40.4 C
Roșiorii de Vede
luni, iulie 15, 2024

Luciditatea scriitorului

Între Frică şi Derută

Luciditatea scriitorului

invinsii-frica-deruta-liviu-comsia

Zilele municipiului Roşiorii de Vede, 4 – 8 septembrie 2010, manifestare aflată la cea de-a zecea ediţie,  au prilejuit scriitorului Liviu Comşia lansarea unei noi cărţi , „Deruta”. Este vorba de o culegere de povestiri, aşa cum le numeşte scriitorul, despre viaţa satului ardelean, dintr-o perioadă pe care o rememorează cu luciditatea scriitorului adevărat, dar cu simţămintele care îl încearcă pe eroul povestirii „Ana, ca o floare de sânger”, Neagă Brezan, aflat „singur în mijlocul apelor, căutându-se îndelung în buzunare după o ţigară”. Cu detaşare, cu seninătate, chiar cu un zâmbet furişat pe buze, dar grijuliu să nu-l simtă cei din jur şi să-i inunde curtea gândurilor, deşi se afla în plină revărsare a apelor tulburi şi devastatoare de suflete, de existenţe. Înainte de a reda „Mărturisirea” scriitorului Liviu Comşia, trebuie să mărturisesc eu însumi că nu credeam a mă întâlni, după zeci de ani, cu cel cu care,  la mijlocul anilor ’70, mă „luptam” în concursuri naţionale de reportaje pentru accederea la Facultatea de Ziaristică, de pe lângă Academia „Ştefan Gheorghiu”, pentru că doar acolo se afla singura facultate de jurnalism din  România. Nu l-am cunoscut atunci, dar l-am „descoperit” acum în paginile ziarelor acelor vremi împărţind podiumul câştigătorilor acelor concursuri şi am şi înţeles dedicaţia pe care a oferit-o cu delicateţe „prietenului de-o viaţă”, pe ultima lui carte.. L-am redescoperit ca scriitor în Roşiorii de Vede, loc pe care l-a îmbrăţişat cu pasiune, dar unde a şi fost primit ca un posibil şi talentat fiu, doritor să-şi presare câmpie sudică între vârfuri de munte, ca o unduire de neastâmpăr, ce se dorea revărsat într-o misterioasă deltă din Pădurea Nebună a Deliormanului.

Prezentat în cuvinte calde de directoarea Direcţiei de Cultură a municipiului Roşiorii de Vede, prof. Constanţa Ciubuc, autorul rosteşte , în tremurătoare cuvinte, o „Mărturisire” de credinţă scriitoricească, menită să introducă cititorul în propriul atelier literar, dar şi într-o lume grotescă,  rece şi deprimantă, halucinantă prin reacţiile individului, prin tragediile umane, prin disperarea imposibilităţii de a spune „Nu” unui sistem care se transforma tot mai mult într-o imensă farsă existenţială.

–     „ Proza scurtă este examenul unui scriitor. Este poate puţin atipic faptul că acest volum de povestiri a apărut după o serie de alte cărţi, după două romane, pentru că nu numai contextul social şi politic, dar şi felul meu de-a fi a întâmpinat multe, multe, multe meandre, pentru că iată scriu foarte greu, nu sunt atent cu manuscrisele, le pierd şi pe urmă încep să regret. Pe unele le-am distrus pentru că am crezut că nu sunt de valoare. Ce să vă spun? Prima poză pe care am scris-o eu se numeşte „Deruta”. Este de-acum aproape 40 de ani. Practic este proza de debut, care a apărut sub îngrijirea poetului Alexandru Brad, care, aşa cum ştiţi deja, i-a schimbat titlul din „Deruta”, în „Vara pe Olt”, dintr-un titlu de sugestie, într-un titlu neutru şi cenuşiu. Atunci n-am înţeles. Povestirea se bazează pe un fapt real. În satul în care m-am născut, am participat la împuşcarea câinilor. N-am avut un  debut promiţător, doar Alexandru Brad a scris atunci că „vom mai auzi de numele acesta”. De numele acesta, Liviu Comşia, nu s-a mai auzit multă vreme, fiindcă, după publicarea, în revista Astra din Braşov, de către Daniel Drăgan, a prozei  „Frunze de nuc”, tacit sau explicit am fost interzis. Mi s-a explicat că habar nu am de ce trăieşte clasa ţărănească, ţăranii noştri, că nu-i cunosc, că falsific, că văd drame acolo unde ele nu sunt şi, aşa cum explic într-o mărturisire, mi s-a trasat sarcină, lucrând la ziarul judeţean, să scriu un serial de reportaje „Satul socialist, azi”, care era foarte urmărit pentru că, mi-am dat seama, momentul în care am scris despre un sat, Dumbrăviţa, din apropierea Braşovului, şi am remarcat anii în care erau construite casele, mi s-a spus că insinuez că ţăranii şi-au construit casele doar înainte de anul 1944, că după acel an nu şi-au mai construit nicio casă, ceea ce însemna că sistemul nu-şi atinsese scopul. Cu asemenea motive mi se refuza sistematic orice proză.       Povestirea „Ghiur”, mi-aduc aminte, a creat o discuţie foarte, foarte încordată între mine şi secţia de propagandă pentru că acolo am fost acuzat chiar de misticism!

Nenorocul era că aveam şi un dosar cam încărcat, tatăl meu era „Cavaler al ordinului Mihai Viteazul”, fiind colaborator apropiat al lui Ion  Antonescu, şi vă daţi seama cum se puneau cap peste cap, fiind interzis. După ’90, am publicat romanul „Învinşii”, în anul 1993, dar pe care-l începusem încă din anul 1986, şi a fost premiat de Uniunea Scriitorilor, pentru debut”.

Au mai vorbit despre „Deruta” lui Liviu Comşia scriitorii Iulian Chivu, Constantin T. Ciubotaru şi alţi participanţi la întâlnirea de la Casa de Cultură a municipiului Roşiorii de Vede. Putem afirma că a fost o lansare de carte reuşită, a unui scriitor deja consacrat, iar cititorii au primit o carte interesantă, profundă şi captivantă.

Ion BĂDOI

avantajul-primului-sosit-linistea-lecturii

foto-3

chiar-oare-pe-unde-o-fi-ghiuri

da-domnule-scriitor-adevarat

foto-21

marturisesc-eu-am-scris-o

umbra-trecutului-nu-ma-paraseste

liviu-comsia-ramas-singur-cu-cititorii

Articole Conexe

Ultimele Articole