7.9 C
Roșiorii de Vede
joi, aprilie 18, 2024

O INVESTIŢIE ÎN VIITOR, PENTRU DEZVOLTARE ECONOMICĂ ŞI BUNĂSTARE SPIRITUALĂ

este-o-investitie-in-viitor

A fost inaugurată linia de feribot   Turnu Măgurele – Nicopole

O INVESTIŢIE ÎN VIITOR, PENTRU DEZVOLTARE ECONOMICĂ ŞI BUNĂSTARE SPIRITUALĂ”

Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea, şi-a onorat promisiunea făcută, şi în data de 10 aprilie 2010, în prezenţa autorităţilor bulgare din Nicopole, reprezentanţilor Consiliului Judeţean Teleorman, ai primăriei Turnu Măgurele şi a peste 600 de teleormăneni, a inaugurat Linia de feribot Turnu Măgurele – Nicopole.

Prin acest proiect, început încă din februarie 2005, dar inaugurat abia acum, „municipiul Turnu Măgurele a devenit o poartă către lume, dar şi o oportunitate pentru stimularea afacerilor şi prosperitatea locuitorilor acestui municipiu„, cum spunea primarul Nicolae Mohanu.

Liviu Nicolae Dragnea s-a adresat celor prezenţi pe malul românesc al Dunării spunând:

Îi felicit pe cei care n-au cedat unor presiuni şi au lăsat cetăţenii liberi să se bucure de investiţia care este a lor. Le mulţumesc pentru asta şi-i felicit. Mai sunt şi oameni verticali, la noi. Am avut, acum 3 săptămâni, sentimentul că eram înainte de 1989, sentiment pe care noi, cei care stăm la graniţă, l-am avut şi-l aveam tot timpul, când ne uitam dincolo şi credeam că aici se termină spaţiul nostru de mişcare, că aici se termină libertatea. Astăzi, deschiderea de astăzi, este o deschidere către lume, atât pentru cei din Turnu Măgurele, cât şi pentru locuitorii din Teleorman. Practic, astăzi este o deschidere către libertate. Vreau să ne bucurăm împreună de ea pentru că este o investiţie în viitor şi pentru viitor. Am început să discutăm despre această posibilitate încă de acum 15-16 ani, îi văd pe mulţi dintre cei cu care discutam atunci. A durat mult, dar am reuşit să salvăm acest proiect şi să-l finalizăm. E bine să ne bucurăm împreună.

Feribotul reprezintă un obiectiv economic, de aceea aşteptăm ca el să creeze locuri de muncă şi să determine dezvoltare. Desigur, mai sunt încă multe de făcut. Venind spre feribot, în această dimineaţă, mă gândeam cu mâhnire că această bucată de drum de 4 km, care este în administrarea  statului, în administrarea guvernului, a ministerului transporturilor, nu a fost reabilitată, sau nu s-a dorit să se facă, cu toate că era o obligaţie. Poate că , în urmă cu 3 săptămâni, dacă nu veneau cu elicopterul( atunci a avut loc o altă inaugurare, în prezenţa celor doi prim miniştri ai României şi Bulgariei n.n), ar fi înţeles necesitatea reabilitării acestei porţiuni de drum. Cu toate acestea, am convingerea că, aşa cum am făcut şi până acum, cu răbdare, vom face şi bucata asta de drum, dar şi drumul de aici până la Corabia. Vreau să mulţumesc prietenilor noştri bulgari pentru faptul că au înţeles şi au acceptat ca astăzi să fie o zi fără frontiere, ca astăzi să fie o zi în care oamenii trec liberi şi gratuit atât în Bulgaria, cât şi în România. Le mulţumesc şi pentru faptul că au acceptat ca începând de astăzi, în fiecare an, românii şi bulgarii să aibă o zi în care să treacă gratuit dintr-o ţară în cealaltă. Vreau să mulţumesc în mod special prietenilor noştri din Olanda, care sunt prezenţi aici, lângă noi, pentru că ne-au ajutat  mult în derularea acestui proiect, în identificarea acestui vas, dar şi cumpărarea lui cu bani puţini, vas care este fiabil, dovadă că în urmă cu 3 săptămâni s-au urcat pe el şi unii din cei care dispuseseră un control privind modul în care s-a realizat acest proiect. Dacă nu le-a fost frică să urce pe el, înseamnă că este de bine, înseamnă că este bun!  Închei cu convingerea că urmaşii noştri, nu numai din Turnu Măgurele, nu numai din Teleorman, dar şi din zonele adiacente, se vor bucura de această investiţie. Desigur, nu uit de visul nostru de a avea un pod peste Dunăre, între Turnu Măgurele şi Nicopole. Vă mulţumesc pentru participarea dvs. la acest important eveniment şi vă invit să treceţi Dunărea cu feribotul nostru „Europa”. Dumnezeu să ne-ajute!”.

A urmat un scurt ceremonial în care primarul Nicolae Mohanu a înmânat steagul municipiului Turnu Măgurele omologului său din Nicopole, iar Liviu Nicolae Dragnea a oferit viceprefectului bulgar o icoană cu Sf. Toma. A urmat un program artistic special, oferit de artiştii teleormăneni sutelor de participanţi la acest moment important din viaţa celor două oraşe, Turnu Măgurele şi Nicopole. Prima cursă a feribotului „Europa” a dus de pe malul românesc pe cel bulgar circa 150 de cetăţeni , mulţi dintre ei plini de emoţia primei călătorii cu un asemenea mijloc de transport, dar şi de prima ieşire din România! Oficialităţile române au reuşit să „prindă” un loc pe bac doar la a treia cursă! Pe malul bulgăresc al Dunării, oficialii oraşului Nicopole şi o mică formaţie de tineri artişti au primit delegaţia română cu aplauze, steaguri şi zâmbete sincere. A urmat şi aici o scurtă şi emoţionantă ceremonie, s-au oferit cadouri, s-au făcut scurte declaraţii şi sutele de români …au cucerit Nicopole!

Să sperăm că această investiţie de circa 10 milioane de euro, cu finanţare europeană şi românească (Consiliul Judeţean Teleorman şi Primăria din Turnu Măgurele), îşi va arăta importanţa prin dezvoltarea economică şi turistică a acestei zone, dar şi printr-o reciprocă cunoaştere a locuitorilor de pe cele două maluri ale Dunării.

Ion BĂDOI

1inauguram-linia-de-feribot

3-sa-ne-bucuram-impreuna

4-daruiesc-icoana-sf-toma

5-trecerea-granitei

6-doi-primari-cugreutate

7-tinerii-artisti

8-sa-mergem-la-nicopole

9-prima-cursa-a-feribotului

10-peste-15-minute

11-in-drum-spre-nicopole

12-petre-parvu

13-la-intoarcere

14-feribotul-europa

15-tineri-bulgari

16-a-sosit-a-doua-cursa

17-o-anumita-parte-a-presei

18-stan-stefan

19-au-sosit-oficialii-romani

20-gazdele-ii-intampina

21-bucuria-intalnirii

22-de-la-salcia-la-nicopole

23-nicopole-cuvinte-de-bun-sosit

24-domnule-dragnea-va-rog

25-doi-oameni-politici

26-acest-feribot-va-uni


Articole Conexe

Ultimele Articole