10.8 C
Roșiorii de Vede
joi, februarie 22, 2024

Lecție deschisă despre poezie

                                 Lecție deschisă despre poezie

 

 

DANIELA TOMA s-a născut la Braşov în data de 27 octombrie 1966 și este absolventă a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Litere, specializarea română-franceză. Este profesoară de  limba şi literatura română;

 Debut literar: Lumina din suflet, 2004, (poeme); urmează apoi volumele: Plânge timpul în palme, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2013; Mă numesc Doi, Editura Rovimed Publichers, Bacău, 2013; Forma paşilor pierduţi, Editura Transilvania Publichers, 2013; Traduceri: volumul SAECULUMCultură şi civilizaţie latină, 2002; Publicaţii în: Revista de cultură ANTARES, apărută sub egida USR –filiala S-E Galaţi, Revista de cultură Chronos – Peniţa de aur/izvor de cultură; Cervantes – Revista Internaţională de Cultură; Melidoniumm – Revistă de cultură, artă, tradiţii, credinţă, istorie, educaţie; Revista Popasuri culturale româneşti; Revista Spaţii culturale; Revista A.V.A – Agenda valorilor actuale; coautor – Caietele Blaga, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2012; coautor – Antologia poemului fantastic contemporan – Cerul de jos – ediţie îngrijită de Mihail Grămescu, Editura Virtuală, Bucureşti, 2013; Reviste şcolare: Lumea din cuvinte; Copilărie în paşi de dans; Aeterna latinitas; Lucian Blaga – un om, un destin (2006 -2007); Premiul pentru originalitate literară acordat de Asociaţia Clubul Expresia Ideii, Oneşti, România, 2012, Diplomă de excelenţă pentru talent literar şi contribuţie în cadrul grupului Cervantes şi al Editurii Inspirescu, Satu Mare, 2013.

 

 

evanghelia după mine însămi

în mine cresc toate rătăcirile tale

 de aceea mă aflu întâmplare doar

 acolo unde uneori îmi strigi numele

 am să-mi las braţele să aştepte

 aceleaşi lucruri

sau altele

nimic nu-mi prisoseşte

 poate doar numărul anilor

sau singura pereche de ochelari

 prin care n-aş vrea să te văd

risipindu-te

oh, da

ştiu

ai învăţat umbra să crească din tine

la fiecare răscruce

măcar să se întâmple ceva, îmi zici

cu mult înainte ca ochiul

să cadă adânc

în inimă

poemul acesta nu e despre viaţă

ci despre buzele

pe care a împietrit ecoul

sau nebunia

sau ceva

a rămas doar puţinul

din care nu se mai naşte

nimeni

poemul acesta nu e despre tine

ci despre o inimă

şi o lecţie deschisă

ca o capitulare

 

poem cu fluturi adevăraţi

nu mă întreb cât de mică mi-a rămas forma paşilor

dispărută temporar din motive de sănătate mintală

voi cere clemenţă înainte de a mai scrie greşit încă o dată veacul

nu ştiu ce mai urmează după fuga ce mă durea încă de când

tu năşteai suprafeţe limpezi în largul sufletului

şi-n toate celelalte limite

mă arăt cu degetul într-un ochi curat

chiar dacă locuiesc invers în pielea mea

altădată,

cu vrerea timpului, îmi voi paria bruma de arginţi

pe ziua-n care,

din pleoapa ta vor ninge

şi vor plânge

fluturi roz

scurt tratat de descompunere comparată

în noaptea ta mi-am văzut faţa de la început
credeam că primul şi ultimul dumnezeu
plângea pe umărul unei mame
alt rămas în urmă nedumerit
de ceva născut înainte de vreme
am răstignit şi biserica şi crucea
de frică
apucături de lătrător la stele
pe care nu le mai recunoşteai
mă văzusei la capătul lumii
şi ai tăcut
de fapt
ai fost tot timpul singura culoare
dezgustată de lanţurile mele
nu se dau medalii pentru locul unde aş vrea să fiu acum
şi oricum ele ar atârna greu pe piept

D day

paharul împlinit îţi soarbe inima cu dedicaţie
puţin mai mult decât o înghiţitură
dintre toate începuturile acesta e cel mai uşor de vărsat sub masă
pentru că mereu vor fi locuri noi de joacă
în gura dumnezeului nostru
ca şi când ne-am fi iubit cel mai mult unul în celălalt
paharele goale de toţi îngerii
în aceeaşi zi

 

paradisul danielelor – oare ajunge atât?

aş vrea să tac
apoi aş vrea să mă strig pe nume
în toţi oamenii laolaltă
ce înseamnă să fii om întreg
în ceea ce ai
sau să te regăseşti nechemat
în orice scandal ar face fiinţa ta?
să te înşface ea, aşa, deodată
şi să dea cu tine de pământ
cam câte accese de furie pe zi
ar putea avea realitatea?
niciodată îndeajuns, îţi spun
în definitiv,
toţi avem un loc pe lumea asta
unde nu ne mai putem întoarce

a fost odată
o dată şi bine

 

 

din cuprinsul unei declaraţii

nimeni nu ştie la ce te gândeşti

când numele tău de femeie e trecut prin foc

aruncat dinspre inimă

să nu mai poată fi răsfoit

Dumnezeu nu se mai lasă îmbrăţişat

în niciun început

doarme în el însuşi fără motiv

o ultimă clipă îşi strigă foamea

ca o umbră a mâinii drepte

sau ca o poftă ce-o pofteşti

uneori, noaptea târziu

vrei să ieşi din dispreţul acesta

te îngropi în răbdarea mea

iar eu,

eu

îţi voi bea toate nopţile în pahare de plastic

până când una singură

îţi va fi suficient de albă

în cuvinte din urmă

sau în mine

de pe negativ
există o vreme
când te legi pe dinăuntru
cu numele răstignit
bei o ceaşcă de cafea amară
ca să uiţi cât de singur eşti
ieşirea dureroasă din trupul celuilalt
sunet gol şi prelung
fără alte cuvinte de sprijin
nu înţelegi de ce nu aude ceasul acela
când îl rogi să mai stea
aştepţi rândul tău într-o viaţă
pe care cineva ţi-a dosit-o
n-ai voie să dai buzna
de câte ori vrei tu
păcat pământesc regretul
unde să-l închizi?
n-ai cum …

ai curaj să pretinzi că îţi eşti?

când te uiţi direct spre linia feţei

parcă n-ai vrea s-o-mparţi cu nimeni

e oribil să te împiedici de vechituri, îţi zici

şi te pregăteşti să joci rolul înţeleptului

în cine ştie ce stare de bine

pe care nimeni n-o mai spală

nici pe dinafară,

nici pe dinăuntru

o arunci pur şi simplu în mijlocul lumii

poate rămâne acolo

aşa te aperi de numele cu împrumut

pregătit dinainte ca tu să faci zgomot cu ziua ta

printre oameni

în mod cert vei mai face o oprire

între un pas şi celălalt

partea pe care n-o cunoşti este că tocmai atunci

te risipeşti cel mai mult

şi ce şir s-a creat în urma ta!

(Din volumul în pregătire,  Evanghelia după mine însămi)

Articole Conexe

Ultimele Articole