30.7 C
Roșiorii de Vede
sâmbătă, iunie 22, 2024

In memoriam Gheorghe Ghimpu!

In memoriam Gheorghe Ghimpu!

800px-gheorghe_ghimpu_-_intrunire_frontul_popular

Mărturisesc că nu mă întâlnesc prea des cu situațiile în care să scriu cuvinte elogioase la adresa unor persoane. Poate pentru că nu-mi stă în fire s-o fac sau, poate, din simplul motiv că sunt foarte puțini cei care o merită cu adevărat. Nu și atunci când vine vorba de cel care a fost omul politic şi patrotul Gheorghe Ghimpu. Mă refer doar la politician, pentru că în această calitate l-am cunoscut eu; mai mult din media scrisă și TV și doar o singură dată l-am întâlnit în viața reală – în timpul grevei studenților din primăvara anului 1995. I-am admirat, însă, orice cuvântare rostită în plenul parlamentului de la Chișinău sau cu orice altă ocazie. O avis rara în peisajul politic de la Chișinău din ultimul deceniu al secolului trecut. În memoria mea va rămâne nu doar ca acela care a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului de la Chișinău sau ca unul din primii disidenți împotriva regimului totalitar sovietic, încă din anii ’70 (așa cum prea bine menționa scriitorul Vladimir Beșleagă), dar și ca unicul om politic cu adevărat nobil din spațiul Pruto-Nistrean.

Gheorghe Ghimpu reprezintă acea persoană care încă mai servește drept pildă și îndemn.  Verticalitate, demnitate, curaj, model în lupta anticomunistă și, mai presus de toate, o dragoste nemărginită pentru tot ce este românesc. Conștient de puterile sale și de datoria ce-i apărea imperioasă, dar și fidel convingerilor sale, Gheorghe Ghimpu a găsit curajul să înfrunte un sistem din care era chemat să facă parte, fapt pentru care în 1972 a fost condamnat la 6 ani de privațiune de libertate, ani în care a cunoscut frigul și foametea din lagărele de concentrare sovietice. La câți dintre foștii sau actualii politicieni de la Chișinău am evidenția astfel de calități? Poate la niciunul.

Parafrazându-l pe Dimitrie Brătianu (care a găsit formula cea mai potrivită pentru a-l descrie pe bunul său prieten, Nicolae Bălcescu), acum, la 11 ani de la plecarea spre eternitate a lui Gheorghe Ghimpu, putem afirma cu aceiași certitudine: „Gheorghe Ghimpu avea un suflet de erou”. A conferit cauzei limbii române și reîntregirii naționale o noblețe neîntinată. A pus mai presus de fericirea lui omenească, binele și fericirea semenilor săi și toate acestea pentru un scop unic: revenirea la românism și realizarea Unirii cu România. Nu există o altă cale mai bună de a solidariza o societate pentru un ideal decât să o cucereşti printr-o acțiune personală, pașnică și tenace. Dacă fiecare din noi și-ar fi încordat puterile către această țintă neclintită, poate alta ne era soarta.

A murit pe patul unui spital din Chișinău, în 13 noiembrie 2000, unde încă mai purta speranţa că se va reface și era hotărât de a continua lupta. Mulți realiști vor spune că a fost un intelectual rătăcit, ca mulți alți, în viața politică de la Chișinău. Dar oare România modernă nu a fost creată de astfel de intelectuali ca el, o generație la care revenim adesea pentru a ne exprima recunoștința? Convingerea lui că „Ne vom salva doar revenind la românism și realizând reîntregirea neamului românesc” nu a fost expresia unei experiențe, ci una din acele idei sfinte  care sunt vrednice de orice sacrificiu.

Exemplul lui îmi trezește un sentiment de mândrie și, totodată, de inspirație, mereu necesară și ca îndemn la muncă și ca model de neînduplecat curaj, pentru o luptă continuă în crearea unei conștiințe colective a libertății și reîntregirii naționale și, totodată, pentru un efort de dezvoltare a sentimentului de responsabilitate individuală. Dearece, după cum bine menționa istoricul britanic George Macaulay Trevelyan: „Acțiunea nu apare din gândire, ci dintr-un entuziasm de responsabilitate”. Aceasta ar fi expresia autentică a recunoștinței noastre pentru dânsul.

Îți mulțumesc, Gheorghe Ghimpu!

Aliona NEGOIŢĂ

gheorghe-ghimpu-arboreaza-tricolorul1

1-chisinau-ghimpu8

Articole Conexe

Ultimele Articole