39.5 C
Roșiorii de Vede
vineri, iulie 12, 2024

Iradeaua imperială în presa vremii

Aspecte relevate în presă despre iradeaua imperială

 romanii-in-balcani

În Monitorul Oficial, joi, 12 mai 1905, nr. 32, p. 1237, Agenția română făcea o informare privind acordarea iradelei imperiale de către sultan, prezentându-se aspecte legate de arestarea celor doi inspectori școlari și de cerințele diplomației române acceptate de sultan.

În Lumina, Revista populară a românilor din Imperiul Otoman, anul III, nr. 5, mai 1905, apărută la Bitolia, a fost publicată, pe o pagină, Iradeaua imperială, cu următorul text explicativ: „În zilele de fericire și de glorie ale mărinimosului și ilustrului nostru Sultan Abdul Hamid Han al II-lea, s-a dat pentru prea fidelii supuși români din vastul său imperiu, următoarea iradea publicată în ziua de 10 mai, 1905”.

Textul iradelei: „Majestatea Sa Imperială Sultanul, care – în sentimentele Sale de Înaltă justiție şi în solicitudinea sa părintească pentru popoarele sale – întinde binefacerile şi favorurile sale la toți supuşii Săi fideli, fără deosebire de rasă şi religiune, luând în vedere cererile supuse de curând la Tronul Imperial de către supuşii Săi români, a bine-voit să ordone, ca pe baza drepturilor civile de cari se bucură, întocmai ca și supuşi nemusulmani, comunităţile lor să aleagă muhtari, conform regulamentelor în vigoare; ca membri români să fie de asemenea admişi, conform regulei, în consiliile administrative, așa precum se face și pentru celelalte comunități și ca din partea autorităților imperiale să se acorde înlesniri la profesorii numiți de suszisele comunități, pentru a inspecta școalele lor și la îndeplinirea formalităților, prescrise de legile imperiului pentru deschiderea de noi instituțiuni școlare”.

1-lumina-mai-1905

În articolul „Mulți ani să trăiască”, p. 130-131, redacția revistei Lumina aprecia că „ziua de 10 mai, în care s-a publicat Iradeaua imperială, va rămâne o zi scumpă și măreață, o zi de bucurie și de sărbătoare pentru întreaga suflare românească din imperiul otoman”. Articolul „Rolul Muhtarilor”, p. 133-136, semnat C.D. Metta, arată că legea din 13 iulie 1889, art. 54, prevedea faptul că „fiecare naționalitate dintr-un sat va avea câte un muhtar, iar dacă ea avea mai mult de 20 de case, poate să aleagă și doi muhtari”. De asemenea, fiecare mahala și chiar fiecare naționalitate dintr-o mahala care avea mai mult de 20 de case avea dreptul de a delega un muhtar, acesta fiind agentul executiv al autorității centrale.

Iar în mai 1906, anul IV, nr. 5, p. 119, la aniversarea unui an de la iradea, G.Z. Zuca scria:

„Nu e un an de când aromânul, în ajunul acestei zile mărețe, era stăpânit de cea mai înăbușitoare mâhnire. Nu e un an de când aromânului îi era tăgăduit dreptul la existență națională! Nu e un an de când desperarea cea mai neagră se zbătea în sufletele noastre de teama, ca într-un minut, să nu se spulbere toate speranțele ce de atâtea decenii le-am hrănit și le-am clădit prin lupte uriașe!

Când iată, vine ziua românismului, ziua lui 10 mai, să alunge desperarea, să ridice valul de tristețe ce acoperea sufletele noastre, și să verse cu profuziune în piepturile românești, bucuria nețărmurită, bucuria învierii și a viețuirii veșnice a neamului nostru în Pind”.

GEN. IACOB LAHOVARY

Ziarul Adevărul, anul XVIII, nr. 5658, 12 mai 1905, titra: „Naționalitatea Aromânilor recunoscută prin Firman”. Sunt două materiale pe pagina 1: „Declarațiunea generalului Lahovary”, „Recunoașterea Aromânilor”, și trei pe pagina a 2-a: „Cum s-a obținut Firmanu”, „Recunoașterea aromânilor”, „Naționalitatea Aromânilor recunoscută prin Firman”. În aceste articole se prezintă faptele care au condus la criza turco-română, respectiv arestarea inspectorilor școlari, presiunile diplomatice etc.

De exemplu, se specifică lungile negocieri avute pentru obținerea semnăturii: „În cursul acestei luni, ca urmare a notei scrise, au fost multe tratative, s-a desfășurat din partea ministerului nostru de externe precum și de către legațiunea noastră din Constantinopole, o energie foarte mare, secundați în aceste hărțuieli și stăruințe de către ambasadorii mai multor mari puteri. Ieri, 10 mai, expira termenul pus de guvernul nostru celui turcesc pentru un răspuns hotărâtor. Și avurăm satisfacția ca ieri, același valiu care nesocotise toate ordinele guvernatorului Macedoniei, ale marelui vizir și chiar ale sultanului, același valiu să se ducă ieri, 10 mai, la consulul nostru din Ianina pentru a-i cere scuze”.

O destăinuire, într-un alt articol: „Mulți se vor fi întrebat că atât satisfacția dată de Poartă relativ la arestarea celor doi funcționari români cât și iradeaua sultanului cu privire la recunoașterea drepturilor naționale ale aromânilor, au venit pe ziua de 10 mai. Unii vor fi dispuși a crede că guvernul nostru a calculat ca lucrurile să se prezinte astfel. Nu e chiar așa. Iată cum s-au întâmplat lucrurile: Față de încordarea relațiunilor dintre noi și Turcia, în urma arestării celor doi funcționari români de către un guvernator turc, guvernul nostru a dat ordin legațiunii române din Constantinopol ca de 10 mai să nu arboreze tricolorul pe acoperișul legației și să suspende recepția oficială. Astfel, autoritățile turcești ce aveau să prezinte felicitările ocazionale în numele sultanului, erau să găsească localul legației închis și personalul absent”.

Într-un alt articol se prezintă solicitările părții române: „guvernul român a cerut sultanului, spre a se înlătura pe viitor posibilitatea unor incidente de asemenea natură, să binevoiască a recunoaște comunitățile române din Imperiul otoman, toate drepturile civile de care se bucură celelalte comunități nemusulmane, adică dreptul de a avea muktari (primari), reprezentanți în consiliile de administrație ale vilaietelor și revizori școlari numiți de dânsele”.

     abdul-hamid-ii-sultan-of-turkey-2

De asemenea, se arată declarațiile din Camera deputaților din Roma, din 11 mai: „Camera deputaților. Deputatul Galli declară că este fericit a putea anunța Camerei că sultanul, printr-o iradea, a dat satisfacțiune tuturor cererilor poporului român. Dl. Galli adaugă că fiind astăzi sărbătoarea națională a românilor, crede că este interpretul sentimentelor Camerei trimițând un călduros salut României, prietena Italiei. (Vii aprobări). Președintele Camerei, dl. Marcora, exprimă mulțumirea sa pentru această manifestare. (Aprobări). Dl. Tittoni, ministrul afacerilor străine, anunță că guvernul român a adresat mulțumiri guvernului italian pentru sprijinul dat cu ocaziunea diferendului româno-turc. (Vii aprobări. Camera în unanimitate face o manifestațiune de mare amiciție pentru România).

În nr. 5659, 13 mai 1905, pagina 1: „Manifestația națională din Parlament”, cu relatări de la cameră și de la Senat; „Aplanarea conflictului cu Turcia”; „Iradea sau firman”; „Presa și conflictul româno-turc”; „Puterile și diferendul româno-turc”. Pe a doua pagină se găsesc articolele „Macedonenii despre drepturile acordate” și „Informațiuni”.

Se menționează, în acest număr, discuțiile și declarațiile din Camera română, manifestarea filoitaliană la aflarea mesajelor din Camera italiană, precum și discuțiile din Senat, care au pus accentul pe politica consecventă a tuturor partidelor care s-au aflat la putere, față de problematica aromânilor.

Arătându-se rolul marilor puteri în obținerea iradelei, se aprecia faptul că acestea „au recunoscut pe aromâni ca pe un element al păcii în imperiul turcesc. Pe când sârbii, bulgarii, grecii se luptă pentru a dezmembra Turcia, pentru a asocia Turcia sau o bucată din ea țării lor mume, aromânii sunt singurii care n-au asemenea aspirațiuni iredentiste, ei vor numai să-și păstreze naționalitatea, limba și credința, să le apere împotriva cotropirii grecești”.

În nr. 5660, 14 mai 1905, pe pagina 1 se află articolul „Conflictul româno-turc”, pe pagina 2 – „Macedonenii despre drepturile acordate”, iar pe pagina 3 – „Cuvântarea d-lui Epureau în chestia Macedoniei”.

Se relevă rolul pe care Take Ionescu, ministru de Finanțe, l-a avut în presiunile către Poarta otomană pentru obținerea iradelei. De fapt, în vizita pe care o avusese la Constantinopol, în aprilie 1905, nefiind primit de sultan în audiență, a refuzat decorația acestuia, Marele Cordon al ordinului Osmanie” .

Referitor la macedo-românii din București, ziarul consemnează impresia produsă de acordarea iradelei: „În colonia macedo-română din Capitală a produs o impresie delirantă știrea că Turcia a acordat în sfârșit unele drepturi pentru românii din imperiul otoman. Discuțiile, deseori zgomotoase ale macedonenilor, au devenit acum liniștite. Ei discută cu calmul oamenilor care se simt stăpâniți de o deplină mulțumire sufletească. Voind să aflu cum privesc românii macedoneni din Capitală firmanul sultanului, m-am adresat unui distins tânăr macedonean, care mi-a spus cam următoarele: – Fără îndoială că drepturile ce Turcia a acordat românilor din imperiul său, sunt o adevărată binefacere pentru neamul românesc. Ni s-a îndeplinit o cerință scumpă nouă. Ni s-a dat dreptul de a alege membri în consiliile administrative ale vilaetelor. Până acum alegerea membrilor în acele consilii nu se făcea pe naționalitate, ci pe religie. Cum grecii recurgeau la diferite operațiuni pentru a alege pe reprezentantul lor, noi românii aproape n-avem reprezentanți în consiliile administrative ale vilaetelor. De acum avem dreptul de a alege reprezentanții noștri în consiliile vilaetelor, ca români, iar nu numai drept creștini. Înființându-se comunitățile românești, încetul cu încetul se vor alipi la ele toți românii grecizați, care au fost atrași spre comunitățile grecești din cauza nesiguranței cu care lucram noi cu care lucram noi în Macedonia. E drept că nu s-a numit un șef religios al românilor din Turcia, dar comunitățile punându-și preoții lor vor avea nevoie de un asemenea conducător spiritual. Cu toată opunerea patriarhului, românii din Turcia vor ajunge să aibă un mitropolit național. Atunci se vor întregi toate cererile românilor din Macedonia. Am speranța că în doi sau trei ani acele comunități vor ajunge la apogeul lor…”

Telegrame trimise de dr. Anastasievici Leonte, președintele Societății de Cultură Macedo-Română, către M.S. Regelui Carol I. „Românii macedoneni adânc mișcați și plini de entuziasm pentru chemarea lor la o nouă viață prin marele succes național obținut sub glorioasa și înțeleapta domnie a M.V. depun la picioarele înălțatului tron omagiile lor de profundă recunoștință și adânc devotament”. D-lui Alexandru Lahovary, ministrul României la Constantinopol: „Societatea de Cultură Macedo-Română admirând patriotismul și energia excelenței voastre pentru marele act național săvârșit ține a vă aduce viile sale mulțumiri și vă exprimă sentimentele sale de adâncă recunoștință”.

Telegrama trimisă de Asociația studenților către generalul Lahovary: „Din gravul conflict dintre România și Turcia, prestigiul regatului român a ieșit peste măsură de mărit, iar neamul nostru a câștigat drepturile sfinte pe care frații macedoneni le cer de 25 de ani. Neîndoios că aceasta este unul din cele mai mari succese ale diplomației noastre, grație căreia națiunea română face un enorm progres în evoluția ei, de emancipare și de unire în cuget și simțiri, a românilor de pretutindeni. Asociația generală a studenților români, în numele tineretului universitar, totdeauna entuziast apărător al drepturilor sfinte ale neamului românesc, vă aduce cele mai sincere felicitări pentru succesul obținut și cele mai vii mulțumiri, pentru destoinicia și căldura cu care ați condus negocierile. Comitetul”.

În ziarul Tribuna din Arad, anul IX, nr. 90, 14/27 mai, pe prima pagină se arată manifestațiile filoromâne și cuvântările din Parlamentul italian, referitoare la iradea, iar în pagina a 4-a, se povestesc întâmplările din Ianina, printr-o corespondență cu cei doi inspectori români. În numărul 91, 15/28 mai, se prezintă discuțiile „Din corpurile legiuitoare române”, prilejuite de iradea. Spre exemplu, Ion I. Brătianu spunea: „Sunt chestiuni care trec peste luptele de partide și chestiunile naționale sunt de această natură. Comunicarea pe care ne-a făcut-o dl. președinte, îmi dă prilejul să spun că de acum câteva zile voiam să aduc în dezbatere această chestiune. Atunci ministrul afacerilor străine m-a rugat să mai amân câteva zile. Am fost fericit să primesc această cerere. În adevăr, aflu astăzi că ziarele turcești au publicat o iradea prin care se recunoaște românilor de a avea muktari (primari) și comunități religioase. Acest succes este datorit politicei noastre și ne putem felicita…”. De asemenea, se prezintă pe larg cuvântarea generalului Lahovary, care aprecia „că acest fericit rezultat este datorit încordării tuturor forțelor națiunii române”. În numărul 92, 17/30 mai, pag. 2-3, găsim articolul „Succesul românilor macedoneni”, din care cităm: „Chestiunea noastră, a românilor din Ungaria, se aseamănă în multe puncte cu cea macedoneană. În unul însă se deosebește fundamental. Pe când ei sunt o aripă externă, aproape detașată, a corpului național, noi suntem însuși capul acestuia. Suntem cetatea cea mare a cărei cădere înseamnă căderea neamului întreg. Iar dacă lor, unui pumn de Țânțari, le-a fost cu putință cucerirea dreptului la dezvoltarea națională, cu cât mai multă nădejde trebuie să privim noi în viitorul nostru apropiat, cu cât mai mare voință și energie trebuie să luptăm noi pentru salvarea noastră! Mai mult ca orișicând suntem convinși că nu suntem singuri. Cei ce au ocrotit pe macedoneni și au făcut să triumfe cauza lor, vor fi și cu noi și vor sili și pe șoviniștii noștri să se potolească. Poate nu e departe timpul în care ni se va vesti și nouă iradeaua cu deplină recunoaștere a drepturilor noastre de naționalitate”. În numărul 93, 18/31 mai, se anunță că „Ministrul [general Lahovary] a comunicat Porții că guvernul român recunoscător față de bunăvoința permanentă a Sultanului pentru românii din Macedonia, a hotărât să clădească în Constanța o moschee mare, ceea ce a produs o excelentă impresie la Yldiz-Kiosk”.

În Gazeta Transilvaniei, anul LXVIII, nr. 107, 14/27 mai 1905, din Brașov, în articolul „Recunoașterea naționalității române în Macedonia” se prezintă „grandioasa manifestație de la București” din ziua de marți, 10 mai, ora 18, când „mai multe mii de cetățeni și-au dat întâlnire în piața Sf. Gheorghe și, de aici, cu drapele și muzică militară în frunte, cu torțe și lampioane, au pornit pe Calea Victoriei, în mijlocul unui entuziasm cald și a cântecelor patriotice ale muzicii militare. Ajunși la Palatul Regal, muzica militară intonă imnul regal, iar manifestanții strigau «Ura! Trăiască Regele!». Se deschiseră porțile și mulțimea intră în curtea palatului. Regele și Regina se arătară în balcon, salutând și mulțumind. În mulțime era un entuziasm de nedescris. De aici convoiul se îndreptă în sunetele marșului Deșteaptă-te Române înainte pe Calea Victoriei spre locuința dl. prim-ministru G.Gr. Cantacuzino. Trecând prin fața legației germane se auziră urale și strigăte: «Trăiască Germania!», în semn de recunoștință pentru sprijinul dat întru îndeplinirea dreptelor cereri ale românilor…”. În alt articol se prezenta „Din Camera română. Aplanarea conflictului româno-turcesc”, cu relatările prezentate și în ziarul Tribuna, nr. 15/28 mai. Textul iradelei a fost publicat în nr. 122 din 3/15 iunie 1905.

Vedem, așadar, că obținerea iradelei imperiale pentru românii balcanici din Imperiul otoman s-a bucurat de atenție în presa vremii, noi prezentând, doar câteva aspecte din ziarele pe care le-am avut la dispoziție.

                                                                   

                     Dr. Emil Țîrcomnicu

emil-tircomnicu-0011

Articole Conexe

Ultimele Articole