cristalin, răcoros şi jucăuş al ,,Izvoarelor”.
Inscripţia ,,Sărbători Pascale” este una luminoasă, cu miresme de cozonaci, nuci şi maci, miel şi ouă încondeiate – radiind o stare de spirit tonică, în ciuda celor trei cruci, de pe subsolul paginii, cu Iisus răstignit.
În aceeaşi notă de candoare molipsitoare se înscrie ,,Primăvara (2)”. De ce ,,2”, nu am înţeles. Unde-i, oare, ,,Primăvara (1)” ?
Fire inocentă – ca stropii de rouă (sudoarea privighetorilor, care s-au ostenit, cântând toată noaptea), sfielnică precum dalbul ghiocel biruind mantaua de hermină a zăpezii -, Cristina Mariana Bălăşoiu ne invită să zâmbim copilăreşte în finalul iconiţei lirice titrată ,,Ciobănaş la oi am fost”, care ne duce cu gândul la spiritul versurilor lui Ioan Stan Pătraş, pictate pe crucile în culori vii din insolitul, unic în lume, Cimitir Vesel din Săpânţa, Maramureş.
Pastelul ,,Ciobanul, oile şi căţeluşul” se încheie cu o comparaţie interesantă: ,,Seara, liniştită, peste noi se lasă,/ Ca un ginere ce îşi aşteaptă a lui mireasă”.
Dacă Hemingway, laureatul Nobel, ne-a dăruit celebra povestire ,,Bătrânul şi marea” (după care s-a turnat un antologic film artistic de lung metraj) -, Cristina Mariana Bălăşoiu croşetează, la paginile 13-14, nouă catrene, sub titlul ,,Bătrânul şi motanul”.
,,Peştişorul fermecat” ne îmbie cu o atmosferă de basm, iar inscripţia cu titlul ,,Bulgăreasa” – cu una de-a dreptul copilăroasă, pe care o cităm: ,,Iaca, vine o bulgăreasă,/ Înaltă, suplă şi frumoasă,/ Ochii-i mici, sticloşi ca marea,/ Cu ei luminează calea./ Doi copii stau, se uitau/ La fata ce o zăreau:/ – O vreau eu, căci sunt muntean!/ – O iau eu, căci sunt oltean!/…Vai, vai, vai, vine-un bulgar,/ Ne lasă în gură amar./ Fata, cum îl zări,/ În braţele lui sări,/ Îl luă de mână-ndată,/ Ca o piatră fermecată./ Ne lăsă cu buza umflată”.
La pagina 18 dăm peste ,,Cucu şi păsărica” – poem …periculos, prin expresivitatea involuntară, deoarece nu ştim cât de bine-i să cugetăm despre păsărică, în miez de vară toridă şi cu o medie zilnică, în România, de şase violuri…
În aceeaşi notă, cu conotaţii involuntare, pare a fi şi poema de notaţie, în două strofe, dintre care o cităm pe prima: ,,Sta cuminte şi căta/ Cum să prindă pasărea,/ În cuib, la ea, mâna băga,/ Cu ea puţin se juca…” – cele trei puncte din finalul deschis al acestui prim catren ne îndeamnă să continuăm: ,,Şi păsărica mângâia,/ Tandrul copil de peruzea”… Doamne, fereşte-ne! Cine ştie ce se mai poate întâmpla…
Notabilă este poema cu final mortal ,,Pescarul pescuit de peşte”, pe care un artist vizual redutabil o poate transpune într-o gravură ori într-o pictură cu smalţuri argintii.
Jucăuşă este ,,Alcătuirea unei flori”, care se doreşte o satiră înţepătoare la adresa unei profesoare: ,,Toată lumea vreau s-o ştie/ Pe Doamna de Biologie,/ Ce ar vrea să îşi declare/ Nemurirea dintr-o floare.// Să-i numesc câte sepale/ Şi petale,/ Androceu, Gineceu, Are o floare.// (…)// Iarna, nu are stamine!/ Voi aştepta până mâine,/ Să caut prin cartier,/ Să găsesc un braconier.// Dar floarea nu e şi …gata!/ Mâine-l fac cadou pe tata (…)”.
,,Pedeapsa derbedeilor” – scrisă, ca mai toate celelalte, cu gândul la copilărie şi pentru copiii de vârsta grădiniţei şi a clasei zero – este o scenetă suculentă, cuprinzând un ordin milităros limpede:
,,- Deşteptarea! Lapte ai ?/ Am venit ca să îmi dai,/ Jos, în vale, de la stână,/ Laptele ia-l! Mi-l adună!/ Căci e tatăl tău cioban/ Şi eu fac parte din neam.”.
Fior dramatic, stopat înainte de a deveni, abrupt, siropos, melodramatic, depistăm în cele trei strofe ale basoreliefului din ,,Dorul de sat”: ,,Din sat, plecăm amândoi,/ Rămâne drumul înapoi,/ Rămâne uliţa pustie… -/ Peste ani, ce-o să mai fie ?”
Unul dintre poemele izbutite ale volumului ,,Izvoarele” se intitulează ,,Stâlpul” şi este un autoportret, abia întrezărit, al delicioasei autoare, Cristina Mariana Bălăşoiu.
Cu vibraţii fierbinţi, roş-galbene-portocalii, specifice ochilor ce te privesc din celebrele troiţe ale lui Ion Ţuculescu -, poema ,,Stâlpul” începe în pas apăsat, de ciuleandră: ,,Tu eşti stâlp, în astă lume,/ Să fii de folos… – anume/ Să stai să-mi numeri stelele, în noapte,/ Să nu-mi spui că visul meu este departe.// Să mă alinţi, de câte ori am nevoie,/ Să-mi dai tot ce am eu voie,/ Să mă vezi zâmbind, vioaie/ Zburdând, nefiind greoaie.// Să merg pe a mea câmpie,/ Cu dor de copilărie,/ Desculţă, prin mărăcini,/ Şi la ghimpi să nu mă-nchin.”.
Amazoană galopând în zori, cu pletele fluturându-i aidoma dragonului dacic, Cristina Maria Bălăşoiu îşi încheie astfel cavalcada iubirii neîmpărtăşite: ,,Să mă duci departe, cu gândul,/ Să-mi lăsaţi părul să mi-l adie vântul,/ Să-mi citiţi dorul meu de sat,/ Să nu mi-l faceţi, nicicând, uitat.”.
Panoramarea ,,În satul Căciulăteşti” se derulează într-un evident ritm de folclor muzical şi de joc popular: ,,Apa-i rece, la izvor,/ De sete, nu am să mor,/ Întunericul ne-aşteaptă,/ ROATA (s.n.) s-o jucăm la poartă” – pentru a îngemăna, în final, zvâcnete viguroase de chiuituri olteneşti sau de ţâpurituri oşeneşti: vocea I. ,,Să treceţi, voinici, prin foc,/ Fetele s-aibă noroc!; vocea a II-a. ,,Focul dragostelor mele/ A ajuns până la stele.” Sau …I. ,,Carul Mic şi Carul Mare/ Luminează pe cărare”; II. Uliţa ori poarta mea/ Zâmbeşte, când vin la ea.”
În poema cu înfiorări de doină: ,,Pe strada Robenilor”, la casa bunicilor, climatul este feeric: ,,Noaptea-i blândă şi mă lasă/ S-o admir ca pe-o crăiasă,/ Ea mi-i mumă, ea mi-i tată,/ În ograda fermecată”.
Şotron cu ecouri mitice pare a fi inscripţia ,,În jurul stelelor”: ,,M-am jucat cu Luna,/ Ca să port cununa/ Şi cu stelele -/ Să-mi mărească zilele.// Am cerut iertare/ Şi la Carul Mare,/ Să pot să răzbesc/ Pe cât de mult iubesc” -, pentru ca brusc, instantaneu, imprevizibil, să cadă ghilotina fulgerătoare a unei mărturisiri dureroase, cutremurătoare prin francheţe: ,,Nu m-am simţit nicicând iubită,/ Doar de ciori, carnea mi-i râvnită,/ Uită că sunt măritată/ Şi nu mă vând niciodată”.
Cadenţă de metronom implacabil, metronom al destinului, întâlnim în litografia ,,În luptă cu vântul”: ,,Bate vântul frunzele,/ Îmi aştern gândurile,/ Bate vântul şi se duce,/ Versul meu e tot mai dulce,/ Bate vântul dintr-o parte,/ Sunt micuţă şi n-am carte,/ Bate vântul din Apus,/ Repede, totul v-am spus”.
,,Secretul îngerilor”, ,,Curcubeul”, ,,Despre copilărie”, ,,Culorile” fac parte dintre creaţiile lirice ale Cristinei Mariana Bălăşoiu care evocă, cu peremptorie nostalgie, vârsta de aur.
Creaţia de la pag. 42 ne aduce, într-o anumită măsură, cu picioarele pe pământ, coborându-ne din zările visării în chingile terestrului fără ecouri astrale. Autoarea pare a ne da cu tifla, făcându-ne să înţelegem – prin poema de notaţie ,,Comuna Izvoarele” – că genericul ,,Izvoarele”, pe care îl poartă noua sa apariţie editorială, nu se referă doar la obârşii, la rădăcini originare (ca fiinţă, ca datini, obiceiuri şi tradiţii), ci chiar la o …unitate administrativ-teritorială din judeţul Dolj, cu acest nume: Izvoarele…., unde a fost chemată ,,să le ofere cultură” localnicilor. La sosire, întrebată fiind: ,,Eşti în vizită la noi acasă?”, o voce din public, dacă nu cumva a primarului însuşi, răspunde: ,,Este Micuţa Poetă,/ De pe Facebook, a fost aleasă!”
…Fiţi, aşadar, atenţi, dragi cititori, că iată ce vi se poate întâmpla, dacă vă jucaţi pe reţeaua de socializare numită Facebook.
,,Izvoarele din Alimăneşti”, ,,Izvorul luminii”, ,,Izvorul credinţei”, ,,Izvoarele, lacurile şi adâncurile” exploatează – liric – alte şi alte virtuţi ale temei, fără de ţărmuri, izvoarele.
O dezarmantă – prin ingenuitate – confesiune, în stilul picturilor naive, descoperim la pag. 61: ,,M-am născut la Craiova,/ Dar am crescut la ţară,/ Unde-mi petreceam/ Vacanţele de vară./ (…)/ Şi-am început să scriu/ Doar ca să-mi treacă seara./ M-am născut/ Să fiu mamă pe Pământ,/ Să-mi scriu versul,/ Doar eu să mi-l cânt!…”.
Dincolo de aceste mărturisiri, aproape că orice alt comentariu este de prisos.
Şi totuşi…
Conferind dimensiuni cvasi-fabuloase ,,Înţelepciunii Primarului” (titlul însemnării de la pag. 62), autoarea glosează: ,,Semeţ ca roua, blând precum un miel,/ Viteaz ca fulgul alb de porumbel,/ Înconjurat de fluturi,/ Iubit de oameni, pe rânduri (n.n. deci, nu în neorânduială),/ Ascultă tot ce ei îi spun,/ Le pune cap la cap, se-aşează lângă un prun”…
La polul opus al acestor versuri puberale şi pubescente, întâlnim un adevărat fior de poezie în ultimele două versuri de la pag. 64: ,,Când vântul mă va vântura,/ Voi trece prin sita sa”.
Citabil în întregul său, poemul ,,În horă” ar trebui să constituie pragul de la care să se înalţe, să-şi ia zborul adevărat creaţiile Cristianei Mariana Bălăşoiu, trecând de la stadiul de versuri (blânde, vioaie, zglobii ori stângace) la acela de Poezie (care-i cu totul altceva decât juvenila joacă de-a versurile).
Iată cât de promiţător, viu, dinamic, expresiv poate să sune poezia ,,În horă”: ,,Aer, foc şi humă,/ Omul are câte-o mumă,/ Una paşii i-i îndrumă,/Ceealaltă îl sugrumă.// Foc, humă şi aer,/ Uneori, cu ea mă-ncaier,/ Mă supăr şi-ncep să fluier,/ Orice cântec stă în caier.// Chiar de inima mă doare,/ Încep să cânt tot mai tare,/ Cine-o vrea m-o auzi,/ Cântecul mi-l va iubi.// Humă, aer, foc,/ Viaţă, ia-mă de mijloc,/ În lume să-mi fac un loc,/ Să am un dram de noroc”.
Dacă volumul ,,Izvoarele” ar fi beneficiat de un redactor de carte profesionist, acesta ar fi îndemnat-o, cu fermitate, pe Cristina Mariana Bălăşoiu să-şi încheie culegerea de versuri aici, în acest punct de înălţime maximă a prezentului volum – şi anume cu poemul ,,În horă”.
Restul creaţiilor, de până la pag. 103, sunt de umplutură.
Ba…, mai cuprind şi o eroare impardonabilă: ,,Rondelul luminilor” – de …opt (?!?) strofe, care nu are, nici în mânecă, nici în clin, nicio tangenţă cu această formă fixă: RONDELUL. Care este compus din 13 (treisprezece) versuri, grupate în trei catrene şi un vers independent.
,,Primele două versuri sunt identice sau aproape identice cu versurile 7 şi 8, iar versul independent este identic cu primul vers, versificaţia limitându-se numai la două rime. Există şi rondeluri de 12 versuri (un catren, un terţet şi un cvintet). Cultivat îndeosebi în poezia medievală franceză, redescoperit şi reluat în poezia modernă, rondelul a fost reprezentat în toate literaturile.” (C. Fierăscu, Gh. Ghiţă: ,,Mic dicţionar îndrumător în terminologia literară”, ediţie revăzută şi adăugită, Ed. Ion Creangă, Bucureşti, 1979)
Prin volumul ,,Poema rondelurilor”, Al. Macedonski rămâne maestrul neîntrecut al acestui gen fix, în literatura română.
Iată cum sună ,,Rondelul apei din ograda japonezului”, din volumul menţionat: ,,Apei lui de prin ogradă,/ Prea domol curgând la vale,/ Bolovani dintr-o grămadă,/ Japonezu-i pune cale,// Spumegată, vrea să vadă,/ Împrejurul casei sale,/ Apa lui, ce prin ogradă,/ Prea domol o ia la vale.// Şi schimbând-o-ntr-o cascadă/ De consoane şi vocale,/ Uită-a vieţii grea corvoadă,/ Dând răsunet de cristale,/ Apei lui de prin ogradă.”
Interesant jurnal liric adolescentin, ce poate fi valorificat în orele şi spectacolele copiilor de grădiniţă, volumul ,,Izvoarele”, de Cristina Mariana Bălăşoiu, dă seamă despre o autoare a cărei sensibilitate este incontestabilă.
Născută în Cireşar, sub semnul galben-purpuriu, adică al culorilor calde şi al Soarelui, tânăra noastră autoare ,,trădează” – prin recenta sa apariţie editorială – exuberanţă şi (culmea?!) timiditate, în măsuri aproape egale, dar şi velocitate, efervescenţă, veselie contagioasă, delicateţe şi fragilitate vag exotice.
Volubilă şi expansivă, extrovertită şi luminoasă, definită de verbul ,,a gândi” -, Cristina Mariana Bălăşoiu, bulversată uneori de stări de anxietate, nesiguranţă şi deprimare (bine mascate), are nevoie de iubire şi de susţinere morală, pentru a izbândi în tot ceea ce-şi propune.
Marea ei perspicacitate şi imaginaţia vie, cu tente luxuriante, conjugate cu înhămarea la greul jug al studiului aplicativ intens – ,,Cititul e muncă de ocnaş” afirma, cu toată seriozitatea, marele critic şi istoric literar Al. Piru -, îi pot asigura obligatoriul soclu de cultură de specialitate şi libertatea de mişcare în domeniul de creaţie pe care îl iubeşte atât de mult: poezia.
Având irefragabile înclinaţii spre jongleria cu idei şi cuvinte -, Cristina Mariana Bălăşoiu poate face saltul necesar, devenind o poetă veritabilă, un talent în plină afirmare.
Totul depinde numai şi numai de truda sa, de voinţa de a deveni nu campioană a versificatorilor veleitari, fie ei chiar şi de elită, sau ai celor obsedaţi să publice, în fiecare trimestru ori an, câte o aşa-zisă carte, ci autoare de poezii autentice.
O poate face, fiindcă a văzut lumina lumii sub aceeaşi constelaţie cu A. S. Puşkin, Tudor Arghezi, Federico Garcia Lorca.
Să nu uite niciodată afirmaţia făcută de marele poet american Carl Sandburg: ,,Poezia este jurnalul unei animal marin, care trăieşte pe pământ şi ar dori să zboare”.
Succes!
Şi zbor înalt, Cristina Mariana Bălăşoiu !
DAN LUPESCU
Craiova, 16-18 August 2015
