22.3 C
Roșiorii de Vede
marți, iunie 25, 2024

Sorin Arbănaş – un Icar al dimineţilor iscoditoare

Sorin Arbănaş – un Icar al dimineţilor iscoditoare

un-icar-al-diminetilor-iscoditoare

Cerul

E atât de aproape cerul,

Încât nu-l mai pot atinge;

E atât de senin,

Încât nu-l mai pot vedea;

E atât de adânc cerul,

Încât nu mai pot înţelege lumea.

Ninsoarea

Ninge iarăşi, iubito, şi fulgii sunt

lacrimile îngerilor trişti

alungaţi de păcate.

E vifor afară, înăuntru tăcere,

tăciunii clipesc obosiţi

cu pleoapele grele de scrum

şi trunchiul scânceşte-n răstimpuri

ca pruncul părăsit de pădure.

Îngheaţă privirile noastre pe geam

suflarea nordului îndepărtat

şi dincolo se întrupează

fantasmele întunericului.

Să mă ierţi pentru această ninsoare…

Agora

Agora e goală.

Prietenii şi cei care mi-au fost împotrivă,

Negustorii, nepăsătorii şi laşii au plecat

Zoriţi de timp sau de vremuri.

Unora, le simt urma fierbinte

În lespedea pe care calc, nehotărât.

Totuşi, se aud voci cunoscute

În preajmă cuvintele sunt pescăruşi

Care agonizează în zbor

Cu aripile sângerate de amurg.

Lumina îmbătrâneşte pe ziduri,

Şi ridurile lor hrănesc iedera amintirilor.

În mijlocul pieţei cineva a lăsat o clepsidră.

Icar

Cu gândul la av. Al. Şerbănescu

Ca braţele mamei te poartă

aripile păsării nemaivăzută.

Eşti pruncul visării

dincolo de zare

unde îngeri asemenea ţie

înfruntă zborul nemărginit.

Când în spate, duşmanii

privesc prin ochiul spart al armei,

veste cernită trimit iar,

clipa îşi cască orbita

şi cerul se face pământ,

pământul devine fluid, în jur

flăcări mistuie şi umbrele firii –

curcubeul este doar roşu.

Tu zbori mai departe, în urmă

rămân aripi sădite în glie.

Din ele vor naşte alte păsări.

Visul

–          „Alege-ţi un  vis frumos”

copil fiind eram îndemnat

înainte ca somnul să-mi fure joaca

şi eu, nesăbuitul,

pe toate le-am ales,

pe toate le-am visat,

de parcă eram singurul

pe lume nesăturat.

Se făcea că…

şi niciodată nu se mai făcea

din visul visat.

Undeva, s-ar putea să mai fie

în zarea penumbră,

pe drum neumblat,

în castel crenelat,

în tainiţa scundă

un broscoi aşteptând

sărutul prinţesei.

La urma urmei,

la ce mi-ar mai folosi un vis?

Rugă

În fiecare seară, în faţa ta

în genunchi mă aşez.

Făptură de gând

cu braţe de dor te cuprind

şi în unda părului tău

încerc să mă alin,

până când ostenit

de atâta lumină

pleoapa încet o cobor.

E un zbor născut dintr-un vis

mai presus decât este o culme

mai adânc decât e un abis.

În fiecare seară, icoană

o minune aştept.

sorin-arbanas

Articole Conexe

Ultimele Articole