Dialog
Despre justiţie, cu şi fără justiţie,
cu doamna judecătoare Mădălina Elena AFRĂSINIE
„Judecatorul este un iubitor de oameni”
S-a încetăţenit ideea că judecătorul este situat întrun turn de fildeş, om fără sentimente, fără zâmbet, fără căldură sufletească, supus doar normelor juridice şi cu care se poate comunica numai prin avocat, iar cum drumurile lor pornesc din direcţii diferite şi, de cele mai multe ori, sunt paralele, am considerat necesar să spun că poţi câştiga, dacă nu un prieten, un om pe care să-l respecţi, cunoscându-i opiniile, trăirile şi, de ce nu, sentimentele. Să nu uităm că, de cele mai multe ori, „oamenii se grăbesc să judece spre a nu fi ei înşişi judecaţi”, aşa cum spunea Camus!
Ion BĂDOI: „Nici linia dreaptă nu are nevoie de îndreptare, nici justiţia de justificare”. Se poate spune, fără a greşi, că românii nu mai au încredere în justiţie?
Mădălina Elena AFRĂSINIE: Se spune că „neîncrederea în justiţie şi dispreţul faţă de judecători reprezintă începutul disoluţiei sociale”. Dacă românii şi-au pierdut încrederea în justiție? Nu, nu cred acest lucru, pentru că, dacă ar fi așa, numărul cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor ar fi în continuă scădere, fapt ce nu corespunde adevărului. Eu cred că se doreşte a se încetăţeni ideea că românii nu au încredere în justiţie pentru a muta atenţia noastră de la problemele ”sensibile” ale societăţii. Cred că tehnica manipulării, exersată de 50 de ani, este aplicată şi în prezent pentru că, nu-i așa, ”nici ei nu mai ştiu câţi sunt”…
Ion BĂDOI: Cine mai poate spune asemenea lui Iov: „Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăția!”
Mădălina Elena AFRĂSINIE: Potrivit art.23, alin.11 din Constituţie (şi îmi permit să citez numai din Constituţie, fără să fac vorbire despre dispoziţiile legale din Codul de procedură penală sau despre deciziile CEDO). ”Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată”. În aceste condiții consider că toţi ar trebui să spunem acest lucru, că suntem nevinovaţi, atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească definitivă, prin care să se arate contrariul, respectiv că suntem vinovaţi de savârşirea unei infracţiuni. Din păcate, asistăm de ceva timp, la o campanie de învinovăţire, în grup (dacă imi este permis) a tuturor, iar afirmaţii de genul ”îmi voi dovedi nevinovăţia” arată faptul că 26 de ani de democraţie au trecut degeaba…
Ion BĂDOI: Ce se poate spune, fără a ne cutremura, când o Asociaţie a Magistraţilor afirmă despre ministra pusă în fruntea justiţiei că, prin declaraţii total nepotrivite,” duce la alterarea imaginii şi credibilităţii unei puteri în stat”, că nu înţelege rolul şi locul justiţiei în societate ?
Mădălina Elena AFRĂSINIE: Eu nu învinovăţesc o persoană numită, la un moment dat, în fruntea unui minister. Întotdeauna acord ”un cec în alb” unor asfel de persoane, mizând pe buna lor credinţă. Din păcate, doamna cu pricina a arătat că habar nu are ce se întâmplă în domeniul pe care îl administrează (mă refer la partea financiară, pentru că, Slavă Domnului, nu avem raporturi de subordonare cu dânsa) şi că nici măcar nu îi pasă. Şi, mă gândesc că, atunci când nu-ți pasă, începi să dai declarații ”populiste”, rupte de realitate…Știti cum se spune, este mai usor să arăți bățul din ochii altora decât să îți vezi bârna din ochii tăi…
Ion BĂDOI: Când intervine necesitatea interpretării normei juridice şi până unde se poate ajunge de la “ actus interpretandus este potius ut valeat quam ut pereat” şi încercarea grosolană a unui ocupant vremelnic al primului jilţ al ţării de a transmite teamă şi nesiguranţă justiţiei : „Acolo unde legea este strâmbă, ea trebuie îndreptată, dar acest lucru nu îl face judecătorul”?
Mădălina Elena AFRĂSINIE: Interpretarea legii este atributul nostru, al judecătorilor şi are loc în fiecare cauză dedusă judecăţii. Din pacate, ”jungla” de acte normative încearcă ”să îngroape” atât judecatorul cât şi părţile, respectiv reprezentanţii legali şi/sau convenţionali ai acestora, şi de aici discuţiile aprinse legate de o eventuală practică neunitară. Ce nu se înţelege sau, poate, nu vrea să se înţeleagă, este faptul că probatoriul administrat în fiecare litigiu (cauză) este diferit şi, de aici, soluţiile diferite, încercându-se acreditarea ideii că judecătorul ”fie e corupt, fie este incompetent”. Cât priveşte pe cel care ocupă vremelnic ”primul jilț” al țării și discursurile lecturate de pe o bucățică de hârtie, pe noi, judecătorii, ne lasă rece. Oricum, cei care s-au perindat pe acest jilț au arătat că fac parte din categoria românilor ”care se pricep la toate”. Mie îmi place să le spun că sunt ”românii universali”…
Ion BĂDOI: Stimată doamnă judecătoare, există legătură între justiţie şi iubire? Cum se împarte iubirea între judecător, procuror, avocat şi părţile în litigiu?
Mădălina Elena AFRĂSINIE: Judecatorul este un iubitor de oameni, eu așa cred. Nu cred în judecătorul ”nemuritor și rece” şi ”recitator de coduri sau/şi legi”, pentru că noi nu suntem maşini…Omul care vine in faţa ta te vede ca pe un arbitru şi are încredere să-ți prezinte propria cauză, ţie, unui necunoscut pentru că ştie că tu eşti imparţial. De aceea, în timpul unui proces între judecător şi parte nu există/nu se stabileşte ”o legătură de iubire”, pentru că acea cauză o examinezi pe baza unor legi (bune sau mai puţin bune, asta ca să nu spun, proaste) pământene , legi care, din păcate, nu promovează iubirea de oameni.
Ion BĂDOI: Un scriitor (Efim Tarlapan) scria cu umor, dar şi cu sarcasm: “Nu căuta dreptate acolo unde hoții sunt mai bogați ca procurorii,iar polițiștii sunt ca potăile care se hrănesc, de obicei, cu oase de la ospățul lupilor.” Vedeţi şi anumiţi judecători în jurul mesei?
Mădălina Elena AFRĂSINIE: Având în vedere hotărârile judecătoreşti, defintive prin care au fost condamnați şi foşti judecători, răspunsul este da…
Ion BĂDOI: Bună-credinţă şi imparţialitate. Sunt două concepte juridice pe care judecătorul trebuie să le respecte şi să facă justiţie “chiar de-ar fi să piară lumea”. Putem să sperăm că se va face justiţie la fel în tot spaţiul Uniunii Europene?
Mădălina Elena AFRĂSINIE :Nu cred că se face justiţie la fel, în toată Uniunea Europeană, pentru că nu în toată UE legile sunt la fel. Dacă nu aş crede că în România actul de justitie se face în mod imparţial şi cu bună credinţă, aș fi plecat de mult din această profesie.
Ion BĂDOI: Consideraţi că instituţia Mediatorului, concepută ca o alternativă profesională, şi-a atins scopul? Are viitor? Este doar, aşa cum se mai spune, o afacere moartă înainte de a se naşte, dar profitabilă pentru unii “întreprinzători”?
Mădălina Elena AFRĂSINIE: Medierea nu și-a atins scopul, dovadă, așa cum am declarat şi mai sus, numărul în continuă creştere al cauzelor. Eu, recunosc, sunt uimită că toţi cei care fac acele cursuri reusesc să promoveze examenul de absolvire…mă tem de cei care ”sunt perfecţi”. Dacă medierea este ”o afacere profitabilă” pentru unii, nu ştiu, pentru că, pe de o parte, nu am date despre situaţia materială a celor care organizează astfel de cursuri, dacă s-a îmbunătăţit sau nu, iar pe de altă parte, nu este în competenţa mea verificarea acestora.
Ion BĂDOI: De foarte multă vreme se practică o aşa numită înrudire între judecători, avocaţi, procurori, poliţişti, nemaivorbind de fii, nurori, nepoţi, soţii, cumnaţi, veri, naşi, fini etc, mulţi dintre ei de la aceeaşi instanţă. Se poate vorbi de conflict de interese? Se mai poate vorbi de un act de justiţie curat?
Mădălina Elena AFRĂSINIE: Îmi place să cred că aceasta ”înrudire” s-a făcut pe bază de sentimente şi nu din interes. Conflictul de interese, din câte ştiu, este foarte bine definit, iar situaţia în care între judecător şi o parte exista relaţii de rudenie, afinitate sau prietenie este de asemenea foarte bine reglementată, astfel încât să nu existe suspiciuni cu privire la înfăptuirea actului de justiţie. Nu mai puţin adevărat este şi faptul că ”scenaritele” prind foarte bine la public şi persoana nemulţumită de pronunţarea unei hotărâri are grijă, de cele mai multe ori, să ridice semne de întrebare cu privire la persoana judecătorului care i-a analizat cauza. Nu se poate vorbi despre un act de justiție ”murdar” doar pentru că o parte este nemulţumită de o hotărâre judecătorească pronunţată şi refuz să cred că un coleg s-ar expune judecând o cauză, deşi ştie că există incompatibilităţi în ceea ce îl priveşte.
Ion BĂDOI: S-a întâmplat ca, din prea multă “loialitate” faţă de client, apărătorul să încerce obstrucţionarea legii şi să-şi abandoneze rolul de înfăptuitor al justiţiei împreună cu judecătorul?
Mădălina Elena AFRĂSINIE: Codul de procedura civilă (şi vorbesc ca judecător de comercial/civil) conţine multe ”pârghii” care să ajute o parte, să obstrucționeze actul de justiţie. Avocatul nu înfăptuiește actul de justiție, așa că o eventuală ”abandonare” a clientului ţine, cred eu, stict de modul în care avocatul crede că ar trebui să îl apare pe client, apărare care nu coincide cu ceea ce îi cere clientul. Cât privește ”o conivență” a avocatului cu judecătorul, repet, refuz să cred că un coleg judecător sau/şi avocat s-ar expune la așa ceva, legea penală fiind clară în acest sens.
Ion BĂDOI: Credeţi că mai este posibilă practicarea justiţiei pe cont propriu?
Mădălina Elena AFRĂSINIE:Practicarea ”justiției” pe cont propriu? Îmi place să cred că justiție se face în sala de judecată, potrivit legilor în vigoare, iar ”vremurile” în care toți eram ”judecători” au apus de mult. Nu cred ”în justiția pe cont propriu”, pentru că o astfel de justitie este subiectivă şi face mai mult rău decât bine. Practic, ”repară” pe moment, dar ”strică” pe termen lung.
Ion BĂDOI: Stimată doamnă judecătoare, vă mulţumesc pentru amabilitatea şi sinceritatea cu care aţi răspuns acestor prime întrebări şi vă doresc succes în nobila misiune de a înfăptui această „ ştiinţă a ceea ce este bun şi echitabil”.
A consemnat
Ion BĂDOI
