DIALOGURI FUNDAMENTALE
cu
OVIDIU HURDUZEU
Scriitor şi critic social,
doctor în literatura franceză şi ştiinţe umaniste
al Universităţii Stanford, SUA.
” Memoria vie este fundamentul trezviei noastre ortodoxe”
Ion BĂDOI – Cât timp nu vom fi acuzaţi de înaltă trădare pentru vina de a mai pune întrebări despre destinul nostru, cât timp nu vom mai permite să cadă uitări peste întrebări rostite şi nerostite, dar şi peste răspunsuri, şi nu se vor mai ridica umerii noştri în păguboase compromisuri, ne vom permite a ne afla într-o continuă şi ireversibilă revoluţie a instigării la neodihnă şi cunoaştere. De aceea, vă întreb, domnule Ovidiu Hurduzeu: este uitarea o vină fundamentală a românului? Se poate spune acelaşi lucru şi despre amânare?
Ovidiu HURDUZEU – Nu este doar vina românului. Trăim într-o epocă amnezică. Trecutul este şters „din memoria calculatorului” . Rămân doar nişte amintiri trunchiate, golite de conţinut, recombinate după logica unui prezent ideologizat. O epocă a spectacolului propagandistic, a propagandei cu ştaif, făcute în mod profesionist prin campanii publicitare, experţii în „public relation” etc. Acest spectacol mediatic permanent are menirea să ne adoarmă, să ne liniştească temerile, să ne reconforteze, nicidecum să ne instige la neodihnă şi cunoaştere. Memoria vie este fundamentul trezviei noastre ortodoxe, un pericol pentru epoca de astăzi care are oroare de tot ceea ce este viu şi tainic în sens creştin. De fapt, globalizarea este un process de mortificare a viului prin asimilare, omogenizare şi integrare . Amânarea, atunci când ea înseamnă un decalaj faţă de lumea omogenă şi monotonă a globalizării mi se pare benefică. Nu trebuie să ne potrivim chipului veacului acestuia, oricâte feţe surâzătoare ne-ar arăta.
Ion BĂDOI – În lucrarea dvs. „Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Silicon Valley”, vorbind despre reacţia comunităţilor împotriva terorii, a terorismului şi a teroriştilor sinucigaşi, scrieţi: „Cînd o comunitate este atacată violent, iar singura ei reacţie este resemnarea şi emoţia colectivă, nicidecum strîngerea rîndurilor în jurul unor idei şi principii ferme, acea comunitate trece printr-o profundă criză de identitate”. Credeţi că o asemenea reacţie are şi societatea românească, atacată mai mult decât violent de nonvalori, deşeuri reciclate ale defunctei societăţi totalitare, de aprigi harpagoni şi ciocoi moderni, de isteria manelizată a rapidei îmburgheziri, sau este doar o istorică şi, din ce în ce mai controversată, apatie mioritică?
Ovidiu HURDUZEU – Societatea românească este atacată simultan de ploşnite, păduchi, lăcuste şi termite. Paraziţi „specializaţi” care atacă simultan corpul spiritual şi biologic al naţiunii noastre, fiecare are o porţiune din patrie pe care o epuizează. Nu suntem apatici, suntem epuizaţi. Când termitele (mafia lemnului) îţi macină pădurile iar ploşniţele şi păduchii propagandei anti-naţionale ţi-au supt, picătură cu picătură, vigoarea spirituală, trebuie să reacţionezi în mod radical. Nimic nu va opri invazia acestor insecte lacome decât acţiunile hotărâte a unor gospodari solidari. .
Ion BĂDOI – Putem să vorbim de o democraţie românească în anul 2011? De ce credeţi că societatea românească nu-şi poate izola „viruşii”, de ce nu există antidot împotriva mârlăniei ridicată la rang de virtute, a prostului gust şi a violenţei pornografiei servită pe toate canalele media şi pe care privitorul român o înghite fără să clipească? Îmi cer iertare, rectific, clipeşte, dar de plăcere…
Ovidiu HURDUZEU – Avem o democraţie? Sigur că avem. O avem sub forma clepto şi plutocratiei. Se fură „democratic”, la toate nivelele societăţii. Din mârlănie, prost gust, pornografie, aşi mai adăuga trădarea de ţară – vezi reclamele la Roşia Montană Gold Corporation care tronează pe mai toate posturile de televiziune – se fac însă bani. După 1989, românii, în loc să opteze pentru libertate întru Adevăr, au optat pentru Bani întru Amăgire. O societate care hotărăşte că banul este alfa şi omega, idolul la care trebuie să se închine tot poporul, nu poate decât să se auto-distrugă.
„Poporul român, scos din matricea rânduielii şi smereniei pe care i-o conferea credinţa strămoşească şi bunul simţ ţărănesc, se transformă rapid într-o populaţie oarecare”.
Ion BĂDOI – Domnule Ovidiu Hurduzeu, am citit şi m-am cutremurat că ar putea fi adevărat! Mediocritatea este „calitatea necesară individului de a se integra în Sistem„?! Românul are acest „curaj” de a alcătui permanent ierarhii, de a demola instituţii, de a ataca „la baionetă” inamici adevăraţi sau doar inventaţi, de a nu lua în serios elitele şi de a le „depozita” în debaraua interesului lui cotidian, de a se lăsa ademenit de false valori, dar este capabil şi de fapte deosebite, de o generozitate sufletească pe care nu o întâlneşti la alte popoare. Unde se află adevărul?
Ovidiu HURDUZEU – Poporul român, scos din matricea rânduielii şi smereniei pe care i-o conferea credinţa strămoşească şi bunul simţ ţărănesc, se transformă rapid într-o populaţie oarecare. Nu putem vorbi de un român generic, ci de românul contemporan. Generozitatea sufletească şi alte calităţi nu sunt imuabile, în lipsa unor valori spirituale şi a unor adevăruri eterne, ele dispar…
Ion BĂDOI – Ne-a lipsit şi ne lipseşte un Havel? Credeţi că ar fi fost, sau ar fi posibil în România un intelectual care să prevadă, să avertizeze, iar omul politic să asculte şi să procedeze în consecinţă?
Ovidiu HURDUZEU – Ne lipseşte un Vlad Ţepes. Românul este însetat de dreptate.
„Odată ce te-ai separat de Dumnezeu şi de aproapele tău, te întorci la frica şi nesiguranţa omului primitiv.”
Ion BĂDOI – Credeţi că ar fi fost, sau ar fi posibil în România un intelectual care să prevadă, să avertizeze, iar omul politic să asculte şi să procedeze în consecinţă?
Ovidiu HURDUZEU – Ce nevoie ar avea actuala clasă politică de intelectuali din moment ce acţionează fie la ordinele venite din afară, fie din instinctul ei de lăcustă? Există intelectuali remarcabili în România şi în diaspora, dar ei nu sunt ascultaţi în niciun fel. Intelectualul va avea din nou un cuvânt de spus doar în urma unei renaşteri a României profunde.
Ion BĂDOI – Este „Libertatea, o mult prea grea povară” pentru omul modern, sau doar o renunţare temporară la un atribut fundamental al său? Între „a fi liber” şi ” a fi în siguranţă” este doar o renunţare la suveranitate? Să fi ajuns să credem că „Libertatea este un bun a cărui prezenţă aduce mai puţină bucurie decât durerile aduse de lipsa lui.”?!?
Ovidiu HURDUZEU – Omul modern nu mai este nici liber şi nu se mai află nici în siguranţă. Odată ce te-ai separat de Dumnezeu şi de aproapele tău, te întorci la frica şi nesiguranţa omului primitiv. Libertatea astăzi este golită de semnficaţie, a devenit un simplu „logo”.
Ion BĂDOI – Afirmaţi cu convingere că „Nu mai dispunem de nimic altceva decât de credinţa în Dumnezeu şi de puterea refuzului”. Se pare că nici credinţa în Dumnezeu nu ne mai este atât de puternică pe cât ne-am dori şi nici să refuzăm nu mai avem puterea necesară…
Ovidiu HURDUZEU – Suntem înghiţiţi de sistem prin micile noastre capitulări de zi cu zi. Oare este atât de greu să refuzăm să mai cumpărăm roşii turceşti din piaţă, salam cu E-uri de la hipermarketul care a distrus magazinul de cartier? Oare tinerii de astăzi nu-şi mai pot găti singuri mâncarea acasă? Nu mai pot mânca sănătos? Oare nu ne mai putem întoarce la ţară, să lucrăm pământul pe care străbunicii nostri l-au obţinut luptând în războaie? Este mai uşor să privim din balconul blocului, cu o bere în mână, cum ţara se duce…dracului în loc să ne facem o cruce mare şi să pornim la treabă? Refuzăm aceste rezistenţe mici, la îndemâna tuturor.
Ion BĂDOI – Aţi scris că „Plecarea definitivă a tinerilor din România este o tragedie naţională, dar mai adăugaţi ” O şi mai mare tragedie este lipsa unui program coerent şi realist de repatriere„. Cunosc, domnule Ovidiu Hurduzeu, mulţi tineri români, unii dintre ei vârfuri mondiale în domeniile în care-şi desfăşoară activitatea, rupţi definitiv de România. Să fie numai dorinţa lor de afirmare profesională şi rapidă loialitate pentru noua ţară de adopţie, sau, aşa cum spuneţi, este vorba doar de lipsa unui program viguros de repatriere? Este vorba şi de o barieră pusă în faţa acestor valori de către mediocra clasă politică românească, vizibil incomodată de instrucţia superioară a acestora, formaţi de un sistem în care singurul criteriu de promovare este competenţa?
Ovidiu HURDUZEU – Cei plecaţi din România nu se vor întoarce decât în urma unei schimbări radicale a situaţiei politice şi economice. Sunt sigur că vor pune umărul ca această schimbare să se producă cât mai rapid posibil. Schimbarea trebuie însă iniţiată de cei din ţară. Despre ce program de repatriere să mai fie vorba când preşedintele ţării îndeamnă tinerii să emigreze ?
Ion BĂDOI – Domnule Ovidiu Hurduzeu, nu cred că există un tânăr informatician român să nu dorească să ajungă în celebra Silicon Valley! Ce se mai aude prin Silicon Valley, mai înfloresc caişii?
Ovidiu HURDUZEU – Silicon Valley a devenit un China Town mai de lux, majoritatea populaţiei fiind formată din imigranţi asiatici. Baza manufacturieră şi chiar centrele de design s-au mutat în China. Apar noi industrii legate de Internet, dar ele nu sunt în stare să compenseze ceea ce s-a pierdut. Nu cred că informaticienii români ar fi prea fericiţi în Silicon Valley în actualele circumstanţe.
Ion BĂDOI – Cum se împacă românul cu acele valori fundamentale ale unei mari companii americane în care va fi nevoit să lucreze: „respectul pentru ceilalţi, simţul comunităţii şi munca tenace”? Dispare spiritul de iniţiativă şi dorinţa, omenească de altfel, împlinirii de sine?
Reiau întrebările dvs. şi vă provoc la un răspuns direct: „Sunt ei sclavii fericiţi ai tehnologiei mondializate, sau conştiinţe lucide capabile să prevadă viitoare orori şi catastrofe” ?
Ovidiu HURDUZEU – Companiile transnaţionale folosesc tot felul de slogane propagandistice, dar, în final, viaţa pentru angajatul de rând este peste tot aceeaşi: viaţa de sclav. Există o sumedenie de oportunităţi neexplorate, chiar şi în România, în afara marii corporaţii. Din păcate, pe români marea corporaţie îi fascinează. Au iluzia că le poate oferi o viaţă sigură şi prosperă.
Ion BĂDOI – Vorbiţi-ne despre competiţie. Cum se manifestă ea în SUA? Se poate afirma că această competiţie elimină din start ceea ce la noi se numeşte ” capra vecinului”?
Ovidiu HURDUZEU – În America reală, şi nu cea din „visurile de imigrant”, competiţia înseamnă în primul rând înfruntarea între giganţii transnaţionali. Există şi un sector antreprenorial foarte dinamic care constituie motorul economiei americane. În marile corporaţii, ca peste tot în lume, se răsplăteşte obedienţa şi conformismul şi este descurajată creativitatea ( asta în ciuda adoptării oportuniste a unor programe de motivare a angajaţilor). Din acest motiv din ce în ce mai mulţi americani părăsesc „Corporate America” pentru a lucra pe cont propriu, în firme mici sau pentru ONG-uri. Mulţi se întorc în agricultură unde practică agricultura ecologică.
„Să stârpim corupţia şi banditismul economic prin ruperea cordonului ombilical între statul mafiot şi sfera privată”.
Ion BĂDOI – Scrieţi despre „deşertificarea României„, prin exodul tinerilor spre alte zări, spre alte oportunităţi, iar România (refuz să scriu „Românica”, aşa cum mă simt oripilat când, minţi de altfel interesant mobilate, vorbesc despre „ţara asta”, de parcă „această ţară” le-ar strepezi conştiinţele) devine „un loc „temporar”, un fel de sală de aşteptare pentru autobuzele cu destinaţia Spania şi Italia, un aeroport pentru avioanele ce decolează spre Canada sau Australia”. Trebuie să existe o soluţie, trebuie să căutăm antidotul. Ce-i de făcut?
Ovidiu HURDUZEU – 1) Trebuie să aruncăm la gunoi sistemul economic neoliberal, impus de EU şi FMI;
2) Să reprofesionalizăm şi să remoralizăm instituţiile statului;
3) Să recapitalizăm IMM-urile prin bănci populare şi uniuni de credit;
4) Să înfiinţăm cooperative în agricultură;
5) Să oprim jefuirea patrimoniului natural şi distrugerea celui cultural;
6) Să stârpim corupţia şi banditismul economic prin ruperea cordonului ombilical între statul mafiot şi sfera privată.
Ion BĂDOI – Despre globalizare s-a vorbit şi se va mai vorbi încă mult timp de acum înainte. Iată cum o definea prof. Florea Răgălie, fostul meu profesor de Limba Română: „Eu nu percep spaţiul globalizat ca pe un pat al lui Procust, ci mai degrabă ca pe o orchestră simfonică în care un ascultator atent şi competent poate distinge cu precizie melodia cântată de fiecare instrument.” Cum vedeţi contribuţia României, a poporului român, la această simfonie a valorilor?
Ovidiu HURDUZEU – România a fost o vacă de muls pentru „investitorii strategici” din întreaga lume. Vezi RMGC, Nokia, Bechtel şi lista poate continua. Contribuţia României la globalizare constă în exportul de forţă de muncă ieftină către ţările occidentale, exportul de buşteni către ţările arabe, recapitalizarea filialelor băncilor străine pe banii contribuabilului român – în concluzie, o ţară ruinată.
Ion BĂDOI – „Renunţaţi la ideologia integrării economice globale prin comerţul liber, mobilitatea capitalului liber şi creştere bazată pe export şi favorizaţi o orientare mai naţionalistă, care caută să dezvolte producţia domestică pentru pieţele interne ca primă opţiune” (Herman E. Daly – senior economist al Băncii Mondiale; 14 ianuarie 1994)
Mai este valabil îndemnul domnului Daly? Ne mai putem gândi la o abordare naţionalistă, mai putem pronunţa acest cuvânt fără teama unei catalogări extremiste, mai ales acum când globalizarea este sinonimă cu necesitatea? Se vorbeşte în ultima perioadă de „economia civică şi naţionalismul verde”. Despre ce este vorba?
Ovidiu HURDUZEU – În circumstanţele crizei economice de astăzi, cred că putem reformula întrebarea în felul următor : ne mai putem gândi la o abordare globalistă astăzi, acum când globalizarea este sinonimă cu jaful corporatist-financiar? Când „necesitatea globalizării” echivalează cu „necesitatea” capitalului de a migra unde pofteşte în detrimentul forţei de muncă şi a economiei reale? Naţionalismul astăzi nu mai are nimic din darwinismul naţionalismelor etnice şi rasiale din trecut. Este, pur si simplu, un mod de auto-apărare. Nu stai cu mâinile în sân când te atacă răufăcătorii. Este un „naţionalism verde” fiindcă protejarea resurselor şi patrimoniului natural al unei ţării capătă o importanţă primordiala într-o lume cu resurse limitate în care biodiversitatea este grav ameninţată.
„Credinţa ortodoxă trebuie să-i fie românului reazem în transfigurarea la faţă a Romţniei”
Ion BĂDOI -Domnule Ovidiu Hurduzeu, ce rol mai are credinţa în societatea românească? Este românul credincios, mai este el dispus să-şi găsească alinarea la sânul Sfintei noastre Biserici Ortodoxe? Mai crede românul creştin în rolul său, prin lucrarea Sfântului Duh, de a deveni „lumina lumii„?
Ovidiu HURDUZEU – Credinţa ortodoxă, nediluată de ecumenisme şi alte sminteli ale timpurilor acestora, trebuie să-i fie românului reazem în transfigurarea la faţă a României. Cu cât duşmanii ortodoxiei vor fi mai puternici, şi condiţiile mai grele, cu atât se vor întări românii în credinţă.
Ion BĂDOI – „După patruzeci de ani de comunism şi douăzeci de tranziţie spre nicăieri, se pare că România este epuizată. O epuizare economică, socială, culturală şi biologică. Dintr-un popor oropsit, dar demn, românii au devenit o masă maleabilă, un material uman care poate fi plămădit după placul şi cheful stăpânilor zilei. România s-a transformat într-un „bazin electoral”, o „groapă de deşeuri radioactive”, o „sursă ieftină de mână de lucru”, un „scut antirachetă”, un „teren de experimentare a culturilor genetic modificate” şi a vaccinurilor pe cobai umani. Suntem stat UE, stat Schengen( încă nu!n.n.), stat global, stat mafiot – am renunţat a mai fi stat românesc.” Recunoaşteţi textul, sunt convins. Vorbiţi despre o Românie în genunchi, dar, în acelaşi timp, vă raportaţi, cu timiditate, remarc eu, şi la o Românie profundă. Sunt convins că această Românie profundă există, e alături de noi, este adevărat, este încă foarte timidă în faţa celeilalte Românii, devastată de ura şi mizeria degrabei îmbogăţiri postdecembriste, schilodită de indiferenţă, prost gust, false elite şi concetăţeni grobieni. O tânără scriitoare, pe care eu o vedeam şi o văd ca parte a acestei Românii profunde, spunea:” „E loc pentru cei cărora frumuseţea, iubirea, dreptatea, adevărul le mai spun ceva, dar, mai ales, e mare nevoie de ei.” Cum vedeţi restaurarea acestei Românii profunde, care ar trebui să fie acele „dăruiri reciproce”, cum vom reuşi să ridicăm Ţara în picioare şi să-şi „recapete chipul”? Cum să dinamităm energiile creatoare ale adevăratelor elite, cum să le convingem să coboare în Agora, cum să ne potrivim ceasurile inimilor cu această „A Treia forţă. România Profundă”?
Ovidiu HURDUZEU – Nu există o formulă unică, nu există un „salvator”, avem nevoie doar de soluţii adaptate locului şi oameni hotărâţi să le pună în practică. Eu nu cred în „energiile elitelor”, ci în energiile democraţiei şi economiei participative, adică în distributism – în asocierea voluntară a unor oameni care cunosc rânduiala. Dacă vrem să supravieţuim, separaţi unul de altul, să trăim aiurea, fără niciun Dumnezeu , nu vom rezista ca popor, vom muri cu siguranţă. Dacă însă vom fi într-o împreună-lucrare, vom izbândi. Nu am nici cea mai mică îndoială.
Ion BĂDOI – Domnule Ovidiu Hurduzeu, scrieţi despre „economia libertăţii”, aţi propus „un model economic pentru România, model în concordanţă cu valorile noastre creştin-ortodoxe”. Este vorba despre modelul distributist. De curând, distributismul are în România, prin înfiinţarea Ligii distributiste „Ion Mihalache”, o asociaţie cu caracter social şi profesional, un organism care este deschis atât persoanelor fizice, cât şi persoanlor juridice. Vorbiţi-ne puţin despre distributism şi obiectivele Ligii distributiste „Ion Mihalache”…
Ovidiu HURDUZEU – Distributismul românesc nu trebuie confundat cu redistribuirea operată de statul socialist sau cel „asistenţial”. Este vorba de larga răspândire a micii proprietăţi productive. Proprietatea este folosită în primul rând pentru producerea de bunuri şi servicii necesare care servesc persoana în comunitate. O gospodărie ţărănească trebuie să producă hrană iar ţăranul să fie un producător agricol şi nu cel care urmareşte să-şi vândă cât mai repede pământul dezvoltatorilor. O fabrică trebuie să facă profit din producerea de bunuri reale nicidecum din vinderea activelor unor fonduri speculative sau unei mari corporaţii care o va închide şi vinde bucată cu bucată. O bancă trebuie să finanţeze activitatea productivă şi nu schemele speculative. Privit din perspectiva distributistă, între micul editor, micul librar şi speculantul la bursă există o imensă diferenţă. Primii doi creează valoare pentru ei înşişi, familiile lor şi comunitate, în timp ce speculantul nu face decât să „extragă” valoare şi să nu creeze nimic în loc. E o lăcustă. Distributismul privilegiază în mod net investiţiile productive în folosul persoanei-în-comunitate şi descurajează, prin toate mijloacele legale, investiţiile speculative şi „extractive” care sifonează bogatţa creată de alţii sau de natură (cazul Roşia Montană). Într-o ordine distributistă se produc nu numai bunuri materiale necesare unui trai prosper, ci şi un bun intangibil pentru supravieţuirea comunităţii:stabilitatea socială.
Liga distributistă română îşi propune să promoveze distributismul în România şi să scoată la suprafaţă un adevar uitat: distributismul are adânci rădăcini româneşti, fiind teoretizat şi pus în practică de ţăraniştii lui Ion Mihalache. Practicile distributiste nu au fost însă numai apanajul ţăraniştilor, ele fiind larg răspândite în România interbelică ( de pildă sistemul cooperatist şi cel al băncilor populare).
Ion BĂDOI – Nu putem încheia fără a vă ruga să ne vorbiţi despre această criză economică care a zdruncinat Grecia, se apropie cu lăcomie de Italia şi face semne ameninţătoare şi altor ţări precum Ungaria, Portugalia etc, dar nici marile puteri nu stau liniştite. Este vorba doar despre o criză economică sau este vorba de ceva mult mai profund? Putem vorbi despre un faliment al unor sisteme sociale, politice?
Ovidiu HURDUZEU – Este în mod evident o criză de sistem. Toate modelele încercate până acum, keynesianismul, neoliberalismul, monetarismul şi combinaţiile dintre ele, folosite să scoată economia mondială din criză au eşuat. Au eşuat fiindcă toate sunt modele bazate pe creşterea economică lineară. Într-o lume care nu mai dispune de energie ieftină sş abundentă, care epuizează nu numai resursele de petrol, dar secătuieşte şi pe cele de apă potabilă, o lume care a deşertificat solul şi a distrus „plămânii verzi” ai planetei – ei bine, în această lume trebuie să ne întoarcem la o economie smerită, a limitelor, credinţei, solidarităţii şi echităţii. Societatea însă nu se va schimba dacă fiecare din noi vom continua micile noastre laşităţi, comodităţi şi egoisme de zi cu zi, dacă vom continua să imităm modul de a fi al termitei .
Ion BĂDOI – Domnule Ovidiu Hurduzeu, vă mulţumesc pentru amabilitate şi vă rog să adresaţi câteva cuvinte cititorilor „Opiniei Teleormanului”, dar şi tinerilor plecaţi din România sau rămaşi în Ţară…
Ovidiu HURDUZEU – Nu vă pierdeţi credinţa în Dumnezeu sş reveniţi cât mai grabnic acasă – acum suntem mai toţi rătăciţi, fie că am plecat sau nu din România. Acasă, avem treabă de făcut!
A consemnat
Ion BĂDOI