Lecţia din Manualul de anticristologie
La Muzeul Ţăranului Român a avut loc la începutul lui aprilie 2011, lansarea ultimei cărţi, „Manual de anticristologie”, a teologului, eseistului şi istoric al creştinismului timpuriu, Cristian Bădiliţă,. I-au fost alături, la întâlnirea cu publicul, fostul ministru al culturii, istoricul şi eseistul Theodor Paleologu, ceecetătoarea Francisca Băltăceanu şi directoarea editurii „Vremea”, Silvia Colfescu.
După ce a mulţumit publicului prezent pentru participarea la lansarea de către editura „Vremea” a unei cărţi cu totul şi cu totul speciale, directoarea editurii, doamna Silvia Colfescu a spus:
„ În primul rând, sunt datoare să vă anunţ că această carte apare în colecţia FID, Fapte, Idei, Documente, a editurii „Vremea”, o colecţie respectabilă, care în curând împlineşte 20 de ani. Este o colecţie unde au apărut cărţi foarte apreciate de istorici, de publicul care doreşte să cunoască istoria recentă a ţării noastre, care doreşte să citească documente fără ca acestea să fie recomandate sau interpretate în vreun fel de editură sau de către altcineva, cititorul fiind lăsat să judece singur. Colecţia mai este cunoscută pentru seriile ei de autor, între care marea serie „Petre Pandrea”, de inedite, pentru cărţile de eseu, de istorie şi de filosofie, adeseori. Este o colecţie interesantă şi care deja şi-a făcut un loc în conştiinţa publicului românesc. Suntem foarte bucuroşi că am reuşit să publicăm în această colecţie cartea pe care o prezentăm astăzi. Este cartea lui Cristian Bădiliţă, „Manual de anticristologie„. Trebuie să vă spun că nu este prima carte cu tematică religioasă care apare în această colecţie, pentru că au mai apărut câteva cărţi extrem de interesante, ale arhiepiscopului Chrysostomos al Etnei, California, între care una, care vorbeşte despre Cruciada de la 1204, şi care este tot atât de fascinantă la fel cum este cartea despre Anticrist a domnului Cristian Bădiliţă.
Dacă se spune că fiecare dintre noi este un univers, universul pe care-l reprezintă domnul Bădiliţă este printre galaxii, de planete interesante, de sori care aruncă nenumărate trâmbe de lumină şi este un univers cu adevărat fascinant. Aşa este şi cartea pe care a scris-o acum pentru că subiectul însuşi este fascinant. Acest personaj care încarnează răul este aproape mai interesant pentru om decât personajele care încarnează binele. Întrucât aici sunt persoane cu mult mai abilitate decât mine să vă vorbească despre cine este Katechon, despre această carte, o voi ruga pe doamna Francisca Băltăceanu să v-o prezinte”.
” Sunt într-o situaţie destul de complicată, a început prin a spune cercetătoarea Francisca Băltăceanu, fiindcă sunt aici doi specialişti în escatologie sau, ca să zic aşa, în sfârşitul lumii, şi publicul este format din oameni care au citit foarte multe cărţi. Mai repede pot spune de ce cred că merită citită această carte. Faţă de prima ediţie, tabla de materii este mai explicitată, mai amănunţită şi cu nişte titluri absolute atrăgătoare. Este o punere în temă cu starea chestiunii, apoi autorul, cum spune însuşi, îşi propune să abordeze grilă filologic-istorică şi teologic-istorică, o combinaţie bună, şi neconfesionalizată. Prezintă tot ce s-a scris în antichitate despre problema Anticristului la nivel serios. După aceea, cu un titlu care cred că îi aparţine, „Incipit vita Antichristi”, este o trecere în revistă a documentelor biblice, patristice şi apocrife, care se referă la Anticrist. Pentru fiecare, povesteşte în mare cam despre ce este vorba, referitor la această temă, şi este un mit al anticristului, o temă care apare dintr-o combinaţie de mitologie, scriptură şi istorie. După această prezentare bogată, este un dosar al textelor biblice prezentate şi apoi, într-o traducere personală, Cartea lui Daniel, Epistola a doua a lui Pavel către tesalonicieni şi Apocalipsa lui Ioan. Apoi, dosarul patristic despre scrierile lui Irineu şi ale lui Hipolit, introduce textele traduse şi prezentate fiecare cu multe note, şi notele puse la sfârşitul textului, aşa că acela care vrea un plus, le poate găsi, iar cel care vrea să treacă mai departe, nu este împiedicat. Şi, în sfârşit, un studiu final, despre răul katechon, adică, cine împiedică venirea anticristului. E bine sau e rău că împiedică? Ştim că problema e fierbinte. E curios, nu? Sunt teme care bântuie până la obsesie. Cine este Anticristul? A tot fost identificat, de la împăratul Nero trecând prin Papa de la Roma, Hitler, Stalin ş.a.m.d. Cine este 666, sau ce e cu ea? Cine e fiara apocalipsului, ce e cu mileniile, cu săptămânile milenare… Cartea lui Cristian Bădiliţă este o carte serioasă, prin recursul la surse, văzute în original, prin redarea locurilor importante, printr-o traducere a lor fiabilă şi printr-un comentariu specializat. În acelaşi timp, este o carte uşor de citit. Combinaţia aceasta dintre o carte savantă şi una uşor de citit este extrem de rară! Autorul doreşte să comunice. Concluziile la care ajunge cartea e că problema e complexă, că afirmaţiile despre identificare sunt oarecum simbolice şi nu trebuie absolutizate.”
„Mă bucur foarte mult că sunt alături de dumneavoastră, a început prin a spune eseistul şi istoricul Theodor Paleologu, mă bucur şi pentru faptul că această carte a fost reeditată, fiind a doua ediţie, e un semn foarte bun, asta înseamnă că este o carte care se vinde, şi este normal să fie aşa, este o carte scurtă, foarte sintetică, o carte informativă. Doamna Băltăceanu a spus deja tot ce era de spus despre elementele principale ale cărţii, dar eu ţin să relev faptul că prietenul meu Cristian Bădiliţă a mai scris o carte despre Anticrist, şi aceasta este teza lui de doctorat, e foarte groasă, aceasta are sub 200 de pagini, pe când teza de doctorat este o „cărămidă” de 666(!!!) de pagini, dublu pe cât am scris eu la teza mea, şi e foarte bine că autorul a dat o formulă accesibilă unui public cât mai larg tezei lui de doctorat. În teză e vorba de o serie întreagă de autori Sfinţi Părinţi, care au vorbit despre Anticrist. Aici sunt numai doi: Irineu al Lyonului şi Hipolit, sau pseudo Hipolit, iar finalul este un capitol foarte interesant, pe care vi-l recomand în mod special, acela despre Imperiu şi Anticrist, eseul despre răul catechonic la Irineu şi Hipolit. Este un text care este important în relaţia dintre autor şi mine însumi pentru că am discutat mult despre interpretarea catechonului ca Imperiu. Despre ce este vorba? Aveţi răspunsul în partea consacrată dosarului biblic. Este vorba de a doua epistolă către tesaloniceni a apostolului Pavel, un text pe care l-am tot discutat între noi; ce-o fi acest misterios katechon, acel ceva sau cineva care întârzie sau opreşte venirea Anticristului, iar acest capitol este, după părerea mea, foarte interesant pentru că relevă paradoxul din gândirea lui Hipolit, şi anume că Imperiul este totodată rău, dar opreşte un rău şi mai mare.
Imperiul este, dacă vreţi, un fel de manifestare homeopatică a răului, care împiedică ceva şi mai rău. Este vorba de o gândire politică extreme de complex, ceva similar găsim la Hobbes când spune că Leviatanul constituie o utilizare homeopatică a violenţei, avem o variantă secularizată, această idee că statul este un rău, dar e mai rău fără rău…
Trebuie să spun că este o carte care, pentru mine, reprezintă un capitol foarte important din propria mea biografie de intellectual, şi mă bucur foarte mult că această a doua ediţie este o probă că aşa ceva are căutare, e o temă extrem de actuală, aşa cum spunea doamna Băltăceanu, dar tratată cu mult echilibru, dincolo de fantasmagoriile pe care le vedem în diferite cercuri şi în diferite medii din lumea întreagă de altminteri, nu numai din România. Aşadar, felicitări editurii! Interesant este că e publicată în colecţia FID, Fapte, Idei, Documente, a editurii „Vremea”, în care au apărut o serie de alte documente. E vorba de o carte cu documente! Vă mulţumesc mult!”
Prezentându-l pe autorul cărţii lansate în acea seară la Muzeul Ţăranului Român şi tipărită la editura „Vremea”, distinsa directoare Silvia Colfescu a spus:
„ Acum îmi fac datoria şi-l anunţ pe domnul Cristian Bădiliţă, despre care trebuie să nu uit să vă spun că nu este numai un istoric al creştinismului timpuriu, ci şi un extraordinar de interesant eseist şi un delicat şi expresiv poet. Este o persoană de o foarte mare hărnicie, lucru foarte rar în zilele noastre. Vă ascultăm, domnule Bădiliţă!”
„ Mulţumesc doamnei Colfescu pentru redactarea impecabilă şi, nu în ultimul rând, pentru aceste minunate coperte, care îi aparţin, a spus scriitorul Cristian Bădiliţă. Mulţumesc foarte mult doamnei Francisca Băltăceanu pentru efortul de a fi citit a doua ediţie în zece minute şi de a-şi fi luat şi notiţe, vreo şase pagini! Îi mulţumesc şi lui Toader pentru că mi-a oferit prilejul reîntâlnirii şi mi-a strecurat un mic nod în gât, datorat nostalgiilor şi emoţiilor, şi vă mulţumesc dumneavoastră pentru prezenţă. După trei sau patru conferinţe pe acest subiect, pe lângă alte subiecte pe care le-am ţinut în ultimele şapte zile, îmi e destul de greu să reiau toată istoria Anticristului în primele trei secole. Mă rezum doar la acest volum. Am început şi am scris foarte mare parte din această carte la Pisa, pentru că Toader tot a pomenit de Italia, fiind o ţară foarte favorabilă studiilor anticristologice şi, când aproape m-am apropiat de sfârşit cu traducerea şi redactarea volumului, am aflat că lucram, că am lucrat trei luni de zile în încăperea unde tradiţia spune că acel faimos conte Ugolino şi-a devorat copiii pentru a supravieţui! Vă daţi seama sub ce auspicii am demarat lucrarea. Ulterior, am completat cercetarea, teza de doctorat, Toader a amintit câteva lucruri în acest sens, iar lucrarea de doctorat despre Anticrist, „Metamorfozele Anticristului”, a primit un premiu în valoare de 30 de euro! Treizeci de arginţi! Aşa că istoria, consecinţele anticristologiei devin din ce în ce mai palpitante. Volumul este structurat pe 3 capitole. Primul dintre ele e o istorie a pre-anticristologiei, ca să spun aşa, adică din cele mai vechi tradiţii culturale, care au contribuit într-o anumită măsură la crearea mitului anticristului în creştinism şi, când vorbesc despre mit, vă rog să nu înţelegeţi termenul confesionalizat sau marcat negativ. Când vorbesc despre mit, vorbesc despre un termen căruia Eliade i-a redat literele de nobleţe. Adică, e o poveste adevărată în care credincioşii cred, creştinii cred. A doua parte a volumului se concentrează asupra celor două texte fundamentale din primele trei secole, de fapt secolul al doilea şi secolul al treilea despre Anticrist, primul continuând în Cartea a cincea din Adversus Haereses, lucrarea polemică a lui Irineu, al doilea, De Christo et Antichirsto, care aparţine unui autor numit de tradiţie Hipolit, dar care nu este Hipolitul Romei cu care suntem mai familiarizaţi, ci e un personaj poate preot, poate episcop din Orient şi care ne-a lăsat o bogată operă exegetică. În sfârşit, a treia parte a volumului face o analiză descriptivă şi comparativă , aşa cum a spus şi Toader adineauri, între teologiile, teologia politico-istorică a lui Irineu şi teologia anti politică, dar în acelaşi timp katehontică, a lui Hipolit. Aceasta e în mare structura volumului. În ce priveşte povestea Anticristului, există câteva tradiţii precreştine care au contribuit într-o anumită măsură la crearea mitului, dar Anticristul este un personaj, e o credinţă, dacă vreţi, o tradiţie tipic creştină. Nu putem despre un mit al Anticristului până la Irineu, care este, nu întâmplător, primul mare autor sistematic, primul teolog sistematic din istoria creştinismului. Sunt trei raţiuni pe care le dezvolt în prima parte a lucrării, pentru care mitul respectiv sau tradiţia respectivă, dacă vreţi, apare odată cu Irineu. În a doua jumătate a secolului al doilea, creştinismul se delimitează de iudaism, de masa iudaică, există această opoziţie clară, de ambele părţi, bineînţeles, marcată de ambele părţi, dar intervine şi un eveniment istoric, revolta lui Bar-Kokhba. Al doilea element care are drept consecinţă crearea acestui mit este formarea canonului, de o parte crearea unei conştiinţe ortodoxe, de partea cealaltă erezia. Al treilea element la care a făcut aluzie şi Toader este raportul radicalizat, sau tensiunea radicalizată între stat şi biserică. Toate aceste elemente, combinate cu tradiţiile despre care vă vorbeam, tradiţia chaoskampf-ului, tradiţia adversarului eschatologic ( Satan, Beliar, Mastema, Belzebut, ş.a m.d), există o serie întreagă de personaje, confraţi ai diavolului, în literatura mai ales intertestamentară, o altă tradiţie este aceea a Tiranului eschatologic de tip Nabucudonosor sau Antiochus IV Epiphanes, până la Nero şi, în sfârşit, o altă mare tradiţie e tradiţia Pseudoprofeţilor din Vechiul Testament. Toate aceste tradiţii precreştine combinate , nu neapărat prezente toate, cu viziunea creştină asupra istoriei şi asupra răului, conduc la crearea acestui mit. Prima formă sistematică îi aparţine lui Irineu, şi ne oferă şi primele date, şi primele informaţii din o aşa zisă biografie a Anticristului, care pentru noi pot părea picante sau interesante, pitoreşti, dar care, până la urmă, ţin de viziunea simbolic teologică, simbolic metafizică a lui Irineu, şi a teologilor din acea perioadă. De pildă, numărul 666, explicaţia pe care o conferă Irineu acestui ciclu, de fapt este mai corect să vorbim despre un ciclu şi nu despre un număr, cum ştiţi, şi în ebraică, şi în greacă, şi în latină literele aveau şi valoare numerică, este o explicaţie cu totul şi cu totul aparte. El integrează, explică acest ciclu integrându-l într-o viziune proprie despre istoria mântuirii, teodicee, dacă vreţi, compunând sau sugerând o teodicee. Pentru el, Cristos este personajul care recapitulează toată istoria binelui, pentru că Irineu este şi primul teolog al istoriei din creştinismul antic. Cristos este simbolizat prin cifrul 888, care este cifrul sau cifra perfecţiunii cereşti, Anticristul, care este simbolizat prin cifrul 666, recapitulează toată istoria răului de la Adam şi până la căderea Satanei, de fapt, şi până la întrupare. Prin urmare, e o viziune cosmică şi acest 666 este una din variantele pe care Irineu le-a întâlnit, le comentează, cu care este de acord şi spune că 666 este cifrul corect şi nu 616, cum a mai întâlnit în alte variante de manuscris pentru că 666 îi verifică teoria recapitulării. Această recapitulatio, care în greceşte se numeşte anakephalaiosis, capătă o cu totul şi cu totul altă semnificaţie, decât semnificaţiile banale, care circulau şi pe vremea lui Irineu şi care circulă şi în vremea de astăzi. Sunt foarte multe alte elemente care ţin tot de acest pitoresc simbolic, să-l numesc aşa, legate de nume, pentru că acest cifru a generat o inflaţie de soluţii. Irineu propune prima listă de nume ale Anticristului, cum se va numi acest personaj care va veni la sfârşitul istoriei. 666, el propune o listă din care fac parte numele LATEINOS, care trimite la latini, TEITAN sau EUANTHAS, înclină spre varianta TEITAN, trimiţând la mitul titanilor din mitologia greacă, din mitologia păgână, dar se fereşte să atribuie un nume precis. Pentru el, numele, şi are şi aici o explicaţie, Dumnezeu care a revelat Scriptura nu a revelat şi numele fiarei, pentru că aşa cum ştim cifrul apare în cartea Apocalipsei, cap. XII, nu a revelat numele exact al fiarei apocaliptice, al Anticristului. Din ce motiv? Din filantropie! Pentru că ascunzând numele , perioada de persecuţie împotriva creştinilor, împotriva sfinţilor, va fi redusă. Pentru că numele este încărcat cu sacru, şi atunci, nerevelând numele, de fapt, Dumnezeu a luat din puterea nocivă a tiranului eschatologic.”
S-a aplaudat cu convingere şi, putem spune, fără să greşim, chiar cu pasiune, cu putere, cu convingerea că am fost martorii lansării unei cărţi care şi-a ocupat locul de cinste pe raftul multor biblioteci. Participanţii la această lansare de excepţie, a unei cărţi de excepţie, au mers lângă autor şi i-au solicitat autografe, schimbând impresii şi îmbrăţişări sincere. A fost o seară cu adânci semnificaţii culturale, o seară cum rar se întâmplă, ca între prieteni, ca între cunoscătorii unor valori profunde. A fost o sărbătoare a libertăţii de spirit .
A consemnat
Ion BĂDOI
