Conştiinţa şi identitatea etnică a românilor din Serbia
ROMÂNII DE LÂNGÃ NOI – UITAŢI DE ŢARA MAMÃ
Populaţia româneascã din Peninsula Balcanicã
Studiu uman geographic
( X I X )
Dr. Dorin Lozovanu
Aspecte etnodemografice
Referitor la numărul total al românilor din Serbia în diverse perioade istorice putem menţiona
următoarele date:
– 1846 Primele date statistice legate de românii din Serbia menţionează prezenţa a 97215 români.
– 1857 geograful francez Guillaume Lejean cifrează numărul românilor din Serbia la 104343.
– 1866: Conform Geographisches Handbuch zu Andrees Handatlas (Leipzig und Bielefeld, 1882), în Serbia trăiau conform datelor statistice din 1866 127545 români, constituind 10,5 % din populaţia totală a ţării.
– 1890: datele statisticile indică prezenţa a 149713 români în Serbia
– 1895: 159510 români, constituind 6,4 % din populaţia statului.
– 1900: Conform statisticilor oficiale sârbeşti, numărul românilor scade brusc şi fără motiv la
122429 persoane, motiv pentru care veridicitatea acestor cifre a devenit tema unor dispute.
– 1921: Conform primului recensămtului iugoslav, care s-a petrecut în 1921, repartiţia românilor
din teritoriul Serbiei de astăzi era astfel:
1. În Serbia de la sud de Dunăre trăiau 159549 români. Această cifră îi include însă şi pe cei
aproximativ 15000 – 20000 aromâni din Macedonia de nord (înglobată în 1912 Serbiei)
2. În Banat (Banatul sârbesc) trăiau 67897 români
3. În Backa (Bacica) şi în Barania trăiau 1633 români (aici este vorba de fapt de ţigani băieşi,
prezenţi şi în sud-vestul Ungariei)
– 1931: în estul Serbiei Centrale trăiau conform datelor oficiale 57000 români iar în Vojvodina erau înregistraţi 78000 români
– 1948: 64095 români şi 102953 de vlasi.
– 1953: 198793 vorbitori de limbă română în Serbia Centrală, însă numai 29000 persoane
înregistrate drept români (oficial vlahi) şi 57218 români în Vojvodina.
– 1961: în estul Serbiei Centrale: 1330 români (oficial vlahi) iar în Voivodina: 57259 români
– 1981: În Iugoslavia trăiau 135000 persoane vorbitoare de „limbă valahă” (majoritatea în estul
Serbiei Centrale) iar în Voivodina: 47289 români
– 1991: În Serbia trăiau 71536 persoane vorbitoare de „limbă valahă” (aproape toate în estul Serbiei Centrale); însă numai 16.539 persoane înregistrate drept valahi. În Voivodina: 38.832 români
– 2002: 74630 români şi 89333 vorbitori de limbă română, sau cca 1 % din populaţia Serbiei, faţă
de 4 % în 1921. În Serbia Centrală au fost înregistrate 59729 persoane vorbitoare de limbă română, respectiv 44110 români şi vlasi. În Voivodina au fost înregistrate 29604 persoane vorbitoare de limbă română, respectiv 30520 etnici români.
Se disting două areale distincte cu populaţie românească în Serbia, din punct de vedere istoric şi
geografic:
1. Vojvodina, cu un număr total de 30520 de români la recensământul din 2002 (2 % din populaţia provinciei), unde românii constituie majoritatea într-o serie de localităţi rurale din partea de sud şi centru a Banatului occidental (sârbesc), în opstinile: Alibunar (26 %), localităţile Sân Mihai (Lokve), Nicilinţ (Nikolinci), Seleuş (Seleus), Petrovasâla (Vladimirovac), Bela Crkva (5 %): Grebenaţ (Grebenac), Vrsac (11 %): Coştei, Jamul Mic, Pârneaora (Malo Srediste), Marcovăţ, Mesici, Oreşaţ, Râtişor, Sălciţa, Straja, Vlaicovăţ, Voivodinţ, Kovacica (7 %): Uzdin, Kovin (4 %): Deliblata, Mramorac, Pancevo (3 %): Satu Nou, Doloave, Glogoni, Plandişte (7 %): Sân Ianăş, Mărghita, Zrenjanin (2 %): Ecica, Iancaid, Clec, Zitişte (9 %): Torac, Secanj (4 %): Sărcia
Localitatea Ovcea este inclusă în aria Belgradului în prezent.
În afară de românii din Banat, s-au declarat români şi populaţia de băieşi românofoni din regiunea Backa, în următoarele localităţi din opştinile Apatin (4 %): Apatin, Sonta, Bac (4 %): Vaisca şi altele.
2. Serbia de est (regiunea Timoc),
cu un areal compact de localităţi româneşti formând majoritatea de facto în mai multe opştine.
Identitatea română este mai slab exprimată fiind substituită oficial prin cea de vlasi (vlahi), iar majoritatea declarându-se chiar sârbi.
Recensământul din 1921 este mai aproape de adevăr faţă de cele din perioada postbelică, care ne
prezintă diminuări drastice şi oscilaţii ilogice ale numărului de vlasi (români).
În prezent tendinţa este de creştere a numărului celora care se consideră români şi procesele de
renaştere naţională sunt foarte active.
Astfel la recensământul din 2002 s-au declarat 39953 vlasi (vlahi) şi 4157 români. Practic populaţia de limbă română este peste 300000 în această regiune.
Arealul de răspândire este între râul Morava la vest, Dunăre la nord şi est, graniţa cu Bulgaria la est şi masivul Rtanj la sud.
Următoarele opştine concentrează localităţi cu populaţie românească (în % datele oficiale
recensământ 2002): Bor (18%), Boljevac (27%), Negotin (8%), Zajecar(5%), Kladovo(3%), Majdanpek (12%), Kucevo(28%), Petrovac(11%), Golubac(9%), Despotovac(2%), Zabari(3%), Cuprija(4%), Malo Crnice(3%), Svilajnac (1%), Pozarevac (11%), Zagubica (22%), Veliko Gradişte(2%) şi Jagodina (0,5%).
Peste 200 de localităţi au majoritate românească sau mixte cu importantă componentă etnică
românească.
Procese etnodemografice:
– Migraţie masivă către Austria, Elveţia, Germania, Franţa, Suedia, SUA, Australia în perioada
anilor 70-80 ai sec. XX, în special românii din Serbia de Est, regiunile de câmpie, dar şi cei din
Vojvodina, fapt ce a dus la o diminuare a populaţiei în satele de baştină.
– Asimilare lingvistică şi culturală la românii din Timoc
– Emanciparea identităţii etnice româneşti în regiunea Serbiei de est în ultimul deceniu.
( Va urma)