18.8 C
Roșiorii de Vede
vineri, aprilie 26, 2024

Marea Finală LicArt 10!

Marea Finală LicArt 10!

LicArt, un festival de 10! De nota 10, desigur! De 10 ani!


licart-2011

Şi anul acesta LicArt se încheie cu o Mare Finală, care justifică pe deplin titlul de cel mai mare concurs naţional din România! După cel mai mare număr de înscrisi (2565) şi cele mai mari premii (în valoare de peste 30.000 RON) , LicArt pregăteşte şi cea mai amplă Finală! Aşa cum e şi normal pentru ediţia a 10-a!
Între 27 şi 29 mai vor fi la Bucureşti aproape 120 de liceeni din întreaga ţară, finalişti la cele trei secţiuni ale concursului: poezie, fotografie şi teatru. Pentru ei, dar şi pentru toţi iubitorii de frumos, artă şi cultură, Clubul Nouă ne pasă!, condus de jurnalistul şi omul de cultură Radu Herjeu, a pregătit o mulţime de surprize.
Astfel, liceenii finalişti vor participa la work-shop-uri şi întâlniri cu personalităţi recunoscute ale vieţii culturale româneşti: poeta Simona Popescu, actorul Eusebiu Ştefănescu, fotografii Andrei Pandele şi Cosmin Bumbut, cu Mario Barangea, vor vizita redacţia Observatorului Cultural şi Complexul muzeal Palatul Mogoşoaia.
Cele două evenimente publice vor fi Finala de teatru, ce se va desfăşura vineri, 27 mai, de la ora 18, la ARCUB. Cele 3 trupe finaliste ( Ecou – Colegiul Naţional Mihai Viteazul, Sf. Gheorghe, Atelierul de Teatru – Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Botoşani şi Drama Club – Colegiul Naţional A. T. Laurian, Botoşani) vor juca în faţa Marelui Juriu, format din 3 Maeştri: regizoarea Sanda Manu, criticul Florica Ichim şi actorul Victor Rebengiuc. Alături de ei sunt aşteptaţi la ARCUB toţi iubitorii teatrului pentru a vedea 3 spectacole extrem de bine realizate şi jucate cu mult entuziasm şi talent de tinerii actori. Şi poate aplauzele lor vor cântării în decizia membrilor juriului.
În holul ARCUB vor putea fi admirate fotografiile nominalizate. Ele au fost jurizate de un careu de aşi în ale fotografiei: Dinu Lazar, Alex Galmeanu, Bogdan Panait şi Gicu Şerban.
Duminică, tot de la ora 18, şi tot la ARCUB, va avea loc Ceremonia de Decernare a premiilor LicArt. Aceasta va cuprinde, pe lângă momentele care-i dau numele, şi lansarea volumului colectiv cu poeziile finaliste, un spectacol de teatru improvizaţie cu Trupa Improvisneyland şi un recital extraordinar al îndrăgitului Mihai Margineanu.
După care vom afla cine câştigă Premiul I la poezie (şi laptopul performant oferit). Acesta a fost decis de Marele Juriu de la secţiunea Poezie, unul de nota 10+: criticul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, criticul Liviu Papadima, decanul Facultăţii de Litere din Universitatea Bucureşti şi criticul Paul Cernat, profesor universitar la aceeaşi facultate. Vor mai fi dezvăluite numele celor care vor pleca acasă cu cele 4 aparate foto profesioniste DSLR şi, mai ales, va fi înmânat celei mai bune trupe de teatru Marele Trofeu LicArt, în valoare de 4500 Ron.
Intrarea este liberă pentru toata lumea şi sunt asteptaţi cât mai mulţi oameni care vor să petreacă o seară într-un mod deosebit!
Cei care nu pot ajunge, să nu piardă din ochi pagina Festivalului, www.licart.ro. S-ar putea să aibă surpriza să urmărească în direct desfăşurarea Marii Finale LicArt 10

Împlinim 10 ani şi dorim să avem alături de noi toţi iubitorii de frumos, artă, cultură, tinereţe! De aceea, dacă vreţi să petreceţi două seri deosebite, vă aşteptăm! Intrarea e liberă, pentru că noi înţelegem să împărtăşim cu prietenii!

radu-herjeu

Iată programul

Vineri 27 mai, ora 17.45, la ARCUB (în spatele Hotelului Intercontinental)

– vernisajul expoziţiei cu fotografiile nominalizate la LicArt 10

– spectacolul de teatru Jacques sau Supunerea, de Eugen Ionescu, al Trupei Ecou de la Col. Naţ. „Mihai Viteazul”, Sf. Gheorghe
– spectacolul de teatru Jocul de-a vacanţa, după Mihail Sebastian, al Trupei Atelierul de teatru de la Col. Naţ. „Mihai Eminescu”, Botoşani
– spectacolul de teatru Croitorul, după Slawomir Mrojeck, al Trupei Drama Club de la Col. Naţ. „A. T. Laurian”, Botoşani

Veţi asista şi voi alături de Marele Juriu, format din regizoarea Sanda Manu, criticul Florica Ichim şi actorul Victor Rebengiuc, la cele mai bune 3 trupe de liceeni din ţară şi la 3 spectacole foarte bune! Şi aplauzele voastre ar putea conta pentru desemnarea câştigatoarei Marelui premiu LicArt 10!

Duminică, 29 mai, ora 17.45, la ARCUB

– lansarea volumului colectiv cu poeziile nominalizate la LicArt 10

– spectacol de teatru improvizaţie cu prietenii noştri de la Trupa Improvisneyland

– concert Mihai Mărgineanu cu trupa sa

– decernarea premiilor LicArt 10

Vă aşteptam pe toţi! Intrarea liberă până la ocuparea tuturor locurilor 🙂

Articole Conexe

Ultimele Articole