Marea deportare a poporului român ( IV )
Viorica Olaru – Cemârtan
Dr. în istorie
Declanşarea operaţiunii şi categoriile de deportaţi
Motto:
Fi-ţi-ar Berie să-ţi fie,
Să n-ai scânduri de sicrie,
Să zdohnesti, ca un bandit,
De tot neamu-afurisit.
” din folclorul basarabenilor deportaţi de regimul stalinist”
Operaţiunea a început la orele 2:30 în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 şi a cuprins teritoriile recent ocupate de URSS, atât Basarabia şi Bucovina de Nord, cât şi Ţările Baltice. Din Basarabia şi Bucovina de Nord urmau să fie ridicate 32 423 persoane, dintre care 6 250 să fie arestate, iar restul 26 173 persoane – deportate, inclusiv 5 033 persoane arestate şi 14 542 persoane deportate din RSS Moldovenească.
O echipă formată din 2-3 militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii, descindea în forţă, bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. „Într-un sfert de oră să fiţi gata!”, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi de spaimă, neînţelegând unde merg şi de ce sunt scoşi din casele lor.
Deseori, printre cei care veneau să-i ridice pe oameni, se găsea şi „binevoitorul” sau „binefăcătorul” care a denunţat familia, şi astfel, „ajuta” NKVD-ul să depisteze „elementele periculoase”.
Considerăm că aceasta este una dintre cele mai mari drame care au fost implantate în acest neam odată cu venirea sovieticilor: ura şi vrajba între membrii aceleiaşi localităţi, dorinţa de răzbunare şi vicleşugurile în dauna persoanelor incomode din anumite puncte de vedere.
Celor deportaţi li se permitea să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi, era împărţit între cei care i-au sculat în miez de noapte. În rest, gospodinele, speriate şi pline de emoţii, printre lacrimi şi oftări reuşeau să ia nişte făină, fasole, brânză de oi, haine, încălţăminte, poate ceva mai de preţ cum ar fi bijuterii sau bani. Însă, durerea era enormă, căci toţi înţelegeau că viaţa lor se schimbă radical şi pentru totdeauna. De exemplu, doar din oraşul Chişinău au fost deportaţi 25 000 oameni, din judeţul Orhei 1 500 familii, din Bender – 5 000 persoane. Copii, bătrâni, femei însărcinate cărora li s-au găsit motive „întemeiate”, cum ar fi naţionalism sau loialitate faţă de statul român, au fost trimişi în Siberia în acea noapte. Erau urcaţi în camioane sau chiar, în unele sate, în căruţe, fiind duşi până la gara de trenuri.
În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii la o parte, tinerii peste 18 ani – de altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrânii – aparte. Persoanele arestate (bărbaţi, majoritatea) au fost separate de familiile lor şi încărcate în eşaloane speciale. Apoi, a urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Pe vagoane scria: „Tren cuprinzând muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori!” sau „Emigranţi voluntari„. Drumul spre punctele finale a fost lung, circa două-patru săptămâni, şi chinuitor. Condiţiile – îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecărui revenindu-i doar câte 200 ml.
Regimul bolşevic instaurat în Basarabia cu forţa avea, desigur, mulţi oponenţi. Însă, în viziunea conducerii comuniste, numărul acestora era mult exagerat, deoarece oricine putea fi suspectat de „trădare”, chiar şi cel care cu niciun cuvânt sau cu nicio aluzie nu a „jignit” „valorile” bolşevice. Astfel, în RSSM domina o atmosferă de paranoie şi psihoză, deoarece se căuta orice motiv pentru a demonstra că există spionaj în folosul României sau al altor ţări, că există activitate contrarevoluţionară, agitaţie antisovietică etc. În acest mod, se mai adunau la lista neagră câteva mii de basarabeni, care trebuiau nimiciţi, fiind acuzaţi de „activitate contrarevoluţionară” (art. 54-13), agitaţie antisovietică, „agent al siguranţei”, „agent al poliţiei”, „naţionalism”, „foşti albgardişti”, „spionaj”.
Deoarece livrarea recoltei şi executarea obligaţiilor agricole faţă de stat erau datorii primordiale ale gospodăriilor ţărăneşti, nerespectarea lor conducea la amendarea ţăranului, care era tras la răspundere conform articolului 58 şi 58/1 din Codul Penal al RSSU.
Paralel cu aceste capete de acuzaţii, au existat şi diverse condamnări pentru „trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, din motive religioase, pentru sionism, persoana fiind etichetată ca „duşman al naţiunii” sau „element social periculos”.
Un raport al Inspectoratului Regional de Poliţie din Chişinău, datat cu 16 iulie 1941, scoate în evidenţă numele şi prenumele diferitor locuitori din raionul Târgului Ungheni aparţinând diverselor clase sociale, care cu ocazia rămânerii sub soviete, au fost prigoniţi şi terorizaţi pentru motivul că au fost proprietari, au activat în diferite partide politice, au fost comercianţi sau au ocupat diferite funcţiuni în Justiţie şi Poliţie.
Una dintre categoriile profesionale care a avut mult de suferit a fost categoria poliţiştilor şi angajaţilor jandarmeriei. Am reuşit să cercetăm mai multe documente care scot la iveală liste întregi cu poliţişti (comisari adjuncţi, şefi de secţii, gardieni publici, impiegaţi, zelefi etc.), care au fost executaţi sau deportaţi în timpul primei ocupaţii bolşevice. Prezentăm datele preliminare la care a ajuns administraţia românească a lui Ion Antonescu cu privire la numărul poliţiştilor supuşi represaliilor din anumite localităţi ale Basarabiei: Tighina – 7 poliţişti deportaţi şi unul executat, Comrat – 9 deportaţi, Româneşti – unul executat. La Cahul, «în timpul ocupaţiei sovietice au fost deportaţi un număr de 7 gardieni publici care au fost ridicaţi la orele 1 noaptea în urma unei percheziţii domiciliare şi conduşi la NKVD cu mască neagră». După ce s-au mai făcut cercetări ulterioare, au mai fost descoperiţi 13 gardieni publici din raza poliţiei Cahul care au fost deportaţi de sovietici. În Leova – 9 deportaţi. Izmail – 42 poliţişti sechestraţi, dintre care 3 împuşcaţi şi 39 deportaţi. Bolgrad – 5 poliţişti deportaţi, dintre care unul comisar, ceilalţi gardieni publici. Reni – 15 deportaţi. Cetatea Albă – 9 deportaţi. Bălţi – 27 deportaţi, dintre care un şef de secţie, un comisar, un comisar adjunct. Orhei – 29 deportaţi, dintre care doi comisari adjuncţi, un şef de secţie, un şef de detaşament. Chilia Nouă – 7 gardieni publici deportaţi. Soroca – 14 deportaţi dintre care doi şefi de secţie, un şef de detaşament, un comisar adjunct. La Chişinău, din datele vremii, 9 funcţionari de la poliţie au fost deportaţi.
Organele de represiune au găsit cele mai diverse motive şi acuzaţii pentru a-şi justifica acţiunile de deportare în masă. Subliniem faptul că aceste acuzaţii sunt post-factum faţă de momentul deportării. Abia peste un an se întocmeau dosarele respective în care se stipulau capetele de acuzaţii. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, însă, nici unui deportat nu i s-a prezentat vreun document sau nu i s-a spus din care temeiuri legale este supus represaliilor şi de ce anume este învinuit.
Vom examina dosarele personale cu privire la deportarea a trei familii.
Familia lui Ojoga Efim Afanase, din oraşul Chişinău, membru al Partidului Liberal, participant la viaţa politică a României, proprietarul unei turnătorii, soţ şi tată a trei copii a fost în vizorul poliţiei secrete sovietice. În noaptea primului val de deportare masivă, capul familiei, Ojoga Efim, a fost arestat şi trimis în Ivdellag, regiunea Sverdlovsk, iar restul familiei a fost deportată în Kazahstanul de Sud, Staţia Sâr-Daria, sovhozul Pahta-Aral. Cei care au fost împuterniciţi să realizeze deportarea acestei familii au fost NKVD-iştii Serdobinskij, Cernyshev şi Luzhnikov. Raportul întocmit de grupa operativă, la predarea familiei la staţia de trenuri, a fost semnat de şeful grupei operative, sergentul de miliţie, Serdobinskij, în aceeaşi noapte. La puţin timp după trimiterea în lagăr, capul familiei a murit şi familia sa a aflat mai târziu de soarta lui.
Familia lui Costin Nicolae Ion, locuitor al satului Ghidighici, membru al Partidului Liberal, fost primar în sat, gospodar, soţ şi tată a trei copii era învinuit că ar fi chiabur şi folosea munca năimită. Faptele de care se făcea vinovat în ochii sovieticilor erau confirmate de către mărturiile câtorva săteni, E.Cebotari şi I.Cebotari, înregistrate la sovietul sătesc. Certificatele care documentau cazul dat erau întocmite de către împuternicitul superior al departamentului operativ al Direcţiei Judeţene Chişinău a MSS, sergentul de securitate, Gusov, şi erau aprobate de către şeful departamentului operativ al Direcţiei Judeţene Chişinău a MSS, Ghidighici, sergentul de securitate, Bogomolov. În timp ce soţia cu cei trei copii a fost deportată în Kazahstan, soţul său a fost trimis în regiunea Sverdlovsk, de unde familia a primit înştiinţare că a decedat.
Familia lui Iacob Gheorghe Ion, locuitor al satului Coiuceni, mai târziu – Cosmenii Vechi, raionul Sculeni, judeţul Bălţi, conducător al Partidului Cuzist din satul Coiuceni, gospodar, soţ şi tată a opt copii în iunie 1941, era raportată lui Sazâkin ca fiind familie de chiaburi, iar capul familiei fiind organizator al unui pogrom evreiesc în satul natal, făcând agitaţie pentru deportarea evreilor din România. Se arăta că în anii 1937-1938 acesta a participat la şedinţele partidului cuzist din oraşul Iaşi, iar mai târziu, făcea agitaţie ca oamenii să opună rezistenţă soldaţilor din Armata Roşie, arătându-şi vădit atitudinea antisovietică. Mai mult decât atât, fiul său, Iacob Vasile, a fost reţinut în 1941 pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei, dorind să fugă în România. Aceste capete de acuzare erau foarte grave şi au condus la sentinţa de deportare, semnată de şeful Secţiei Raionale Sculeni, judeţul Bălţi, NKGB a RSSM, sublocotenent al securităţii de stat, Semka şi şeful Secţiei Orăşeneşti a judeţului Bălţi, CNSS a RSSM, locotenent al securităţii de stat, Rzhavskij. Iacub Gheorghe a fost arestat şi escortat în Ivdellag din regiunea Sverdlovsk, unde a fost tras la răspundere penală, conform art. 58-13 al CP al RSSFR, învinuit că a fost membru activ şi conducător al partidului „contrarevoluţionar fascist al cuziştilor”, că a participat la pogromurile evreieşti, că a făcut agitaţie pentru cuzişti şi pentru Germania fascistă. Ei au fost trimişi în regiunea Tomsk, iar averea le-a fost confiscată. Pe parcursul anchetării, Iacob Gheorghe nu a recunoscut vina sa, negând apartenenţa la careva partid politic. Fără a avea dovezi, Consfătuirea Specială de pe lângă NKVD a URSS din 21 martie 1942, a luat hotărârea de a-l executa, astfel, Iacob Gheorghe a fost împuşcat la 25 aprilie 1942.
Expresiile prin care erau se caracterizau atât capii de familie, gospodăriile lor, cât şi activitatea, convingerile acestora, denotă un tratament lipsit de stimă şi încărcat cu ură faţă de „duşmanii poporului”. Documentele abundă în interpretări distorsionate atât ale activităţilor, cât şi ale averilor acestor familii. Dacă luăm în consideraţie faptul că economia basarabeană în acea perioadă era naturală (majoritatea celor necesare erau crescute şi confecţionate în gospodăria personală) şi familiile aveau mulţi copii, averea ţăranilor era chiar modestă pentru a acoperi necesităţile.
Aceste trei cazuri dezvăluie schema după care se proceda: capii de familii erau separaţi de restul membrilor şi erau duşi în lagărele de muncă silnică unde, istoviţi de puteri, în final erau executaţi fără o judecată reală şi fără a purta vreo vină. Membrii acestor familii urmau să ispăşească respectiva pedeapsă sub forma deportării în adâncul Siberiei sau în Kazahstan, fiind izolaţi de capul familiei, cu care le era interzisă corespondenţa sau orice altă legătură.
Conform documentelor din arhivele ruse, prin această operaţiune, din Basarabia şi Bucovina de Nord, au fost ridicate de la casele lor 29 839 persoane, dintre care 5 479 persoane au fost arestate („membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice”) şi 24 360 persoane au fost deportate. Din acest total al persoanelor arestate şi deportate tributul principal l-a plătit populaţia RSS Moldoveneşti: 4 507 persoane arestate şi 13 885 persoane deportate, în total 18 392 persoane. Din cele 4 507 persoane arestate (capi de familie) din RSSM, 4 342 persoane au fost ridicate conform materialelor întocmite de Comisariatul Norodnic al Securităţii Statului, deci din considerente politice, şi 165 în baza materialelor întocmite de Comisariatul Norodnic al Afacerilor Interne, conform dosarelor penale. Iar din cele 13 885 persoane deportate, 13 682 au fost ridicate conform materialelor întocmite de Comisariatul Norodnic al Securităţii Statului (NKGB), deci din considerente politice, şi 203 în baza materialelor întocmite de Comisariatul Norodnic al Afacerilor Interne (NKVD), conform dosarelor penale. Această statistică demonstrează, o dată în plus, caracterul politic şi scopul ideologic al deportării din 12-13 iunie 1941.
( Va urma )