Staţia Aeriană, mijloc de dezvoltare economică

14 februarie 2014

42

Staţia Aeriană, mijloc de dezvoltare economică

( I I )

Dată în exploatare la data de 1 Aprilie 1936, Staţia aeriană de la Roşiorii de Vede nu era încă la nivelul cerinţelor tehnice minime pe care trebuia să le îndeplinească o asemenea instituţie. Nu este pentru prima dată în istoria românească, nu este prima dată şi nu va fi nici ultima dată când, din dorinţa de a respecta un ordin sau a îndeplini o dorinţă, mai ales dacă era de la cel mai înalt nivel, se raporta executarea, urmând a se continua lucrul în limita fondurilor disponibile. Cel mai bine cunoşteau acest adevăr autorităţile locale din al cărui buget erau finanţate acestea.

“Rugăm dispuneţi terminarea lucrărilor de amenajarea aeroportului comunal instalând legătura telefonică până la 1 Aprilie când începe exploatarea liniei aeriene Bucureşti-Măgurele-Roşiori de Vede-Alexandria-Caracal-Craiova. Stop. Rugăm comunicaţi Ministerului de Interne şi subsecretarului de stat al aerului de executare a acestor lucrări”, se spune într-o telegramă trimisă Primăriei din Roşiorii de Vede de către Inspectorul General Ad-tiv Alexandru N. Ştefănescu, în data de 20 Martie 1936, ora 21,25, pe care, a doua zi, primarul oraşului notează: “Se va face tot ce va fi posibil, timpul fiind prea scurt şi bugetul nefiind încă votat”!

În răspunsul Primăriei către Ministrul de Interne, Inspectoratul G-l Ad-tiv, din data de 27 Martie 1936, se spune, printre altele, că “în prezent bugetul acestei comuni nefiind votat şi timpul fiind prea scurt, până la începerea exploatarei liniei aeriene, nu vom putea termina toate lucrările de amenajarea aerodromului din localitate”, dar se aminteşte că cea mai mare parte din lucrări sunt deja terminate încă din cursul anului 1935 şi “aeroplanele pot ateriza şi decola în bune condiţiuni”.

Aşa că, la 1 Aprilie 1936, se afişează orarul şi tarifele curselor civile ale L.A.R.E.S, (Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul), urmând inspecţii, schimburi de adrese între instituţiile statului român, dar şi lucrările de amenajarea aerodromului. Preţul unui bilet, de la Bucureşti la Roşiorii de Vede, era de 423 lei, la care se adăugau 50 de lei asigurarea şi comisionul în valoare de 17 lei, ceea ce rezulta un total de 490 lei. Ce însemna această sumă la nivelul anului 1936? Un kg de zahăr costa 40 lei, o pâine- 8 lei, un curcan-200 lei, 1 kg de icre negre-1600 lei, iar dolarul era cotat la 168 de lei.

Peste 10 zile, înainte de vacanţa de Paşti a anului 1936, se anunţă telegrafic intenţia ministrului Caranfil de a inspecta, în timpul acestei vacanţe, “toate aeroporturile şi terenurile de ajutor”. Trebuie să amintesc faptul că Nicolae Caranfil fusese numit ca Subsecretar al Aerului la data de 2 Mai 1935, iar la ora 12.00 din acea zi, instalat în importanta funcţie în localul Subsecretariatului de Stat al Aerului de către Ing. Radu Irimescu, cel care îl va înlocui în funcţie, după demisia celui care a fost primul ministru al Aerului şi Marinei, în data de 1 Ianuarie 1937.

Tot în acea telegramă din data de 11 Aprilie 1936, către Primăria din Roşiorii de Vede, se atrăgea atenţia autorităţilor pentru “ demarcarea, nivelarea şi executarea lucrărilor de construcţiuni”, iar în încheiere, Inspectorul G-ral Ad-tiv Alexandru N.Ştefănescu, cel care semna telegrama, ruga să i se transmită tot telegrafic “dacă un teren nu este bine nivelat sau demarcat spre a aduce la cunoştinţa d-lui ministru Caranfil pentru a nu ateriza pe acel teren ce expune la accidente”. Iată că existau îndoieli la cel mai înalt nivel în ce priveşte calitatea acestor terenuri de ajutor sau staţii aeriene. Apostila primarului pe telegrama din 11 Aprilie a fost: Se va comunica telegrafic că terenul este bine amenajat”, dar ce însemna “bine amenajat” vom vedea cu altă ocazie.

Pentru că scriam la început despre bugetul autorităţilor locale, trebuie să amintim că nici autorităţile centrale nu uitau de importanţa acestuia şi reveneau, de câte ori era necesar, cu precizări asupra constituirii şi folosirii lui. Se reamintea autorităţilor locale de a lua măsuri “ca la alcătuirea bugetului pe exerciţiul 1936/1937 , să se înscrie la un articol special de la cheltuieli un fond ce va reprezenta 3% din totalul veniturilor ordinare, cu detinaţiunea precisă de a servi la identificarea, amenajarea şi întreţinerea aeroporturilor şi terenurilor de ajutor”.

Acest ordin al Ministerului de Interne, transmis de prefecţii judeţelor în teritoriu, era, de fapt, o consecinţă a adresei No. 15 362 din februarie 1916, pe care o trimisese Subsecretaritul de stat al Aerului şi în care se reamintea că programul de înzestrare a ţării cu noi aeroporturi şi terenuri de ajutor nu s-a putut realiza în cursul anului 1935. Din cele 360 de aeroporturi şi terenuri noi care trebuiau înfiinţate în întreaga ţară, se înfiinţaseră doar 20 de terenuri, şi acelea cu totul incomplete. Cele mai mari dificultăţi, se specifică în acea adresă, le-au întâmpinat din “ cauză că în bugetele Prefecturilor şi comunelor urbane şi rurale pe exerciţiul 1935/1936, nu erau prevăzute fonduri speciale din care să se poată suporta cheltuielile reclamate cu amenajarea, întreţinerea şi funcţionarea nouilor aerodroame”.

Se aminteşte de importanţa excepţională pe care o reprezintă realizarea celor 360 de aeroporturi comunale şi terenuri de ajutor pentru dezvoltarea aviaţiei comerciale şi, mai ales, a aeronauticii militare, aducând în atenţie “situaţia critic din punct de vedere internaţional şi nevoia de organizare şi întărire a tuturor mijloacelor de apărare naţională, dar şi cerinţa Marelui Stat Major al armatei”. Deşi se propune constituirea unei cote de 5% din totalul bugetului pentru identificarea, amenajarea, întreţinerea şi funcţionarea aeroporturilor comunale şi terenurilor de ajutor, am văzut că acea cotă se reduce, până la urmă, la doar 3%. Se precizează că aceste fonduri se vor întrebuinţa numai pentru “cheltuieli şi realizări complecte în jurisdicţinea judeţului respective” şi doar acolo unde valoarea fondurilor realizate va fi mai mare decât valoarea lucrărilor ce trebuie realizate, “disponibilul se va putea întrebuinţa la intensificarea traficului aerian, pentru ridicări de planuri prin aerofotogrametrie în vedera contractării judeţelor, oraşelor sau comunelor, înfiinţarea şcolii civile de pilotaj, procurării de avioane pentru nevoile locale etc”.

Nu uită să amintească semnatarul acestei adrese, Nicolae Caranfil, Subsecretar de Stat al aerului, că această temerară întreprindere, de realizare a celor 360 de aeroporturi comunale şi terenuri de ajutor, va duce nu numai la dezvoltarea aviaţiei comerciale şi la siguranţa apărării naţionale, ci şi la intensificarea dezvoltării economice a oraşelor şi localităţilor respective, “precum şi un mijloc în plus pentru menţinerea ordinei publice”.

Pentru a vedea care era stadiul lucrărilor de amenajare a Staţiei Aeriene de la Roşiorii de Vede, la două luni şi jumătate de la deschiderea ei, este nevoie să amintesc adresa directorului Aviaţiei Civile, cpt. C-dor av. Scarlat Rădulescu, din data de 13 iunie 1936, prin care se solicita Primăriei din Roşiorii de Vede “stadiul lucrărilor de amenajarea terenului pentru aviaţie, precum şi măsurile ce aţi luat pentru executarea construcţiilor stabilite” şi pe care primarul, în 15 iunie 1936, notează următoarea rezoluţie:”Se va comunica că sunt pe terminate”, iar ing. I. Stoica, şeful serviciului tehnic din primărie, trimite următorul răspuns, în aceeaşi zi de 15 iunie 1936:

“ Onor

Aviaţiei Civile

Subsecretariatul de Stat al Aerului

B-dul Brătianu 21 et. 2 şi 3 Bucureşti

Rezultat adresei D-vs Nr. 4244/936, avem onoare a vă comunica că lucrările la aerodrom sunt în situaţia următoare:

1. Liniile de marcaj văruite;
2. Balizele sunt instalate complect;
3. Telefonul deasemenea este instalat complect;
4. Indicatorul vânturilor este achitat costul, dar nu ni s`a trimis până în prezent şi
Aerogara va fi gata în 15-25 zile; se lucrează la tencuielile interioare, apoi cele exterioare şi în urmă se vor monta uşile şi ferestrele şi se va torna pardoselele de beton, lucrare ce va dura până cel mai târziu 10 Iulie a.c. , când va fi complect gata.”

Acesta este adevărul despre începuturile aeronautice din Roşiorii de Vede, şi nu “licuricii” pe care i-au văzut anumiţi “specialişti” la începutul anilor `20 tremurând pe dealurile vestice ale bătrânului Russenart şi pe care i-au confundat cu avioane sau farfurii zburătoare.

Încheiem acest episod amintind de o adresă a prefectului de Teleorman, trimisă primarului localităţii, în ziua de 10 iulie 1936, când primul gospodar al urbei îşi luase angajamentul că aerogara va fi terminată, prin care acesta este atenţionat să ia “măsuri de asigurarea transportului pasagerilor de la aero-gară la oraş, la sosirea şi plecarea avionului din localitate”.