25 C
Roșiorii de Vede
joi, iulie 18, 2024

Laudă apărătorilor PATRIEI MELE – LIMBA ROMÂNĂ

Laudă apărătorilor PATRIEI MELE – LIMBA ROMÂNĂ

patria-noastra-limba-romana

Am venit aici, la Chişinău, a doua capitală a românilor, alături de Dumneavoastră, pentru că aşa înţeleg eu să-mi servesc Patria mea, LIMBA ROMÂNĂ. Sunteţi prezenţi  în această minunată Bibliotecă Naţională apărători devotaţi ai Limbii Române. Despre unii dintre Dumneavoastră am scris, despre unii am citit, dar pe toţi v-am admirat în lupta titanică pentru salvarea şi înălţarea Limbii Române. „Ţara mea este limba franceză” scria Albert Camus. „Ma Patrie, c’est la langue française”.
Patria mea este Limba română, a spus într-un vers minunat şi Nikita Stănescu  Atunci când limba română este în pericol, fiinţa noastră naţională este în pericol. Fiinţa românească este în pericol. „Durerea altuia nu doare”, scria Olga Căpăţână, o poetă din Moldova, dar acolo unde se trage cu arma în Limba Română trebuie să intervin pentru că mă doare. Patria mea este acolo unde mă doare.  Sângerez şi eu odată cu Limba Română. În Europa vom intra cu capul sus doar cu Limba Română în suflete şi în conştiinţele noastre ca fiind cel mai de preţ element care ne defineşte ca români. Cea mai de preţ moştenire pe care ne-au lăsat-o strămoşii nostri este Limba Română.

Suntem români pentru că vorbim româneşte.Nimic altceva nu ne defineşte atât de fundamental: nici credinţele, nici obiceiurile,nici graniţele. În momentul în care vom înceta să mai vorbim această limbă, nu vom mai avea  identitate. Dar mulţi dintre noi am început deja să o facem, fără să ştim că suntem victimele unui adevărat război împotriva limbii române. Limba Română este un dat de la Dumnezeu, aşa cum sunt toate limbile, cu un trup şi un spirit, cu o istorie, un destin şi un rost”, scria Aurora Petan, cercetător la Institutul de Lingvistică din Bucureşti.

„Patria este înlăuntrul nostru şi o ducem cu noi peste ţări şi mări…” scria şi Barbu Delavrancea. Ce ducem noi înlăuntrul nostru oriunde ne-am afla? Doar frumoasa şi mândra Limbă Română! Aşa ne purtăm Patria cu noi, aşa respirăm româneşte, aşa ne definim ca români!

Duşmanii Limbii Române cunosc importanţa acesteia în procesul de devenire a naţiei noastre. De aceea trag cu arma în alfabetul Limbii Române! De aceea, în Transnistria, se trage cu arma în tot învăţământul cu predare în Limba Română! Acolo se trage în fiinţa noastră. În Serbia se trage cu arma în tot ce este românesc, dar mai ales în Limba Română şi în credinţa creştin ortodoxă română. Iată, în urmă cu câteva zile, asupra celor trei preoţi români din Timocul sârbesc s-a tras cu arma, iar drumurile unui sat de acolo este pavat cu crucile românilor din cimitirul sătesc. Acolo se doreşte distrugerea a tot ce este românesc. Acolo, unde românii trăiesc, aşa cum spunea Părintele Bojan Alexandrovici, încă „înainte de Traian„. Patria acelor români, atâţia cât mai au curajul de a se declara români, este Limba Română!

„Să ştiţi, fraţilor, că noi încă nu am murit…”, spunea într-o curată limbă română Tudor Iordăchescu din Hagi Curda (Camâşovca), judeţul Ismail, Ucraina, ctitor de Sfântă biserică şi apărător al fiinţei româneşti.

ion-badoi-aduce-lauda-limbii-romane-si-aparatorilor-ei

„Fraţi din Ţară, vă mulţumesc, şi vă mulţumim pentru tot ce faceţi pentru noi, că ne sprijiniţi şi vă rog ca niciodată să nu ne uitaţi, că suntem fraţi ai voştri şi că suntem un NEAM. Susţineţi-ne şi sprijiniţi-ne cu orice puteţi, că de susţinerea Voastră este legată vremea cât vom mai exista ca români!”, îmi spunea într-un strigăt către propria identitate de român, către neputinţa guvernanţilor trecuţi şi prezenţi, Voievodul credinţei creştin ortodoxe româneşti, Părintele Bojan Alexandrovici, Protopop de Dacia Ripensis, ctitorul primei biserici din Valea Timocului, la Mălainiţa, ( Serbia), după circa 200 de ani de la ultima ctitorie a domnitorilor români în acele părţi de lume, unde cei peste 300 000 de români nu au nici cele mai elementare drepturi: educaţie în limba română şi slujbe în limba română. Bisericile româneşti au fost  furate, numele acestor români au fost schimbate cu forţa de autorităţile sârbeşti, le-au fost impuse nume sârbeşti la botezul pruncilor, dar să-i auziţi cât de frumos vorbesc româneşte, cât de curată , de nealterată le este Limba Română! Românii de acolo mai rezistă încă, chiar dacă unii dintre ei îşi spun vlahi, sau vlasi, dar ei mai supravieţuiesc doar prin LIMBA ROMÂNĂ! Ei apără LIMBA ROMÂNĂ împotriva unei furii slave evidente.  Vă supun atenţiei câteva versuri ale unui român din Nord Estul Serbiei, plecat de curând la cele veşnice, dar cuvintele lui au rămas să îmbărbăteze pe cei încă şovăielnici, pe cei care încă nu-şi găsesc adevăratele rădăcini şi pe cei care rămân surzi în Patria Mamă la strigătele lor către sufletul românesc.

Sâmţul naţiunii

Am plecat să-mi cunosc ţara
Să şciu cum să-mi geşcept neamul
Să le spun realitacea
Ca să îş geşchidă geamul

Streinu-i poartă orbi pin lume
Fără rudă ge lumină
Fără sâmţu naţiunii
Să-ş uice ge rădăcină

Noi fruntaşi-ăi gin Cimoc
Tot strâgăm în gura mare
Să geşchidă uşa, geamul
Că o să ne moară neamul.
(Draghi Cârcioabă)

Extraordinar strigăt către propriul neam,către propria identitate! Credeţi că autorităţile româneşti au auzit acest strigăt de ajutor?

Iată, stimaţi şi dragi participanţi la această superbă manifestare, cum, tot într-o fermecătoare Limbă Română, poetul naţional Vasile Tărâţeanu, din Cernăuţii istoriei româneşti, ne trimite un

Dor de doină

De la Nistru
pân-la Tisa,
Tot românu’
plânsu-mi-sa…
Mihai Eminescu

Ţi s-au plans românii toţi
De la munte pân-la mare,
Domnule Poet, te rog,
Dă-mi şi mie ascultare.
Căci şi eu pe suflet port
O durere ce m-apasă;
E durerea unui neam,
Care e şi nu-i acasă.
Fă şi din durerea mea
Înc-o doină, o chemare,
Ce s-ar zbate dureros
Între vechi şi noi hotare.
Să se-audă hăt, departe,
Dor de soră după frate,
Care nu se pot vedea
Fără vize, paşapoarte.
Dacă nu plătesc o taxă
De intrare sau iesire,
Dintr-o ţară-n altă ţară,
Bir plătit pentru iubire?!
Zi-i lui Ştefan de la Putna
Murgul să şi-l potcovească,
Să-şi adune iar oştenii,
Neamul să şi-l întregească.
Cum era pe vremea lui,
Nu cum e-mpărţit în două,
De-un Tratat şi o Anexă
Încheiate-n ’39…

Iată că şi înaintaşii noştri au gândit asemenea acestor sodaţi ai Limbii Române, prezenţi în sala Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova. Iată cum se adresa Timotei Cipariu într-un „Cuvânt către naţiunea română”

…”Nici o durere nu poate să se asemene cu acea durere când îşi vede omul nu numai pieirea sa, ci vede deodată şi pieirea unei patrii, a unei naţiuni întregi mai fără nici o separare de ridicare din acea pieire. Însă din toate aceste ruine, providenţa ni-a conservat încă în aceste dureri cumplite un tezaur nepreţuit care nu l-au putut răpi nici sabia învingătorului, nici cruzimea tiranului ce domnea pe corpurile noastre, nici puterea fizică, nici politica infernală,- un tezaur născut cu noi, de la sânii mamei noastre, dulce ca sărutările măicuţelor când ne aplecau la sânul lor, tezaur mai scump decât viaţa, tezaur care  de l-am pierde, de vom suferi vreodată că cineva cu puterea, sau cu momele să ni-l răpească din mâinele noastre, – atunci mai bine să ne înghită pământul de vii, să ne adunăm la părinţii noştri cu acea mângâiere că n-am trădat cea mai scumpă ereditate fără de care n-am fi demni de a ne mai numii fiii lor : limba românească”.

Spuneţi-mi, vă rog, pot să închei fără a ne aminti de marele Grigore Vieru, de dragostea lui pentru Limba Română? De încrederea lui în Limba Română?

Salvaţi-vă prin limbă

S-au otrăvit pe văi izvoare
Şi mierea adunată-n floare.
S-a otrăvit barbar văzduhul
De ce s-a otrăvit şi duhul,
De ce şi graiul?!
Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă
Din somnul cel de moarte!
Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă
Prin limbă şi prin carte!

S-a otrăvit privighetoarea
Şi firul ploii şi ninsoarea.
S-a otrăvit barbar văzduhul
De ce s-a otrăvit şi duhul,
De ce şi graiul?!
Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă
Din somnul cel de moarte!
Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă
Prin limbă şi prin carte!

S-a otrăvit dulceaţa poamei
Şi laptele din sânii mamei.
S-a otrăvit barbar văzduhul
De ce s-a otrăvit şi duhul,
De ce şi graiul?!
Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă
Din somnul cel de moarte!
Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă
Prin limbă şi prin carte!

Mai este ceva de spus?

Cred că este suficient doar să ne spunem în fiecare zi, în blânda, în prea iertătoarea şi sfânta Limbă Română, ceea ce Grigore Vieru scria: „„Cine are o limbă, are o credinţă. Cine are o credinţă, are o biserică. Cine are o biserică , are o Ţară !”

Haideţi să spunem cu toţii:

Trăiască LIMBA ROMÂNĂ!

Ion BĂDOI

Articole Conexe

Ultimele Articole