12.1 C
Roșiorii de Vede
luni, aprilie 29, 2024

TOTUL PENTRU NOI, NIMIC PENTRU OAMENI !

DECLARAŢIE POLITICĂ

322,  REDIVIVUS !

TOTUL  PENTRU  NOI,  NIMIC  PENTRU  OAMENI !

dsc_00111Victorie! PSD şi-a desăvârşit lucrarea. A aruncat românii într-o criză şi mai gravă decât cea economică şi financiară. O ţară întreagă a văzut că a fost exact aşa cum a spus PD-L de mai multă vreme: PSD şi PNL, dimpreună cu UDMR, au votat marţi la moţiunea de cenzură, împotriva românilor, adică au votat cu gândul la alegerile prezidenţiale, au votat pentru păstrarea privilegiilor  lor şi ale celor care îi sprijină, între care la loc de cinste sunt pensiile speciale. Succesul moţiunii PSD-PNL reprezintă o înfrângere a cetăţenilor, a tuturor categoriilor sociale. Obsesia lor a fost şi rămâne Traian Băsescu, atâta timp cât numele acestuia a fost pomenit de 33 de ori într-o moţiune împotriva Guvernului(!?)şi de peste 150 de ori în luările lor de cuvânt!

PSD si PNL prezintă o greşeală politică, ca pe o mare victorie politică.  Politic, adoptarea moţiunii este o greşeală pentru că:

a) pune în pericol îndeplinirea angajamentelor internaţionale ale României, inclusiv pe cele cu FMI şi CE;

b) blochează reforma pensiilor şi apără pensiile speciale;

c) pune în pericol adoptarea bugetului de stat pe 2010;

d) crează o criză politică, peste criza economică.

Departe de oameni şi de nevoile lor, coaliţia ad-hoc PSD-PNL-UDMR s-a baricadat în Parlament unde, invocând majoritatea, îşi face mendrele, oferind ţării un spectacol jalnic. Reînviată, coaliţia 322 s-a descalificat încă o dată în faţa românilor. Deviza lor este : „Totul pentru noi, nimic pentru oameni !” Şi în 2007, când l-au suspendat pe preşedintele Băsescu, au fost împotriva cetăţenilor. Şi au plătit scump, la referendum, când românii şi-au readus preşedintele acasă, la Cotroceni. Sunt convins că de aceeaşi reacţie a populaţiei se vor bucura şi acum.

Înainte de a încheia, mi-am amintit că în Marea Britanie, pe vremea doamnei Margaret Thatcher, consilierul său Sir John Hoskyns, venit din lumea afacerilor unde lucrase pentru celebra IBM, caracteriza universul politic în care intrase, astfel: „Viaţa de politician este o viaţă îngrozitoare – riscantă, dură şi adesea dăunătoare psihic! Cei mai mulţi dintre cei care aleg să joace jocul, par să se considere autorizaţi să se poarte urât: există dovezi solide că viaţa politică include cea mai anormală familie din ţară”. Bine zis!

Alexandru MOCANU

Senator PD-L de Teleorman

14 octombrie 2009

Articole Conexe

Ultimele Articole