13.5 C
Roșiorii de Vede
duminică, mai 5, 2024

MEMORIA, BAT-O VINA !

Am primit la redacţie o declaraţie politică a senatorului Alexandru Mocanu, ce vine să lămurească anumite aspecte ale controversatelor Legi ale militarilor, magistraţilor, parlamentarilor, aviatorilor şi alţi nevoiaşi.

                        MEMORIA, BAT-O VINA ! 

        dsc_0119  Încă din prima zi a mandatului său, Guvernul Boc s-a angajat cu toate puterile, fără menajamente, într-o încercare fără precedent – cel puţin în perioada post decembristă – anume, reducerea drastică a cheltuielilor bugetare, în mod deosebit prin eliminarea abuzurilor şi exceselor în cheltuirea banului public, concomitent cu chemarea la solidaritate a tuturor cetăţenilor.

         Astfel, au fost anunţate măsuri cum ar fi:îngheţarea salariilor demnitarilor, reducerea cu 50% a cheltuielilor materiale şi de dotare în instituţiile publice, eliminarea cumulului pensie-salariu în sectorul bugetar, reducerea cu 20% a fondului de salarii în instituţiile publice, eliminarea unor sporuri care nu se justifică, eliminarea salariilor şi pensiilor de lux, elaborarea legii salarizării unitare în sectorul public şi a legii sistemului unitar de pensionare în România etc.

         Să fiu sincer, mă aşteptam ca aceste măsuri şi altele asemenea să nu fie pe placul celor pe care-i viza direct şi, într-un fel, reacţia lor era de înţeles. Ştiam, totodată, că cel puţin parte din cei afectaţi de aceste măsuri sunt angajaţii unor „instituţii de forţă”, oameni cu multă influenţă pe lângă cei care decid în stat, fie ei decidenţii de ieri, de azi sau de mâine. Dar, la fel de sincer, nu mă aşteptam ca tocmai cei care au promovat legile speciale în baza cărora se acordă salarii de lux şi pensii colosale, tocmai ei să fie cei care astăzi le înfierează cu …ipocrizie crasă! Pe mine nu mă poate păcăli nimeni, pentru simplul motiv că am fost martor la aceste decizii, am fost acolo în Parlament, ba mai mult, am luat poziţie publică împotriva lor atunci, nu acum. Amintiţi-vă, vă rog, măcar declaraţia publică „NU VREAU PENSIE DE ELEFANT !”

        Dar să ne amintim -şi stenogramele Parlamentului stau mărturie – cine, ce şi când a propus şi susţinut. În ordine cronologică. Fără ură şi fără răzbunare. Atât.

  • Legea privind pensiile militarilor, nr.164/2001. Iniţiată în 2000 de Guvernul Isărescu, apoi în 2001 susţinută în Parlament de către ministrul apărării-Ioan Mircea Paşcu(PSD), ministrul muncii-Marian Sârbu(PSD) şi tot grupul parlamentar PSD ;
  • Legea privind pensiile diplomaţilor, nr.595/2003(inițial OUG nr. 36/2003).Iniţiată de ministrul de externe-Mircea Geoană(PSD) şi susţinută de tot grupul parlamentar PSD;
  • Legea privind pensiile poliţiştilor, nr.179/2004.Iniţiată de ministrul de interne-Ioan Rus(PSD), susţinută de următorul ministru de interne-Marian Săniuţă(PSD), de ministrul muncii-Marian Sârbu(PSD) şi tot grupul parlamentar PSD;
  • Legea privind pensiile magistraţilor, nr.303/2004. Iniţiată de ministrul justiţiei-Rodica Stănoiu(PSD), susţinută de următorul ministru al justiţiei-Cristian Diaconescu(PSD), de ministrul muncii-Marian Sârbu(PSD) şi tot grupul parlamentar PSD ;
  • emil-bocLegea privind pensiile parlamentarilor, nr.96/2006.Iniţiată în 2006 de Comisia pentru statutul deputaţilor şi senatorilor(cu votul „contra” al reprezentanţilor PD) şi susţinută în Parlament de toate grupurile parlamentare, cu excepţia grupului PD;
  • Legea privind pensiile aviatorilor, nr.223/2007. Iniţiată de deputaţii Victor Ponta, Titus Corlăţean, Marian Sârbu, Mihai Tănăsescu, Manuela Mitrea, Emil Moldovan, Dan Mihalache, Cristian Dumitrescu(toţi PSD), Daniela Popa, Bogdan Ciucă(ambii PC), Olguţa Vasilescu(PRM), Bogdan Olteanu(PNL), Anca Boagiu(PD-L), Cozmin Guşă, Lavinia Şandru(PIN).

         Amintiţi-vă, totodată, că parte dintre cei de mai sus au criticat vehement de la microfonul Camerei sau Senatului şi la televizor decizia Guvernului Boc de a institui pensia minimă garantată, de 300 lei/lună de la 1 mai şi de 350 lei/lună de la 1 octombrie 2009. Înainte de a încheia, am o rugăminte la toţi cei de mai sus care prin iniţiativele şi susţinerile lor au dezechilibrat flagrant sistemul de pensii din România:„daţi dovadă de puţin, foarte puţin, bun simţ şi nu mai ieşiţi o vreme la televizor; măcar până când ceilalţi vor reuşi să reaşeze echilibrul în sistem”.În acelaşi timp, colegii lor de partid ar trebui să renunţe în această perioadă la a mai plânge pe umărul pensionarilor, pentru că acestora a început să le miroase de la o poştă a ipocrizie. Şi e periculos, pe căldura asta… În loc de concluzie: Ipocrizie, numele tău este menţionat mai sus!  

Alexandru MOCANU

                                                   Senator PD-L de Teleorman

 

 

                   SE VA INTRODUCE LEGALITATEA

                ÎN SISTEMUL NAŢIONAL DE PENSII?

 

     

  Pensia va fi calculată pe baza contribuţiei la sistemul public!

 

 

Fiecare pensionar va primi o pensie calculată pe baza contribuţiei personale la sistemul public, fără privilegii şi pe baza unui principiu de echitate şi echilibru în faţa legii, procedură care în unele cazuri va conduce la scăderi ale sumelor primite în prezent, potrivit premierului Emil Boc.

cupon-pensie-3-lei„Punctul de vedere al Guvernului, bazat pe principiul contributivităţii, este acela că fiecare va primi o pensie pe baza contribuţiei pe care o are la sistemul de pensii”, a spus Boc.

El a precizat, la postul public de radio, că legea sistemului unitar de pensii este susţinută în Coaliţie şi a amintit că legislaţia actuală favorizează anumite categorii de pensionari în detrimentul altora.

Întrebat ce se întâmplă cu cei care au deja pensii speciale şi dacă această măsură presupune că pensionarii care beneficiază de legi speciale vor pierde din bani, premierul a răspuns „la unii va fi cazul, la alţii nu”.

„Vor primi o pensie pe măsura contributivităţii la bugetul de stat. La unii va fi cazul (să piardă din bani-n.r.), la alţii nu. Vom vedea pe analiză. Noi nu avem categorii ţintă împotriva cărora să avem ceva”, a arătat premierul.

El a susţinut că legea „nu retroactivează”, ci doar spune că cu cât s-a contribuit, atât se primeşte şi fiecare va primi o pensie pe măsura contribuţiei la bugetul de stat.

„Nu este firesc să menţii privilegii, să finanţezi din bugetul de stat pensii care nu se susţin în urma contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale. Ar fi nedrept pentru o persoană care să aibă acelaşi statut, după ce adoptăm legea, să aibă o pensie de o anumită valoare, iar pentru alţii care au ieşit înainte să aibă de 10 ori mai mult pensie decât cei care vor ieşi după ce va intra această lege în vigoare”, a adăugat Boc.

Consilierul pe probleme sociale al premierului, Mihai Şeitan, a declarat, zilele trecute, că pensiile speciale vor fi recalculate prin noua lege a pensiilor, pe baza contribuţiei persoanelor beneficiare la sistemul public, transmite Mediafax.

Şi cum românii trebuie să fie în continuare ameţiţi de declaraţii, Mircea Geoană declară cu nonşalanţă: Coaliţia nu discută de pensiile speciale!!!

Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, în urmă cu câteva zile, la Tulcea, că nu există o discuţie structurată în coaliţie ppensionarrivind diminuarea nivelului pensiilor speciale, el precizând că Mihai Şeitan, consilierul premierului, a exprimat un punct de vedere personal pe acest subiect.

Nu este lipsit de interes să amintim despre ultima decizie a Curtii Constituţionale care i-a dat dreptate lui Traian Băsescu în privinţa sporurilor pe care şi le-au acordat magistraţii.

„Magistraţii Curţii Constituţionale a României (CCR) au decis, în unanimitate, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a încălcat Legea fundamentală în martie 2008 când a emis un recurs în interesul legii prin care a recunoscut dreptul instanţelor de a acorda magistraţilor sporul de stres şi de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 la sută din salariu, cu toate că acesta a fost explicit abrogat încă din 2000. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate al acestora”, arată CCR în decizia de săptămâna trecută.

                                                                            

                                                                         Elena Georgescu

Articole Conexe

Ultimele Articole