14.2 C
Roșiorii de Vede
joi, martie 28, 2024

ION BĂDOI, CRONICAR AL TIMPULUI MEU

                                ION BĂDOI, CRONICAR AL TIMPULUI MEU  

                                              Editura ART CREATIV, 2018

 

*demers critic apărut în Revista Meridianul Cultural, anul VI, nr 1 (21), ian, febr, martie, 2020

În toate operele literare există o idee care să se alăture susţinerii valorii estetice a acesteia şi nu numai, însă adevăratul sens este conturat şi întregit doar în momentul când cititorul a terminat de lecturat cartea, sau măcar cele mai importante elemente constitutive…

Filonul de elocvenţă al acestui nou volum al scriitorului Ion Bădoi constă  în însăşi importanţa istorică şi literară a acestuia, în necesitatea de a fi dat posterităţii în forma exactă sub care l-a expus scriitorul. Cert este că îi asigură domnului Ion Bădoi un loc important într-o istorie a literaturii care se scrie cu patos şi multă vervă, fără doar şi poate, din mers, cu o angajare sufletească poate care nici nu mai ţine de voinţă, ci de ceva mult mai înalt şi mai merituos.

Într-un registru autentic şi cu semnificaţii aparte, domnul Bădoi reface parcă primordialele cuvinte şi stările totodată – e atât de multă acurateţe încât le simţi ca pe un foc crescând în intensitate, identificându-se cu interiorul sensibil al autorului – nesupus dar cu atât de mult bun simţ, încât n-ai cum să nu remarci acest lucru.

Aşa cum afirma şi profesorul Dan Lupescu în prefaţa excelent alcătuită a acestui volum, domnului Ion Bădoi i se potrivesc perfect aceste cuvinte care-i fac cinste, care dovedesc înaltă pregătire, eleganţă şi educaţie:  scriitor şi jurnalist de stirpe seniorial-ancestrală, patriot cu sânge clocotitor, profesionist al scrisului cu multă stăpânire de sine, neînfricat în a dezvălui adevărul ocolit de mulţi alţii, mereu atent şi pregătit să demonstreze şi să semnaleze problemele fraţilor săi români, să trezească în fiecare conştiinţa unei mari datorii, iubirea de patrie, de pământul străbun, de semeni şi de adevăr.

Continuând suita de interviuri din primul său volum, Dialoguri fundamentale, domnul Ion Bădoi aduce prin noul său volum cu titlu de hrisov, Cronicar al timpului meu în prim-plan personalităţi importante ca Ion Ungureanu (regretatul regizor și ministru al Culturii din România de Est), Maria Berenyi (România a jucat un rol important în modernizarea Ungariei), interviu amplu şi foarte bine documentat pentru care a primit din partea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România Premiul I pentru presă scrisă, pe anul 2004, și Victor Bucătaru (Dacă vrea Dumnezeu, Prutul îl secăm într-o seară).

 

Desigur, nu sunt doar interviuri în acest al doilea volum ai scriitorului, ci şi pamflete, articole de analiză, reconstituiri cu documente mai puţin cunoscute, reportaje şi tabletele, asemănătoare celor lansate Tudor Arghezi, în revista Bilete de papagal.

Semnificativă în acest sens este cea semnalată şi de domnul profesor Dan Lupescu, Adio, Uriaşule ! – care ar merita citată integral, aşa cum afirmă prefaţatorul şi cum eu însămi întăresc ideea, însă voi reda doar câteva secvențe, lăsându-vă dv. plăcerea de a o descoperi în întregime: „Este teribil de greu să scrii despre Adrian Păunescu. Mai ales acum, că a plecat în Nemurire. (…) Puțini sunt scriitorii care au știut să ofere atâta dragoste pentru confrații lor, așa cum a găsit Adrian Păunescu, chiar dacă unii dintre ei îl înjurau cu mai mult sau mai puțin talent. Puțini au fost poeții care să se angajeze cu atâta dăruire în lupta cu inerția (…) Poezia lui Adrian Păunescu nu este ușoară, cum afirmă șchiopii literari, ci este națională. Puține conștiințe s-au pus în slujba poporului român cu atât curaj și devotament, cu atâta patos și generozitate. Nu putem uita ce le-a răspuns marele Grigore Vieru celor care „au tăcut” în perioada comunistă și care-l aruncau la index pe năvalnicul Poet: Noi, cei din Basarabia, ne-am încălzit la Flacăra lui, nu la tăcerea dumneavoastră!”.

 

Pamfletul Nu-ți fie frică, Georgică! este savuros, am să redau puţin din prea-plinul lui înălţător:

„Dom`le Georgică, fii atent și scuipă-ți în sân sau în barbă să nu te sperii: În România există O SINGURĂ UNIUNE, este Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, restul sunt cluburi, redacții etc, nicio entitate dintre acestea nu are statut de creație și de utilitate publică, deși din ele fac parte ziariști de excelentă calitate. Ține minte, să nu uiți, Bitză!”

SAU

„Nu-ți fie frică de Mihai Eminescu! Citindu-i opera poetică, citindu-i articolele din ziarul Timpul, înțelegându-l, iubindu-l, te înalți, nu cobori! Românii care au plecat în alte țări, din diferite motive și de diferite etnii, l-au luat cu ei pe Mihai Eminescu. Să-i asculți pe românii trăitori în Israel, S.U.A., Australia, America de sud și alte țări de pe toate continentele cât de minunat vorbesc despre dragostea lor pentru Poetul Nepereche! Înalță-te, ridică privirea încețoșată de frică!”

 

Sau un alt extrem de bine conturat fragment din Laudă apărătorilor PATRIEI MELE – LIMBA ROMÂNĂ

„Patria mea este Limba română, a spus într-un vers minunat şi Nikita Stănescu. Atunci când limba română este în pericol, fiinţa noastră naţională este în pericol. Fiinţa românească este în pericol. „Durerea altuia nu doare, scria Olga Căpăţână, o poetă din Basarabia, dar acolo unde se trage cu arma în Limba Română trebuie să intervin pentru că mă doare. Patria mea este acolo unde mă doare. Sângerez şi eu odată cu Limba Română. În Europa vom intra cu capul sus doar cu Limba Română în suflete şi în conştiinţele noastre ca fiind cel mai de preţ element care ne defineşte ca români. Cea mai de preţ moştenire pe care ne-au lăsat-o strămoşii noştri este Limba Română ”.

Putem aduce în atenţia domniilor voastre pasaje ca acestea din care aveţi a înţelege esenţialul acestui volum dar şi construcţia sufletească a autorului:

„Fraţi din Ţară, vă mulţumesc, şi vă mulţumim pentru tot ce faceţi pentru noi, că ne sprijiniţi şi vă rog ca niciodată să nu ne uitaţi că suntem fraţi ai voştri şi că suntem un NEAM. Susţineţi-ne şi sprijiniţi-ne cu orice puteţi, că de susţinerea voastră este legată vremea cât vom mai exista ca români!”, îmi spunea într-un strigăt către propria identitate de român, către neputinţa guvernanţilor trecuţi şi prezenţi, Voievodul credinţei creştin ortodoxe româneşti, Părintele Bojan Alexandrovici, Protopop de Dacia Ripensis, ctitorul primei biserici din Valea Timocului, la Mălainiţa, (Serbia), după circa 200 de ani de la ultima ctitorie a domnitorilor români în acele părţi de lume, unde cei peste 300 000 de români nu au nici cele mai elementare drepturi: educaţie în limba română şi slujbe în limba română. Bisericile româneşti au fost  furate, numele acestor români au fost schimbate cu forţa de autorităţile sârbeşti, le-au fost impuse nume sârbeşti la botezul pruncilor, dar să-i auziţi cât de frumos vorbesc româneşte, cât de curată, de nealterată le este Limba Română! »

Şi n-am vorbit decât despre o mică parte din scriitura acestui important şi drag român, Ion Bădoi pentru că nu doresc să vă răpesc plăcerea de a descoperi întreaga savoare a cărţii acesteia de referinţă pentru cultura noastră, Cronicar al timpului meu

 

Sunteţi martori la naşterea unui capitol important al istoriei literaturii române, acesta îl scrie acum, aici, domnul Ion Bădoi!

Totul are sens în această experienţă de-a dreptul extraordinară, în această confruntare grozavă de mentalităţi şi moduri de existenţă, cum este, de fapt, şi viaţa …un strigăt ce răscoleşte, un semnal şi o urmă pentru generaţiile viitoare care trebuie să înţeleagă rostul destinului fiecărui român, indiferent în ce loc se află în lume.

Prin conţinut şi înfăţişare cartea este vie, tonică, trecută prin filtrul sensibilităţii şi al devotamentului, într-atât încât simţirea s-a completat perfect cu splendoarea scrisului, autorul a vibrat la modul cel mai atent, cel mai adevărat cu putinţă – acesta rămâne semnul celor înzestraţi cu dorinţa de a depăşi limite, de a sparge bariere, aceşti scriitori sunt foarte puţini şi binecuvântaţi, unul dintre ei este chiar aici, lângă domniile voastre.

Limbajul se constituie într-un instrumentar ce corporalizează frământări sociale, teme diverse, dezbătute cu interes şi în detalii, într-un stil care-i face cinste autorului prin originalitate, prin sensibilitatea de care dă dovadă vi a vis de ceea ce se petrece în jurul său şi nu-l lasă deloc indiferent.

Avem nevoie de literatură expresivă, de detalii ce ascund sensuri adânci ale istoriei, acestea cultivă mintea, sunt marile minuni ale spiritului care activează binele din interiorul fiecăruia dintre noi.

Este suficient pentru a înţelege că avem un scriitor în mare formă şi de clasă aleasă, aflat în momentul favorabil creaţiei sale, este selectiv, curajos şi fidel acestei realităţi care, cu siguranţă, îi va purta cuvintele şi imaginaţia nicăieri altundeva decât spre înălţimi, şi, implicit, spre spectacolul creat de ele, întregind darul divin primit sub semnul asumării depline.

Viitorul va fi substanţa în care cuvintele îşi vor aşeza ritmul sau vor arde aşa cum le va porunci el însuşi, scriitorul ION BĂDOI aici de faţă căruia i se cuvin aplauzele domniilor voastre pe care vă rog să i le acordaţi acum!

Şi nimănui altcuiva poate nu i se potrivesc mai bine cuvintele lui Nicolae Titulescu:

Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge.

Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge,

fiindcă m-am străduit să aprind lumina”

                                                  

-de aici, am să vă las pe dv mai departe să trageţi concluziile …

 

                                                               Daniela Toma

 

 

 

 

Articolul precedent
Articolul următor

Articole Conexe

Ultimele Articole