17.1 C
Roșiorii de Vede
sâmbătă, octombrie 5, 2024

Scrisoare deschisă

Scurtă scrisoare deschisă de nemulţumire

Către,

Glăvan Doru Dinu Pavel

Preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

Scriu această mică scrisoare deschisă, semn că nu am nimic de ascuns, cu mâhnire şi cu mânie amestecată cu amărăciune în legătură cu ultimele acţiuni ale celui care, încă, mai conduce U.Z.P.R.

Am fost primit în U.Z.P.R. la 04. 01.2012, în baza Statutului Uniunii, valabil la acea vreme, care prevedea că:

„Membri ai Uniunii Ziariştilor profesionişti sunt:Membru activ, membru susţinător, membru de onoare şi membru stagiar:

  1. Membru activ poate fi orice persoană cu studii universitare şi o activitate jurnalistică de cel puţin 3 ani, care cunoaşte Statutul U.Z.P., este înregistrat în una din structura acesteia şi plăteşte cotizaţie. Titlul este acordat după validarea dosarului de către Comisia de atestare.”

Am îndeplinit aceste cerinţe şi mi s-a eliberat legitimaţia de membru U.Z.P.R. nr. 4700.

Apoi, ca membru U.Z.P.R, am desfăşurat o activitate benefică Uniunii şi, mai ales, preşedintelui său. Dacă s-a aşternut uitarea, voi dezvălui toate acele acţiuni pe care le-am desfăşurat.

Ultima cotizaţie am plătit-o pe data de 21.12.2020, pentru anul 2021. Abia în luna Mai 2021 am văzut că foarte mulţi membri nu şi-au plătit cotizaţia pe anul 2021, mulţi fiind chiar în funcţii de conducere ai Uniunii. În luna Ianuarie 2021, am început demersurile pentru a mi se emite o nouă legitimaţie, apelând telefonic şi prin mail compartimentul Secretariat. Mi s-a emis o nouă legitimaţia abia în luna Mai 2021, dar cu o gravă neconcordanţă cu realitatea: eu sunt membru U.Z.P, nu membru asociat, aşa cum strâmb aţi scris pe legitimaţie!!!  Vă somez să eliberaţi o nouă legitimaţie în concordanţă cu realitatea!  De altfel, există şi o hotărâre judecătorească în acest sens, 4047-22.iunie 2018, care spune clar, pentru minţile netoxice: „Obligă pârâta (U.Z.P.R.) să elibereze o adeverinţă care să ateste calitatea reclamantului (Ion BĂDOI) de membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.”  Quod erat demonstrandum!!!

       O altă anomalie o descopăr într-un tabel publicat de publicaţia FANATIK în articolul : » Cum au ajuns strungarii şi ofiţerii să beneficieze de pensii speciale pentru ziarişti «

La înscrierea în U.Z.P.R., am depus copie după Cartea de muncă cu perioada în care am fost Director la cotidianul « Informaţia Teleormanului », în perioada 2004-2008 şi din 15 ianuarie 2009, am devenit Director-Fondator şi proprietar al gazetei « Opinia Teleormanului. Este o gazetă care este citită pe toate meridianele lumii, mai ales acolo unde se află români. Mai ales acei români fără drepturi, fără şcoli în limba română, şi fără sfinte biserici în care să se roage.

Aşadar, să se facă cuvenitele modificări, să se respecte şi să triumfe Adevărul.

 

Cu profundă dezamăgire,

                                                                         Ion BĂDOI

 

 

 

 

 

 

Articole Conexe

Ultimele Articole