Regăsire
Titlul volumului de debut al domnului prof. Lilian Celmare te plasează a priori într-o zonă de linişte, poate chiar într-un spaţiu edenic.
După lectura primelor poezii, însă, realizăm că nici nu poate fi vorba de aşa ceva. În paginile volumului vom găsi transpuse în versuri o multitudine de stări ale poetului, de la euforia generată de iubire (în cele mai multe poeme) sau regretul pentru lucrurile trecătoare din viaţă, până la tristeţea degradării satului contemporan (Satul, Plâng, E tragic…). Luminoasă şi neatinsă de umbre rămîne totuşi imaginea mamei şi bucuria naşterii fiicei sale exprimate în versuri calde şi pline de afecţiune.
Un capitol aparte îl reprezintă cel dedicate iluştrilor noştri înaintaşi mai îndepărtaţi – Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu, Ion Creangă – sau mai apropiaţi – Adrian Păunescu, aviator erou Alexandru Şerbănescu . Admiraţia poetului este necenzurată şi îndreptăţită, fără a cădea în prea uzata stare de epigonie, sau a comparaţiilor cu actualitatea. El doar “consemnează” cu smerenie lăsând cititorului “păcatul” analogiilor.
În ciuda apelării la unele şabloane (Luna II, Zborul) autorul are curajul “mărturisirii ” într-o lume din ce în ce mai pragmatică şi indiferentă. Mărturiseşte de iubire, de îndoială, de tristeţe, de admiraţie, arareori de speranţă, în câteva cuvinte, de cele ce ne alcătuiesc ca oameni. Versurile sunt marcate de sensibilitatea generată de prea plinul său sufletesc, cu plutiri în stare de extaz, dar şi cu orientări spre interior, introspective, cu tente existenţiale. Această ultimă trăsătură prefigurează realizări ulterioare remarcabile. Întâlnim astfel versuri de o frumuseţe aparte: “galopând frenetic munţii de amor”, “apar fantomatic miresme de flori”, “încercarea de a săpa în valuri”, “anotimp cu frunze ” şi chiar figuri de stil interesante ce încearcă inversarea firească lucrurilor “marea născută din valuri”.
O stângăcie “de început în construcţia poemelor o reprezintă ” folosirea în exces a conjuncţiilor: căci, deci, dar…
Poezia este “expresionistă” şi nu explicativă, una din menirile ei fiind aceea de a transmite o stare sufletească deosebită, de a naşte imagini din tuşe doar sugerate în puţine cuvinte, uneori fără a respecta înlănţuirea convenţională sau chiar corectă a lucrurilor sau fenomenelor. Desigur, excepţie fac anumite specii literare cum sunt baladele, epopeele…
De asemenea, un aspect aparent deranjant în timpul lecturii este acela al nerespectării piciorului metric (în majoritatea poeziilor), element important în cazul alegerii unei exprimării în strofe cu rimă. De aceea aş sugera autorului să încerce o formă de poezie cu rimă albă sau una cu numita “rimă întâmplătoare” în care mesajul ar căpăta mai multă substanţă, cu impact mai puternic asupra cititorului, mai ales că în versul său găsim şi cuvinte “dure”, nepoetice – idiot, pregnant, mixtură, scrâjeleşte…- aparent nepotrivite în context, cu efect interesant şi care “fracturează” curgerea uneori prea idilică a erosului.
Ceea ce este important de reţinut din creaţia lirică de până acum a d-lui prof. Lilian Celmare este trăirea cu adevărat poetică, de netăgăduit a întregii palete de sentimente omeneşti, dar şi înclinaţia deocamdată timidă spre analiză, care dezvăluie şi latura meditativă a autorului.
Îl aşteptăm cu interes într-o nouă apariţie editorială.
Sorin Arbănaş
Bucureşti, octombrie 2013
