9.5 C
Roșiorii de Vede
joi, februarie 22, 2024

SCRISORI IMAGINARE CĂTRE UN PRIETEN ÎNDEPĂRTAT

SCRISORI IMAGINARE CĂTRE UN PRIETEN ÎNDEPĂRTAT

III.

TOT DESPRE INTELECTUALI ŞI INTELECTUALITATE

Nu am terminat, desigur, în scrisoarea precedentă discuţia despre tema pe care ţi-am propus-o, nici nu am ajuns la fondul cărţii lui Paul Johnson. Te voi reţine pentru aceasta în cea de-a treia mea scrisoare.

Paul Johnson îşi construieşte cartea pe ideea adevăratului intelectual, a intelectualului de vocaţie, acela care a avut un rol determinant în  lumea în care a trăit, care şi-a asumat starea de intelectualitate şi pe care trebuie să-l acceptăm aşa cum este. Există un mélange de calităţi şi defecte ale acestor oameni, căci în legătură cu ei noţiunile de normal şi anormal sunt inoperabile. Ceea ce urmăreşte el să  demonstreze este asocierea luminii şi a umbrelor, a calităţilor şi defectelor în aceeaşi persoană, limita fragilă dintre ceea ce se cuvine şi ceea ce nu se cuvine, dintre moral şi imoral, dintre ceea ce am fi tentaţi să numim cu măsuri obişnuite, binele şi răul. Toate acestea alcătuiesc, de fapt, o personalitate, căci doar zeii sunt perfecţi. Legenda, mitul nu fac decât să-i îndepărteze de dimensiunea lor umană.

Intelectualii sunt, pare-se, toţi nişte egocentrici, adică nişte indivizi aplecaţi exclusiv asupra propriei persoane, asupra propriilor nevoi, cu un dispreţ suveran pentru toţi ceilalţi din jur. Iar paradoxul este că, în ciuda absenţei oricărei generozităţi reale, sunt iubiţi devastator până la idolatrie, cu o uitare de sine incriminantă. Paradoxul constă şi în aceea că marile lor idei, prin care au produs mutaţii în mentalitatea şi în mersul înainte al lumii lor şi al celei care le-a urmat, marile idei care au fanatizat mulţimile au apărut pe un fond de mocirlă morală. Metafora lotusului din filosofia asiatică îmi vine în minte, pentru semnificaţia ei privind relaţia misterioasă dintre noroi şi frumuseţe, dintre grotesc şi sublim…

Să-ţi dau un exemplu. Nu-ţi voi ascunde că multe din aceste detalii îmi erau cunoscute şi, desigur, îţi sunt cunoscute şi ţie. Doar contextul   diferea. Eu nu m-am gândit la aceste relaţii, cartea aceasta mi le-a revelat. Iar actualitatea ei rezidă în aceea că poţi înţelege cum indivizi problematici din punct de vedere moral au creat lucruri sublime, iar astăzi indivizi care exhibă şi-şi arogă moralitatea nu produc decât confuzie.

Să revin la exemplul promis. Îl voi alege pe Jean Jacques Rousseau, deşi ar putea fi Karl Marx, Bertrand Russell, Jean Paul Sartre, Percy Bysshe Shelley, George Gordon Byron etc. Ideile lui  Jean Jacques Rousseau, cele din Contractul social, au nutrit Revoluţia de la 1789 şi se regăsesc încă în conceptul de societate modernă – adică drepturile omului, egalitatea tuturor în faţa naturii şi a societăţii. Ca om,  Jean Jacques Rousseau era, însă, individul cel mai meschin cu putinţă, un monstru, prin absenţa totală a oricărei sensibilităţi. În Emile, el teoretiza asupra principiilor pedagogiei  şi propunea metode de educaţie. Acelaşi Jean Jacques, însă, a sfidat cu nonşalanţă drepturile celor apropiaţi lui, nu s-a căsătorit niciodată cu femeia care i-a stat alături într-o sclavie umilitoare, nu şi-a crescut cei cinci copii pe care i-a avut cu aceasta. I-a abandonat, lăsându-i pe spatele societăţii, într-un orfelinat, fără să se intereseze vreodată de ei. O indiferenţă cu adevărat criminală. Copiii celui mai influent ideolog din ultimii două sute de ani au crescut, copii ai nimănui, într-un orfelinat la mila oamenilor pentru care Jean Jacques Rousseau visa o lume perfectă…

Nu mai spun nimic despre voyeurismul lui, despre exhibiţiile lui… Iată, aşadar, cum calităţile cele mai strălucite, cele care ne determină să vorbim despre geniu şi genialitate stau alături de defectele cele mai respingătoare.

Îl judecăm prin/şi aplicând criteriile moralei obişnuite, prin acele legi nescrise care alcătuiesc codul bunului simţ, acelea care reglementează viaţa „individului comun, de serie biologică”, după definiţia lui Camil Petrescu, sau aplicăm alte criterii? Putem judeca? Avem acest drept?

Nu crezi că, în ciuda atâtor antinomii ireconciliabile, Jean Jacques Rousseau are(măcar…) scuza genialităţii? De aceea, am fi tentaţi să apreciem mai ales ideologia pe care a gândit-o, sistemul la care a visat, şi nu noroiul din care acest lotus a crescut. Omul cu păcatele lui s-a dus de multă vreme. Ideile lui fascinează şi azi, îşi dovedesc şi frumuseţea, şi aplicabilitatea.

Dacă aici vedem atâtea pete în soare, ce mai putem spune despre falşii intelectuali de azi care n-au produs nici măcar o idee valabilă, dar ne sfidează cu diplomele lor multe-multe, obţinute în doi ani, timp în care şi-au pregătit şi doctoratul?… Nu ai crede că avem printre contemporani doar de-alde Nicolae Iorga? Că doar Nicolae Iorga, spre admiraţia tuturor contemporanilor, şi-a dat, strălucită excepţie a unei minţi geniale, toate examenele din cinci ani de facultate într-unul singur… Astăzi, excepţia este regula, iar indivizi care nu au nicio legătură cu intelectualitatea învaţă la facultate alfabetul… Te mai miri când auzi ceva de tipul: „Dacă ştiam că e aşa de uşor, aş fi făcut-o mai demult!” Facultatea, se-nţelege.

Crezi, dragul meu, că dorinţa de a câştiga bani justifică totul? Că lăcomia este bună, aşa cum a declarat un economist care a pus bazele economiei moderne? Falşii intelectuali au distrus ideea de intelectualitate, au produs şi au semănat confuzia acolo unde ierarhiile erau imperios necesare. Fără o elită intelectuală avem ceea ce merităm.

Nu cred în noocraţie cu înverşunarea lui Camil Petrescu, de exemplu. Dar cred că o exigenţă este necesară. Iar ea începe cu sistemul diplomelor, ţine de învăţământul universitar. Dacă vom continua să dăm diplome la kilogram, viitorul este previzibil căci nulităţile sunt toate, în bloc, extrem de agresive. Şi pretenţioase.

Te gândeşti, desigur, la ce vreau să spun. Te-aş invita precum comentatorii lui Ion Budai Deleanu să meditezi şi la sensurile strecurate printre rânduri, să ghiceşti şi intenţiile ascunse acolo. Să nu uităm, dragul meu, că răul triumfă când cei buni stau deoparte.

Suntem neputincioşi în faţa acestei agresiuni. Cum să-i marginalizăm sau să-i ignorăm când ei au cincisprezece hârtii care atestă licenţe de care nimeni nu are nevoie, iar noi o biată diplomă?… E diferenţa, desigur, între formă şi fond.

Ana DOBRE

1 iunie 2009

Articole Conexe

Ultimele Articole