Românii dintre Vidin, Dunăre şi Timoc
de
dr. Emil Ţîrcomnicu
Românii timoceni din Bulgaria
( I I )
Participarea României la războiul dintre ruşi şi turci, din 1877, a dus la formarea principatului bulgar. Lupte intense ale trupelor române s-au dat în apropierea localităţilor locuite de români, în Timoc şi Valea Dunării. Tinerii români, localnici, s-au înrolat şi au luptat în rândul armatei române împotriva turcilor. Frontiera dintre statul bulgar şi cel sârb s-a fixat pe râul Timoc. Un număr de nouă sate româneşti din dreapta Timocului au trecut, după primul război mondial, statul sârb. Blocul românesc timocean a fost astfel divizat între Serbia şi Bulgaria.
Datele etnografice privitoare la românii timoceni din Bulgaria, din arealul cuprins între Vidin, Dunăre şi Timoc, sunt puţine. Cercetări în acest spaţiu s-au realizat, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de către G.Lejean, Felix Kanitz, Gustav Weigand, C. Jirecek ş.a. Blocul românesc timocean a fost semnalat în hărţile lui G. Lejean, G.M. Mackensie şi Irby. Mai apoi, cercetătorii bulgari şi sârbi pomenesc de românii de peste Dunăre, inclusiv din spaţiul timocean.
La începutul secolului al XX-lea, cercetători români ca G. Vâlsan şi G. Giuglea au cules elemente etno-folclorice din spaţiul timocean, atât din Bulgaria cât şi din Serbia, parte din ele publicate. Vâlsan face o descriere a ariei de răspândire a românilor din Bulgaria care „ se întind în grup foarte compact pe malul Dunării, între oraşul Vidin şi râul Timoc, fiind astfel în continuare cu Românii din Serbia. Această bucată de pământ, cu adevărat românească în privinţa populaţiei, cuprinde 36 de sate curat româneşti.
O altă fâşie de popuilaţie românească începe pe malul Dunării de la Rahova şi ţine până la Şiştov ( adică de la gura Jiului până Zimnicea ), iar de la Turtucaia, oraş cu mulţi Români ( în faţa căruia se varsă Argeşul), începe alt ţinut românesc, care cuprindzând Silistra se întinde şi până la hotarul Dobrogei, formând astfel o fâşie continuă cu Români. În afară de aceste grupuri compacte, mai există în interiorul Bulgariei, la Plevna şi în jurul Vraţei, alte multe puncte de populaţie românescă( Vâlsan, 1913: 54). Gustav Weigand, la 1900, a găsit un număr de 91 de comune locuite de români, 45 dintre ele cu populaţie exclusiv românească. Situaţia actuală se prezintă la fel, în privinţa celor două grupuri de populaţie din zona timoceană ( de la Lom la Timoc ) şi din Valea Dunării ( de la Lom la Turtucaia ), a treia grupă, cea dobrogeană, nemaiexistând datorită schimbului de populaţie între români şi bulgari survenit în urma aplicării Tratatului de la Craiova din septembrie 1940.
Populaţia românească, mai ales cea din Valea Dunării, a fost permanent alimentată de undele de emigraţie românească din stânga Dunării. Acestea s-au produs natural, prin natura ocupaţiilor, dar şi datorită conjuncturilor istorice ( cum ar fi introducerea Regulamentului organic în secolul al XIX-lea). Românii autohtoni i-au numit pe noii veniţi, ţăreni, cu sensul de veniţi din Ţară. În aceste sate s-au stabilit şi aromânii coborâţi din sudul peninsulei, atât pentru negustorie, cât şi ca păstori sau ca refugiaţi.
F. Kanitz scrie, despre locuitorii din Bregova, că au venit din România de 25 de ani (Kanitz, 1875:20). Locuitorii satului Salcia au fugit, într-o noapte, de pe moşia boierului Săulescu, şi s-au stabilit în Florentin. Boierul a mers după ei să-i înduplece să se întoarcă, fără niciun folos însă. Mai târziu, tot el le-a construit o biserică în satul Florentin (Bucuţa, 1923:23). Un alt exemplu – după tratatul de la Adrianopole, din 1829, numeroşi locuitori din ostroavele Dunării au fugit în Bulgaria şi Serbia, pentru a nu plăti impozite. Astfel, în luna august 1833, numai din satul Gârla Mare au fugit în zona Vidinului 51 de persoane, stabilindu-se în satele Florentin, Novo Selo, Racoviţa, Bregova, Vârf, Căpitănuţ, Gânzova (Iancovici, 1960:171).
( Va urma )
