MAREŞALUL ION ANTONESCU – o biografie
de Teşu SOLOMOVICI
( IV )
Arestarea şi eliberarea lui Ion Antonescu
” Majestate, ţara se prăbuşeşte. În Basarabia
şi Bucovina se petrec scene sfâşietoare”.
Ion ANTONESCU
La finele lui iunie 1940, generalul Antonescu a cerut audienţă lui Carol al II-lea, cerere care i-a fost acceptată. Avea intenţia ca odată cu această audienţă să-I prezinte Regelui un memoriu.. La data de 1 iulie 1940, când i s-a fixat audienţa, memorial nu mai era de actualitate. Generalul renunţă a-l mai prezenta şi întocmeşte o scrisoare pentru a o preda Suveranului.
Prezentându-se în ziua fixată, a trebuit să renunţe la onoarea ce i se făcuse, provocat de lipsa de tact a celor din apropierea Regelui. Lucrurile s-au petrecut astfel: ofiţerul de serviciu l-a întâmpinat pe general şi l-a rugat „să treacă” pe la adjutantul de serviciu, ceea ce se înţelege că Antonescu a refuzat. Atunci a fost primit de mareşalul Palatului, Ernest Urdăreanu, care, fără să-I arunce măcar o singură privire, i-a spus, maşinal:
– Domnule general, vă rog să spuneţi subiectul audienţei dvs, la Rege.
– La ce-ţi serveşte dumitale aceasta?
– Aşa pretinde protocolul.
– Ţara se prăbuşeşte şi dumneavoastră vă ţineţi de protocol!, spune înfuriat generalul şi părăseşte Palatul.
Regele, aflând cele întâmplate, trimite după el. În „Jurnalul” său, Carol va nota: ” După masă, la ora 5, generalul Antonescu a cerut cu insistenţă să mă vadă. După declaraţii de devotement şi asigurarea că n-are nicio legătură cu legionarii, îmi spune că Ţara este pe pragul dezastrului, că Armata este complet demoralizată şi dezorganizată şi că trebuie, rapid, făcut ceva spre a pune lucrurile în mână. Cam în alte cuvinte, doreşte să se facă un govern cu el şi cu bătrânii”.
„Bătrânii” erau Iulia Maniu, Brătianu şi alţi cunoscuţi politicieni. Magherescu relatează că întâlnirea dintre rege şi general a fost catastrofală. Orgolioşi până la ceruri, regale Carol al II-lea şi generalul Ion Antonescu nu erau în stare de vreun gest amical unul faţă de celălalt, pur şi simplu se detestau.
Nu a fost o convorbire amiabilă, aşa cum o notează regele în „Însemnările” sale zilnice. Antonescu a acuzat laşitatea cedării Basarabiei şi a Bucovinei, şi a Transilvaniei de Nord. Carol al II-lea „înghite” şi-i atrage atenţia lui Antonescu că el, regele, nu a fost de acord. În Consiliul de Coroană, din cei 26 prezenţi, doar 6 voturi au fost pentru rezistenţă şi, între aceştia, Nicolae Iorga a fost cel mai categoric împotrivă.
…………………………………………………………………………………………………………………….
Câteva zile după această întrevedere, la 9 iulie 1940, agenţii lui Mihai Moruzov, şeful Serviciilor Secrete, îl „ridicau” pe Antonescu de la vila sa din Predeal şi l-au dus în surghiun la Mănăstirea Bistriţa. Privat de libertate, supravegheat de agenţii lui Moruzov, care primise ordin de la rege să nu-l slăbească din ochi, Antonescu trăia în aşteptare. Presimţea că ceva grav urma să se întâmple, fitilul nemulţumirii populare fusese aprins şi ardea mocnit.
( va urma )